Postat de: Teofil Stanciu | 19/10/2015

Nu cred că e ușor să fii pastor

Mi s-a spus, cu diverse ocazii, că aș fi aspru cu pastorii în postările mele. Se prea poate să fi fost, dar, cel mai probabil, atunci aveam cazuri specifice în minte și, după cât îmi cunosc stilul, criticam o anumită meteahnă.

Căci altfel, ori de câte ori mă gândesc la această misie pe care o au pastorii, mi se pare una dificilă din mai multe motive. Și la toate astea se mai adaugă și evidența că li s-a da mult și li se va cere mult. Cum octombrie este, în lumea anglo-saxonă, luna dedicată aprecierii pastorului, în textul de față vă descriu doar câteva dintre dificultățile pe care le presupun eu ca fiind atașate acestei slujbe.

Poate că nu sunt singurul care a perceput (fără să aibă prea multe „dovezi concrete” de prezentat) că pastorul trebuie să fie cumva acel individ pururi binevoitor, surâzător, fără probleme semnificative (cu ceva păcățele neglijabile), sfătos, atoatecunoscător, mereu disponibil și în toate privințele aproape de desăvârșire. Portretul acesta este unul fals, dar impresia mea e că a fost susținut de-a lungul timpului de ambele tabere, și de enoriașii care voiau liderul perfect, și de către liderul care poza perfecțiunea – fără să mai fie clar, în prezent, cine pe cine a influențat.

Să zicem că tânărul (sau nu chiar atât de tânărul) pastor pe nume -Escu „aterizează” în biserica din localitatea -Ești (rogu-vă, nu căutați jocuri de cuvinte ascunse în spatele acestor nume, fiindcă orice concluzie ați trage vă aparține în exclusivitate; pur și simplu sunt foarte multe nume ce se termină cu aceste sufixe).

Plecăm de la ideea că există cele mai bune auspicii inițiale. Există „chemare”, există „dedicare”, există „dorința bisericii”, există chiar și aproape unanimitate la alegerea pastorului, există și premise favorabile pentru toate „lucrările” dorite în biserică (cor, tineret, copii, studii, misiune, fanfară, evenimente publice… you name it).

1. Cum e și el om, cel mai probabil venit din altă localitate, inevitabil va trebui să mai mănânce din când în când, poate chiar să mai doarmă pe la enoriași, să se mai ajute cu vreunii dintre ei pentru diverse activități bisericești sau strict administrative. Și, la fel de inevitabil, se vor coagula în timp niște afinități. Cu unii se va înțelege mai rapid, cu alții mai dificil.

Iarăși inevitabil, va afla o mulțime de lucruri despre trecutul comunității, despre diverși enoriași sau foști enoriași, despre incidente și realizări, despre crize și bucurii. Știți dumneavoastră pe cineva care, atunci când relatează vreun eveniment semnificativ în care a fost implicat să poată fi obiectiv? Mi-e greu să cred. Și iată că pastorul va începe să aibă deja o anumită perspectivă asupra comunității. Din nou, cele mai bune intenții și motivații rămân în vigoare. Totuși, el are mari șanse, mai ales într-o comunitate mai vivace, să fie socotit influențabil sau părtinitor.

Deci o primă luptă va fi aceea de a păstra mereu echilibrul perspectivelor, dar și controlul sferelor de influență, în cazul în care există așa ceva. Cum ții echilibrul între bătrânii care disprețuiesc muzica tinerilor și tinerii care o disprețuiesc pe cea a bătrânilor? Cum te raportezi la tineri și cât timp le acorzi?

2. Va trebui, de asemenea, să reziste ispitei permanente de a elimina opoziția onestă, încercând să înțeleagă că, câtă vreme nu are de-a face cu cazuri patologice, e foarte posibil ca oameni bine intenționați și preocupați de soarta comunității să nu îi împărtășească viziunea, chiar dacă îi acceptă hotărârile și se supun acestora. Iar dacă toată lumea pare să fie tot timpul de acord cu pastorul, atunci el va trebui să deschidă căi pentru manifestarea unor puncte de vedere contrare și să se asigure că-i parvin, tocmai pentru a lăsa posibilitatea să ajungă la el și critici sau nemulțumiri care i-ar putea semnala erori, omisiuni, carențe reale.

