Trei într-o… soartă

Photo by Getty (2); Corbis (sursa)
Photo by Getty (2); Corbis (sursa)

Pe 22 noiembrie mureau JFK (dar asta aproape sigur știți deja), Aldous Huxley și C.S. Lewis. Din princina circumstanțelor în care s-a petrecut din viață cel dintâi – ca urmare a unui asasinat nici azi lămurit pe deplin – decesele celorlalți doi au fost sortite să rămână în umbră.

După câte am citit de și despre C.S. Lewis, nu cred că l-ar deranja această discreție impusă. Cât despre Huxley, nu știu ce să vă spui. Cred că era suficient de lucid încât să își asume soarta – oricum, viața n-a fost prea blândă cu el.

E interesant de observat că, la nivel mediatic, JFK este mult deasupra celorlalți doi – care nu erau niște fitecine –, dar, dacă ar trebui să numesc ceva semnificativ legat de numele lui, cred că nu pot stoarce din memorie altceva decât criza rachetelor din Cuba. Așadar, probabil că lui Kennedy i se datorează (nu în totalitate, fără-ndoială), faptul că nu s-a ajuns la un al III-lea război mondial. În rest, mult mai populară e presupusa (ori dovedita?) relație cu Marlyn a lui JFK.

Este totuși un lucru despre care se vorbește mai puțin. După ce rușii au ieșit în spațiu în anii ’50 (celebra Laika a zburat în 1957) și chiar cu echipaj umane (Gagarin, în 1961), Kenedy a ținut un discurs prin care a dat un imbold deosebit învățământului tehnic (ingineria de vârf) în America și care a culminat cu trimiterea primei navete pe Lună (Armstrong, 1969). Și de la el ne-a rămas impresia că științele exacte și creierele de la NASA ar fi superioare celor din domeniile umaniste.

Despre Huxley se spune că a fost unul dintre părinții spirituali ai mișcărilor din anii ’60. Celebritatea i-a asigurat-o însă utopia neagră Minunata lume nouă și completarea survenită la vreo 30 și ceva de ani, scrisă sub formă de eseuri, Reîntoarcerea la minunata lume nouă, unde apar și niște sugestii de soluții.

Avea dreptate Huxley când spunea că el a văzut mai departe decât Orwell, care anticipase doar sistemele totalitare. Huxley a anticipat vremurile noastre și câteva dintre problemele ei fundamentale: uniformizarea, suprapopularea, controlul etc.

Recunosc însă că cel mai atașat sunt de C.S. Lewis și asta nu doar pentru faptul că e creștin. Ci și pentru că, ori de câte ori l-am citit, am fost silit să privesc lumea dintr-o altă perspectivă. Și acest imperativ se permanentizează, obligând cititorul atent să evalueze mereu realitatea și dintr-un alt punct de vedere decât era obișnuit.

Dacă ar fi să fac o legătură între pomenitul discurs al lui Kenedy și profilul lui Lewis, atunci cel din urmă este un fericit contraexemplu care dovedește că nu doar mințile orientate spre științe exacte pot fi excepționale, ci și cele alergice la matematici și fizică.

Deși s-a distins ca apologet creștin și adesea este invocat și citat chiar de către teologi de prim rang, Lewis era specializat în limba și literatura engleză (perioada medieval și renascentistă, cu precădere), dar avea, desigur, și preocupări de filosofie și teologie.

Ce mi s-a părut mereu fascinant – pe lângă necesitatea de a reevalua locurile comune – e faptul că C.S. Lewis avea capacitatea rară de a scrie clar despre viață, fără ca prin asta să simplifice complexitatea vieții.

Când a fost în România, dr. Jerry Root mi-a povestit o întâmplare culeasă nu mai țin minte de unde. Un cerceștor a venit să-i ceară bani lui Lewis, iar acesta, cu mărinimia de care se pare că era caracterizat, a scos toți banii pe care îi mai avea în buzunare și i-a dat. Un cunoscut de-al lui Lewis l-a apostrofat: „De ce îi dai? O să meargă să-i bea!” La care, C.S. Lewis a răspuns: „Fie. Dacă nu îi dădeam lui, îi beam eu.”

