Postat de: Teofil Stanciu | 13/10/2012

Marota războaielor religioase

thearma.org

De câte ori i se întâmplă câte unui agnostic, ateu sau anti-religios mai înfierbântat să înfiereze religia pe motiv că a provocat cele mai mari războaie din istorie, am observat că mulți creștini (că alte religii nu prea avem prin țară) pleacă privirea spășiți în semn de recunoaștere și asumare a acestui teribil adevăr.

Dar, dacă e să fim cinstiți cu istoria, singurele războaie care au cuprins prin amploare toată lumea n-au avut nimic religios în ele. Oricât de ingenios ai fi, e imposibil să demonstrezi că Puterile Centrale s-au aliat pe motive religioase, căci nu văd cum s-ar putea găsi o relație religioasă între protestantismul german, mahomedanismul otoman și catolicismul italian. Sau între ortodoxismul rus și protestantismul american.

Sau ce legătură va fi existat, din punct de vedere religios, între anglicanismul britanic și ateismul uresesist din tabăra aliaților? Ori între protestantismul pro-nazist german și șintoismul nipon? Cum se justifică religios alianțele României? Nu vi se pare evident că e stupid să susții așa ceva?

Singurele războaie cu adevărat religioase par să fie cruciadele. Dar acestea nu făceau excepție, ca modalitate de desfășurare, de la orice altă înfruntare militară a vremii – mai puțin cruciada copiilor, care a fost o monstruozitate demnă să fie condamnată ca atare. Triburile musulmane se căsăpeau între ele, independent de faptul că erau șiite sau sunite (deși exista o oarecare afinitate pe acest criteriu). Tot astfel, popoarele europene purtau războaie între ele chiar dacă împărtășeau aceeași credință.

Chiar e atât de greu de observat că în Coreea, în anii ’50 nu se înfruntau două religii? Că nici în Vietnam nu era în joc Dumnezeul creștin și ființele supreme orientale? Că nici în criza rachetelor din Cuba – care era să arunce lumea în dezastrul apocaliptic nuclear – nu aveam două religii în tranșee?

De unde atunci concluzia că religia e la originea tuturor sau a celor mai importante? Și ce-i cu atitudinea asta timorată a creștinilor care se simt cu musca pe căciulă, deși n-au ce să-și asume, în ultimă instanță, decât ceea ce Biblia numește „natură păcătoasă”?

Pe scurt, e o mare bazaconie să vorbești despre religie ca factor esențial generator al tuturor războaielor pământului. La fel cum e o bazaconie să sugerezi că în prezent religia e factorul declanșator al conflictelor armate. Orice om cât de cât inteligent știe că religia poate fi utilizată ca element manipulator. Dar la fel de bine se poate folosi orice altă ideologie.

Înțeleg pacifismul – chiar dacă adesea ascunde lașitate, egoism, teamă –, dar nu înțeleg pacifismul ce privește chiorâș la religii pe motive inventate sau născocind minciuni ce nu rezistă nici măcar la o lecție de istorie din școala generală.

Nu cred că avem voie să fim atât de creduli și de ușor de prostit încât să credem că religiile stau la originea tuturor înfruntărilor armate din toată istoria. Mereu au existat alte motive care erau mascate sub stindarde uneori religioase, alteori naționale, alteori umanitare. Când e să te războiești, orice motiv e bun.

Ba chiar aș îndrăzni să elogiez forța idealului religios care poate aduna în jurul său oameni dispuși să-și sacrifice propria viață pentru a-l împlini. Or asta nu vorbește decât despre valoarea sa intrinsecă.

După câte se vede, oamenii nu sunt dispuși să moară pentru a apăra confortul actual al Occidentului. Ci preferă să fie pacifiști, ca să-și apere „idealul” fără să facă nimic. Eventul să participe la un protest anti-religios.

Nu spun că religiile n-ar fi fost folosite de oameni pentru a face rău. Departe de mine asemenea intenții de a măslui istoria. Dar nici nu pot accepta rușinat orice zvon vehiculat de niște inși care au preluat o făcătură și o poartă din gură în gură.

Nu e adevărat că religiile îi determină pe oameni să se urască. Sau, în orice caz, nu ele sunt cauza principală, nici măcar pretextul cel mai frecvent. Ei se urăsc oricum și caută mereu obiecte prestigioase de care să-și agațe această ură. De pildă, unii dintre marii iubitori de animale îi urăsc pe cei care nu iubesc necuvântătoarele, încât i-ar lua la bătaie sau le-ar dori moartea. Și nu le trebuie nicio religie pentru asta.

Iar dacă chiar sunt religii – nu sacerdoți abili sau lideri politici mărșavi – care cultivă ura, ele trebuie demascate ca atare, condamnate și cunoscute de către toată lumea. Nu înfierate toate la grămadă, ca în „Evul Mediu obscurantist”.

Se poate discuta mult despre felul în care e folosită religia pentru a crea convingeri ucigașe. Se poate discuta despre felul în care ne-ar fi putut ajuta religia să evităm unele războaie. Se poate discuta despre riscurile anumitor tipuri de fundamentalism.

Toate sunt subiecte legitime, dar pot fi abordate numai dacă se renunță la gogomănia că oamenii s-ar fi ucis de-a lungul veacurilor exclusiv – sau cu precădere – din motive religioase. Și că pacea globală s-ar obține prin eradicarea religiei și generalizarea ateismului… Doar n-om fi atât de rudimentari și de naivi încât să credem că există o ideologie care să eradicheze răul din om și din societate?


Responses

  1. Ati atras atentia asupra unei probleme de fond, astazi cand se duce, pare-se, o ofensiva antireligioasa fara precedent. Cel putin de catre unele cercuri deosebit de influente.

    Privind in trecut observam ca de fapt omul nu s-a schimbat in datele lui fundamentale. In nicio religie. Si-a imbunatatit doar armele de atac sau de aparare. Cine e calat sa faca rau va face si sub un regim politic sustinator al unei anume religii si sub un regim proclamat ateu.

    Adoptarea religiei ca arma politica poate fi facuta raspunzatoare de eventuale atrocitati. Dar religia in sine, cel putin crestinismul, nu.

    Se exagereaza foarte mult, mai cu seama in anumite directii. Acum asistam de exemplu la o reconsiderare a cultelor pagane, vechi europene sau de pe alte continente infierandu-se crestinismul pentru inlaturarea lor. Crestinismul care a distrus vechea si infloritoarea cultura antica si a aruncat Europa in ,,bezna” Evului Mediu, crestinismul care a condus la instituirea Inchizitiei, crestinismul care a fost folosit ca arma de supunere si de distrugere a unor civilizatii exotice (ex. cea mayasa sau cea incasa) etc.

    Pe marginea unui articol recent al dvs. dialogam cu o cititoare si aceasta ne spunea ca in Franta a venit de undeva propunerea ca occidentul sa-si ceara scuze musulmanilor pt. Reconquista. Iata deci unde se poate ajunge.

    Dvs. ati atacat respingerea religiei in sine, dar, cel putin in media vedem cum sunt combatute sustinut doua religii. In primul rand crestinismul si mai apoi islamul. Aceast demers este ,,sustinut” recursuri la istorie. Ori in trecutul mai indepartat este greu sa descoperi multe si evidente exemple de ateism. Si atunci se incearca ,,lovirea” unei religii actuale cu una ,,stinsa”. Pe Discovery sau National Geographic asta se face pe fata. Si sunt convins ca cei care o fac n-au nici cea mai mica dorinta de a se intoarce la practici pagane. O fac pur si simplu pentru a relativiza fenomenul religios. Vor sa arate ca exista valori care transced orice religie. Se incearca generalizarea ideii ca fiecarei religii ii lipseste ceva, deci nicio religie nu poate oferi accesul omului la absolutul suprem asa cum pretinde, deci religiile sunt mincinoase. In consecinta, hai sa ne debarasam de ele. Sau cel putin sa nu le mai luam chiar atat de mult in serios.

    • M-ar interesa foarte tare ce anume îi deranjează la religie. Morala? Sau însăși ideea că ar putea totuși exista un Dumnezeu e inconfortabilă. Îi înțeleg pe cei care nu cred în Dumnezeu, fiindcă prezența lui discretă poate fi percepută ca absență. Dar atunci când există un militantism anti-teist, mă aștept să fie și o rană, o frustrare, un sentiment care să-l alimenteze. Și mă întreb care-i buba care doare cel mai tare în epoca noastră.

