Cum mai definim azi erezia

 

Masacrul waldesienilor din Merindol (Sursa)
Masacrul waldesienilor din Merindol (Sursa)

Nu știu care e situația în alte religii, dar creștinismul mereu s-a confruntat cu învățături care, pornind de la Biblie, s-au îndepărtat de ceea ce s-a considerat a fi învățătura sănătoasă. Povestea nu e însă chiar așa de simplă pe cât ar putea părea la o privire superficială.

Au existat situații în istorie când o erezie a devenit aproape dominantă – numeric și geografic –, fapt ce nu a atras însă după sine și vreo corectitudine teologică. E cazul arianismului, de pildă.

De asemenea, în scaunele episcopale și patriarhale au stat nu o dată ierarhi eretici, care au ucis și exilat apărători ai credinței adevărate. Maxim Mărturisitorul e unul dintre exemplele cele mai notorii, dar mulți alți episcopi și teologi au avut de suferit – din partea creștinilor, nu a păgânilor! – de pe urma dreptei credințe.

Pare-se că și timpul a fost un factor determinant în decantarea adevărului doctrinar. Și totuși, chiar după mai bine de un mileniu și jumătate de creștinism, există învățături și personaje (Origen, de exemplu) care sunt reevaluate și interpretate într-o cheie mai favorabilă, chiar dacă nu neapărat absolvite de spectrul ereziei.

Se dovedește, așadar, că identificarea ereziei este un proces complicat, unde omul vrea să colaboreze cu Dumnezeu, dar se întâmplă ca multiplele condiționări conjuncturale pământești să interfereze în acest proces și să-l altereze.

Trebuie ținut cont și că în primul mileniu (și îndeosebi în primii vreo 500 de ani) de creștinism, atunci când s-au dat majoritatea bătăliilor dogmatice fundamentale pentru ce cred azi toți creștinii, creștinătatea era relativ unită sau, cel puțin, se zbătea să păstreze o linie dogmatică unitară.

După schismele succesive survenite mai ales după anul 1000, situația se complică simțitor, de vreme ce dogmele oficiale s-au împărțit în cel puțin vreo 3 ramuri principale (ortodoxă, catolică și protestantă).

Nu degeaba avem grupări de sorginte protestantă care și-au documentat genealogii ce includ mișcări considerate eretice la vremea lor, preferând să treacă sub tăcere aspectele controversate doar pentru a-și putea construi o legitimitate istorică.

Cred că am menționat suficiente elemente pentru a sublinia că procesele de erezie din zilele noastre trebuie să țină cont de numeroase aspecte și că nu pot fi telegrafice, cu câteva cărți nesemnificative la bibliografie și vreo 5 citate biblice invocate „după ureche”.

Așezate în acest context, acuzele de erezie (din mediul evanghelic) din ultima vreme mi se par aruncate cam în grabă și cam la nimereală.

Nu doar că dogma la care e raportată erezia este destul de vag formulată, dar adesea „erezia” se dovedește mai degrabă o formă de șarlatanie sau o strategie de manipulare, care nu e problematică doar în raport cu religia, ci chiar și cu legile statului laic sau cu o etică umanistă ce apără valorile fundamentale ale ființei umane.

Fără-ndoială că infracțiunea ar putea fi și erezie, dar în raport cu ce dogmă? Aici survine adevărata problemă, fiindcă, la modul ideal, erezia se raportează la corpusul comun de învățături general acceptate în creștinism. Însă, dacă întrebi dogmaticieni de diverse confesiuni sau interoghezi tradiții confesionale, răspunsurile vor fi întru câtva diferite, iar deosebirile s-ar putea să fie esențiale pentru încadrarea „ereziei”.

De pildă, „erezia” evangheliei prosperității n-a fost încă denunțată de cultele creștine in corpore, ci mai degrabă dezavuată ocazional. Poate că nu știu eu, dar n-am cunoștință de vreo anatemă aruncată de evanghelici asupra acestor învățături. Mai degrabă am remarcat o atitudine ambiguă, ambivalentă – liderii par să nu se fi hotărât dacă să se delimiteze net de cei fixați pe prosperitate sau să practice un fel de toleranță voit ignorantă.