3. Pe urmă. Cum e mai bine să conduci o comunitate? Nu ne referim la teorie, ci la realități concrete. Mi-a fost dat să cunosc destui pastori care preferau o abordare ce, în fond, era de tip episcopal, mai apropiată de modele bisericilor tradiționale, unde „viziunea” și, eventual, deciziile coboară de sus în jos, comitetul având mai degrabă rol executiv decât efectiv decizional.

Dar acest stil se poate să nu fie deloc agreat de comunitate sau de către personalitățile mai puternice din forurile conducătoare (sau slujitoare) ale bisericii. Deci iată un alt motiv de conflict mai ales dacă modelele de conducere nu sunt asumate în mod conștient și explicit, ci există doar implicit.

4. În România, chiar dacă se spune că instituțiile reprezentative județene/regionale și cele naționale au doar un rol mai degrabă în relația cu statul, realitatea ne-a arătat că ele pot impune, prin diverse mijloace, anumite decizii unor biserici locale considerate, îndeobște, autonome.

Pastorul se poate trezi, astfel, prins la mijloc, între deciziile independente ale comunității sale și deciziile „forurilor superioare”. Presiunea nu este deloc de neglijat, după cum își pot închipui toți cei care au urmărit evenimente recente, gen Cazul „Străjerii”.

5. Din observațiile mele și ale altora, am tras concluzia că există anumite trăsături dominante care se caută la un pastor într-o anumită epocă. De pildă, multă vreme după 1990, pastorul-cu-relații-care-poate-aduce-bani-pentru-construcția-bisericii era destul de căutat.

E aproape o datorie ca un pastor din zilele noastre să fie măcar un pic manager. Iar dacă are și niște marketing în sânge, dacă mai dispune și de niște sprijin extern, este cu atât mai bine. Orice pastor care este mai puțin manager și mai sărac în idei de promovare s-ar putea să aibă de suferit, mai ales dacă nimerește într-o comunitate cu aspirații de acest tip.

Problema e destul de serioasă, fiindcă, practic, pastorul care nu se potrivește cu „portretul-robot” dominant (sau cu unul dintre modelele actuale) va trebui să lupte fie cu ispita de a deveni ce i se cere (fără să aibă și trăsăturile necesare), fie cu ispita inadecvării (luptând împotriva unui curent extrem de puternic). Poate părea puțin lucru, dar un om sensibil poate fi strivit de presiunea de a deveni altceva, mai ales când acel altceva este descris tot în termeni foarte spirituali.

6. În mediul evanghelic, este știut că lucrările care contează și care impresionează sunt cele vizibile, cu impact, cu rezultate. Există – e părerea mea – o adevărată obsesie pentru rezultate. Pentru destul de mulți credincioși, dacă pastorul ar declara la activități că a vorbit personal cu fiecare dintre cei 100 de enoriași, ar fi ca și cum ar zice că n-a făcut nimic. Plus că, dacă e să punem totuși și această activitate la socoteală în rând cu cele demne de apreciere, nu se poate face nicio evaluare a eficienței acestor discuții. Ele pur și simplu nu sunt cuantificabile. Dar nu sunt deloc inutile.

7. Eventuala muncă pastorală mai are asigurată încă o sursă de poveri. Toate acele discuții individuale sau familiale rămân – în cazul fericit în care pastorul a învățat că trebuie să-și țină gura și să asigure deplina discreție a mărturisirilor – în cârca pastorului. Dilemele etice, mizele morale, soluțiile pe care le recomandă vor trebui deseori probabil în seama pastorului.

La astea toate s-ar putea adăuga și niște probleme suplimentare. Dacă tot discută cu enoriașii, n-ar fi bine să facă și niște prospecțiuni în consiliere? Și dacă da, atunci pe ce metodă să meargă? Să mizeze pe psihanaliză, ca în școală, sau e mai bine să aleagă o altă variantă? E Biblia un manual suficient inclusiv pentru deviațiile comportamentale grave și cazurile patologice? Etc.

8. Nu e de neglijat nici dificultatea deciziilor teologice. Cam toată lumea cunoaște, dacă a făcut oleacă de școală și n-a frecat inutil băncile cu coatele, care e perimetrul credinței creștine ortodoxe. Însă, în interiorul acestui perimetru, nu toate opțiunile sunt în egală măsură de bune și de potrivite. Acum e la modă, de pildă, să pui accentul pe leadership, dar încă nu avem o evaluare retrospectivă a acestei tendințe, nu știm ce efecte adverse va avea – că e sigur că vă avea.