      • Stiti, riscand sa fiu poate superficial, indraznesc sa rezum in doua fraze aceasta problema. Nu cred ca nu se mai poate adauga nimic la ce o sa spun. In sfarsit …

        Credinciosii cred in cele mai multe cazuri pentru ca isi doresc ca Dumnezeu sa existe. Ateii nu cred pentru ca, de fapt, nu-si doresc ca Dumnezeu sa existe.

        Daca ar fi sa dezvolt mi-ar lua mai mult de 1000 de cuvinte. Fiecare individ cu povestea lui sufleteasca.

        Personal, nici eu nu inteleg propaganda anti-religie. Bun, nu poti crede, ai indoieli, dar sa transmiti altora asta mi se pare un abuz. Am auzit ca sunt oameni care afirma despre ei insisi ca s-au eliberat de religie. Cum adica te-ai eliberat ? Credinta proprie nu ti-o poate impune nimeni. Ai ceva. Renuntand la credinta ce pui in loc ? Unii cred ca nu e nimic de pus in loc. Asta pentru ca nu merg cu rationamentul pana la capat. Incotro vor sa se indrepte cei care nu cred, e treaba lor. Dar poate n-ar strica sa aflam incotro vor sa ne indrepte cei care vor sa ne induca necredinta lor.

        In perioada comunista batalia se dadea ostaseste, batandu-se cu pumnul in masa. Acum se da mai subtil. Nu se mai incearca interzicerea religiei ci ridiculizarea ei. Tot ce tine de fenomenul religios este relativizat si luat in tarbaca.

        • Nu știu ce să zic. Aș vrea să aud un ateu foarte cinstit și foarte deștept. Și foarte analitic. Să văd ce-mi spune… Că până acum am auzit mai mult demagogie. Poate că nu am nimerit eu ateul potrivit.

      • Fara indoiala ca recunoscind pe Dumnezeu omul este obligat sa isi recunoasca finitudinea. Psihologia spune ca omul se crede Dumnezeu, copilul la inceput se identifica cu mama, cind ajunge sa se desprinda el nu isi cunoaste limitele si se crede nemuritor. Constienta unui Dumnezeu ne aminteste de finitudinea noastra si de faptul ca suntem in Marea Trecere, cum spunea Lucian Blaga, adica temporali si nu nemjuritori. Cu dezvoltarea tehnologiei si a vietii tot mai bune a Vestului, in ciuda ‘crizelor’ omul occidental are mari dificultati sa isi acespte finitudina si temporalitatea.

    • Eugen, putem folosi cuvintul presa? Mi se pare mai romanesc. Maria

      • Am recitit ceea ce am scris dar inca nu am inteles la ce va referiti. Cu ce am inlocuit romanescul ,,presa” ?

        Nu va intreb retoric. Pur si simplu nu am observat.

      • Eugen, mi s-a parut ca a-ti folosit cuvintul media in loc de presa. Sunt impotriva neologismelor care nu sunt necesare.

        • Nu tin neaparat la cuvantul ,,media”. Il pot inlocui cu ,,presa”.

  2. Pai il avem pe fratele Richard Dawkins, cu documentare de genul The Root of All Evil? (aka The God Delusion) si altele asemanatoare, care prind la publicul ce se vrea progresist – caci, se stie, acum e la moda sa fii ateu. Ce mi se pare interesant e ca ateul de rand critica oamenii religiosi ca urmeaza orbeste ce li se dicteaza de sus, in timp ce ei fac acelasi lucru cu ‘purtatorii lor de cuvant’.

    • Da, însă zice Alistar McGrath (și chiar îl cred) că Dawkins nu are credibilitate nici măcar în mediile savanților atei. Și ne referim aici la ateii cinstiți și autentici. El pare mai degrabă un ateu populist numai bun de, cum zici tu, prostit lumea „progresistă”. Are emfaza necesară să spună o minciună ca și când ar fi purul și de mult demonstratul adevăr. E și ăsta un talent. Diabolic, dar talent.

      • Va trebui sa vad cine e Thibon, nu cunosc. Am scris ce am scris din intelegere personala a vietii. Sunt insa siderata de anumite atitudini ostile fata de Crestinism ma bucur insa cind vad oamenii care sunt interesati si mai ales tineri care se implica. Aseara am asista la o asemenea situatie si martea viitoare voi fi din nou cu tinerii de la Taizé, daca voi putea.

