Postat de: Teofil Stanciu | 03/12/2013

În apărarea tinerilor creștini

 

Suspectam că s-ar putea ca problemele care apar la copiii de pastori (în raportarea lor la creștinism) să fie mai răspândite decât se lasă îndeobște să se vadă. Studiul grupului Barna (semnalat de Yan Sysoev) confirmă această presupoziție.

Pe scurt, 40% dintre copiii de pastori au trecut printr-o perioadă în care s-au îndoit de ceea ce cred, 33% nu sunt „implicați activ” în biserică, iar 7% nu se mai consideră creștini. Așadar, cam o treime dintre cei care ne dau nouă sfaturi cum să ne implicăm nu pot să-și convingă nici măcar propriile odrasle?

Știam noi prea bine că așa stau lucrurile și că suntem conduși de niște ipocriți, nu-i așa? Pe de altă parte, așa le trebuie, să se mai smerească și ei, că prea nu le mai poate ajunge nimeni cu prăjina la nas. Este?

Dacă ați jubilat (măcar preț de o clipită) la observațiile malițioase de mai sus, atunci mai amânați puțin petrecerea, a fost alarmă falsă. Terminați de citit, înainte să dați cu piatra. Fiindcă nu mi-am propus ca în acest text să beștelesc pastori sau să condamn copii de pastori.

Folosesc studiul lui Barna doar ca punct de plecare, fiindcă nu doar copiii de pastori mă interesează, ci tinerii creștini din bisericile evanghelice în general. Ca să pornim pe firul discuției, aș remarca faptul că pastorii nu sunt doar liderii ai comunităților creștine, ci, cel puțin în aceeași măsură, emanațiile acestor comunități, reprezentanții, exponenții lor. Ei sunt recunoscuți, aleși, chemați, confirmați de comunități.

Ipoteza mea este că ceea ce se vede în familiile de pastori mai acut se regăsește, de fapt, și în familiile enoriașilor, însă la o scară mai redusă. Unul dintre argumente ar fi acela că asupra pastorilor și familiilor lor se exercită mult mai mare presiune pentru a fi exemplari, modele, oameni fără cusur.

Această presiune despre care vorbesc este exercitată de către comunitate, care are anumite așteptări – de obicei, foarte înalte (cum s-au construit aceste așteptări, asta e o altă discuție). E drept că există și pastori (de obicei, vedete) care plusează și sporesc această presiune, dar există și o grămadă de pastori care pur și simplu preiau și trăiesc prejudecățile comunității, exact așa cum se găsesc ele, propagându-le, la rândul lor, fără să li se poată opune sau fără să știe cum.

Știm că biserica este o comunitate menită să-și ajute și să-și îngrijească „bolnavii”. Dar, în momentul în care o familie de pastor apare un copil răzvrătit (de fapt, vorbim despre momentul în care anumite fapte îndoielnice ies la lumină fără putință de tăgadă, fiindcă, în rest, toată lumea se face că nu știe nimic), brusc se produce o ciudată desolidarizare. Pastorul este pus la zid, este considerat singur răspunzător, este boscoridit în barbă ori sancționat public pentru incapacitatea sa de a-și gestiona corect problemele familiale.

Comunitatea nu mai funcționează ca organism care încearcă să-și rezolve problema, ci, prima și cea mai răspândită reacție, e aceea de a îndepărta sursa problemei și de a se dezice de pastorul incompetent. În termenii „trupului”, se preferă o amputare rapidă a membrului cu probleme.

Înainte de a trece mai departe, să mai luăm în discuție încă un element. Mereu se dau sfaturi (multe, foarte multe!) tinerilor din biserică. E foarte bine. Doar că mereu sunt tratați cu toții de parcă ar fi creștini, uitându-se un aspect esențial: mulți dintre ei nu sunt botezați și nici măcar nu știu ei înșiși dacă vor sau nu să rămână în biserica în care se află.

Așadar, în seama unor tineri încă dezorientați se aglomerează fel și fel de responsabilități și de la ei se așteaptă să înfăptuiască gesturi creștinești. Presiunea care se acumulează e foarte mare pentru că, fiind și la o vârstă critică, ei își sesizează repede duplicitățile (după cum le sesizează și pe ale celorlalți), dar, prinși deja în mecanismul unor relații și răspunderi, nu prea mai pot să dea înapoi. Așa că dau înainte!

Îmi amintesc foarte precis un anumit sentiment persistent care însoțea toate activitățile la care participam cu mai mulți ani în urmă. Tinerii erau priviți mai degrabă ca prestatori de servicii religioase, între ei și comunitate existând o distanță. Pe de o parte, comunitatea încerca să-i țină din scurt, mai ales prin muștruluieli sau prin reluarea exasperantă a modelelor de tip Iosif, Samuel, Daniel și Timotei (care nu sunt, totuși, mai mult de 10 în toată Scriptura) – inși înfățișați ca fiind perfecți, fără vicii, fără erori în parcurs, aproape fără umanitate.