 Așa că dintre cei trei a căror soartă a fost să moară acum 50 de ani, optez, evident, pentru tovărășia lui Lewis, avertismentele lui Huxley și, din toată strălucirea de vedetă a lui JFK, prefer să rețin acel discurs care a jalonat în mod decisiv evoluția sistemului educațional pentru câteva decenii bune.

Anunțuri

10 gânduri despre “Trei într-o… soartă

    • În prefața cărții (sper că nu mă înșel), dar și în Reîntoarcerea la Minunata lume nouă, Huxley intră deseori în dialog cu 1984. Interesant e faptul că vine și cu soluții la problemele pe care le anticipa (foarte corect, pe multe dintre ele) atunci.

  1. Reblogged this on Persona and commented:
    Un alt text absolut superb al lui Teofil.
    Baiatul asta ar trebui sa se apuce sa-si adune aceste texte intr-o carte. Ar avea succes. Eu unul as citi-o pe nerasuflate.

  2. Nu m-am dat niciodata in vint dupa Aldous Huxley si nu am fost niciodata inamorata de CS,Lewis asa cum sunt multii dintre evanghelici. De altfel partea apologetica a facultatii la care mi-am facut masteratul in teologie, apologetica considerata la ora aceea ca fiind cea mai buna din US ii facea o critica destul de severa.

    Nu cred insa ca este corect sa rezumama pe JFK la Marelyn Monroe sau la discursul pe care il evocati. Nu trebuie uitat ca in timpul presedintiiei lui s-a nascut sau a crescut o speranta, ca miscarea „civil rights” a fost incurajata si sprijinita de el, ca in timpul presedintiei lui a fost introdus sub excorta politista sau chair militara, nu mai retin, primul student negru la Universitatea din Texas. Fratele lui Robert Francis Kennedy fiind ministru de justitie a tinut sa ii oblige pe texani sa acepte un student de culoare. Cei doi frati, chiar trei de fapt, il sustin pe Martin Luther King, iar in seara zile in care Martin Luther King a fost assasinnat Robert Kennedy a indraznit sa iasa in mijlocul unei multimi negre revoltate, sa tina un discurs care a calmat multimea si care a adus ordina in US pentru ca incidente de violenta se produceau peste tot.

    Si in acazul acesta, ca in toate, depinde de unde privim. Eram intr-unul din statele din est cind a fost imormintarea lui Teddy Kennedy. As fi vrut sa o pot urmari la televizor, se televiza, dar familiai care ma gazdiua erau republica si a fost interzisa vizonare funeraliilor. Iata pina unde se poate merge.

  3. Kenney este cel care a spus „Do not ask what Ameriica can do for you, ask yourself what you can do for America” am citat din memorie.

    Oricum mi-a placut felul in care unul dintre francezi s-a exprimat, si la limba nu ii intrece nimeni, el spunea „le président s’effondre et la légende naisse; Presendintele se prabuseste si in momentul acela se naste legenda;

    • Nu spun că n-ar fi fost Kenedy important, ci încercam să sugerez cam prin ce a rămas în conștiința publică. Observațiile dumneavoastră sunt binevenite, dar ele vă trădează ca om preocupat să afle, să știe, să țină minte. Dar, în ce-l privește pe JFK, cred că puțini ar putea adăuga ceva la celebra sa moarte și la Marlyn, dacă e să spună ceva despre el.

  4. Sau poate mai corect in romaneste „In momentul in care se prabuseste presedintele, are loc nasterea legendei.” Oricum au fost momente de mare traire in America.

    • Cu siguranță, dar percepția publică rămâne o chestie nedreaptă și deformatoare. De aceea fac adesea exerciții, pe acest blog, de recapitulare a istoriei. Îmi pare imperios necesar să ne amintim.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s