        • Taize… sună bine. Chiar că trebuie să-l citiți pe Thibon și pe buna lui prietenă Simone Weil. Multe lucruri m-au învățat despre creștinism…

  3. Trebuia sa imi permiteti sa scriu eu acest articol sau sa scriu altul care sa completeze. De cite ori am auzit argumente de genul „Oh, dar cit rau a facut biserica…… Oh, dar Inchizitia…..” Am folosit fiecare prilej sa le reamintesc eu, ca straina, ca am fost impresionata in Franta de mostenirea lasata de Biserica Catolica, scoli, spitale, opere de binefacere, grija de aproapele si respectul vis a vis de aproapele. Cei care fac aceste afirmatii luate din zbor de la demagogi, pot sa spun din nou fara tema de greseala, proferate de cei ce promoveza ideologiile politically correct, nu stau doua minute sa gindeasca imprumuta pur si cimplu zicerile „expertilor” falsi, sau pretinsi experti. Aici situatia s-a mai schimbat. Am fost surprinsa sa urmaresc recent o emisiune pe un canal national o emisiune, si nu singura, despe Isabella de Castilia care a inventat Inchizita, emisiune care facea o evaluare destul de correcta a epoci si a a faptelor istorice. Am participat la o conferita organizata de groupul Konrad Adenauer in care un preot polonez, reprezentant la Consiliul Europei a facut un expunere exceptionala raspunzind intre altele si la afirmatia ca Crestinismul a cauzat multe razboaie. A facut referinta la Razboiul de Trezeci de ani explicind ca de fapt razboiul nu a fost religios si a dat exemplul Poloniei care a trecut de la Ortodoxie la Catolicism fara varsare de singe.

    Cit despre Criuciade va pot scrie eu un articol daca doriti pentru ca si acolo istoria ‘nous’ ne vinde galuste. Acolo Franta a fost implicata in primul rind si in primul rind pentru ca mai intii si intii Otomani intrasera in Ierusalim si Franta avea un mic regat acolo si Scoala Franceza de la Ierusalim care exista si astazi si care a dat una din cele mai apreciate traduceri ale Biblie, La Bible de Jérusalem.

    • Dacă doriți să-l scrieți, vi-l public cu plăcere. Ce am vrut eu să fac e să demonstrez că e de ajuns o minimă știință de carte pentru a demonta ditamai baubaul cu care sunt timorați creștinii în arena publică. Și eu am citit despre cruciade câte ceva, la fel și despre inchiziție. Dar nici măcar cei mai „optimiști” istorici nu au curajul să avanseze cifre foarte mari privind numărul celor care au căzut victime fie într-o parte, fie într-alta. Plus că, judecând după cazul Galilei, e destul de clar că lucrurile erau analizate destul de temeinic, nu erau tocmai abatoare unde să ucizi oameni fără discernământ. Firește că admit că e rău că au pierit și oameni nevinovați. Dar sunt foarte convins că ne și lipsește lentila cu care să înțelegem cu adevărat vremurile de atunci.

      Aștept articolul (să nu fie mai lung de 1000 de cuvinte că nu se încumetă lumea să-l citească pe blog🙂 )

    • E atacat dur crestinismul, dar dintre toate cultele crestine, cel mai sustinut e atacat catolicismul.

      In copacul care face roade se da cu parul. Poate stiti corespondentul francez al acestui proverb romanesc.

      • Mă bucur că dumneavoastră, un ortodox declarat, găsiți cuvinte de apreciere pentru „papistași”. De altfel, după cât vă știu din comentarii, nici nu mă așteptam la altceva.

        • Desi sunt ortodox convins nu pot sa nu remarc anumite lucruri. De exemplu intr-o zi ma plimbam prin Timisoara insotit de un ghid local foarte bun cunoscator al istoriei orasului. La un moment dat imi arata o cladire care cu secole in urma (pana cand n-am retinut) functiona o scoala de invatamant primar fondata de un ordin de calugarite catolice. Era vorba de perioada marilor dispute intre catolici si protestanti. Am intrebat ghidul daca nu cumva prin asta se urmarea si un scop propagandistic (eu, ortodox carcotas), la care ghidul, de aceeasi confesiune cu mine, mi-a raspuns foarte sigur pe el ca nu. Pur si simplu s-a avut in vedere cultivarea sa-i spunem asa, maselor. Nu stiu cati copii de tarani or fi ajuns acolo dar multi de oraseni cu siguranta.

