Daruri spirituale obligatorii pentru pastori

www.honkingdonkey.com
http://www.honkingdonkey.com

Nu știu – și nici nu prea contează, veți vedea de ce – care vor fi fost sensurile originale ale cuvântului tradus în românește cu pastor/păstor. Dacă nu greșesc eu și nu mă înșală G. Guțu, „pastor” și „păstor” sunt unul și același lucru, doar că pastorul este un păstor preluat pe filieră latino-germană.

Suspectez că sinonimia pe care o înregistreză dicționarele românești (DEX, Nodex, Sinonime, Șăineanu etc.) între pastor și păstor vine dintr-o asemănare de roluri. Adicătelea, pastorul este un păstor, un îngrijitor, un coordonator, un îngrijitor de suflete.

Dacă înțeleg eu bine, acest sens al celor două cuvinte face trimitere mai degrabă la activități duhovnicești, spirituale, nu economice, administrative sau de altă natură.

Am făcut toate aceste precizări pentru că, în mediile evanghelice, se pare că trăsăturile de căpătâi ale pastorului nu (mai) sunt cele ce ar avea de-a face cu îndrumarea sufletelor – adică o activitate ce se desfășoară mai degrabă în umbră și fără mediatizare, care ia timp foarte mult, iar rezultatele se văd lent și numai pe intervale mari.

Pastorului i se cere în primul rând să predice, e unul dintre testele la care sunt supuși toți candidații la vreun astfel de „post”. Ei trebuie să fie capabili să se prezinte cu o retorică suficient de convingătoare pentru comunitatea pe care urmează s-o păstorească.

De asemenea, i se cer pastorului abilități manageriale. El trebuie să știe să se descurce ca să atragă fie sponsorizări pentru lăcașe de cult, fie să organizeze evenimente de răsunet, fie să aibă relații bune cu cei mai prizați dintre predicatorii momentului. Unde să mai ai loc, în acest context, s-o pomenești pe Maria, care „și-a ales partea cea mai bună”, dacă lumea a fost cotropită de forfota Martei?…

N-ar fi prea mare problemă dacă aceste trăsături mai vizibile nu ar fi valorificate în detrimentul celei ce pare, totuși, fundamentală pentru pastor/păstor: capacitatea de a îndruma și păstori, în ascuns, sufletele. Că omul are și alte daruri spirituale sau calități umane pe care le poate pune în slujba comunității, foarte bine. Dacă știe și să cânte, și să facă de mâncare, și să organizeze jocuri sportive, e excelent. Dar acestea sunt percepute – cum e și firesc – ca un… bonus, să zicem.

Mai trebuie adăugat aici încă un element. Funcția de pastor îl obligă pe omul care o ocupă să se distanțeze de oamenii din comunitate, să urce pe un piedestal pe care enoriașii, el însuși, dar și mediul (prin școlile sale și prin pastorii mai cu vechime) îl impun. Distanța aceasta față de umanitatea celorlalți îl face să se dez-umanizeze, într-un sens. Să se arate ca fiind genul de om care i se cere, nu care este în realitate (asta până ce îl dau de gol copiii proprii).

Eu bănuiesc că e foarte greu să te păstrezi în contact real cu oamenii, fiindcă și credincioșii se distanțează ei înșiși de conducător, fără să li se ceară asta. Prin urmare, de suferit are tocmai componenta pastorală, fiindcă greu se poate ajunge la suflete pentru îndrumare când există diverse bariere conjucturale.

Iar cum predicarea și managementul sunt deja obligatorii în fișa postului, te trezești că ajung să-ți predice oameni care bat apa-n piuă sau bat câmpii, până la limita bazaconiei teologice (ce să mai spunem despre limita logică?…).

Culmea e că, deși sunt adesea luați în furculiță pe la colțuri de enoriași mai cu moț, nu e neapărat vina lor, ci mediul îi obligă să se arate și predicatori, dacă tot se vor… pastori. Or, nu arareori, acești oameni mai puțin oratori sau manageri sunt dintre cei care reușesc să se păstreze umani și să țină legătura în mod autentic cu comunitatea lor.

Dar, împinși în față de normele sistemului, clachează și cad în ridicol, fiindcă musai să producă predici sau să administreze clădiri. Ei ar fi foarte buni să stea în spatele scenei, să comunice cu enoriașii, să le înțeleagă problemele, să le asculte păsurile sau pur și simplu să dovedească tuturor că nu există o prăpastie de netrecut între „noi” și „ei”.

În schimb, prestațiile lor retorico-homiletico-administrative fiind modeste, îi îndepărtează de ei pe mulți dintre cei care ar avea mult de câștigat dintr-o relație bună cu un păstor mai puțin spectaculos, mai puțin orator, dar mai „viu”, mai „uman”, mai autentic, mai abordabil.

Căci nu e suficient ca pastorul să spună de la amvon că este disponibil oricând, mai trebuie ca acest lucru să se simtă în „aerul” care-l înconjoară. Stabilind – prin cine știe ce proces aluvionar – drept criterii predicarea și manageriatul (mai sunt și altele, dar cele două sunt cele mai evidente în acești ani) pentru un pastor, bisericile evanghelice se văduvesc singure de binefacerile unei vocații care este esențială pentru orice comunitate umană, în general, și creștină, în special.

Sper să nu se fi înțeles că am ceva cu darul predicării. Sau cu cel al bunei administrări. Însă sper că s-a înțeles că mi se pare pe nedrept și în chip păgubos neglijat darul pastorației sau păstoririi sufletelor, un dar duhovnicesc ce ar trebui recunoscut și valorificat ca venind de la Dumnezeu. Partea bună e că el încă există, se manifestă și mai este apreciat de comunități. Partea proastă e că tendința și mesajul mainstream pare să susțină că darurile spectaculoase, vizibile și ușor măsurabile ale pastorului sunt cele care trebuie urmărite.

Anunțuri

23 de gânduri despre “Daruri spirituale obligatorii pentru pastori

  1. Și mai ziceai o chestie legată de rezultatele care se văd doar în timp, când accentul e pe ”acum”, pe – în unele medii mai americanizate – manifestări exterioare prompte ale deciziilor personale de venire la credință, venire la Isus luate sub presiunea momentului sau a mulțimii. După care ar fi nevoie de o pregătire mult mai personală decât un curs pentru trăirea credinței zi de zi.

    Nu am vreo problemă cu faptul că se întâmplă ceva care poate fi bun și că pot bănui că vor să vadă cât mai multe suflete care vin la El, ci cu faptul că timpul în care se așteaptă rezultatele din partea enoriașilor (accentul îmi pare că pică tot mai mult pe enoriaș, pe datoria lui) e scurt și rezultatul scos ca spectaculos, deși ar trebui mai degrabă să fie ceva personal și profund. Fără îndoială, enoriașul are o mare datorie chiar de la naștere și cu atât mai mult când vine spre Dumnezeu cu toată ființa lui (cred și că Dumnezeu va suplini tot ceea ce îi va lipsi în învățarea despre El), dar pastorul – ca îndrumător de suflete – cu atât mai mult, îmi vine să zic.

    • Unii (nu puțini), consideră că enoriașii sunt „pasivi”, vorbesc despre „creștini consumatori”. Așa că… hmmm, probabil planul este să se dea de lucru și „consumatorilor”, ca să devină „producători”.

  2. Pastorul e o oaie pregatita sa tina discursuri celorlalte oi. Pastorul ca „job” e una dintre cele mai mari erori ale crestinatatii. Odata ce si-a investit anii si tineretea in latura asta, TREBUIE sa-si gaseasca un job care sa-i asigure existenta. De-aici pornesc toate celelalte. Va fi „obligat” sa-si pastreze postul cu orice pret, ca sa-si poata intretine familia. La fel cum nu gasim in NT ideea de cladire destinata bisericii, nu gasim nici functia de pastor angajat.

    • Două observații.

      1. Într-adevăr, există o presiune economică (și poate și de alte soiuri: socială, politică) pe „postul” de pastor. Și asta cu siguranță poate atrage destule probleme peste el și peste comunitate.

      2. Nu cred că tot ce a achiziționat în timp biserica e necesarmente rău și că numai ce există în NT e ok. Crezul creștin e unul dintre exemplele incontestabile.

  3. A fi pastor, personal cred ca implica in primul rand o chemare divina. Daca aceasta chemare nu exista ma intreb care sunt considerentele pe care le ia cineva atunci cand urmeaza sa devina pastor. Banii, faima, un loc caldut si neamenintat de somaj?…Din pacate cunosc personal oameni care au ajuns in fruntea unor biserici fara sa aiba dragoste pentru Dumnezeu si turma Sa si care se pastoresc pe sine…
    Sunt de acord cu dvs. ca pastorul nu ar trebui privit ca un personaj care nu are voie sa greseasca, care este disponibil 24 de ore din 24, pentru orice situatie importanta sau nu, precum un serviciu de urgenta spirituala apelabil la un soi de 112.
    Pe de alta parte nimeni nu cred ca a fost luat cu forta de la strung, taraba, birou etc. pentru a fi pus pastor. Daca doresc sa conduca ar fi normal sa invete in primul rand sa slujeasca. Si e normal ca acest o sa aiba abilitatea de a predica, de a o face cu daruire pentru Christos si semenul sau, de a chivernisi bine finantele bisericii, pentru ca el va da socoteala pentru toate acestea.

    • De acord cu ideea de vocație.

      Dar nu cred că neapărat pastorul trebuie să fie un bun predicator. Însă, da, e de dorit să poată sta în fața unei mulțimi. Dar dacă nu are darul de a predica foarte elocvent, ar fi bine să-l aibă pe cel al păstoririi. Pentru bani, în biserica din Ierusalim au fost aleși diaconi.

  4. E interesant că le-ai adus în discuție pe Maria și pe Marta, când e vorba de păstor! Cine știe, poate vine momentul ca Maria să îi lase pe cei nouăzeci și nouă și să meargă după Marta, să o aducă înapoi la bucuria ascultării!

    • Maria și Marta mi se par inevitabile în orice discuție despre păstori și despre bisericile evanghelice. Căci mereu „partea cea mai bună” este considerată (uneori și explicit, dar mai ales implicit) o deficiență, o problemă de relaționare sau de „nepăsare”.

      Poate că ai dreptate… Dar pe unde s-o mai căutăm pe Maria?

  5. Problema are o rezolvare simpla, tratata cu mai multa seriozitate consilierea pastorala(la ortodocsi exista spovedania), orar pe usa biroului , de trei ori pe saptamana , trei ore, sa fie disponibil pentru oricine si sa aiba un program de vizita a oamenilor neputinciosi(ca si la catolici) , astfel incat o data pe luna sa ii poata cuprinde pe toti! Daca se inhama la asa ceva, exista doua variante, ori se lasa de chemare, un nesimtit nu poate sa suporte problemele si suferintele celor din jur, ori , fara sa vrea , ajunge sa simta , ajunge sa-si dea seama ca apartine cuiva si va lupta pentru cei cu probleme! Dar asa….

    P.S.
    Nu sunt de acord cu slujire 24 de ore din 24, cum zicea cineva mai sus, e si pastorul un om, are si el familie, si sa se trezeasca in miez de noapte ca-l suna tot felul de dereglati pentru tot felul de prostii! La ortodocsi, doar pentru chestiuni de viata si de moarte, ultima impartasanie, certuri groaznice… ,exorcizari unde e cazul, in rest , se stie programul parintelui la biserica!

    • Nu asta ar fi problema, la urma urmei. Că mulți pastori practică asta. Dar chiar sunt unii care au cam „expirat” cumva, nu prea mai au ce predica, nu-i mai ascultă lumea că se tot repetă sau și-au pierdut suflul pentru că au fost forjați până la vlăguire. Nu li se permite să aibă pauză de un an sau mai mult, ca să acumuleze. Trebuie să scoată mereu ceva „nou”, chiar dacă nu mai apucă să și asimileze.

      Unii ar fi foarte buni în spate, lăsând pe alții să se producă în față, ei să facă ce ziceai tu.

      • Vezi de-aceea e buna Liturghia, in cadrul unei Liturghii, o predica tine intre 10-20 min, dupa cum zicea profesorul de catehetica-omiletica, daca in acest interval de timp nu poti sa spui ceva, cu siguranta intr-o ora chiar nu vei spune nimic!

        Cat despre unii si altii, aici nu sunt de acord, cel din fata trebuie sa fie si cel din spate, cel care consiliaza e acelasi cu cel care predica, daca consiliaza bine, daca se afirma ca om, nici nu trebuie sa spuna mare lucru cand predica, fapta lui marturiseste cuvantul pe care il spune! Crede-ma am asistat la asemenea predici simple dar atat de frumoase, de ex, un preot drag in cadrul unei Liturghii, si-a inceput predica cu urmatoarele cuvinte: Bun e Dumnezeu! Mare lucru, ce mai inceput de predica dar in momentul cand a rostit acele cuvinte n-a existat suflet in aceea biserica sa nu izbucneasca in plans pentru ca cu trei saptamani in urma acel preot si-a inmormantat sotia iar acum era in fata oamenilor pentru a le explica un adevar trait de el! Atunci am inteles eu ce inseamna puterea Cuvantului! Sa vorbesti despre Dumnezeu e atat de simplu doar ca trebuie sa-I faci voia, altfel, trebuie sa studiezi , sa scoti din ,,maneca” tot felul de interpretari doar ca sa surprinzi oamenii. Preotul dintre oameni, e de-ajuns sa vina inaintea lor, ii cuprinde pe toti, gasete o vorba din scriptura pentru fiecare-n parte pentru ii cunoaste pe fiecare, cu nume, cu familii si cu necazuri! Acest aspect a scapat din pacate bisericii contemporane …

        • Odata, mai demult ,am mers la manastirea greco-catolica din Rogerius, am ajuns cam tarziu, erau trei preoti slujitori. Erau cu spatele la credinciosi! La un moment dat cel din mijloc ridica de pe masa Agnetul si rosteste cu voce tare: ,,Sa luam aminte, Sfintele Sfintilor!” In acel moment m-a trecut ca un curent prin tot corpul, am recunoscut vocea colegului meu de servici, un om de-o conduita morala ireprosabila, un om care pentru a-si intretine familia de 8 copii lucra pe santier, un om care in cel mai discret mod posibil rezolva probleme de familie in pauzele de lucru( vedeam cum il cauta oamenii prin uzina pentru diferitele lor probleme). Cand am auzit vocea acelui om am stiut ca aud vocea omului lui Dumnezeu!

          Daruri spirituale? Daca si-ar aduce aminte ca au fost alesi dintre oameni pentru a sluji lui Dumnezeu si ar multumi pentru aceasta, nu le-ar mai trebui nimic, in dar au primit darul slujirii a Celui Nevazut. Ce-ti trebuie mai mult pe acest pamant decat sa-I slujesti lui Dumnezeu in numele celor care te-au ales? Nimic .

  6. Funcția de pastor a fost creată de oameni ca o replică la funcția de preot catolic. Din nenorocire, funcția de pastor nu a preluat de la funcția de preot catolic și îndatorirea de a păstori sufletele enoriașilor prin discuții sincere, în privat, prin confesiune și ceea ce în zilele noastre numim consiliere, dar a fost practicat dintotdeauna. Funcția de pastor s-a redus la îndeplinirea rolului de predicator la fiecare întâlnire a bisericii și a rolului de manager. Pastorul este conducătorul care emană un aer de superioritate, iar enoriașii se așteaptă ca el să le fie superior din punct de vedere spiritual. Problema apare când păcatele lui ies la iveală și le dezamăgește așteptările: este mândru, disprețuitor, face glume proaste (nu vulgare) despre alți oameni, își jignește soția, este invidios. Mă refer aici la păcatele vizibile. Pe cele nevăzute le știm cu toții.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s