Dar mai sunt o seamă întreagă de „atracții” și „pericole”. Curentele emergente, curentele legaliste, tendințele iudaizante, milenarismele, „ecumenismul”, evanghelia prosperității, cesaționismul, evoluționismul. Combinați toate astea cu presiunile și politicile eclesiale care adesea nu pot fi separate pentru a le putea gândi individual și „la rece”.

9. Tot în această zonă se mai ridică o problemă spinoasă. Pastorii sunt adesea tineri, lipsiți de experiența vieții, dar și de cea a unor situații limită sau foarte dureroase. Așa că sunt nevoiți, vor nu vor, să predice din cărți. Oficial, toți declarăm că Biblia e sursa noastră supremă și unică. Dar neoficial toți știm că musai să recurgi la niște comentarii, la niște unelte de referință cu care să-ți pregătești predica. Chiar și printre penticostali are tot mai puțină trecere scuza cu inspirația de moment a Duhului.

Așadar, când ai trăit foarte puțin și viața a fost relativ liniară, există un risc semnificativ ca predicile, deși bine documentate și articulate, să fie destul de teoretice, destul de decontextualizate uneori. După cum există și riscul de a crede că, cu Biblia în mână, n-ai cum greși, că vei primi mereu prin providența divină interpretarea optimă și corectă.

Ați putea obiecta că nu țin deloc seama de cele de sus, ci doar de cele de jos și că neglijez, adică, inspirația divină pe care o poate căpăta orice vorbitor credincios, care se roagă, care își ia în serios îndatoririle slujbei încredințate.

La această obiecție am mai multe răspunsuri posibile. În primul rând, cea mai importantă obiecție e aceea că s-ar putea ca Dumnezeu, în providența sa, să nu dorească să transmită printr-un vorbitor trei mesaje pe săptămână, dar el, grație rânduielilor și funcției, este nevoit să vorbească la trei întâlniri, fiindcă nu poate suspenda una, ca să nu cadă în păcatul încălcării sfintelor tradiții. Și atunci ce să facă? Să tacă? I se admite unui pastor să spună că, pentru o vreme, nu mai are nimic de zis?

Evanghelicii, neavând liturghie, trebuie să aibă tot timpul o predică ce să justifice întâlnirile de duminică. Și chiar și pe cele din cursul săptămânii. Or acest efort este unul destul de istovitor, pe care marii părinți ai Reformei l-au îndeplinit cu succes, însă exemplul lor este umilitor (sute de predici rostite într-un singur an, mii de pagini cu predicilor lor tipărite). Cine mai e capabil acum de asemenea performanțe?

Un alt răspuns este acela că până și uriașii creștinismului, care au respectat toate acele condiții despre care aminteam (rugăciune, seriozitate, viața sfântă etc.) au mai spus și prăpăstii sau cei care i-au ascultat au înțeles bazaconii. Așadar, nu există vreo garanție a inspirației divine, indiferent cât de desăvârșit ar putea părea vorbitorul sau indiferent ce pretenții ar avea el însuși despre mesajele sale.

Tot aici, o miză importantă este aceea a intersecției dintre teologia de birou, ca să zicem așa, sau cea de manual (de comentariu, de exegeză) și viața foarte concretă și foarte solicitantă a oamenilor. Nu o dată, predici teoretice și analize tehnice pe text sunt scuzate în numele Bibliei pentru lipsa lor de legătură cu viața.

10. O altă problemă deloc de neglijat este cea financiară. Când pastorul n-are copii sau are cel mult unul, hai să zicem că e ceva mai simplu, dar când copiii sunt mai mulți, deja devine dificil. Iar bisericile nu sunt neapărat foarte generoase cu pastorii lor (mă gândesc la cele mai multe biserici de la țară).

Atunci, normal, pastorul va trebui să caute și soluții alternative. Iar aici îl pândesc o mulțime de ispite. Exista moda „sponsorului” din străinătate, care mulți am văzut că, de obicei, are un preț. Există riscul de a construi o teologie care să justifice anumite decizii cu miză economică.

La urma urmei, e un păcat că pastorul vrea să aibă un trai mai bun? E o aspirație nesănătoasă? De altă parte, îl îndepărtează asta de viața enoriașilor încât să-l înstrăineze de problemele lor? Nu am răspunsuri, dar întrebările nu pot fi evitate cu iscusite artificii spirituale.

11. Revin la familia pastorului, căci aici sunt alte presiuni care trebuie ținute în echilibru. Am văzut în foarte multe cazuri cum copiilor de pastori li se cere o viață exemplară, în virtutea faptului că tata e liderul comunității. Această povară riscă însă să-i copleșească pe copii, privându-i de libertatea de a-și alege singuri în ce să creadă.

Sunt de acord că imperativele biblice pentru familiile conducătorilor sunt destul de înalte, dar ce se uită mereu este că nu prea se știe cum să atingi acele standarde în condițiile vremurilor noastre, fără să recurgi la constrângeri, manipulări, minciună, ipocrizie etc. Căci nu e deloc o familie „în rânduială” când copilul e ateu, dar cântă în cor ca să nu-și piardă tata locul de muncă.

Povara exemplarității și a perfecțiunii încă de la vârste fragede mi se pare nedreaptă. E posibil să fi nimerit eu prin cercuri mai pasionate de bârfe, dar nu o dată mi-a fost dat să constat aviditatea și satisfacția cu care sunt discutate eșecurile unor copii de pastori. E adevărat și că asta vine uneori pe fondul triumfalismului și al unui înalt și rigid moralism propovăduit de tatăl-pastor…

12. Tot mai frecvent și pregnant se manifestă și presiunea statutului. Suntem o țară de doctori și masteranzi. Această dilemă nu-i ocolește nici pe pastori. Unii pe bună dreptate, alții pentru că așa se face, cert e că mulți ajung să cântărească dacă să facă sau nu și alte studii. Și dacă da, ce fel de studii?

Am discutat cu altă ocazie că rămâne o problemă deschisă și fără răspuns cea a relației dintre studiile universitare cvasi-obligatorii și „chemarea” pe care s-ar putea s-o aibă și oameni care n-au făcut o școală teologică.

Iată încă vreo câteva dileme. Cum își împarte un pastor ziua, în funcție de ce criterii? Cât se roagă, cât face muncă de consiliere, cât face muncă de pregătire a predicii, cât se preocupă să aducă bani suplimentari în casă, cât se preocupă de gestionarea lucrărilor administrative sau de construcție, cât acordă chestiunilor organizatorice?

E mai bine să fie un pastor care își vizitează enoriașii – cu riscul de a părea invaziv – sau e mai bine să fie un pastor de birou, pe care știi unde-l găsești când ai nevoie – cu riscul de a părea arogant sau distant? Dacă tocmai s-a certat cu soția de dimineață (sigur li se întâmplă și lor!), poate alege să nu mai predice? Iar dacă totuși predică, e ipocrit?

Are dreptul să folosească în predici exemple care i-au fost destăinuite în privat (cum se mai întâmplă) sau nu? Dar cu păcatele pe care i le mărturisesc enoriașii ce să facă? Are obligația să le facă publice sau, dimpotrivă, este mai important să arate că e discret și demn de încredere? Pe ce criterii decide ce trebuie spus și ce trebuie tăcut?

Va fi un one-man-show, predicând, vizitând, manageriind, cântând, consiliind sau va delega atribuții? Va încerca să se conformeze așteptărilor comunității sau va încerca să schimbe mentalități? Se va împlica în politică sau nu? Și dacă da, în ce fel? Poate să evite cu totul politica? Cum gestionează pastorul relația cu internetul și lumea virtuală? Etc.

Nu cred că toți pastorii își pun toate aceste probleme, dar cu siguranță ar trebui să le aibă în vedere pe majoritatea dintre ele. Și, cu siguranță, dacă nu au exact aceste probleme cu care se frământe, au altele. Ei sunt oameni care lucrează cu o „materie” sensibilă – ființa umană – și într-un context complex – Biserica lui Hristos. Au ca „armă” Biblia și e aproape cert că vor fi ispitiți s-o folosească și în interesul propriu.

Nu neg sprijinul divin de care pot beneficia acești oameni. Dar ar fi dificil de făcut un inventar standardizat al modalităților în care fiecare dintre ei este ajutat de Dumnezeu să-și îndeplinească misiunea. E mult mai accesibil să privim la tipuri de probleme comune nouă și lor, în virtutea umanității noastre.