          Ei iata un aspect peste care eu, admirator al crestinismului rasaritean, nu pot totusi sa trec.

          Dar si despre luterani se poate vorbi laudativ in materie de propagare a culturii. E adevarat ei au o bila neagra din partea mea ca ortodox si ca iubitor al artelor plastice pentru abolirea cultului icoanelor si diminuarea activitatilor ritualice. Dar Luther, prin ideea propagarii Scripturii in limba germanului de rand si obligandu-l astfel pe acesta sa invete sa citeasca, a fost initiatorul unei mari miscari de alfabetizare. Pana atunci numai evreii se puteau numi cu adevarat ,,popor al cartii” in Europa. Incepand cu Luther si germanii au inceput sa castige acest privilegiu. Iar Contrareforma, stimulata de acest demers, a incercat si a reusit sa-l repete in folosul propriu, (in special prin iezuiti) si, de ce sa n-o spunem, in folosul intregii umanitati.

          Iata, deci, ca disputele confesionale nu au insemnat numai nenorociri.

  4. Entendu, am sa scriu articolul. Credeam ca am ceva scris deja dar scrisesem despre Evul Mediu, perioada neagra sau emergenta natiunilor europene? si despre monasticism. Vedezi la capitolul acesta s-a facut aceeasi greseala, moasticisumul a fost prezentat ca un fel de pratica obscurantista ori datorita calugarilor avem copiate si recopiate textele Noului Testament si nu numai, si apoi nu a fost o perioada intunecata. Suficient sa vedeti picturile lui Fra Angelico si veti fi frapati de lumina, bucuria si culoarea care o transmite. A fost de fapt numit Pictorul luminii si la expozitia care a avut loc la Paris era scris Fra Angelico et les peintres de la lumière, adica pictorii luminii pentru ca el e avut o scoala intreaga. Si la intrare scria ‘Et la lumière fut” Citat din Genesa.

    Cit priveste intrebarea cum de crestinii se lasa dusi in eroara atit de usor se poate pentru ca nu ne cunoastem bine istoria, pentru ca acesti politiquement correct par mai luminatii dar de fapt sunt ignorantii, am incercat o discutie cu cineva pe tema aceasta si nu raspunde pentru ca probabil nu stie, sau rau intentionati si pentru ca foarte repede ni se coleaza etichete. „Esti islamofoba” sau cine mai stie „arrierat, arrierata.” Cind cineva isi cunoaste subiectul si are o convingere este liber sa o discute cind nu este liber se poate conclude ca nu stie ce vrea sa spuna si ca doar a inghitit lozinci.” Trist este ca, crestinii se lasa intimidati si nu trebuie sa se lasa.

    • Am văzut acest gen de abordare și la marele nostru militant (devenit slugarnic consilier politic): Remus Cernea. Se simte foarte în largul lui acolo unde nu e contrazis. Dar când i se replică, se refugiază adesea în slogane și poncife răsuflate.

  5. Voi atinge probabil subiectul in articol dar vreau sa spun si aici ca, Cruciada copiilor a fost un elan religios al epocii. De fapt Cruciadele au fost sub impulsul acestui elan relgios medieval. E important sa punem evenimentele in cotext. Discursul lui Bernard de Clairvaux, care predica inaintea cele de a doua cruciade nu e discursul unui manipulator, textele care exista despre el il descriu ca un om exemplar. Dar trebuie sa las partea aceasta pentru articol.

    Merci de invitatie.

  6. Pentru Eugen, ideea ca Occidentul trebuie sa isi ceara iertare pentru Reconquista nu origineaza in Franta. Nu stiu unde origineaza si am aflat tardivement ca ea s-a vinturat si pe unele bloguri romanesti. Ca sa fie o Reconquista a trebuit sa fie mai intii o Conquista si, asa cum scriati mai devreme, ce cautau ei acolo in primul rind.

    Cred ca este o datorie crestina in vremea nostra sa ne cunoastem istoria, sa cunoastem istoria Crestinismului, cu gloria si esecurile ei.

  7. Le politiquement correct (anglicisme de politically correct, PC) désigne, presque toujours[réf. nécessaire] pour la dénoncer, une attitude véhiculée par les politiques et les médias, qui consiste à adoucir excessivement les formulations qui pourraient heurter un public catégoriel. Pour ses détracteurs[Lesquels ?], le politiquement correct met ainsi en place un carcan intellectuel que toute expression d’une opinion doit accepter, imposant en fin de compte d’adopter un ensemble d’idées. Pour l’historien américain Jacques Barzun, « le politiquement correct ne proclame pas la tolérance ; il ne fait qu’organiser la haine. »1
    L’expression a été adoptée par le français au début des années 1990[réf. nécessaire]. Elle se rapproche des expressions « bien-pensance » ou « conformisme. » Pour Jean Dutourd, il s’agit de tenir pour « bienfaisante, incontestable, irréfutable, et pour tout dire obligatoire, une certaine philosophie politique qui, extérieurement, a l’air d’être le fruit de la morale, de la tolérance, de l’humanitarisme, du progressisme, de l’égalité, de l’esprit démocratique, alors qu’elle n’est en réalité que l’expression la plus autoritaire du conformisme international, lequel, sous couleur d’idéalisme, peut se livrer à un pragmatisme effréné qui ne recule pas à l’occasion devant le crime.

    Iata o definitie a ideologiei politically correct. Daca este necesar am sa o traduc. Adaug doar ca deja in denumirea ei nu exista pretentia de adevar, de valori, de precizie istorica.

    Cred ca nu va tine mult. Asist in momentul acesta, sau mai degraba urmaresc la tele o dezbatere in legatura cu legalizarea drogului numit canabis in Franta. Ei bine cei de virsta mijlocie, au un discurs pur demagogic pe cind intervenanti tineri se exprima clar, vorbesc despre valori si sunt absolut impotriva. Tinara generatii cultivata si educata se intoarce impotriva discurusului ideologiei mai sus numite.

  8. Marota de care povestiţi, este în sine mucavaua din care mănâncă cu mult talent cabotinii actuali. Şi suntem ademeniţi de pofta cu care ei muşcă din fripturile din carton sau ni se dă pur şi simplu în cap cu ele.

    Pe scurt vreau să spun că se încearcă un „dresaj” cu două metode:
    1. „hipnoza” şi năucirea auditorului cu blasfemii. Pentru mine (ca ortodox) blasfemiile proferate de unii şi alţii cu privire la Hristos, Tradiţie etc mă fac mut. Intru într-o stare în care de fapt nu vreau să mai merg înainte. (Am ieşit după multe bloguri datorită acestui lucru). E ca o înjurătură de mamă. Ce să explici unuia care îţi face şi îţi drege?

    2. linşajul. Adică inducerea unei isterii în mase, concentrat şi insistent. Un exemplu este problema icoanelor / religiei în şcoală. Amintiţi-vă de discursul de acum 5 ani şi de cel de acum. Dar de cel de acum 10 ani? Este un crescendo susţinut.

    Acum eu nu cred că este o organizaţie secretă. Ci pur şi simplu răul corupe. Însă partea pozitivă este că această corupere este întodeauna din mucava. Oricând există un domn Teofil care să spună: împăratul e cu dosul gol!

    Pentru cunoscători, în mediul ortodox a fost o microisterie cu privire la paşaportul digital. Totul pornind de la părintele Iustin Pârvu. Eu sunt de acord cu poziţia dânsului. Însă foarte interesant mi s-a părut ce a spus părintele Arsenie Papacioc. El a spus că s-a grăbit. Că buba nu era suficient de coaptă. Că forţele (răului) s-au retras şi pregătesc o ofensivă mai perversă şi mai greu de demontat.

    Şi cam aşa este. Aşa cum în plan personal fiecare ne luptăm măcar cu câte o patimă. Cum an de an ne adâncim într-o bătălie din ce în ce mai dură. Câştigi mai des dar cazi şi mai rău. Şi iar şi iar te ridici. Etc.

    Aşa şi în creştinism. Lupta cu idolii se arată la orizont. TV, internet, maşini, case, femei, bani. Deja a încolţit sămânţa. În loc de cruciuliţe sau iconiţe la gât acum avem semnul dolarului, sau un tatuaj cu tente sexuale, sau un simbol mercedes etc. … Şi cred că vom prinde în curând temple în care se vor face incantaţii pentru cele de mai sus.

    • Chiar nu mai știu în ce stadiu e povestea cu cipul. Am văzut că s-au înfierbântat mulți atunci, dar probabil că degeaba într-o anumită măsură. Adevărul e că mulți habar nu aveau despre ce vorbesc, dar s-au făcut destui vedete de un sezon pe la televizor. Chiar și ceva măicuțe se perindau prin studiouri. În fine, urmăresc și eu subiectul.