Într-un fel, aceste precauții au calitatea de a nu sancționa orice manifestare creștină mai neobișnuită, dându-i ocazia să se (in)valideze în timp. Dar imprecizia cu care se operează lasă loc și pentru numeroase abuzuri sau derapaje.

În esență, dacă nu-ți place de un predicator, cel mai simplu e să-l acuzi de erezie (sau de liberalism, care e cam același lucru, la nivel de ofensă publică). Iar cu cât erezia e definită mai vag, cu atât mai bine. Calomnirea e mult mai facilă decât construirea unui rechizitoriu temeinic de erezie.

Un pastor a fost acuzat, nu demult, că predică erezii. Dar, după ce a fost examinat de o altă comisie (ierarhic superioară celei care l-a declarat eretic), ereziile sale n-au mai fost confirmate, iar pastorul și-a recăpătat… ortodoxia. Ce să înțeleagă din asta un enoriaș de rând?

Unul dintre argumentele cele mai penibile – din păcate – care se aruncă în luptă este cel despre „învățătura Bibliei”. Acesta sună atât de fals, după ce a fost terfelit în fel și fel de dispute între grupări și grupuri de interese, încât nu mai convinge decât pe cei care sunt convinși oricum dinainte.

Cu oaleacă de abilitate, Biblia poate spune exact ce vrea fiecare interpret al ei, mai ales în chestiunile discutabile sau neclare. Tocmai de aceea, acuza de erezie trebuie documentată temeinic, inclusiv cu argumente din istoria dogmei, nu expediată în „articole” sumare, care nu depășesc mia de cuvinte și care seamănă mai degrabă cu execuțiile publice practicate de mass-media.

Mi se pare mai potrivit excesul de prudență în aplicarea etichetei de eretic, tocmai pentru a nu decredibiliza degeaba omul și totodată conceptul. Dacă fiecare exaltat sau fiecare ignorant bun de gură e eretic, atunci cădem într-un ridicol din care toată lumea are numai de pierdut. Uneori sunt suficiente adjective mai puțin teologice: flecar, mincinos, dezordonat, incompetent, nesăbuit, impostor, imoral etc.

După cum trebuie luptat pentru dreapta credință și pentru adevăr, tot așa cred că trebuie luptat împotriva năravului actual de a căuta erezii verzi pe pereți pentru a putea aplica o sancțiune administrativă ce are alte justificări în fond și care seamănă mai degrabă cu o reglare de conturi între grupuri de influență (fără foarte mare legătură cu teologia temeinică).

Anunțuri

23 de gânduri despre “Cum mai definim azi erezia

    • Cred ca Schopenhauer a spus ca tot adevarul trece prin trei etape: 1. este ridiculizat, 2. este respins cu violenta si 3. este acceptat ca fiind self-evident.

      Ceea ce suntem astazi este suma aritmetica dintre urmatorii termeni: cultura nationala, (sub)cultura familiala, (sub)cultura bisericeasca, capacitatea de a vedea dincolo de marginile cutiei si capacitatea de a invata. Suma rezultata (oricare ar fi ea) de inmultit cu capacitatea de a te schimba. Daca capacitatea de a te schimba este 0, atunci nu ajungi nicaieri! Ca sa nu spun mai mult.

      Pana cand nu ne delimitam sa devenim aculturali, fara a avea o cultura omeneasca predominanta in viata noastra (indiferent de nationalitate, pentru ca suntem cetatenii unei alte imparatii), care sa dicteze si sa influenteze gandurile si actiunile noastre, vom judeca toate actiunile si invataturile „neconforme” ale conationalilor si fratilor de pretutindeni ca fiind erezii, pentru ca nu le putem pricepe sau intelege.

