Cât e de simplu să obții de la CNAS dovada că ești asigurat (cazul PFA)

(Sursa)
(Sursa)

Poate că ați prins știrea care anunță că fiecare asigurat are acum posibilitatea să verifice direct pe site-ul CNAS dacă figurează sau nu ca asigurat la zi. Când am văzut una ca asta, mi-am zis în sinea mea: „Gata cu statul la coadă!”

Ei, aș! Totul a durat până când, în lumea reală, am avut nevoie de prima adeverință de asigurat. Distracția adevărată abia acum începe. Apelând la noua facilitate care ne scutește de multe bătăi de cap (așa ar trebui, cel puțin), am descoperit că figurez ca asigurat în baza de date. Așa că am verificat și alți membri ai familiei, care beneficiau de același statut.

Dar, fiind noi în România-hârtiilor-inutile-greu-de-obținut, pentru a face dovada asigurării, e nevoie de o adeverință pe care o tante de la un ghișeu pune o ștampilă și se iscălește.

Așa că am pornit spre sediul CAS de unde urma să obțin – ăsta era planul – țidula necesară. Nicăieri nu scrie ce documente sunt necesare pentru acea bucată de hârtie, dar tu trebuie să știi că e nevoie de o copie după buletin (care costă 50 de bani!), fără de care ai stat degeaba la rând o oră sau mai bine.

Când ajungi însă în fața ghișeului, tante (sau nenea) de la vorbitor e deja cu capsa pusă, așa că te ia pe un ton de harță să-ți explice ție – contribuabil prostovan ce ești! – că nu figurezi ca asigurat la CAS de vreun an și mai bine. Dar că poți rezolva această problemă dacă aduci dovada că ai plătit contribuția aferentă.

De unde aduci dovada? Evident, de la Finanțe, fiindcă, după cum poate știți, acum tot la Finanțe se plătesc și contribuțiile la asigurările de sănătate, dar, așa cum e normal între instituțiile de stat, cei de la Finanțe nu trimit vreun raport sau vreo evidență către CAS. Iar sistemele lor nu sunt integrate, astfel încât să afle în timp real cine și dacă a plătit. Sau poate că sunt, dar e mult mai distractiv să te trimită după o foaie cu tradiționala ștampilă și semnată, grațios, de mână.

Dar nici la Finanțe nu mergi cu mâna goală, fiindcă ai învățat între timp că e cazul să-ți iei măsuri de precauție și să vorbești cât mai documentat cu ghișeul.

Prin urmare, te duci acasă, scurmi în arhiva personală după chitanțe (că doar nu ai încredere că ăia de la finanțe vor recunoaște că le-ai dat bani), te prezinți la Finanțe ca să afli cum stai, ceri o situație la zi și… după ce descoperi și că ți-au cerut mult mai mult decât era cazul… inexplicabil de mult, te întorci cuminte la CAS doar ca să vezi că coada e până în stradă și îți dai seama că e inutil să mai stai încă vreo 3 ceasuri (de vreme ce programul cu publicul se termină într-un ceas).

Așa că te gândești cu drag la ziua de mâine când te vei întoarce cu noi puteri, gata să reziști pe baricade ca să afli ce foicică – despre care nu știai – îți lipsește ca să poți dovedi că ești asigurat cu plățile la zi.

Așadar, faptul că aflați de pe internet că sunteți asigurat în bună regulă nu folosește la nimic. Nici măcar instituția de care aparține site-ul nu dă doi bani pe respectivul sistem, fiindcă informațiile de la ghișeul vorbitor sunt cu totul altele decât cele de pe site.

Iar dacă mai ai și ghinionul să fii cumva bolnav și să depinzi în vreun fel de acea adeverință, nici nu-i bine să te gândești cât de nasoală devine situația.

Iar la noi, ghișeul bate întotdeauna site-ul. Și filmul. Și imaginația. Și răbdarea. Și viața, bre!

Anunțuri

De ce nu cred în reorganizarea teritorială

Povestea asta cu reîmpărțirea în opt județe mari și grase a fost născocită – dacă e să speculez în zona motivațiilor nobile – din dorința de a diminua cantitatea de birocrație pe cap de locuitor. În prințip, treaba sună bine: mai puține consilii locale, mai puține căpușe pe centimetru pătrat de teritoriu românesc (sau secuiesc).