      Da, atacurile sunt din mai multe părți, dar e interesant de văzut că toate aceste focare de asalt au crescut pe teren creștin. Altfel spus, creștinismul și-a produs și adversarii, n-au venit din altă parte. Ar merita văzut prin ce mecanisme și cu ce rată de succes. Probabil că într-o bună măsură de vină e instituționalizarea excesivă. Speculez și eu.

      PS: N-ați vrut să spuneți „musaca”?

      • Nu. Mucavaua este un carton folosit si la butaforii. Sau aşa ştiu eu.

        • Aveți dreptate, dar când ați pomenit de mâncat, mă gândeam că poate era altul termenul intenționat.

        • Pe vremea comunismului nu se găsea nimic de mâncat. Şi erau unii oameni care făceau figuraţie în filme cu speranţa că vor mânca ceva carne la filmarea cu restaurante. Însă surpriza era mucavaua, plasticul şi butaforia. Astfel comparaţia mea vrea să spună că antiteiştii sunt persoane care după lepădarea credinţei se apucă să muşte cu poftă din mucavaua minciunii pentru a ne face să credem că au şi ei ceva în farfurie.

  9. Ar mai fi ceva de spus cu privire la atitudinea defetistă. M-am gândit în zilele acestea.

    Conform patristicii, necazul trebuie îndurat. El este o pastilă vindecătoare. Care curăţă ceva cu potenţial negativ pentru mântuire. Rabzi necazul şi vei înţelege. Rabzi necazul şi mănânci cu Hristos.

    Acesta ar fi primul pas. Al doilea ar izvorâ din smereni şi ar fi primirea cu bucurie a necazului. Pentru că prin necaz credinciosul poate să vadă că Dumnezeu are grijă de el şi îl „cultivă” cu virtuţi.

    Revenind la temă, necazul credinciosului este că îi este batjocorită însăşi credinţa şi valorile ei. Dar ca şi la un copac sau ca la o vie, necazul acesta este ca o tăiere de cregi de primăvară. Doare dar întăreşte. Întăreşte pe cei din viţă şi slăbeşte pe cei tăiaţi. Cei tăiaţi se usucă cei din viţă au mai multă forţă şi sunt datori să dea roade. Răutatea produce în final mai multă strălucire decât lipsa răutăţii (scenariul pozitiv, creştinesc).

    Ar mai fi şi al treilea pas. Al sfinţilor. Contemplaţia absolută, deasupra răutăţilor şi bunătăţilor.

    • Da, dar și sfinții simt, suferă, mor. Deci – și e bine că-i așa – nu sunt întru totul „deasupra”. Plus că ceea ce pot ei este rezultatul ascezei, care presupune o călire spirituală absolut inaccesibilă celorlalți dintre noi. Și, la cum înțeleg eu, grație sensibilității superioare, sfântul suferă mult mai mult și mai intens.

      Nu cred că ce spun eu contrazice ce ziceți dvs, ci simțeam nevoia să fac această precizare pentru eventuali cititori care ar fi putut rămâne cu impresia că sfântul se situează într-un imponderabil al existenței, undeva plutind în nepătimire și seninătate albă, calmă și eternă.

      • Depinde … în contemplaţie suferinţa este altceva. Suferinţa este o cale. Asceza altă cale. Şi mai sunt şi alte căi.

        Să discutăm de sfinţenia lui Ştefan cel Mare? A împăratului Constantin cel Mare? De nebunia unor sfinţi?

        Suferinţa este alceva în contemplaţie. Adică pe exterior noi zicem că suferă schingiuiri, tăieri, jupuiri etc. Dar el pe interior nu le simte. Nu plânge. Nu urlă. El este cu Hristos. De asemenea când noi spunem că nu suferă, tot din cauză că se „trans-vede” sfântul suferă pentru neputinţa de a învinge, a omorâ, a scoate răul din sine.

        • Eu sper că totuși suferă… Poate sună macabru ce spun. Dar mă gândesc la suferința lui Cristos pe cruce, care S-a simțit părăsit de Dumnezeu. Dacă nu suferă și ei, atunci sfaturile lor nu sunt pentru noi, cei mulți, ci pentru o elită. Totuși cred că, deși există experiențe incomunicabile, totuși nu se ridică cu totul din sfera terestrului.

          De altă parte, sunt foarte conștient că Dumnezeu poate să le acorde favorul de a nu mai simți suferința. Și nu am nimic împotriva acestui tratament binevoitor. Căci admit că El știe mai bine ce și cui se potrivește. Atâta voiam doar să subliniez că eu cred că nu suntem caste separate.

        • Modul în care ne raportăm la Dreptatea şi Mila Lui Dumnezeu sunt diferite oarecum între ortodocşi şi catolici/protestanţi. Ortodocşii pun accent pe echilibrul dintre cele Două. În partea cealaltă se pune accent mai mult pe Dreptate, pentru o justificare finală al modului de viaţă acceptat creştin (se poate ca „justificare” să aibă o altă conotaţie în vocabularul dvs).

          Să zicem despre Daniel şi tinerii din Babilon. Ei erau pregătiţi şi au acceptat suferinţa, adică aruncarea în cuptor. Şi totuşi, în imne de Slavă ei nu au primit suferinţa ci răcoarea Binecuvântării.

        • Am putea spune că e și o diferență de perspectivă escatologică?

        • Nu cunosc escatologia baptistă de loc. Iar pe cea ortodoxă, după ureche ca orice mirean practicant.

          Noi facem pomeni morţilor, spre a face fapte bune în numele celui răposat. Facem asta pentru ca Dumnezeu, în mod particular pentru răposat, să facă milostenie până la Judecată.

          Un Hitler mântuit dacă toată naţiunea germană revine la pocăinţa adevărată?

        • Interesantă problema lui Hitler. Ar avea vreo șansă în această perspectivă?

        • Să nu uităm că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Dar şi omul are o putere. Să se schimbe. Şi neamţul este schimbat. Şi Dumnezeu va judeca.

          Noi în schimb trebuie să nu scuzăm ceva în ideea că Dumnezeu are putearea să scuze. El e Stăpânul şi poate să fie cât de milos vrea. Noi să înţelegem că în numele unei ideologii tâmpite, germane (Nice şi restul) s-a omorât din poporul Lui Dumnezeu (evreii) şi din copiii Lui Dumnezeu (inamicii politici, ţiganii, retardaţii etc + să nu îi uităm pe cei după front).

          De la părintele Boca am citit ceva care mi-a rămas în minte: nu poţi fi creştin fiind antisemit. Ba chiar eşti anticreştin. Ortodox cu atât mai mult (pentru că la Liturghii ne rugăm pentru poporul Lui Dumnezeu Israel şi ne considerăm urmaşii evreilor în credinţă etc).

        • Ar merita deschis subiectul preoților legionari? Nu mă interesează să-l dezbat, că nu-i treaba mea. Dar m-ar interesa să înțeleg ce-i atrăgea pe respectivii să admită ideologia antisemită.

        • Nu ştiu mişcarea legionară în profunzime. Dar ea era la început mai degrabă patriotică decât naţionalistă. Mai degrabă spirituală decât bigotă. Sunt multe personalităţi care au aderat la ea fără să fie antisemite (Eliade e un exemplu).

          Să zicem despre legionarii din puşcăriile comuniste: de Gafencu. Era antisemit?

          Sau să vedem dacă Steinhardt avea vreo impresie negativă de legionarii din puşcării.

          Cele de mai sus ar înmuia legionarismul preoţilor. Pentru că nu toţi legionarii erau fascişti ca orientare.

          (Nu simpatizez cu legionarismul soft însă din alte puncte de vedere)

        • La Eliade, dimpotrivă, se pare că antisemitismul a fost destul de prezent. Doar că mai degrabă ca un soi de adeziune intelectuală. Mă îndoiesc că ar fi fost în stare să ia parte efectiv la masacrarea iudeilor sau a altor oameni. Însă, dacă e să-l credem pe Mihail Sebastian, perora cu mare convingere despre vina universală a evreilor.

        • dracul îşi are partea lui în legionarism. Nicolae Iorga este un exemplu în care maleficul îşi arată putoarea.

  10. http://tomoiaga.ro/2012/10/10/teocratii-religioase-teocratii-seculare

  11. […] și catolicismul italian. Sau între ortodoxismul rus și protestantismul american.” (cititi aici intregul […]

  12. […] 2012 – Toefil Stanciu: Marota războaielor religioase […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: