Criterii noi pentru viitorii pastori (exercițiu de imaginație)

(Sursa)
(Sursa)

Acest exercițiu de imaginație nu este o critică adresată pastorilor, ci mai degrabă o propunere adresată enoriașilor de a privi altfel acest oficiu. Fiindcă criteriile de selecție din prezent sunt în mare măsură rezultatul așteptărilor explicite sau implicite ale comunităților eclesiale. Dacă n-ar fi așa, atunci pastorii cu un anumit profil (mai ales cei care „nu ne plac”) nu s-ar mai regăsi la amvoane, ci în alte locuri de muncă.

1. Fiecare aspirant la statutul/vocația de pastor va trebui să aibă un viciu de care fie n-a scăpat încă, fie a scăpat cu multă trudă (după ani de zile). Dar nu din astea gen: nu mă pot trezi dimineața, îmi place mirosul cafelei, sunt bookaholic, mănânc numai vegan sau îmi plac numai produsele organice. Ci din alea urâte: invidie față de oricine e mai bine poziționat, violență în familie, obsesia îmbogățirii, cleptomanie, dependență de alcool sau pornografie, mândrie imposibil de reprimat etc.

Cineva din comisia de examinare și-ar putea asuma răspunderea să-l ajute pe aspirant să lupte și, în cele din urmă, să scape de acel viciu, în cazul în care n-a scăpat. Condiția aceasta i-ar ajuta pe viitorii pastori să înțeleagă mai bine natura păcatului, natura umană și să fie mai smeriți în general, amintindu-și periodic care le sunt limitele.

2. Aspirantul să fie invitat să semneze un angajament scris (sau să se jure) că nu va divulga niciodată discuțiile private pe care le are cu enoriașii nici măcar autorităților. Evident că asta exclude din start folosirea confesiunilor individuale ca exemple în predici, bârfa în cercul privilegiaților din anturajul pastoral, învrăjbirea membrilor comunității pornind de la mărturisirile făcute între patru ochi etc. Documentul semnat să aibă valoare legală și în baza lui pastorul să poată fi tras la răspundere – putând chiar să-și piardă temporar dreptul de a păstori vreo biserică.

3. Aspirantul să se angajeze că nu va folosi niciodată (în mod voluntar și conștient) Biblia ca paravan după care să-și ascundă incompetența sau neștiința. În consecință, ar fi bine ca anumite subiecte să nu le abordeze niciodată în predică. De pildă, dacă n-a excelat niciodată la matematică (e un fel eufemistic de a spune că era „tufă”!), ar fi bine să nu țină predici despre teoria probabilităților, că riscă să râdă smarphone-urile de el. Dacă nu s-a priceput niciodată la fizică, e mai bine să nu încerce să explice relația dintre bosonul Higgs și sfârșitul lumii. Etc.

4. Fiecare aspirant se va angaja că nu-și va adapta teologia la rigorile unor sponsori grași care ar fi dispuși să-i susțină parohia. Asta ca să nu se mai poată spune pe la colțuri că cine dă banul dictează și politica. Sau să se suspecteze că anumiți profesori sunt lăsați să predea în unele școli numai pentru că aduc bani de sponsorizare.

5. Fiecare aspirant trebuie să-și exprime convingerea că sunt șanse reale ca toate celelalte confesiuni creștine să fie egale sau chiar mai presus decât a lui. Prin asta, el începe din start cu o doză de smerenie confesională binefăcătoare, privind la alții cu respect și cu dorința de a învăța de la ei. În acest fel s-ar exclude aroganța ignorantă care face atâta rău în creștinism.

6. Aspirantul să se angajeze că nu va manipula comitetul sau adunările generale pentru a se menține în fruntea unei congregații sau pentru a-și impune punctul de vedere, oricât de spiritual i-ar părea. E elementar și fundamental totodată adevărul că opoziția poate constitui un neplăcut, dar necesar, corectiv în viața bisericii locale. Nimeni nu e infailibil, așa că orice semn de împotrivire ar putea fi analizat cu atenție, nu întâmpinat de la început cu ostilitate.

