Ecumenismul vă paște

Chestiunea mi se pare de cea mai stringentă importanță. E de viață și de moarte… confesională. Sau poate că e doar o impresie subiectivă. Și totuși…

Mi s-a întâmplat să discut cu mai mulți oameni cu vârste relativ apropiate de a mea (±10 ani, să zicem) și am constatat că sunt destui cei pentru care toată povestea asta cu distincțiile confesionale nu prea contează. Sau nu în felul în care și-ar dori cei care le subliniază cu îndârjire.

Fenomenul s-ar putea să fie marginal și nesemnificativ, dar dacă nu-i așa? Stimați lideri (oficiali) ai bisericilor de diverse denumiri și culori, poate n-ar fi rău să verificați. Însă nu așa, de suprafață, doar între tinerii „implicați”, între cei pe care sistemul i-a integrat și i-a asimilat iremediabil. Ci și printre cei care își permit să aibă păreri proprii, fără ca prin asta să dorească să devină oarece soi de dizidenți sau reformatori postistorici.

Există câteva tipuri de ecumenism*  pe care l-am sesizat discutând cu unii și cu alții. I-aș pune pe primul loc pe cei care sunt dispuși să pună la o parte divergențele dogmatice pentru a obține o unitate de acțiune. Oameni care nu se sfiesc să se asocieze cu ortodocșii, cu catolicii, cu reformații atâta vreme cât se pun în slujba unei cauze nobile, motivați de îndemnurile evangheliilor.


Acești oameni sunt deranjați de faptul că disensiunile interconfesionale fac victime. Că interesele pecuniare sau de altă natură – străine de dragostea creștină – se amestecă în ciorba și așa fierbinte a relațiilor dintre creștini pricinuind tot felul de incidente care aduc deservicii creștinismului în ansamblu și fac oameni să sufere și să se înstrăineze unii de alții. Pe ei îi preocupă sufletele, spiritul creștinesc, virtutea. Și s-au săturat să cate la fața dogmei.

Există apoi un grup, mai restrâns, al celor care știu măcar în mare în ce constau diferențele confesionale, însă au decis în mod conștient și deliberat să „încalce” anumite doctrine socotite negociabile în vederea unui scop mai înalt. Ei încearcă de obicei să cunoască și, eventual, să asimileze ceea ce e bun în toate tradițiile creștine ca pe urmă, fără să-și „trădeze” confesiunea, fără să inventeze o biserică aconfesională, adoptă o atitudine apreciativă față ce ceilalți și își asumă cu smerenie propria tradiție.

Cel mai probabil, aceștia nu fac valuri, însă nu se dau înapoi să-și exprime opțiunile, să și le argumenteze, să le apere la nevoie. Vorbesc deschis, dar prudent, fără să caute să dobândească influență, să câștige adepți. N-au de gând să tulbure apele, dar nici nu tac complice.

Mai există apoi și ecumenicii naivi. În sensul că nu știu foarte bine nici unde se situează ei, nici unde se situează ceilalți, dar nici nu îi interesează în mod deosebit. Sunt pur și simplu sătui de spectacolul acesta al excomunicărilor fără sfârșit. Ei nu vor ceva anume, ci mai degrabă reacționează din spirit de frondă. Simt că ceva e în neregulă.

Sătui de „garduri”, le calcă ostentativ sau, poate, instinctiv. Nu se ascund decât în măsura în care presimt vreo sancțiune posibilă. Ei discută mai degrabă pe la colțuri, bombănesc pe-acasă. Însă spun și ei în barbă: „cu ce suntem noi mai buni sau mai deosebiți decât… (aici puteți înlocui cu ce confesiune doriți dumneavoastră)?”

Vin încă din urmă și ecumenicii cinici sau obraznici, cei cărora nu le pasă pentru că sunt pur și simplu dezinteresați. Sunt în majoritate tineri. Au crescut cu filme, cu internet, iar întrebările lor vin din alte sfere. Cel mai adesea, pastorii sunt complet depășiți de situație când au de-a face cu ei. Nu știu de unde să-i ia.

Dintr-un search pe google ei desființează o predică prost pregătită. Vânează ridicolul și nu se sfiesc să-l arate cu degetul. Nu le prea pasă de tradiția confesională a familiei lor, fiindcă nu-i intersează în general istoria. Sunt oameni recenți, care au avut de-a face cu multe făcături și nu-i mai impresionează. Ceea ce bunicilor le storcea lacrimi, lor le stârnește surâsuri ironice. Efectele speciale nu-i mai ating.

Ecumenismul lor e un soi de jemanfișism fără substanță, dar cu atât mai dificil de controlat și localizat. Insensibilitatea lor la canoane îi face să pară turbulenți și scandalagii. E greu de spus dacă cred în ceva, însă, câtă vreme se află – de bună voie sau la insistența părinților – prin arealul evanghelic, fac ce-i taie capul.

N-am pretenția că am epuizat categoriile posibile. Nici impresia că delimitările mele se regăsesc aidoma în realitate. Sunt niște împărțeli funcționale, care indică niște direcții mai importante. Și sunt, cum spuneam, subiective.

Stimați lideri actuali ai bisericii, cântăriți dumneavoastră încotro vă îndreptați. Priviți cu luare aminte în jur, dar încercați să vă debarasați de impresia că știți mai dinainte ce urmează să vedeți și să auziți. Se prea poate ca accentele voastre sectare – care acum sunt deosebit de intense și pronunțate, care vă par cruciale – să nu intereseze decât o mică parte din noua generație.

Nu faceți eroarea – colosală! – să considerați că doar cei care gândesc cum vă convine dumneavoastră sunt singurii „maturi”, singurii cu adevărat „spirituali”. Nu îi etichetați pe ceilalți înainte să le ascultați argumentele. Pentru a echilibra situația, v-aș putea replica (și cine ar putea dovedi că greșesc?) că toți cei care vă cântă în strună au un interes. Că vor să obțină niscai avantaje, nește poziții, o brumă de pricopseală.

Bănuiesc că m-ați contrazice numaidecât cu argumente, cu dovezi, cu pilde vii. Și, probabil, pe bună dreptate, dar cred că am demonstrat ce era de demonstrat: stigmatizarea celor incomozi nu suprimă adevărul pe care ei îl afirmă, ci trădează o proastă gestionare a lui. O rătăcire în detalii nesemnificative.

Dacă eu am dreptate, atunci tot efortul pe care îl depuneți în prezent pentru a vă delimita cât mai bine turmele și sferele de influență s-ar putea să fie zadarnic. Și asta nu pentru că oamenii ar fi mai „necredincioși”, ci pentru că nu-și mai pierd vremea cu preocupări sterile.

Pe când veți preda ștafeta – că doar nu veți trăi o veșnicie – s-ar putea să constatați că toate bisericile pe care le-ați educat cu multă sârguință în spiritul exclusivist al unei facțiuni confesionale vor deveni insuportabil de ecumenice. Și să nu mai puteți face nimic.

*Nu mă hotărăsc dacă să pun sau nu termenul în ghilimele. Nu de alta, dar a fost rău terfelit încât nici nu mai știu dacă îi va fi rămas și un sens cât de cât pozitiv, așa cum intenționez să-l folosesc aici.

Reclame

76 de gânduri despre “Ecumenismul vă paște

  1. recunosc ca mai pierdut – trebuie totusi sa fie cineva la capatul firului care stie la ce te referi – dar sunt convins ca cei directi vizati de mesajul acesta au treburi mult mai importante de facut.
    Oricum jos palaria pentru ca ai incercat sa-i avertizezi.

      • la raspunsul tau te contrazici mai jos „Avertismentul meu e foarte simplu: oameni buni, care sunteți în fruntea unor biserici sau confesiuni, vedeți că elanul vostru sectar s-ar putea să fie steril, fiindcă, în subteranele denominațiunilor voastre (la care nu prea aveți acces), enoriașii simt că e mai bine să nu vă ia în serios. Iar tânăra generație e deja sastisită de aceste manifestări gregare.”

        Sunt convins ca iti doresti sa fii auzit altfel toata munca nu este decat o mica unduire intr-un pahar cu apa.
        Eu sper ia seama cine trebuie la „avertismentul” tau.

        • Și da, și nu. Adică, am spus o chestie, am transmis un semnal, dar, repet, nu mă aștept să fiu auzit sau luat în serios. Plus că nici nu am certitudinea că lucrurile stau întocmai cum le-am descris. Ceea ce reprezintă un mare minus. Cel mai simplu contraargument e următorul: „Ți se pare. Cei care gândesc așa sunt foarte puțini”. Iar de la asta încolo nici nu mai are rost să discutăm…

  2. Teofil, observ ca ai lasat pe dinafara in lista ta ecumenicii din convingere teologica. Desi acestia sunt foarte putini intre evanghelici, si practic nu conteaza, se poate ca tocmai ei sa fie ‘buturuga mica ce rastoarna carul mare’ al sectarismului.

    • Da. Dar am două motive:
      1. O parte dintre ei se pot include în prima categorie.
      2. Cei care fac pasul decisiv și ies din comunitatea lor (cum ați făcut dvs., de pildă) sunt mult mai ușor de… neutralizat. Nu trebuie decât discreditați puțin și stigmatizați astfel încât lumea să se teamă să fie asociată cu ei. Nici nu mai contează dacă pe drept sau pe nedrept. De fapt, cred că știți mai bine decât mine cum e și cum vi se aplică tehnica asta.
      În orice caz, acest soi de ecumenici sunt mai puțin periculoși pentru establishment-ul actual, tocmai pentru că sunt ușor de identificat și marginalizat.

    • Stiu un anglican (1725-1807) tot ecumenic din convingere teologica, care a reusit in Anglia sa rastoarne un car destul de mare… un car pe care altii in America l-au rasturnat cu pretul a peste 500.000 de vieti omenesti, mult mai tarziu.

      • Si culmea e ca tot el este cel care a compus „Maretul Har”… ce bine e ca unii din pastorii nostrii nu prea stiu istorie, ca poate ar scoate aceasta cantare din repertoriul turmei… auzi tu… Maretul Har compusa de un anglican ecumenic, [autocenzurat] 🙂

  3. Bine zis!

    Ar mai fi o disctincţie care ţine de grup. În grupul ortodox ecumenismul este altfel privit. Se încearcă a se face distinţie între ecumenic şi ecumnesim. Cam ca între om şi umanism. În grupul catolic o fi altă percepţie. etc.

    • Da, știu că există nuanțe, tocmai de aceea și introdusesem o notă de subsol la cuvântul cu pricina (se pare însă că wordpress-ul nu s-a sinchisit să mi-o păstreze, dar încerc să o reintroduc).

  4. Teofil, acest argument: „Nu le prea pasă de tradiția confesională a familiei lor, fiindcă nu-i intersează în general istoria” nu prea sta in picioare… nu cred ca are nimic perpetuarea traditiei confesionale a familiei cu interesul general fata de istorie. Ca lipseste interesul de a ramane incremenit intr-o istorie confesionala a generatiilor anterioare, da sunt de acord.

    • Cristi, nu am încercat să-l folosesc ca argument, ci ca pe o descriere a unei categorii de mai tineri ecumenici. Așa i-am receptat eu. Sunt, în general, școleri care s-au născut după 90 și nu prea au ei o preocupare foarte intensă pentru istorie (ceea ce e rău), nici pentru tradiția confesională a familiei (ceea ce nu e neapărat rău). Dar eu mi-am cenzurat judecățile de valoare din text, încercând să fiu mai degrabă descriptiv.

      • Pai eu desi m-am nascut inainte de 80 m-am regasit cel mai bine in aceasta categorie, mai putin partea cu istoria 🙂

        • Ține cont și de precizarea că aceste categorii nu se departajează net și nici nu sunt complet independente una de alta. Prin urmare, mi se pare firesc să te poți identifica „în mare” (cum se zice) cu o anumită categorie, dar să ai trăsături și din altele sau să nu te potrivești complet tabloului.

  5. :))) Asa se manifesta uneori „ecumenismul” unor oameni (nu fac nici o aluzie la cei care au scris aici) si tot asa se manifesta si cei care-s impotriva unei apropieri confesionale sau chiar mai mult de atat: vorbe, vorbe, vorbe.
    Eu zic ca e mult mai simplu. Daca cineva vrea sa caute credinta adevarata, o va gasi in cele din urma. Si implicit modalitatea ei de manifestare. Si asta pentru ca, la urma urmei, toti suntem copiii aceluiasi Dumnezeu. Nu el ne-a despartit!

    • Ultimele două propoziții sunt memorabile.

      Eu zic că mai e nevoie și de vorbe, fiindcă oricum vorbim între noi. Mai trebuie să punem și în cuvinte. De pildă (nu zic asta ca să mă scuz, că nu m-am simțit atacat de remarca ta), eu am scris despre acest subiect pentru că de obicei se tace asupra lui. Mai sunt și altele similare… Nu știu dac-am făcut bine. Poate că dacă tăceam… vorba proverbului.

  6. „Crestinii ortodocsi niciodata nu au înteles ca, daca refuza, pe baza hotarârilor canonice orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am priva de dragostea noastra oamenii în general, în planul relatiilor social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxa se roaga conform poruncii scripturistice pentru pace în lumea întreaga: sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii… ca sa petrecem viata pasnica si linistita întru toata cuviosenia si buna credinta (I Timotei 2,1-2). Misionarismul social, ospitalitatea crestina, bunacuviinta nu trebuie sa aiba a face cu promovarea minimului dogmatic stiut fiind ca în dogma nu exista concesie.(Sfântul Marcu al Efesului).
    Toti Sfintii Parinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului înainte de toate catre cer si catre launtrul sufletului. Sfântul Serafim de Sarov: Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tau Sfântul Macarie cel Mare se referea si el întâi de toate la o anume pace: pacea cereasca, care a nascut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii (Luca 2,14). Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sfintii Parinti si i-a ferit de orice ispita. Aceasta pace fie cu voi în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
    Calauzindu-ne dupa aceste gânduri despre pace ale Sfintilor Parinti, noi ne temem sa tradam pe Domnul Iisus Hristos-Domnul Pacii si Învatatorul Iubirii, Cel Unul adevarat. O astfel de tradare am savârsi daca, în numele unei alte paci am consimti sa intram în comuniune de rugaciune, de doctrina s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic: Dai ca sa dau, renunti ca sa accept… este un început. Puritatea credintei ortodoxe este singura conditie pentru realizarea adevaratei paci care nu se poate realiza fara harul lui Dumnezeu.”
    Ce parare aveti?

    • Emanuel, e greu să-i contrazici pe ortodocși, fiindcă la dogmă stau cel mai bine. N-am citit eu foarte mult, însă încă n-am găsit nicăieri altundeva lucrurile prezentate atât de coerent și totuși, atât de generos, în sensul că limitele rațiunii sunt recunoscute fățiș, însă la capătul unor demersuri extrem de laborioase. Cam orice subiect ne arde pe noi acum la degete ei l-au dezbătut de câteva veacuri sau milenii. Doar trebuie să caute în „arhive”.

      Pe de altă parte, există ortodocși cât se poate de cuminți și canonici care își manifestă nemulțumirea față de ortodoxie (nu față de Ortodoxie). Mă gândesc acum, de pildă, la părintele Schmemann, care are cuvinte destul de aspre pentru un anume soi de pioșenie și religiozitate ortodoxă întoarsă definitiv și programatic spre trecut, spre un trecut idealizat și chiar idolatrizat. Deci, îmi zic eu, dacă omul ăsta, care a petrecut ani întregi studiind și patristică, dar și slujind în altar, spune așa ceva, o fi având dreptate. Cam aceasta e părerea mea.

    • Părerea că începe superb și se termină lamentabil. Cum Pacea lui Cristos este ceva mistic și inefabil, orice altă pace e o trădare – este de fapt, un fel de a încerca să te zăvorăști ermetic, alături de Isus și restul dreptcredincioșilor, undeva într-o cameră de foarte, foarte sus. O dorință foarte legitimă și omenească, dealtfel. Însă a spune că nu poți intra în comuniune de rugăciune cu cineva dacă nu se bifează o anumită listă este pur și simplu nimicitor. Te întrebi dacă poate exista o astfel de comuniune, și dacă da, ce valoare are. Sau poate se definește rugăciunea într-un mod convenabil. În orice caz, citatul ilustrează foarte bine articolul, și aduce în atenție și pe cei care fac mari servicii ecumenismului. Fără să vrea.

  7. „stigmatizarea celor incomozi nu suprimă adevărul pe care ei îl afirmă, ci trădează o proastă gestionare a lui”
    Cred ca boala proastei gestiuni a adevarului asumat – sa ca fiu cat mai inclusiv posibil in aceste circumstante – s-a distribuit democratic peste tagma fiilor oamenilor si macina capete de crestini evanghelici, ortodocsi etc, etc, musulmani si atei deopotriva. De aproape doi ani de zile tot strig in pustie ca ne lipseste la nivel exterior o conduita apologetica, pentru ca cea pe care o avem acum este rezultat al unui cancer ce ne sfredeleste fara mila maruntaiele. Inca mai aud voci care isi justifica rautatea folosind Galateni 5:12 si Filipeni 3:2 (ea poate fi „biblica”, vezi bine).
    Pe de alta parte, nu pot sa nu intreb: daca in viata de toate zilele ne comportam ca si cum doi plus doi ar face cinci, ce rost mai are sa sustinem ca totusi noi avem adevarul, doar ca experimentam mici probleme in a gestiona rezultatul corect?
    Cand il aud pe un Turek spunand ca „cei mai mari dusmani ai adevarului crestin sunt chiar crestinii” – o mare tampenie, dupa parerea mea – imi dau seama ca (poate ma insel) mai rau de atat nu se poate: sustinem un adevar aflat in cea mai proasta pozitionare dpdv al relevantei dintre toate cate mai exista pe lumea asta asa ca ori coboram stacheta si vorbim de adevarul nostru (no matter what else is offered on the today’s market), ori nu mai credem in existenta unui adevar anume … In acest caz ecumenismul mai nu are alt rost in spatiul crestin contemporan decat la nivel politic si social: suntem tot mai putini si ar fi bine sa fim uniti ca sa nu ne fie stearsa de tot stirpea etc,etc …

    • Nu prea știu cum să răspund, fiindcă deschizi discuția pe mai multe paliere și nu sunt sigur că am înțeles foarte bine.

      Afirmația pe care am făcut-o se potrivește la mai multe contexte. După cum observi, da, cele apologetice (deși aș pune ghilimele termenului) sunt mai pasibile de acest gen de tratament. Poate că bunăvoința ar trebui să înceapă de la cei minoritari și mai tineri și să meargă spre cei mai vechi și majoritari.

      Mie mi se pare bizar cum nimeni nu are curajul să conteste fățiș apartenența la creștinism a unor confesiuni, însă, atunci când vine vorba despre corpusul dogmatic sine qua non, întotdeauna își include fiecare toate învățăturile specifice. Pentru baptiști e de neconceput să botezi copiii sau să nu ai „naștere din nou” la maturitate (cu dată și tot), pentru penticostali e de neconceput să nu ai parte de botezul cu Duhul Sfânt ș.a.m.d.

      • Intentia mea a fost sa transfer discutia pe un palier mai potrivit discursului; la nivel de dogmatica putem dezbate cate in luna si in stele fara sa ajungem la o concluzie. Iar ecumensimul, inteleg si din felul in care pune problema Daniel Farcas, nu prea se brodeste pe fundament dogmatic: nu s-a dovedit inca faptul ca se poate sintetiza musuroiul de credinte crestine ale lumii de astazi intr-un corpus necesar si suficient pentru a ne accepta ca „frati in Cristos”. Este, cred eu, utopic sa speram ca va fi vreodata acceptat un astfel de nucleu al crezului.
        De aceea eu am propus, nu suficient de limpede poate, o evaluare ideii de ecumensim bazat in primul pe calitatea celor implicati – Cristos vizibil in ei: oameni care ofera un pahar de apa celor insetati, ii viziteaza pe bolnavi, ii imbraca pe cei goi etc. In acest sens inteleg sa fiu eu un ecumenist: sa impartasesc aceeasi dragoste a Tatalui Ceresc cu cei ce urmeaza dogme diferite de a mea dar care pot sa arate lumii acelasi Duh slujitor celor napastuiti. Gresesc?
        Am observat un fapt interesant: in fata mizeriilor acestei lumi, in timp ce lupta pentru alinarea durerilor si inlaturarea nedreptatii, crestinilor le este mai lesne sa se accepte unii pe altii decat in comfortul si fastul catedralelor si caselor de rugaciune sau al literelor din tratatele de teologie sistematica. Oare de ce?

        • Cred că tot în această zonă văd și eu posibil un anume tip de ecumenism. Nu aș putea spune, prin urmare, dacă e greșit sau nu.

          Există totuși un nucleu dur neclintit care s-ar rezuma la crezul niceo-constantinopolitan. Dar niciuna dintre confesiunile creștine nu se mulțumește cu atât. Totuși, acesta este un test al ortodoxiei. E un set minimal de credințe împărtășite și care creează un oarecare sentiment al comuniunii chiar și în chestiuni dogmatice. Pot să-l respect pe musulman, dar cu creștinul pot să mă și rog, la urma urmei, nu doar să întreprind acțiuni comune. Am o bandă mai largă de limbaj comun.

  8. Dragă Teo,

    Textul tău e mai curînd descriptiv, mai cu seamă în prima sa parte. După care trîntești cu aplomb remarca:
    „dar cred că am demonstrat ce era de demonstrat”
    și îți transformi textul într-o polemică (dar nicidecum într-un text argumentativ).

    Ei bine, cred că tipologia ta poate fi interesantă, dar tu rămîi la descripție. Nu ai argumentat nimic cu privire la ecumenism.

    În fond, ce este ecumenismul? „Quod capita, tot sensus”, cum ziceau strămoșii noștri (dacii:):) și romanii. Tocmai din pricina asta nu mă grăbesc să intru sub umbrelă.
    Ce înseamnă, deci,să fii ecumenic? Să îți faci cruce cu ortodoxul? Să citești Coranul cu musulmanul? Să ții sărbătoarea corturilor împreună cu evreul? Să torni libații pentru Afrodita împreună cu grecul?

    Mai spui tu: „stigmatizarea celor incomozi nu suprimă adevărul pe care ei îl afirmă”. Memorabilă frază! Și totuși, din toată tipologia de mai sus, care e tipul care deține adevărul? „Je m’en fiche”-istul sau vreun altul? Sau toți la un loc, tocmai pentru că știu că nu dețin adevărul?

    Ne-ar fi prins mai bine să ne spui ce e aia ecumenism. Ce diferență este între ecumenism și dialog interconfesional ori „dimpreună-lucrare”. Unde se termină ecumenismul și unde începe relativismul. Dacă există vreo legătură între ecumenism și pluralism religios. Ce rol mai poate juca teologia dogmatică într-o abordare ecumenică (mă refer aici la dogmele „nenegociabile”, ca să te contra-citez).

    Cît despre liderii religioși, aflați sub vremuri și cărora le-ai acordat cam multă atenție în textul tău, nu mă interesează prea mult în această dezbatere. Așadar, aștept să treci la subiect!

    Cu prețuire,

    Daniel Fărcaș

    • Mănușa ta nu mi se potrivește 😉 Iaca de ce.
      Aplombul meu, de care pomenești, se referă la o chestiune cât se poate de concretă. Există acolo două paragrafe în care spun cam atât: nesocotirea unor mesaje ecumenice sub pretextul că emitenții lor ar fi insuficient calificați (după orice criterii ar fi ei evaluați) nu afectează adevărul că aceste manifestări ecumenice pot fi autentice și semnul unui curent demn de luat în seamă. Deci asta am avut de demonstrat.

      Nu mi-am propus (și cred că îi răspund parțial și lui Dyo) să definesc conținutul acestui tip de ecumenism. Mă mulțumesc, în acest text, să îl privesc într-o lumină pozitivă și să înțeleg prin ecumenism, în sens foarte larg, manifestări de solidaritate sau frățietate transconfesioanală. De altă parte, termenul are și o (in)voluntară încărcătură ironică, poate chiar tăioasă, având în vedere că, adesea, când se manifestă oarecare simpatie interconfesională, se trezește câte unul să vină cu acuzația de ecumenism.
      Așadar, atunci când avertizez împotriva pericolului ecumenismului, o fac persiflând, într-o anumită măsură, o teamă a unora cum că ecumenismul s-ar instaura în blândul nostru țarc confesional. Dar ai auzit pe careva încercând să definească ce înseamnă ecumenic? În afară de a arunca anateme peste orice eventuală bună înțelegere și conlucrare între minoritarii care ne aflăm și majoritarii ortodocși, foarte rar mi-a fost dat să aflu ce conținut se dă termenului blamat.

      Bănuiesc totuși că, în virtutea unor texte anterioare, s-ar putea deduce că prin ecumenism nu înțeleg o dulce înfrățire eteroclită și sincretică cu orice fel de religii, ci că mă limitam doar la ograda definită sub aspect teologic prin dogma creștină esențială, cea la care aderă (conștinet sau ba, mărturisit sau ba) oricine își revendică acest nume.

      Întrebările pe care le ridici vizavi de definiția ecumenismului în raport cu relativismul și alte cele le socot mai degrabă niște… capcane. Că dacă aș fi eu în stare să fac aceste delimitări, apoi cu ce și-ar mai pierde vremea mințile luminate care nu reușesc s-o facă încât să convingă pe toată lumea? Mi s-ar părea ridicol să mă apuc acum să încep de la Vatican I, să trec prin Vatican II, să urmăresc dialogurile Patriarhului Ecumenic cu mai știu eu care teolog catolic de frunte, să analizez demersurile Papei Ioan Paul I și II, să scurm prin toată literatura premergătoare Vatican II și literatura post Vatican II, ca la urmă să produc un fâs de două postări în care să am pretenția că am elucidat chestiunea în discuție.

      Mă mulțumesc să înregistrez niște manifestări transconfesionale pe care le numesc ecumenice pentru că au aer ecumenic (în sensul în care sinoadele sunt ecumenice), adică încearcă să valorifice niște virtuți și niște îndemnuri pe care orice creștin le socotește imperative și biblice.

      Consider că delimitările teoretice nu mă privesc, ci îi privesc pe alții. Avertismentul meu e foarte simplu: oameni buni, care sunteți în fruntea unor biserici sau confesiuni, vedeți că elanul vostru sectar s-ar putea să fie steril, fiindcă, în subteranele denominațiunilor voastre (la care nu prea aveți acces), enoriașii simt că e mai bine să nu vă ia în serios. Iar tânăra generație e deja sastisită de aceste manifestări gregare.
      Las altora grija să definească conceptual ce anume se întâmplă. Socot că am realizat ce mi-am propus.

      Părerea mea, mai degragă neavizată, e că ecumenismul teologic are șanse mici de reușită. Pe când ecumenismul practic (dacă pot să-l numesc astfel), adică prețuirea altor tradiții, asumarea smerită a propriei tradiții, renunțarea la pretențiile absolutiste asupra mântuirii și alte d-astea… e mai plauzibil să se manifeste cu precădere între oamenii care nu au interese conexe de apărat.

  9. Ma bucur sa vad ca s-a incins discutia.
    Sunt curios cum vei raspunde obiectiei, destul de substantiale, cred eu, a lui Daniel.
    Mingea este acum in curtea ta. Voi reveni.

    • chiar m-as fi mirat sa nu vad aceasta interventie, cunoscandu-va ca adept al ecumenismului! numai ca si acest ecumenism isi are granitele lui…. nu te poti uni cu orice, totusi… 😀

  10. Probabil doar un mare dezastru (cum au fost odinioară persecuţiile) îi va uni pw creştini, iar atunci bariere confesionale nu vor mai conta; atunci urmaşii lui Hristos se vor mai creştini.

    • numai ca atunci cand urmasii lui Cristos cauta intaietate si fac certuri de partide, te intrebi ce crestini sunt ei?

      Adevaratii urmasi ai lui Cristos sunt adevaratii crestini, care au capacitatea si intelepciunea de a trece dincolo de barierele interconfesionale…

      NUMAI CA, adevarul dureros, expus si in epistole, si nu numai, este ca nu te poti uni cu orcine si orice… care sunt adevaratii si acre sunt neadevaratii numai Dumnezeu prin Duhul Lui ii poate descoperi, si asta si prin roadele lor, dar si prin fidelitatea fata de autoritatea si respectarea principiilor Scripturii….

  11. Mie mi-e clar ca lumea tranziteaza printr-o secularizare atat intentionata cat si naturala. In general, nu scocotesc ca exista diferente fundamentale majore de la o generatie la alta si ca apucaturile noastre de obste sunt cam aceleasi. Nu pot spune ca e de mai bine sau de mai rau. Cu inclinatii progresiste, prefer sa nadajduiesc ca e intru bine. Om vedea la capatul unei etape mai largi in ce ne-am transformat. Dar admit ca se intampla o accelerare a gradului de schimbare cu care cooperam mai mult sau mai putin bine. Generatia Z sau alfa nu este mai putin interesata de istorie decat predecesorii lor, ci ei au mai mult de asimilat in vecinatatea prezentului si acest lucru imi pare normal in contextul schimbarii. La urma urmei, daca e adevarat ca nu invatam nimic din istorie, e mai valoroasa o generatie care stie sa traiasca si sa-si asume prezentul. Internetul si globalizarea au schimbat fundamental lumea si ca orice breakthrough istoric nu vad neaparat necesara o conectare existentiala cu trecutul. Exista vreme de reflectat si de (re)conectat mai tarziu. In acest sens, imi pare normal sa existe si o emergenta coplesitoare a unor noi cautari religioase. Din punctul meu de vedere, nimic nu piere, totul se transforma. Regandirea a ce este biserica si cum facem biserica – trebuia sa se intample! E dreptul si obligatia fiecarei generatii. Ma tem insa ca multi dintre „sectarii” lui Teofil raman in urma nu din ignoranta ci, precum clarifica si dansul, din interese de pozitie si influenta. Biserica este (si) o slujba care are avantajele ei si trebuie exploatata, iar confesiunea este diversitatea necesara omeneste. Unirea tuturor sub acelasi steag nu este nici buna, nici de dorit si nici posibila decat cu forta. Ecumenismul e un reflex bun daca e vorba de infratire si regandire, si e ceva prostesc (si admit potential diabolic) daca se are in vedere industria religiei. Sustin si eu ca Teofil a demonstrat punctul de vedere, totusi nu pricep in ce fel asta va face vreo diferenta intru cei vizati.

  12. Legat de ideea ca nu prea baga in seama liderii vizati de Teofil avertismentul lui: nu cred ca are importanta daca aud sau citesc sau reactioneaza la texte de genul asta. Are importanta mai mult pentru cei care le emit si pentru cei care sunt in acelasi asentiment.
    Ca si cum le-ar spune acelor Ghita Contra din guvernele religioase:
    Now you know that we know who and what YOU are; and this who WE are. Live with that!

  13. Cred că tinerii despre care vorbiţi sunt impregnaţi de relativismul moral al epocii pe care o trăim. Ei au învăţat că, pentru a supravieţui în societatea contemporană, este necesar să se plieze principalei virtuţii a liberalismului, toleranţa. Toate acestea le aplică în sînul grupului în care, aşa cum afirmaţi în postare, sunt mai degrabă aduşi, decît conduşi de cineva. A le da dreptate este la fel de paradoxal ca şi în cazul în care i-aţi contrazice: ei trăiesc dincolo de noţiunile de bine sau de rău. Vă rog să mă credeţi că personal îmi scapă motivul pentru care i-aţi izolat într-o nouă sectă, la fel de exclusivistă ca şi celelalte pe care aparent le combat, şi le-aţi pus o etichetă după părerea mea falsă, aceea de ecumenism. Ecumenismul, în adevăratul său sens, aţi omis să-l definiţi şi din acest motiv, pledoaria pare a fi pentru altceva: pentru dragoste, pace, bună înţelegere, deschidere către dialog, etc., toate presupuse şi de creştinism, în esenţa sa, ce sunt împrumutate şi de ecumenism pentru scopuri mai puţin pioase şi mai imanente uneori. V-aş aminti reacţia papei Benedict referitoare la protestanţi şi a multor lideri ortodocşi la auzul termenului de neoprotestant. Cu alte cuvinte, cred că merită să lărgiţi aria dialogului incriminator dincolo de amărîţii şi învechiţii noştri pastori, spre celelalte mării cu… aceleaşi pălării. Agresivitatea nu ţine de sectarism, ci este un reflex social mai larg, ce ţine de grup şi de afirmarea individualităţilor. Biserica oglindeşte societatea şi nu invers, din păcate. De aceea, tinerii dvs. nu arată, după opinia mea, atît de bine pe cît aţi lăsat să se înţeleagă.

    • După cum spuneam și în răspunsul dat lui Daniel Fărcaș, nu am delimitat o nouă „sectă”, ci am semnalat o direcție. Nu înțeleg ce legătură are relativismul moral cu ce am spus eu. Nu s-ar putea la fel de bine ca acești oameni să fie caracterizați de apetența pentru pace, dragoste, bună înțelegere, dialog… adică de niște virtuți proprii creștinismului, cum spuneți. Tot în răspunsul dat lui Daniel am precizat și că, dacă e să dau un conținut ecumenismului, aș apropia termenul de ceea ce înseamnă în sintagma „sinoade ecumenice”, mergând însă nu pe dogmă, fiindcă asta deja e stabilită, ci pe atitudine, pe o deschidere manifestată față de existența concretă a celorlalți. Mereu am fost învățați că suntem mai buni decât alții – nu e o dogmă oficială, ci e un fel de axiomă desprinsă din subtextul (transparent, de altfel) predicilor, discuțiilor etc -, iar acum există oameni care încep să se întrebe: oare chiar suntem? Și dacă da, atunci prin ce? Și dacă chiar am fi, de ce nu devine acest fapt o pricină de smerenie, ci una de mândrie? Fiindcă în cele sfinte, mai mult și mai bun înseamnă, îndeobște, mai smerit și mai conștient de limitări, neajunsuri, har etc.

      Da, aveți dreptate, nu doar pastorii au această atitudine. Dar, nefiind catolic sau ortodox, nu am prea multe de discutat cu ai lor. Măriile lor sunt treaba lor, nu a mea.

      N-am spus că tinerii respectivi arată bine. Am încercat să spun că POATE ar trebui luați în seamă. Și nu toți sunt chiar foarte tineri, deci n-ar trebui marșat prea mult pe ideea asta. Ei sunt spărgătorii de monopol confesional, cei care fisurează sticla serelor în care am fost închiși. Unii știu să facă ferestre, alții sparg fără discernământ. Cum nu cred în revoluționari, nu cred că trebuie absolviți de orice răspundere. Dar nici nu cred că pot fi expediați în grabă pe baza unei presupuse relativități morale.

  14. Vin si ecumenistii mai blajini care va asteapta cu mult drag si multa rabdare sa va intoarceti la una sfanta, apostoleasca si universala biserica, de la care s-au desprins strabunii vostri iar voi ati ajuns sa trageti ponoasele identitare 🙂

    Ca daca nu reusim in generatia asta , mai e si generatia urmatoare, si inca una dupa aia, si tot asa pana poate ne strange Cel de Sus la judecata de apoi daca noi ori copiii nostri ori copiii copiiilor nostri nu ne invrednicim.

    Cat despre teologie si dogme , voi stiti bine ca lumea protestanta s-a faramitat din prea multa lipsa de umilinta epistemologica (admitand ca ortodocsii si catolicii ne-am rupt pe motive de politica, care a fost si asta o mare lisa de umilinta).

    Sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne dea tuturor umilinta care ne trebuie.

  15. Părintele Papancioc despre ecumenism :
    ”Biserica a dus întodeauna o imensă luptă pentru nuanțe. Unul dintre marile merite ale Părinților constă în aceea de a fi detectat abaterile de la primele lor manifestări, de când erau simple nuanțe, aparent fără mare importanță doctrinară. Ei s-au bătut pentru ceea ce unora n-ar putea să li se pară decât nuanțe ”nevinovate”, dar care, evoluând în timp, s-au dovedit a fi mari rătăciri. Ar trebui să ne întrebăm dacă, în fond, drumul umanității nu este o continuă abatere de la calea adevărului prin cedare, la un moment dat, ”nevinovată” în alegerea de nuanțe, confundându-le, nedeosebindu-le, nedându-le importanță cuvenită, importanță pe care, minți luminate le-o sesizează. Ar trebui să vedem dacă drumul lumii creștine nu a condus, din relativizare în relativizare, spre o tot mai mai îndepărtare de Hristos.”

    • Îmi permit să comentez că aici văd un fel de extrapolare nejustificată a unei situații destul de specifice. Da, în filosofia primelor veacuri de creștinism, homoousios și homoiousios puteau părea nuanțe. Dar în zilele noastre aceste nuanțe au fost elucidate. De ce nu observă nicicum ortodocșii nuanța filetistă în naționalismul autohton, dacă așa multă grijă trebuie avut?

      • Ai dreptate. Doctrina se dezvolta, cum zice Pelikan, chiar daca un Florovsky sau Papacioc dezminte asta. Calugarii sunt ultra conservatori, ecumenismul pentru ei inseamna doar atat, ca toti vor impratisa ortodoxia, si se va lepada de tot ce-i al lui.

        • Uite, o chestie pe care n-o prea înțeleg eu e aceea că mereu se invocă Tradiția și sunt pomeniți Sf. Părinți, dar se citează din cei recenți, nu din Capadocieni, Atanasie sau Clement Romanul. Înțeleg că Tradiția îi include și pe cei din secolul XIX, dar argumentele puternice parcă ar fi de preferat să vină din zorii dogmaticii, de la rădăcinile creștinătății…

  16. Fiindca multi s-au apucat sa isi exprime opinia, m-am decis si eu, prea alesule Teofile, sa spun doua cuvinte.

    Sunt de acord.

    Doar ca… isi are si ecumenismul demonii lui. Poate povestim odata.

    Totusi, cred ca este mai multa nevoie acum de unificare decat separare. Dar asta, cred eu, vine in urma unui dialog consistent si consecvent. Astept si eu ziua in care voi vedea o lucrare (sa nu ii spun proiect) la care sa colaboreze multiple biserici oradene care azi sunt parca intr-o competitie in care castiga cel cu mai multi membri.

    Si numarul bisericilor evanghelice din Oradea este ridicol pentru populatia actuala. Dar hai ca deja am divagat [sic]…

    • Nu știu dacă văd un viitor senin pentru unificări la un asemenea nivel. Cu cât mai organizat și mai de proporții, cu atât mai de fațadă și mai superficial în suflet. Mai degrabă aș miza pe comuniunile la scară mică, de la om la om, părtășiile nevăzute, neștiute prin mass-media, ci doar personale.

    • Orice pe lumea asta are și riscuri. Depinde însă care-i miza unui lucru și cu ce scop este făcut.

      Eu nu prea cred în ecumenismul obținut prin dialog. Pentru a ajunge acolo… oho, trebuie să ai cu cine și cu ce. Până una-alta, probabil că acțiunea comună și relațiile personale sunt cele care pot configura o atitudine de non-combat cu cei de altă confesiune.

      • Depinde,

        Am văzut un dialog ţinut într-o biserică NP între călugări ortodocşi (vreo 4) şi pastori NP (tot vreo 4) ţinută în Moldova. Cu public mixt. Cu tema Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie şi corelaţia dintre ele.

        Mi s-a părut o conferinţă extraordinară prin duhul creştinătăţii prezent. Dezbaterea a fost bună pentru că noi creştinii nu ne cunoaştem unii pe alţii. Deşi la un nivel teologic superior ne cunoaştem, la nivel de credincios nu ne cunoaştem.

        Tot de atunci am început să caut şi duhul NP şi P să văd dacă este sau nu creştin. Adică este un duh eminamente sectar (de separare) sau unul creştin care şcioapătă din cauza fragmentării. (Aşa cum NP şi P văd că duhul ortodox şchioapătă din cauza tradiţiilor).

        http://www.teologie.net/2010/10/16/inregistrarea-video-a-primei-dezbateri-interconfesionale/

        Poate cunoaşteţi deja dezbaterea. Dar în fapt aici este un exemplu de ecumenism. E bun sau rău? Uni zic într-un fel alţii în alt fel. Dar problema ridicată de dl Theofil poate fi văzută la nivelul comentariilor pe site-urile ortodoxe dar şi NP. Adică conducătorii vor unire. Masa vrea unire. Dar sunt „căţei” care nu vor asta. Virulenţi sau obtuzi.

        • Am vazut dezbaterea, si am fost incantat. Marii teologi ortodocsi au fost ecumenici. Florovsky, Lossky, Evdokimov, Schmemann si altii, au fost in continuu dialog cu vestul si teologia protestanta si catolica.

        • Prin dialog înțeleg aici interacțiunea dintre dogmaticieni, discutiile purtate cu însărcinări oficiale. Acolo cred că dialogul va fi foarte dificil. Și pe bună dreptate.

  17. Da, Domnule Stanciu, ecumenismul actual nu este ceea ce Domnul Isus a spus in rugaciunea Sa ca vrea ca ei sa fie una cu El si cu Tatal. Ecumenismul actual pregateste calea primirii anticristului cu surle si alai pe care toate televiziunile il vor prezenta ca fiind Isus si acesti tineri si adulti care canta vehement ,,lui Isus” vor uita atunci de Cuvintele adevaratului Isus si se vor inchina atunci fiarei si semnului ei, in inconstienta lor, bucurandu-se de o pace falsa, de o rezolvare temporara a problemelor energetice si a foametei.
    Adevarata unitate o face Domnul Isus prin Duhul Sfant si cei care au fost un Petru se vor pocai si vor ramane in Biserica lui Dumnezeu realizand ca Isus este Hristosul pentru ei iar cei care au fost un Iuda se vor duce la locul lor.
    Domnul Isus are nevoie de oameni care sunt gata sa moara pentru fratele lor si nu de laude, urlete, aplauze si chiote fanatice scoase de duhuri straine Imparatiei lui Dumnezeu iar Dumnezeu i-a data si ii va da in continuarea asemenea oameni care , mai devreme sau mai tarziu, vor iesi din babilon si vor apuca pe calea ingusta.
    Sa ne auzim cu bine in Imparatial Lui!