Unde ar mai putea găsi loc un tânăr pentru mărturisirea unor îndoieli, a unor păcate sau nedumeriri cu care se frământă? Comunitatea îl pune în față „modelele biblice” și îl lasă să se zbată să se conformeze cu acele tipare aproape intangibile în practică – dovadă stau majoritatea creștinilor trecuți de prima tinerețe.

Nu spun că ar fi rău să cultivi astfel de modele. Dar, întocmai ca în cazul pastorilor cu probleme în familie, se constată o desolidarizare a comunității și în raport cu tinerii. În loc să fie învățați practic cum să lupte cu ispitele, cum să ia decizii în viață, cum să progreseze spiritual și cum să fie integri, ei trebuie mereu să facă, să dovedească, să producă, să convingă.

Pe de altă parte, se pare că adesea sunt proiectate asupra tinerilor aspirațiile unor generații (două-trei) frustrate că nu au reușit să își atingă înaltele standarde și așteaptă de la cei mai tineri să facă tot ce n-au fost ei în stare. Sau invers, generații care se consideră mult mai realizate presează generațiile tinere să atingă același nivel de performanță – asta în termeni seculari vorbind.

Așadar, devine inevitabilă observația că există o presiune pe care comunitatea o exercită asupra pastorului și asupra tinerilor. În cazul particular al copiilor de pastori, această presiune este cel mai probabil mult mai mare și, din păcate, ea se exercită uneori și cu largul concurs al părinților lor.

Această presiune, chiar dacă folosește pretexte biblice, nu este în substanța ei biblică pentru că, atunci când apar semne că oamenii cedează presiunii, reacția comunității este să se dezică de respectivii, eliminându-i, în loc ca tocmai atunci să se manifeste solidaritatea de grup și de credință.

Probabil că una dintre rădăcinile problemei este aceea că evanghelicii par să fi uitat că Biblia, în mare parte, a fost scrisă inițial pentru comunități întregi, unde răspunderile se împărțeau, unde se miza pe solidaritate, unde se construia comuniune. Cărțile istorice, profetice și poetice ale VT sunt în covârșitoare majoritate adresate poporului evreu. Epistolele, evangheliile și Apocalipsa din NT sunt adresate unor comunități.

În prezent, chiar și când se predică Scriptura în comunități, învățăturile sunt adresate indivizilor, care atâta că stau împreună. Ca efect pervers al fixației pe individ, oamenii care lucrează în umbră la consolidarea comunităților creștine pot trece drept pasivi, inactivi sau de-a dreptul paraziți, consumatori de programe bisericești, spectatori indolenți.

Dacă ar fi să caut o cauză adâncă, probabil că aș încerca să pornesc de la această presiune nesănătoasă și de la reflexele inchizitoriale ale comunităților noastre.

Nu propun abolirea răspunderii individuale, nici dizolvarea ei într-o difuză responsabilitate colectivă, dar cred că deocamdată nici măcar nu suntem capabili să precizăm dacă nu cumva fuga de răspundere individuală (pe care am văzut-o adesea incriminată) se datorează nocivei presiuni copleșitoare care vine odată cu o anumită responsabilitate și cu poverile aferente ei.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2013/12/03/in-apararea-tinerilor-crestini […]

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2013/12/03/in-apararea-tinerilor-crestini […]

  3. nu e nimic de mirare in aceasta situatie. sunt cateva exemple in Vechiul Testament de copii ai unor mari oameni ai lui Dumnezeu care au luat-o in directia opusa celei urmate de parintii lor. am impresia ca este ceva foarte greu de evitat.

    propun o cauza simplista: cand pastorul e mereu ocupat cu treburile comunitatii, pleaca la evanghelizari, la conferinte, la strangeri de fonduri, cand mai are timp sa stea cu copiii sai? si cand are timp, nu cumva il petrece incercand sa-i modeleze conform asteptarilor enoriasilor, incercand abordari „prescurtate” din cauza putinului timp avut la dispozitie?

  4. […] Vezi: https://drezina.wordpress.com/2013/12/03/in-apararea-tinerilor-crestini […]

  5. […] Povara exemplarității și a perfecțiunii încă de la vârste fragede mi se pare nedreaptă. E posibil să fi nimerit eu prin cercuri mai pasionate de bârfe, dar nu o dată mi-a fost dat să constat aviditatea și satisfacția cu care sunt discutate eșecurile unor copii de pastori. E adevărat și că asta vine uneori pe fondul triumfalismului și al unui înalt și rigid moralism propovăduit de tatăl-pastor… […]

  6. […] Povara exemplarității și a perfecțiunii încă de la vârste fragede mi se pare nedreaptă. E posibil să fi nimerit eu prin cercuri mai pasionate de bârfe, dar nu o dată mi-a fost dat să constat aviditatea și satisfacția cu care sunt discutate eșecurile unor copii de pastori. E adevărat și că asta vine uneori pe fondul triumfalismului și al unui înalt și rigid moralism propovăduit de tatăl-pastor… […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: