Cărți proaspete (5)

Multe cărți bune apar și în limba română. Dar mi-e clar că nu pot ține pasul cu tot ce m-ar interesa. Totuși, din când în când mai semnalez măcar o parte dintre titlurile pe care le știu ca fiind de referință sau la care jinduiesc și eu, ca tot românul.

Încep cu o carte pe care o semnalez cu bucurie: Diarmaid MacCulloch – Istoria creștinismului. Cartea are un titlu polemic, aș zice: Primii 3000 de ani. Asta în condițiile în care unele biserici se laudă cu o tradiție – maximă – de 2000 de ani. După ce am aruncat o privire și pe cuprins, volumul m-a convins că merită atenție. E prima dată când văd o împărțeală echilibrată, care ține cont și de Biserica Ortodoxă din Orient, care abordează și problema relației cu islamul și ajunge până la zilele noastre. Indiferent de perspectiva adoptată de autor, atâta vreme cât nu e vorba de o măsluire a datelor, cred că ar fi o lectură utilă.

Cartea de mai sus face pereche bună cu următoarea: Thomas Asbridge – Cruciadele.  În condițiile în care civilizația occidentală e de câteva decenii într-un conflict deschis și sângeros cu civilizația islamică, acest volum de peste 500 de pagini scrise mărunt cred că e de interes general. Plus că există o întreagă mitologie modernă acumulată în jurul acestor sângeroase campanii medievale.

Rămân în aceeași arie de interes și remarc Istoria creștinismului antic, de Zenovie Pâclișanu, preot și istoric greco-catolic, care a sfârșit în închisorile comuniste. Un coleg de generație, teologul ortodox Petre Vintilescu, preocupat și el de această perioadă a erei creștine.

N-am pomenit-o până acum, așa că, oricât de târziu, tot mai bine decât deloc. Ieronim –Despre bărbaţi iluştri şi alte scrieri. Este, alături de Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea, una dintre cele mai vechi scrieri creștine cu caracter istoric. Lui Ieronim i se datorează Vulgata, traducerea latină a Bibliei.

Venind ceva mai aproape de momentul vorbirii, consider binevenită (re)traducerea scrierilor Sf. Francisc şi a Sf. Clara din Assisi. Traducătorul Ștefan Acatrinei vine și cu o bibliografie primară și secundară folositoare cui vrea să aprofundeze subiectul. Ştiu că mai există o ediţie din 1997, doar a scrierilor Sf. Francisc, publicată la Deisis.

Alfons Maria de Liguori a fost o personalitate însemnată a secolului XVIII, fiindcă a reușit să tranșeze teoretic (iar mai apoi poziția lui a fost adoptată și practic) o dispută ce frământa de 5 secole Biserica Catolică – cea dintre rigoriști și laxiști sau atriți și contriți. Adolf von Harnack îl numește „al doilea Augustin”. Scrierea sa Teologia morală, conține 70.000 de trimiteri la vreo 800 de autori. Cartea pe care v-o semnalez însă se cheamă Pregătire pentru moarte. Tot de acelaşi autor, a mai apărut în româneşte o cărţuluie foarte frumoasă, Şcoala iubirii lui Isus Cristos, care, sub coperta cam patetic-dulceagă (pe stil catolic), ascunde nişte meditaţii foarte profunde şi folositoare.Citește mai mult »

Cărți proaspete (4)

Am din ce în ce mai puțin timp pentru cărți. Lucrez cu cărți, dar nu mai am răgazul să le deschid, să le răsfoiesc precum mi-aș dori. Nici să scriu despre ele nu mai apuc decât sincopat. Situația socio-economică impune alte imperative pe care, oricât de mult le-aș contesta sau disprețui, n-am cum să le ignor.

Îmi încep scurta incursiune printre aparițiile mai recente cu cărțile care mă ispitesc cel mai tare. Salutară publicarea cărții lui Jaroslav Pelikan – Credo. Ghid istoric și teologic al crezurilor și mărturisirilor de credință în tradiția creștină. Un volum de peste 500 de pagini scris de unul dintre cei mai avizați și erudiți teologi contemporani. După cum probabil că știți, în ultimii ani de viață, autorul „a revenit” (după cum zicea el) la ortodoxie – înainte fusese lutheran.

Părinții apostolici pot fi citiți într-o nouă traducere, publicată de Polirom. Deocamdată a apărut numai volumul I (Prima scrisoare a lui Clement [e vorba de epistolele lui Clement Romanul către corintieni], A doua scrisoare a lui Clement și Păstorul lui Herma). Interesul pe care îl suscită aceste texte este generat de faptul că sunt cele mai vechi scrieri ale tradiției creștine, în afara celor cuprinse în canonul Noului Testament. Fiind vorba de o ediție bilingvă, scad simțitor șansele ca această traducere să fie suspectată de partizanate teologico-ideologice.

De ce ne-ar putea interesa o carte precum Istoria Imperiului Bizantin, de A.A. Vasiliev? Ar fi mai multe argumente, dintre care rețin numai câteva. Suntem majoritari ortodocși, iar istoria Bizanțului se confundă uneori cu parcursul ortodoxiei (de pildă, criza iconoclastă a fost și una politică, nu doar religioasă). Apoi, suntem români, dar și balcanici.

Trec la literatura universală Citește mai mult »

Cărți proaspete (3)

Am găsit-o adeseori citată, mereu cu titlul în engleză, dar de acum o avem și în românește. E vorba de cartea lui Dietrich Bonhoeffer – Costul uceniciei. Cum încă n-a fost semnalată pe site-ul Editurii Logos, fac trimitere doar la blogul lui Emanuel Conțac, singurul loc în care apare deocamdată știrea. Nu știu care-i va fi prețul, dar cred că își va merita toți banii. Sperăm că nu peste foarte mult timp să i se adauge o pereche (altă editură, același autor).

După câțiva anișori de trudă, în sfârșit a apărut cartea prietenului Daniel Fărcaș: Meister Eckhart. Misticul din căușul ochiului. O semnalez tuturor, deși nu știu câți dintre cei ce o vor citi o să și înțeleagă despre ce e vorba în ea. Dar, chiar și cu aceste riscuri, mi-am propus să mi-o comand în cel mai scurt timp. Să o am cu autograf. Felicitări, Dani!

Cartea este doar o parte din teza de doctorat pe care autorul a susținut-o la Paris IV – Sorbonne, în 2008. În același an a câștigat și concursul I.P. Culianu al Editurii Polirom (pe 2007), iar de atunci se tot moșește cartea. Având în vedere că aproape toate volumele care au câștigat acest concurs de la Polirom ajung în lista lor de cărți la 5 lei, cred că cea mai bună urare ar fi: să aibă parte de un nou tiraj!Citește mai mult »

Cărți proaspete (2)

De multă vreme n-am mai zis nimic despre cărțile nou apărute. Asta nu înseamnă că n-am jinduit la câte unele. Dar pur și simplu nu prea mi-am găsit răgaz să scriu și, poate, de când cu anticariatul, îmi vine mai greu să mă uit la cărțile noi și din pricina prețurilor.

Semnalez pentru început două edituri cu site-uri noi: Univers Enciclopedic și RAO. Încep cu prima, fiindcă tocmai am aflat despre noua ediție a DEX-lui, revizuită și adăugită. E vorba despre o variantă în care s-au operat schimbările impuse prin DOOM 2 și, din câte se pare, a fost îmbunătățită cu o serie de termeni de specialitate. Prețul n-a crescut foarte mult față de ediția anterioară – doar cu 10 lei. Tot aici aș mai remarca și Dicționarul Larousse de Psihanaliză.

Nu știu cum se face, dar a reapărut în oferta IRI (+Univers Enciclopedic) cam toată colecția de filosofie. La fel și cărțile de psihologie sau seria de Opere fundamentale ale literaturii române. Veste bună pentru cei interesați și frustrați de absența cărților respective de pe piață. Sper doar să nu fie o mare păcăleală și, de fapt, când omul comandă să afle că stocurile sunt epuizate.

Cât despre RAO… numai prostii. Micul prinț, benzi desenate – încă de pe copertă se vede cât de hâde sunt desenele. Micul prinț aduce mai mult cu Dee Dee. Citește mai mult »

Cărţi proaspete (1)

Eveniment îndelung aşteptat, îndelung pregătit, îndelung anticipat, îndelung spionat (şi alte îndelung-iri), lansarea Istoriei critice a literaturii române s-a petrecut la Gaudeamus-ul din toamnă. Nicolae Manolescu a decis să colaboreze cu Editura Paralela 45 pentru această apariţie. Profesorii de română au bibliografie suplimentară atât de parcurs, cât şi de recomandat. Cred că va fi interesant de văzut ce face şi desface la bătrâneţe d-l Manolescu. Când îmi fac curaj (financiar) plănuiesc să o achiziţionez.

Rămân aproape de literatură, dacă de aici am început, şi semnalez o carte care se potriveşte în biblioteca absolvenţilor sau studenţilor la Litere, măcar pentru titlul ei: Mieke Bal, Naratologia. Din păcate, cartea e destul de scumpă. Volumul face pereche bună cu Dicţionarul de naratologie (Gerald A. Prince) apărut la aceeaşi editură în urmă cu vreo cinci ani.

După toate aparenţele, proprietarii Editurii Cartier dispun de resurse finaciare şi umane consistente, fiindcă păşesc în direcţii dintre cele mai curajoase. Cum altfel ar putea fi catalogată aventura publicării unor teoreticieni ai literaturii care se ştie că au un public destul de restrâns? Dintre cărţile lui Roland Barthes au fost traduse de către editura din Chişinău mai multe titluri : 1. Gradul zero al scriitorii. Fragmente dintr-un discurs de îndrăgostit; 2. Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecţia; 3. Eseuri critice; 4. Incidente; 5. Imperiul semnelor. O singură reeditare (din câte am văzut), în rest traduceri noi.

Tot Editura Cartier a publicat André Gide, Jurnal. E vorba numai de primul volum dintre cele patru preconizate şi care urmează să conţină prima traducere integrală în limba română a celebrului jurnal. Mai există o ediţie publicată de Univers, în 1970, dar aceasta conţinea numai fragmente.

Traducătorii şi editorii cred că se pot bucura că Umberto Eco a mai produs o carte care li se adresează în primul rând: A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere. Săptămâna asta e şi la reducere pe site-ul editurii.

Iată o carte ce a cunoscut un real succes de librărie (dar nu numai) şi care nu aparţine unui personaj celebru, nici unui scriitor descoperit peste noapte, ci unui… cafegiu. Gheorghe Florescu a învăţat meserie pe stil vechi, stând în preajma unui cafegiu armean, de la care a furat meşteşugul. Cafeaua, ca orice produs mai distins, a atras, în vremea comunismului, o seamă de oameni din elita culturală a Bucureştiului, dar şi din elita puterii comuniste. Confesiunile unui cafegiu este o carte pentru cei interesaţi de istoria recentă, de atmosfera ultimilor treizeci de ani de comunism (oficial) sau pentru curioşi în general.

Ce-ar putea să conţină oare o carte precum cea scrisă de Voicu şi Mălina Bogdan: The Values of Romanians? Ce fel de values do we value? Ar putea fi folosit ca volum de cimilituri la întâlniri amicale sau la cercuri de discuţii pe diverse teme umaniste.  Mă întreb dacă ceva din cartea asta se regăseşte în cea de mai înainte şi invers. Nu pentru că aş fi moralist, ci pentru că sunt curios cum stă practica pe lângă teorie… în bibliotecă.

Mireasma cafelei e plăcută, aşa că hai să ne întoarcem puţin. Florentin Popescu – preocupat de biografia lui V. Voiculescu, dar şi de Orient – a publicat la Editura Do-Minor, Bucureştii cafenelelor literare. Cartea asta vine, probabil, în continuarea alteia: Cafeneaua literară şi boema din România de la începuturi până în prezent (titlu care parodiază – nu ştiu dacă voluntar – Istoria... lui Călinescu). şi aş merge mai în urmă la O istorie anecdotică a literaturii române (publicată în 1995). Revenind însă la Bucureştii…, trebuie spus că fotografiile folosite în carte sunt cu greu inteligibile, calitatea execrabilă datorându-se probabil tipografiei. E păcat că o carte care ar trebui să redeşptepte miresmele boemei (sau fie şi miesmele ei) a estompat unul dintre stimulii cei mai puternici.

Dacă aş mai lucra la anticariat, aş avea o veste bună pentru o parte dintre studenţii de la litere. S-a reeditat Vintilă Horia, Dumnezeu S-a născut în exil. Pentru această carte, autorul a primit Premiul Goncourt (unul cu multe scandaluri încă de pe atunci – 1960), dar l-a returnat ulterior. Preţul e însă unul care ai zice că a fost indexat cu rata aştepării cărţii pe piaţă. Cu toate acestea, sper ca Editura Art să completeze trilogia exilului și cu celelalte două titluri: Cavelerul resemnării, respectiv Salvarea de ostrogoţi (Prigoniţi-l pe Boeţiu).