      Fie ca vrem, fie ca nu, ducem cu noi un rucsac mai mare sau mai mic, plin de chestiuni culturale cu care ne identificam si prin care filtram lumea inconjuratoare, evenimentele, biblia, viata, etc. Avem ceea ce se numeste worldview, iar eu cred ca majoritatea covarsitoare a problemelor, in special in cadrul bisericii, au de a face cu interpretarea pur culturala a diferitelor invataturi.

      Am auzit pe cineva spunand: cand femeile crestine din Germania au auzit ca femeile crestine din Anglia se macheaza si folosesc farduri, au scapat paharul de bere din mana! Ce sa mai spunem de operatiile estetice vs obezitate? Sau ce sa spunem despre predicatorul care a spus ca omul nu va zbura niciodata pentru ca acest lucru este rezervat ingerilor, insa cei doi fii ai sai construiau un avion in hambarul din spatele casei! Sau ce sa spunem despre predicatorul chinez care a invatat biserica sa se roage stand in cap pentru ca asa se ruga el, imobilizat fiind, cand a fost salvat de prietenii sai dupa ce a cazut intr-un put de apa, urmarit fiind de militia chineza?!

      Trebuie sa mai intelegem sa omul cauta sa isi indeplineasca o nevoie personala de a fi neprihanit. Aceasta neprihanire este rezultatul a ceea ce gandeste ca fiind drept (urmare a ceea ce percepe din biblie, invataturile bisericii, cultura, familie, scoala, etc). Ceea ce mintea umana percepe ca fiind drept, adevarat, plin de neprihanire are de-a face cu versetul din Evrei care vorbeste despre „neprihanirea ceruta de sufletul sau”. Cu alte cuvinte, exista o neprihanire pe care sufletul uman o cere, dar este ea echivalenta cu neprihanirea ceruta de Dumnezeu? Din punctul meu de vedere, nu! Pentru ca neprihanirea noastra este Hristos. Dar de aici vorbim deja de alt subiect.

      Provocarea mea este sa va ganditi sincer ce adevar ati ridiculizat cand l-ati auzit prima data, apoi ati „predicat” si „marsaluit” impotriva lui, pentru ca mai apoi sa il acceptati ca fiind self-evident?

      Multumesc.

  1. Arianismul nu a fost corijat. De ce s-a adunat Conciliul de la Nicea atunci? Ma tem ca iar ne bagam in subiecte fara a fi informati cum se cuvine.

    Maria Istoc pour Parnassienne Passagere

  2. Schisme succesive… Este doar una, cea care separa biserica de Est de cea de Vest, Reforma vine 500 de ani mai tirziu si nu este considerata o schisma in sensul strict al cuvintului.

    Maria Istoc

    • Schisma din 1054 a consfințit mai degrabă o stare de fapt, nu a fost o surpriză. De mai multe secole se comunica extrem de dificil între est și vest, ajungându-se până la situația hilară în care occidentalii nu erau în stare să traducă un document din greacă în latină (cel puțin asta zice McCulloch și sursele pe care se bazează el). Dar e știut că au mai existat niște schisme mai mici înainte de 1054.

      Cât despre Reformă, e clar că a presupus și o schismă, fiindcă a divizat confesional populații întregi, întocmai ca prima schismă. Ba chiar a stârnit și niște războaie. Pentru mine, schisma e incontestabilă aici.

  3. Trebuie sa scriu „de ce s-a intrunit sau reunit” Conciliul de la Nicea si care a fost concluzia. Conciliul a condamanat arianismul. Constantin prezideaza conciliul, Constantin ramine arian si acesta este unul din argumentele pe care le folosesc ca sa arat ca, Constantin a prezidat in mod formal dar nu a influentat deciziile conciliului.

    Scuze pentru ‘adunat” vine de la faptul ca atunci cand sunt obosita o dau pe engleza char dupa zece ani de viata pariziana.

    Maria Istoc – pour parnassienne passagere

    • Nu am idee de unde s-a dedus (din textul meu) că aș fi spus că arianismul n-a fost corijat! Am spus doar că devenise deosebit de influent și că cuprinsese o mare arie geografică, FĂRĂ ca prin asta să dobândească vreo legitimitate teologică.

      Din fericire, a avut oponenți hotărâți (atunci Atanasie, ulterior și alții) și a fost declarat drept erezie.

  4. Reblogged this on Răscumpărarea memoriei and commented:
    Puțini reușesc să trateze echilibrat un astfel de subiect, când pretutindeni în jur vedem „luptători ai luminii cu săbii învăpăiate”, gata să îi dea în vileag pe toți cei care nu au ajuns să gândească la fel ca ei.
    Excelent articol!

  5. Nu inteleg cum de te deranqjeaza acesti ” luptători ai luminii cu săbii invapaiate” gata sa dea in vileag pe toți….., când si tu ești unul dintre ei,care ai lovit cu sabia,si mai lovesti pe toți care nu gândesc ca tine.Aluzia ta este cunoscuta.Dar mi se pare normal dacă nu îți place rânduiala din congregatia din care faci parte,cautati alt loc ,nu-ți impune ” logica” ta căutând sa faci tu „lumina”acolo .Cat despre erezie,cred ca avem nevoie de multă rugăciune in dreptul fiecăruia dintre noi,uitate cati pastori sunt cazuti si nu se mai ridica! Au predicat apa si ei au băut vin! Oare aceasta nu este tot o erezie?

    • Dacă răspunsul se adresează pastorului Vasilică Croitor, o să vă rog să continuați dialogul cu dumealui, fiindcă are un spațiu adecvat. Dacă mi se adresează mie, cred că va trebui să mă luminați ce ați vrut să ziceți:
      1. Unde și când am „lovit cu sabia”?
      2. La ce anuma fac aluzie (cunoscută)?
      3. De unde știți că nu mi-ar plăcea „rânduiala din congregația” din care fac parte?
      4. În ce fel „impun” logica mea altora?

      • Răspunsul l-am adresat lui Vasilica,Fr Teofil ,el nu mai punea cele patru întrebări,știe f bine la ce m-am referit!!

      • tocmai, nu Biblia interzice, ci practica pocaitilor, care, in graba de a se delimita de bisericile traditionale, au facut din post un lucru rusinos. vad ca totusi penticostalii practica postul, dar pare mai degraba un fel de „post negru”. Marius Cruceru a incercat sa tina postul traditional al Pastelui, ceea ce e foarte neobisnuit.

        • Postul cerut ortodocșilor de Biserica lor nu are legătură cu ce a cerut Dumnezeu poporului evreu când a instituit Paștele. Asta a poruncit Dumnezeu, atât și nimic mai mult – citez din versiunea ortodoxă, care online nu are diacritice: „3. Vorbeste deci la toata obstea fiilor lui Israel si le spune: In ziua a zecea a lunii acesteia sa-si ia fiecare din capii de familie un miel; cate un miel de familie sa luati fiecare. 4. Iar daca vor fi putini in familie, incat sa nu fie deajuns ca sa poata manca mielul, sa ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dansul un numar de suflete: numarati-va la un miel atatia cat pot sa-l manance. 5. Mielul sa va fie de un an, parte barbateasca si fara meteahna, si sa luati sau un miel, sau un ied, 6. Sa-l tineti pana in ziua a paisprezecea a lunii acesteia si atunci toata adunarea obstii fiilor lui Israel sa-l junghie catre seara. 7. Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi usorii si pragul cel de sus al usii casei unde au sa-l manance. 8. Si sa manance in noaptea aceea carnea lui fripta la foc; dar s-o manance cu azima si cu ierburi amare. 9. Dar sa nu-l mancati nefript deajuns sau fiert in apa, ci sa mancati totul fript bine pe foc, si capul cu picioarele si maruntaiele. 10. Sa nu lasati din el pe a doua zi si oasele lui sa nu le zdrobiti. Ceea ce va ramane pe a doua zi sa ardeti in foc.” (Ieșirea 12:3-10) Desigur, fiecare are dreptul să țină postul Paștelui cum decide el, dar Dumnezeu a cerut exact ce scrie în acele versete.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s