Dar se ridică o seamă de probleme care, pentru România… însă mai bine să le iau pe rând.

Mă leg întâi de patriotismul local, care va fi vexat de aceste malversațiuni ce se soldează cu diminuarea reputației unor localități în plin avânt. Aradul să fie la cheremul Timișoarei? Oradea în urma Clujului? Târgu-Mureș în urma Brașovului? Etc. Această parte sentimentală este însă dintre cele mai neînsemnate ca pondere în argumentele „contra”. Totuși, pe niște frustrări de acest tip, multe broderii îmbârligate se pot croșeta și mulți sunt cei care au capacitatea și rapacitatea să le speculeze.

Apoi, e știut că în România nicio bună intenție nu rămâne nepervertită. Diminuarea aparatului administrativ nu înseamnă neapărat, cum ne-am aștepta (dacă am mai putea crede în scenarii optimiste), o birocrație mai suplă și mai funcțională. Nu.

O primă consecință va fi, dimpotrivă, că aceste noi „capitale” vor deveni centre de pelerinaj pentru problemele care se rezolvă în prezent în reședințele județene. Dacă, pentru regiunea de nord-vest, există actualmente patru reședințe în care se pot rezolva problemele birocratice din teritoriu, nici nu vreau să îmi închipui cum va fi când un singur centru va deservi toate cele patru județe.

Ca să obții o glorioasă țâdulă de la „centru”, va trebui să îți iei zi liberă, fiindcă între Oradea și Cluj nu există autostradă, ca să ajungi într-o oră și jumătate, ci e drum național, pe care, în condiții normale de aglomerație, faci 6 ore dus-întors. Plus ceasurile petrecute în fața ghișeelor fără nume și fără tupeu.

Apoi, cunoscută fiind țâfna funcționarilor din aparatul de stat, încercați să vă imaginați cam ce proporții cataclismice ar putea căpăta ea când insul ce reprezintă statul va ști că pelerini din 5-6 județe vin să facă sluj cu coatele pe pervazul lui.Citește mai mult »

Contribuții la CNAS pentru PFA

Imagine preluată de pe http://www.acus.org/

PFA-uri din toate părțile, uimiți-vă! Deși se poate că eu sunt ultimul care află chestia asta, tot o spun. Poate folosește PFA-urilor care vin din urmă. Că doar n-o fi secat izvorul persoanelor fizice autorizate din România.

Fiți atenți cum vine treaba (nu după facultăți, ci după buget). Toată lumea care și-a adăugat inițialele PFA după nume ca să poată deveni și instituție – filosofia acestei prefaceri trebuie să fie fabuloasă, dar mă las păgubaș, fiindcă am chestii birocratice mai stringente de lămurit – știe, sau ar trebui să știe, că are de depus, până cel târziu pe 15 ale lui mai, în fiecare an, o declarație. E vorba fie de o declarație ce privește venitul ESTIMAT (220), fie declarația privind veniturile REALIZATE în anul anterior (200).

De la D.G.F.P (adică de la „Finanțe”) mi s-a spus că, dacă am realizat venituri în anul anterior, nu mai e necesar să depun și declarația 220, ci doar 200. Așa mi se părea și mie logic, dar aici logica trebuie lăsată de fiecare dată la intrare. Așadar, pe baza declarației (200 sau 220) se eliberează o Decizie de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit (acesta e chiar titlul oficial al formularului 260).

Cu acesată decizie de impunere la braț, se umblă pe la Casa de Pensii și pe la CAS. De ce? Păi, după cum știți, în funcție de asta se stabilește cuantumul contribuțiilor plătite către instituțiile aminitite, în vederea unei bătrâneți minunate și a asigurării în caz de boală. În situația în care venitul dumneavoastră nu depășește însă plafoanele stabilite PRIN LEGE, atunci umblați a prostu’. Oricum veți plăti cât vi se cere, așa că nu mai comentați și faceți joc de glezne.Citește mai mult »