Reamintesc că n-am făcut decât să speculez pe marginea a ceea ce văd și încerc să înțeleg. Și, da, cred că multe sunt poverile asociate acestei slujbe într-o vreme destul de nefastă. Și că, dacă ei nu sunt scutiți de acest tipar stabilit în timp, măcar familiile lor ar trebui lăsate să fie mai… umane și mai normale. Dacă toți am fi excepționali, n-ar mai exista firescul, banalul, obișnuitul.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2015/10/19/nu-cred-ca-e-usor-sa-fii-pastor […]

  2. 🙂 Foarte bun articol!
    Apropo, nici o meserie făcută bine nu e ușoară; dar rodul muncii poate fii satisfăcător!🙂
    Doamne ajută și înțelețeşte-ne păstorii!

  3. de ce n-ai spart textul în vreo 4-6 episoade, că oricum nu termini în 3? o fi plictisitor, dar mamă-mamă ce citit vei fii!

    poate ar trebui să abordezi (și) problema sponsorizărilor de la comunitate/uniune/biserici din străinătate; cea a pastorului despot luminat; cea a pastorilor asociați; cea a pastorului rămas fără job; cea a pastorului unei instituții (de ex la comunitate dar fără biserică); cea a pastorului itinerant (2 sau mai multe biserici); cea a pastorului pensionar, etc.

    • Nu mă încumet. Dar admit că, odată publicat textul, mi se pare că se mai pot adăuga multe nuanțe, dar și teme noi. E un punct de plecare, poate dezvoltați ceva în vreuna din direcțiile menționate.

      Se poate discuta despre riscurile puterii, despre pastorii-vedetă cu plusuri și minusuri, despre idolatrizarea sau disprețuirea pastorului (care îl afectează și pe pastor, nu doar pe enoriași), despre riscurile „frăției de breaslă” (sau de „castă”), despre manipulare și convingere. Etc!!!!

      • cred că sunt prea virusat de prietenii mei ce au luat-o pe urmele popiei. apoi din afara sistemului sunt atît de inofensivi încît e ca și cînd aș scrie despre vreme.

        de fapt am scris destul despre men in black.

        să scrie altcineva despre men in uait🙂

  4. Iti multunesc, Teofil Stanciu, pentru ca ii incurajezi pe pastori. Cu toate ca pastorii sunt adesea criticati excesiv si cu rautate, va rog sa nu ii compatimiti. Pastorii au raspuns unei chemari – ma rog, cei care au auzit chemarea – si au stiut ce ii asteapta….

    • Am încercat mai de grabă o privire cât mai realistă. Nici elogiul necondiționat, nici răutatea gratuită nu sunt căi de urmat. Dar undeva între aprecierea vigilentă și critica ce caută să și înțeleagă mi s-ar părea că trebuie căutat tonul unei discuții cinstite.

  5. […] desenate cu mesajul: Convertiți-vă sau muriți! Califatul este aici! (dininimapentrutine) 31. Nu cred că e ușor să fii pastor (drezina) 95. „Te convertesti sau mori!” Primul califat al Statului Islamic declarat intr-un […]

  6. […] nici asupra pastorilor sau vorbitorilor n-aș arunca ocara. Fiindcă nici situația lor nu e neapărat simplă și nici nu se cuvine să fie mereu singurii vinovați pentru orice nu merge bine sau nu ne […]

  7. NU E PENTRU PUBLICARE –
    „Cam toată lumea cunoaște, dacă a făcut oleacă de școală și n-a frecat inutil băncile cu coatele, care e perimetrul credinței creștine ortodoxe. Însă, în interiorul acestui perimetru, nu toate opțiunile sunt în egală măsură de bune și de potrivite. Acum e la modă, de pildă, să pui accentul pe leadership, dar încă nu avem o evaluare retrospectivă a acestei tendințe, nu știm ce efecte adverse va avea – că e sigur că vă avea.” Ațti vrut să spuneți ORTODOXE sau EVANGHELICE? Nu prea are sens cu ORTODOXE.

  8. Excelent articol! Iar partea: „Nu o dată, predici teoretice și analize tehnice pe text sunt scuzate în numele Bibliei pentru lipsa lor de legătură cu viața.” este dureros de adevărată și duminică dimineața, și joi seara. Iar dacă te plictisești, ești privit ca nespiritual.

  9. […] Nu cred că e ușor să fii pastor […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: