Criterii noi pentru viitorii pastori (exercițiu de imaginație)

(Sursa)

Acest exercițiu de imaginație nu este o critică adresată pastorilor, ci mai degrabă o propunere adresată enoriașilor de a privi altfel acest oficiu. Fiindcă criteriile de selecție din prezent sunt în mare măsură rezultatul așteptărilor explicite sau implicite ale comunităților eclesiale. Dacă n-ar fi așa, atunci pastorii cu un anumit profil (mai ales cei care „nu ne plac”) nu s-ar mai regăsi la amvoane, ci în alte locuri de muncă.

1. Fiecare aspirant la statutul/vocația de pastor va trebui să aibă un viciu de care fie n-a scăpat încă, fie a scăpat cu multă trudă (după ani de zile). Dar nu din astea gen: nu mă pot trezi dimineața, îmi place mirosul cafelei, sunt bookaholic, mănânc numai vegan sau îmi plac numai produsele organice. Ci din alea urâte: invidie față de oricine e mai bine poziționat, violență în familie, obsesia îmbogățirii, cleptomanie, dependență de alcool sau pornografie, mândrie imposibil de reprimat etc.

Cineva din comisia de examinare și-ar putea asuma răspunderea să-l ajute pe aspirant să lupte și, în cele din urmă, să scape de acel viciu, în cazul în care n-a scăpat. Condiția aceasta i-ar ajuta pe viitorii pastori să înțeleagă mai bine natura păcatului, natura umană și să fie mai smeriți în general, amintindu-și periodic care le sunt limitele.

2. Aspirantul să fie invitat să semneze un angajament scris (sau să se jure) că nu va divulga niciodată discuțiile private pe care le are cu enoriașii nici măcar autorităților. Evident că asta exclude din start folosirea confesiunilor individuale ca exemple în predici, bârfa în cercul privilegiaților din anturajul pastoral, învrăjbirea membrilor comunității pornind de la mărturisirile făcute între patru ochi etc. Documentul semnat să aibă valoare legală și în baza lui pastorul să poată fi tras la răspundere – putând chiar să-și piardă temporar dreptul de a păstori vreo biserică.

3. Aspirantul să se angajeze că nu va folosi niciodată (în mod voluntar și conștient) Biblia ca paravan după care să-și ascundă incompetența sau neștiința. În consecință, ar fi bine ca anumite subiecte să nu le abordeze niciodată în predică. De pildă, dacă n-a excelat niciodată la matematică (e un fel eufemistic de a spune că era „tufă”!), ar fi bine să nu țină predici despre teoria probabilităților, că riscă să râdă smarphone-urile de el. Dacă nu s-a priceput niciodată la fizică, e mai bine să nu încerce să explice relația dintre bosonul Higgs și sfârșitul lumii. Etc.

4. Fiecare aspirant se va angaja că nu-și va adapta teologia la rigorile unor sponsori grași care ar fi dispuși să-i susțină parohia. Asta ca să nu se mai poată spune pe la colțuri că cine dă banul dictează și politica. Sau să se suspecteze că anumiți profesori sunt lăsați să predea în unele școli numai pentru că aduc bani de sponsorizare.

5. Fiecare aspirant trebuie să-și exprime convingerea că sunt șanse reale ca toate celelalte confesiuni creștine să fie egale sau chiar mai presus decât a lui. Prin asta, el începe din start cu o doză de smerenie confesională binefăcătoare, privind la alții cu respect și cu dorința de a învăța de la ei. În acest fel s-ar exclude aroganța ignorantă care face atâta rău în creștinism.

6. Aspirantul să se angajeze că nu va manipula comitetul sau adunările generale pentru a se menține în fruntea unei congregații sau pentru a-și impune punctul de vedere, oricât de spiritual i-ar părea. E elementar și fundamental totodată adevărul că opoziția poate constitui un neplăcut, dar necesar, corectiv în viața bisericii locale. Nimeni nu e infailibil, așa că orice semn de împotrivire ar putea fi analizat cu atenție, nu întâmpinat de la început cu ostilitate.

7. Aspirantul să se angajeze că va evita cât îi va sta în putință să caute exclusiv anturajul celor puternici și bogați, preferând mai degrabă compania nenorociților (bolnavi, vicioși, săraci, smintiți, pușcăriași etc.). Pe lângă asta, nu va face paradă nici de prietenii lui potenți, nici de munca lui cu nevoiașii, dacă tot se invocă atât de frecvent exemplul lui Cristos… În orice caz, va trebui să țină seama de riscurile mari din cercurile puterii, influenței, banului…

8. Aspirantul să promită solemn că, ori de câte ori nu va avea nimic de spus, fie va ruga pe altcineva să-i ia locul, fie îi va trimite pe enoriași acasă. Acest angajament va fi făcut de cunoscut enoriașilor încă de la bun început, astfel încât să nu se scandalizeze nici ei când vor fi „suspendate” unele „servicii duminicale”. E știut că astfel de sincope se pot întâmpla oricui, iar pastorii nu fac excepție. Ei nu trebuie tratați ca niște aparate care emit necontenit înțelepciuni.

9. Aspirantul se va angaja să nu încerce să pară mai deștept, mai frumos, mai talentat, mai inspirat, mai spiritual decât este în realitate. Nu e nevoie să își expună în public toate slăbiciunile, ci doar să nu sugereze, mai mult sau mai puțin explicit, că este mai breaz decât știe foarte bine că este. Va evita, prin urmare, formulări de genul „chiar și eu mai păcătuiesc câteodată”…

10. Fiecare aspirant se va angaja să lupte din răsputeri cu tentația de a respecta haina, titlul, beneficiul, eticheta sau faima mai mult decât persoana. Cu toate că e aproape imposibil, va evita să se ploconească în fața celor puternici și să-i trateze cu superficialitate pe cei neînsemnați. Pastorul e dintre puținii oameni care chiar își pot permite să ignore scara socială, fiindcă operează cu o scală de alt ordin, mult mai înalt.

Publicitate