7. Aspirantul să se angajeze că va evita cât îi va sta în putință să caute exclusiv anturajul celor puternici și bogați, preferând mai degrabă compania nenorociților (bolnavi, vicioși, săraci, smintiți, pușcăriași etc.). Pe lângă asta, nu va face paradă nici de prietenii lui potenți, nici de munca lui cu nevoiașii, dacă tot se invocă atât de frecvent exemplul lui Cristos… În orice caz, va trebui să țină seama de riscurile mari din cercurile puterii, influenței, banului…

8. Aspirantul să promită solemn că, ori de câte ori nu va avea nimic de spus, fie va ruga pe altcineva să-i ia locul, fie îi va trimite pe enoriași acasă. Acest angajament va fi făcut de cunoscut enoriașilor încă de la bun început, astfel încât să nu se scandalizeze nici ei când vor fi „suspendate” unele „servicii duminicale”. E știut că astfel de sincope se pot întâmpla oricui, iar pastorii nu fac excepție. Ei nu trebuie tratați ca niște aparate care emit necontenit înțelepciuni.

9. Aspirantul se va angaja să nu încerce să pară mai deștept, mai frumos, mai talentat, mai inspirat, mai spiritual decât este în realitate. Nu e nevoie să își expună în public toate slăbiciunile, ci doar să nu sugereze, mai mult sau mai puțin explicit, că este mai breaz decât știe foarte bine că este. Va evita, prin urmare, formulări de genul „chiar și eu mai păcătuiesc câteodată”…

10. Fiecare aspirant se va angaja să lupte din răsputeri cu tentația de a respecta haina, titlul, beneficiul, eticheta sau faima mai mult decât persoana. Cu toate că e aproape imposibil, va evita să se ploconească în fața celor puternici și să-i trateze cu superficialitate pe cei neînsemnați. Pastorul e dintre puținii oameni care chiar își pot permite să ignore scara socială, fiindcă operează cu o scală de alt ordin, mult mai înalt.

Anunțuri

39 de gânduri despre “Criterii noi pentru viitorii pastori (exercițiu de imaginație)

  1. Prost articol…

    Și a și nimerit prost tocmai acum, cînd sînt luați în tărbacă pastorii…

    Ești în pană de subiecte, Teofil băiatule?

    Că preales nu pot să-ți spun acum…

    • Alin Cristea cine te-a pus supervizor peste blogosfera evanghelică? Taie-ți barba să nu te confunde nimeni cu Moise că nu-i cinstit…Articolul e bun, foarte bun, dar dacă tu nu vezi idei prin el, e treaba ta, vezi ce-a spus Țuțea despre voi,

  2. Grele cuvinte , foarte grele ! Nici nu ma mir de reactia lui Alin , cred ca daca erai langa el dupa cele citite te-ar fi luat si la ,,bataie ” ! Fiecare punct din ceea ce ai expus tu cere preotie sacramentala , dar nu de tip ortodox( cam aceleasi probleme sunt si peste gard , te asigur de asta , plus/minus depinde de situatie , locatie si conjunctura) , se cere o preotie de tip catolic , in care pastorul sa aiba autonomie , sa nu dea seama inaintea credinciosilor ci in fata superiorilor ierarhici , credinciosii daca sunt nemultumiti sa se duca cu jalba in protap la centru si centru sa decida ce si cum ! Apoi , sa fie retribuit tot de catre superiorii sai , sa nu stea la mila enoriasilor iar donatiiile pe care le primeste din partea celor bogati tot cu acordul centrului sa le gestioneze pentru folosul comunitatii sau pentru ajutorarea altor comunitati ! Cam asa sta treaba la catolici , daca le-ar da voie preotilor sa se casatoreasca ar fi cea mai buna forma de organizare eclesiala existenta ! Cum vorbeam noi candva , chiar episcopii nu-si permit sa faca ce vor pentru ca in fiecare eparhie exista cate-un amarastean de preot care , normal , i se supune dar care este insittuit de catre Vatican cu o putere de-a se adresa superiorilor episcopului in momentul cand vede ca preasfintia sa aluneca la vale ! Discret i se da o mana de ajutor pentru a se smeri , daca nu intelege , in ,,semn de bucurie ” este avansat in grad … (aici ma opresc , n-am sa spun eu cum isi fac altii ,,temele ” , cert este ca le port o vie admiratie pentru diplomatia cum au invatat sa-si rezolve problemele spinoase – ca , sa fim seriosi, peste tot sunt probleme , oameni suntem doar , insa unii au invatat sa-si spele rufele-n familie , iar catolicii si-au invatat lectia foarte bine )

    • Cred că și acel model are minusurile lui. Protestanții de acolo s-au desprins și au încercat să găsească soluții le ceea ce au considerat a fi niște erori. Poate un model care le îmbină ar fi interesant de analizat măcar teoretic.

  3. Toate bune și frumoase (fără ironie), am avea doar de cîștigat prin aplicarea acestor criterii. La punctul 1 nu sunt foarte sigur, poate există oameni fără vicii foarte serioase și care s-ar gîndi apoi că e în interesul lor să-și găsească unul 🙂

    Dacă-mi permiteți, punctul 2 îl văd altfel. Discreția mi se pare foarte importantă, însă dacă se extinde asupra tuturor circumstanțelor, poate da naștere la situații în care cineva caută o liniștire facilă a conștiinței fără a-și asuma consecințele faptelor sale. Aș avea nevoie mai degrabă de un om care să aibă o maturitate în stare să-i permită să decidă cînd anume e cazul să alerteze și pe alții. De exemplu, dacă cineva îi spune în confindență că începe să fie prea bun prieten cu băutura, să-și țină gura. Dacă însă casierul îi spune cum a falsificat chitanțe și a mers în concediu cu banii bisericii, e cazul să spună și altora, inclusiv autorităților dacă sunt infracțiuni.

    Și aș mai adăuga ceva: aș vrea ca un pastor să-și cîștige existența cîțiva ani la fel ca toată lumea înainte de a fi plătit din banii bisericii. La patron sau la stat, dar nu prea am încredere în cei care vin din seminar direct la salariu de pastor.

    • Nu există om fără vicii. serioase. Cel care crede că nu are, are deja unul serios. Dacă nu și le vede, să se roage să îi fie descoperite. Și le va vedea.

      În ce privește punctul 2, cele care sunt deja dezvăluite nu sunt de natura celei pe care ați menționat-o că ar fi indicat să chiar fie dezvăluită. Cele pe care le auzim sunt de natură personală.

    • @adisirbu

      La punctul 1 e o discuție amplă, cu un ocol prin literatură (Bernanos, Dostoievski) și prin evanghelii (pilda datornicilor). Se poate dezvolta amplu chestiunea, chiar și evitând cu totul varianta de care vorbeați.

      Toate aceste „criterii” sunt exerciții de imaginație. Chiar dacă ar exista în realitate, ele ar avea un profil mai complex, pentru că așa e viața. Cel puțin asta-mi imaginez.

      Adăugirea pe care o faceți se mai poate traduce și altfel: uneori, oamenii care ajung pastori au vârste prea fragede și le lipsește „experiența de viață”. Dar, iarăși, e o observație cu multe posibile excepții.

  4. Aş mai adăuga încă nişte restricţii…
    Să nu fie implicat în chestiuni financiare, adică vreau să spun că strângerile de fonduri, gestiunea banilor, modul cum se cheltuiesc să fie apanajul comitetelor de conducere, ale secretarilor, casierilor, diaconilor dar sub nici o formă ale pastorului.
    Am văzut destui pastori storşi de sănătate, şi de vlagă, ca să nu mai spun de putere că prea au fost bagaţi până în gât în proiecte de genul nouă clădire, fundaţii pentru una sau alta, grădiniţe, spitale sau cine ştie câte.
    Treaba lui este ca măcar 40 de ore pe săptămână să se pregatească pentru slujire şi să fie priveghiatorul bunului mers spiritual al comunităţii.
    El trebuie să fie pe fază când un venetic apare pe la amvon să bată câmpii, să fie gata să asculte pe cei ce au ceva pe suflet sau cer un sfat, să înţeleagă noile provocări ale societăţii şi să ofere alternative biblice şi de bun simţ asupra acestora.
    El nu trebuie neapărat să ştie cât s-a strâns la colectă, cât e preţul cimentului sau al cărămizii, ci trebuie să ştie că are în jurul lui oameni pe care se poate baza.
    În înţelegerea mea pastorul trebuie să îşi hrănească turma, să o păzească de pierzare, duşmani şi să îi vindece rănile, deci strict chestiuni legate de suflet, spiritualitate, învăţătură şi consiliere.

    • Din câte am văzut, multe biserici preferă un manager bun, care să știe să facă și fund-rising. Dar asta costă, fiindcă timpul e destul de limitat. Unii pot să le împace pe amândouă, cel puțin în aparență.

    • Asta-i culmea! 40 de ore? De ce nu 20? De ce nu 71?

      Păi nu e vorba de un loc de muncă care se contabilizează în ore și se remunerează tot în ceva care se numără…

      E vorba de cu totul altceva…

      Atunci la ce folos un astfel de decalog?

  5. Bun articol Teofil.
    Si ai nimerit la fix acum cand sunt pastori luati in tarbaca,

    Ar merge printate si lipite pe usi de biserica, sau sticla de amvoane; chiar daca nu sunt 99 de puncte ar putea tarbaci mai multi decat sunt acum.

  6. Teofil, băiatule, ia pune de scrie şi un decalog pentru doctori, unul pentru judecători, unul (sau două) pentru pompieri, vreo 3 pentru diplomații de carieră, doară tu știi mai bine decît toți… Te-ai anticarizat nasol de tot…

  7. Bun articol, îmi place mai ales punctul 5. Poate ar fi bune criteriile și pentru comitet (presbiteri), și ei au responsabilități asemănătoare cu a pastorilor.

    • Sunt de acord. Doar că sursa nu poate fi atestată. Adesea dragostea se manifestă aspru, iar cel care simte această asprime se va văita (că așa se face la evanghelici) că e persecutat.

      Mi se întâmplă să discut cu oameni din biserici evanghelice diverse, din diferite locuri din țară. Dar arareori îmi e dat să aud că ceea ce oferă pastorul se potrivește cu nevoile comunității. Se vorbește însă mult despre chestii instituționale, despre programe, despre construcții, despre pericolele „secularizării” (adică îmbrăcăminte, alcool, evoluționism, cercei etc.).

  8. „Fiecare aspirant la statutul/vocația de pastor va trebui să aibă un viciu de care fie n-a scăpat încă..”. Propun eu unele mai credibile: consumul de pornografie, masturbarea, abuzarea verbală și emoțională a soției, disprețul față de penticostali (dacă e baptist), disprețul față de baptiști (dacă e penticostal), disprețul față de ortodocși (indiferent din ce denominație face parte).

    „Aspirantul să fie invitat să semneze un angajament scris (sau să se jure) că nu va divulga niciodată discuțiile private pe care le are cu enoriașii nici măcar autorităților.” Pastorul e obligat prin lege să denunțe autorităților cazurile de viol, crimă și alte infracțiuni despre care află dind iscuțiile cu enoriașii. De asemenea, el ar trebui să denunțe autorităților orice suspiciune de abuz sexual al copilului, pentru ca acestea să investigheze. Vă dau ca exemplu cazul pedofilului din Ploiești, care i-a destănuit pastorului Bisericii Baptiste Metanoia unde era membru că el este cel care a violat cu sălbăticie o fetiți de 9 ani. Detalii la: http://www.mediafax.ro/social/violatorul-din-ploiesti-si-a-marturisit-fapta-unui-pastor-al-bisericii-baptiste-metanoia-8457003

    Punctele 5 și 8 sunt tari! Încă nu am auzit de vreun pastor care să le respecte. Ce ușurare ar fi să trimită biserica acasă când nu are nimic de spus! 🙂

  9. „Aspirantul să se angajeze că va evita… , preferând mai degrabă compania nenorociților (bolnavi, vicioși, săraci, smintiți, pușcăriași etc.).” Compania vicioșilor este clar evitată cu dispreț și superioritatea sfințeniei de pastori.

    • Nici enoriașii n-ar fi prea încântați să-și vadă pastorii prea apropiați de „scursura societății”. Eu cred că presiunea e și dinspre bănci spre amvon.

      • Da, dar când era vorba de oamenii stricați, Domnul Isus nu ținea cont de presiunea dinspre ucenici/mulțime/„bănci”, iar El ar trebui să fie modelul nostru.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s