Matematicianul recidivează în literatură. Bogdan Suceavă, matematician cu o carieră internaţională, scrie proză şi scrie bine. Am citit Venea din timpul diez, roman despre „nebunie şi inadecvare la realitate” (cum zice autorul), situat în vecinătatea realismului magic. O adevărată invazie de secte dă de furcă serviciilor secrete româneşti, ce trebuie să cunoască tot despre fiecare. O lume şuie, o atmosferă la limita dintre vis şi realitate, peste care se aude însă un hohot de râs ironic. Sunt parodiate teoriile protocroniste, sunt parodiate personaje cu aspiraţii mesianice. ştefan cel Mare însuşi este personaj. Deşi orice scriitor poate să şi rateze o carte, deocamdată îmi păstrez interesul treaz până la o viitoare lectură a romanului Vincent nemuritorul.

Ioan Stanomir – Spiritul conservator. Dacă aş fi ştiut de cartea asta, poate chiar mă străduiam să o citesc în preajma alegerilor. Cine ştie, dacă înţelegeam pentru zilele de acum? Din puţinul văzut la o frunzărire în librărie, mi s-a făcut clar că nu puteam stabili însă o relaţie directă între conservatorii de atunci şi cei de acum. Dar asta presupun că bănuiaţi şi dumneavoastră.

Aţi auzit de Leonte Răutu? E personajul acela care se afla în anturajul Anei Pauker şi care se ocupa de Direcţia de Propagandă a PMR. Evreu şcolit prin „atelierele” sovietice şi, se spune, artizanul implenentării modelului sovietic în România. Cristian Vasile şi Vladimir Tismăneanu s-au ocupat de el, dedicându-i o adevărată monografie: Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului.  Sunt convins că e o lectură fascinantă nu doar pentru cei care vor să afle cum a fost, dar şi pentru amatorii de romane poliţiste sau de aventuri.

Unii s-au pus să citească (nu doar să conteste pe nevăzute) Raportul Tismăneanu. Iar criticile le-au adunat într-o carte: Iluzia anticomunismului (lecturi critice ale Raportului Tismăneanu). Alo, nenea CVT, aşa se face, nu se urlă şi fluieră în Parlament, că alea-s deprinderi de la grădi’.

Graţian Cormoş – Femei în infernul concentraţionar din România. [Din păcate, site-ul Editurii Casa Cărţii de Știință nu poate  fi mai specific de atâta.] Poate că totuşi, memoria noastră colectivă va fi încet, încet exorcizată de către aceşti oameni care, în ciuda dezinteresului aproape total al publicului larg, continuă o muncă dificilă şi, aparent, fără rost. S-ar putea să fie şi o modă, fiindcă trebuie să studiezi ceva ca să-ţi iei doctoratul, să te faci conf. etc. Dar poate că e mai mult de atât.

Cândva aş fi fost deosebit de nerăbdător să iau în mână, chiar să dau banii pe Memoriile lui Bartolomeu V. Anania. Acum nici măcar nu mai îndrăznesc să cred că n-au fost falsificate. Dacă apăreau post-mortem, era puţin altfel, poate că mai puteau stârni curiozitatea. E posibil să n-am dreptate. Abia aştept să fiu contrazis, iar Anania să fi fost atât de sincer încât să uimească toată creştinătatea românească. Ceea ce mai îndulceşte totuşi atmosfera, este faptul că Teodor Baconski zice de bine despre carte.

Matei Bejenaru oferă un instrument util fotografilor amatori (care n-au orgoliul că ştiu tot ce e de ştiut, desigur): Introducere în fotografie. Ghidul fotografului amator. Nu e o apariţie chiar recentă (în plus, e la ediţia a II-a), dar acum am văzut eu cartea în raft. A fost scrisă pentru utilizatorii de aparate digitale.

Abia în urmă cu câteva săptămâni am aflat că seria Left Behind a fost tradusă în România de Editura Rao (începând încă de prin 2002). Chiar n-aveam idee, nici nu mă interesa. Dar chestiunea merită menţionată măcar pentru succesul financiar înregistrat în SUA. Dacă vă uitaţi pe site-ul Left Behind, veţi vedea o mulţime de lucruri de mirare… Tot ce îmi amintesc legat de acest subiect e că, în urmă cu vreo 15 ani, după 2-3 filme din serie, am adormit foarte înspăimântat şi câteva zile trăiam cu groaza răpirii. Pentru unii filmul a devenit normă a interpretării semnelor sfârşitului.