    • Firește că unitatea Bisericii ține de Cristos, capul ei, și de Duhul Sfânt. Însă adesea acest adevăr e folosit oarecum ca o scuză pentru dezinteresul nostru față de ceilalți creștini. Dacă tot se ocupă Duhul Sfânt de unitate, noi ne putem ocupa în liniște de dezbinare…

      Se prea poate ca ecumenismul instituțional să aibă hibele lui, însă aud de ani întregi anateme aruncate asupra oricui manifestă o bunăvoință vizibilă față de alte confesiuni creștine.

      • Este adevarat dar dureros ca sunt si asemenea atitudi prin culte si tocmai acestea le dezbina. Dar sunt multi oameni de buna credinta care incearca pe toate caile o conciliere la nivelul de jos intre culte pe care liderii le inabuse cu sloganul,, nu va parasiti adunarea voastra! Am slujit la propovaduirea Evangheliei ani multi sub steagul Aliantei Evanghelice si acest lucru mi-a dat putere sa raman sub un cult dar in momentul in care am incercat sa raman numai sub cult am constatat ca lucrurile stau altfel.

        Dam slava lui Dumnezeu pentru toti pe care El i-a chemat , si-i va mai chema chiar daca ajung prin culte ca la timpul potrivit El ii va lumina pe fiecare in parte, care aude cuvintele vietii vesnice.

    • Da crestinii din mileniul 3 se aduna sa se roage sa faca ecumenism si unitate religioasa, Au nevoie sa astepte pe anticrist, pe acel isus fals la care striga in toate rugaciunile, cel care sta la dispozitia lor tot timpul si care face ce zic oamenii.
      Eu propun ca toti copii lui Dumnezeu sa ne rugam ca sa ramanem lumini pentru aceasta lume , sa fim una intre noi si cu Domnul Isus din Nazaret, Cel care va veni sa ne ia la locul pregatit de El. Eu Il astept pe Omul, Isus din Nazaret pe care Dumnezeu l-a facut Domn si mantuitor, in numele caruia Dumnezeu a trimis Duhul Sfant care sa ne convinga de pacat, neprihanire si judecata!

      • Ceea ce faceți dvs este deja cam îndrăzneț. N-aveți de unde ști ce e în sufletul unui om care se roagă. La fel de bine se poate să vă rugați și dumneavoastră tot la un isus cu literă mică. Riscul ne paște pe toți. Nu cred că e cinstit să-i băgați în aceeași oală pe toți cei care se roagă pe parcursul acestei săptămâni. Până la urmă, chiar și pentru Sodoma și Gomora (unde desfrâul era legea) ar fi fost de ajuns cinci oameni drepți. Sunt convins că Dumnezeu nu ne-a lăsat mijloacele necesare să judecăm noi de jos cum vor sta lucrurile dincolo sus.

        • Se practica atunci cand nu esti de acord cu cineva sa spui ca judeca. Dragilor , eu nu judec pe nimeni, eu trag semnalui de alarma. Cand spui ca arde o casa nu judeci ci strigi ca arde casa. Arde lumea noastra in focul gheenei cat de curand. Ce o mai tine ? acei ,, cinci” pentru care mijloceste Domnul isus. Daca am fost chemati sa fim printre ei sa raspundem la venirea ingerilor!

    • Da, am auzit chiar seara trecută la radio anunțul despre această săptămână. Din păcate, doar ca excepție veți auzi pomenindu-se așa ceva într-o biserică neoprotestantă. E cumva chiar ironic să te rogi la acealași Dumnezeu, dar numai pe cont propriu…

        • Tocmai asta voiam să spun și eu: nu avem cum să cunoaștem inima omului. De aceea cred că vă aventurați când ziceți că se roagă la „isus” și că așteaptă un anticrist. Veți vedea, dacă mai nimeriți din când în când pe aici, că nu mă feresc să admit dacă aveți dreptate, nici dacă îmi dovediți că greșesc eu.

          Rezum: consider că a judeca la grămadă pe toți cei care se roagă în această săptămână ca fiind închinători la anticrist este o eroare.

          • Se pare ca am fost inteles gresit. Ai dreptate , este grsit sa pui la un loc pe toti care se roaga, si in special saptamana aceasta, dar eu n-am spus nimic despre cei care se roaga saptamana aceasta ci am facut 2 afirmatii care privesc doua categorii de oameni: 1. despre crestinii mileniului 3 care se unesc pentru ecumenism si se roaga la un isus fals, descris mai sus si 2. despre Copii lui Dumnezeu. Pentru cei care nu au intrat niciodata pe blogul meu, in opinia mea nu pot confunda Copii lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu cu crestinismul actual paganizat. Tocmai de aceea am iesit afara din ,,Babilon”. De ce spun isus fa ls? Pentru ca Domnul Isus nu a invatat niciodata ucenicii ca dupa ce El se inalta sa strige la El , sa-i ceara ceva sau sa-i cante osanale. El a spus ucenicilor sa mearga la Tatal in Numele Lui isr fratele Pavel repeta de foarte multe ori acest lucru si practica invatatura Domnului Isus. Invit la citirea Bibliei cu atentie si traire dupa invatatura Domnului Isus. Iertare ca m-am cam intins la comentarii aici. Sa fiti binecuvantati.

  18. Cred ca daca reiei cele afirmate de mine mai sus si le pui cap la cap confrutate cu ce invata omul Isus din Nazaret, Unicul Fiu nascut al lui Dumnezeu, in Biblie, vei intelege ca nu seamana cu isus la care striga adunarile cultice evanghelice in ultimii ani. Acesta a fost inventat de americani care ne invata sa ne rugam la Isus in numele lui Isus.

    • Interesantă observația dumneavoastră. Probabil că ar merita aprofundată chestiunea din punct de vedere teologic și al implicațiilor pentru viața comunităților.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s