Postat de: Teofil Stanciu | 02/09/2012

(I)legitimitatea biblică a cununiei

Cum mi-a fost dat recent să asist la două cununii în două zile consecutive, m-am trezit meditând mai îndelung la o chestiune pe care am ignorat-o până acum. Nu știu dacă de la densitatea ceremoniilor mi se trage, dar sigur gândurile mele nu sunt menite să aducă vreo atingere cuplurilor care au parte de acest gen de cununie. Nici măcar ceremoiei ca atare.

Deși mi-am strofocat creierii, n-am reușit să găsesc vreo amintire care să mă trimită la un text biblic cu prevederi specifice pentru desfășurarea cununiilor (evanghelice, că nu despre altele vorbesc). Mențiunea asta, oricât ar putea părea de neînsemnată pentru unii, e de o covârșitoare însemnătate. Că de aici pleacă tot ce vreau să zic.

De obicei, la astfel de ceremonii nupțiale din biserică, vorbitorii își dau toate silințele să pună cât mai multă Biblie la temelia proaspătului cuplu (iar lucrul nu e deloc rău în sine). E știut, de altfel, că temeiul biblic exclusiv(ist) e o adevărată obsesie în mediul evanghelic. Care are părți bune, și părți rele.

Una dintre deficiențele acestei obsesii este că nu se preocupă numai de ancorarea fiecărei practici sau învățături într-un solid temei biblic, ci, uneori, și de justificarea pseudo-biblică a unor prejudecăți sau obiceiuri care n-au nicio ancoră scripturală certă.

Practica e mai larg răspândită și cunoscută, dar în cazul cununiei e mai ușor de examinat. În vreme ce se străduiesc de zor să pună numai lucruri biblice la temelia căsătoriei (și bine fac!), vorbitorii uită că ceremonia pe care o girează prin prezența lor nu are niciun temei biblic.

Ideea că nunta din Cana Galileii ar fi un precedent pentru nunțile evanghelice contemporane ține de un folclor teologic aproape comic. Nu există nimic în Evanghelia după Ioan care să lase să se înțeleagă așa ceva. Nu există nici măcar o vagă aluzie la vreo binecuvântare rostită de Isus asupra mirilor. Nimic.

Chiar momentul cel mai solemn al cununiei este lipsit de orice antecedent biblic, căci nicăieri nu apare în Scripturi celebra întrebare: „Din dragoste și nesilit(ă) de nimeni iei în căsătorie pe…?” Mai mult, nici măcar ideea în sine că dragostea ar fi singurul element demn de luat în seamă pentru căsătorie nu apare în această formă prin Biblie. Erau alte vremuri și alte obiceiuri. Nu contest necesitatea iubirii, ci doar evidențiez că replica e preluată mai degrabă de la „starea civilă” decât din Scripturi.

Așadar, într-un cadru ceremonial extrem de precar în repere și temeiuri biblice, vorbitorii se străduiesc să fie cât mai biblici și, într-un elan deconstructiv de infinită autoironie inconștientă, se zbat să demoleze orice concepții „nebiblice” ale mirilor și invitaților. Nu-i rău, doar că, pentru destui vorbitori, „nebiblic” e orice lucru care nu corespunde cu convingerile și prejudecățile lor, pe care nici nu-și pun problema să le testeze sub aspect scriptural.

Această inconsecvență semnalată nu este o gravă în sine. Tuturor ni se întâmplă. Gravă este pretenția celor care susțin – explicit sau implicit – că tot ce fac ei în cadrul bisericii este pe deplin și exclusiv biblic. Prin asta, ei își arogă o autoritate pe care nu o dețin în realitate, fapt destul de primejdios.

Primul pericol e acela că enoriașii sunt induși în eroare de aceste artificii de logică teologică. Ei sunt practic manipulați să aibă o părere mai înaltă despre cel care le vorbește. Și, totodată, prejudecățile care conicid cu ale vorbitorului – oricât de nebiblice ar fi ele – sunt validate implicit, în loc să fie puse sub semnul întrebării.

Al doilea pericol e al autoamăgirii, căci e foarte ușor ca prin repetiție să se împământenească în conștiința vorbitorului covingerea că el se situează într-o postură din care declanșează acțiuni duhovnicești cu cel mai mare grad posibil de legitimitate scripturală.

Și să ne gândim ce consecințe devastatoare poate avea un astfel de individ care, necunoscându-și prea clar limitele și lungul nasului teologic, începe să debiteze sfaturi „duhovnicești” pentru tinerele familii de la înălțimea statutului pe care și l-a dobândit și prin asemenea inconsecvențe neasumate.

Astfel de erori trădează neputința teologică (de până acum) a sistemului de a construi un edificiu dogmatic coerent și cuprinzător. Nu știu dacă în spatele acestor năravuri stă amatorismul teologic, naivitatea, triumfalismul, aroganța confesională, dorința de a controla mulțimea, ignoranța fudulă, imprudența, frica de autoanaliza critică. O fi câte ceva din fiecare plus alte cauze, care nu-mi trec acum prin minte.

În sens strict, ceremonia ca atare nu este biblică, e drept, dar bănuiesc că a fost inițiată de niște oameni înțelepți și credincioși care au înțeles că ceea ce fac bisericile tradiționale nu e o prostie și că-i bine pentru cuplul ce se cunună să-și înceapă viața de căsnicie cu o binecuvântare. Unii pastori știu asta și își asumă „tradiția”, alții n-o știu și se discreditează singuri, așa cum am dovedit. Deși e foarte simplu de aflat că în Biblie nu figurează nicio cununie evanghelică.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2012/09/02/ilegitimitatea-biblica-a-cununiei Share this:FacebookTwitterLinkedInLike this:LikeBe the first to like this. […]

  2. […] tot articolul: https://drezina.wordpress.com/2012/09/02/ilegitimitatea-biblica-a-cununiei/ Rate this:Share this:MoreLike this:LikeBe the first to like this. By cornelilioi • Posted […]

  3. Observ ca nu s-a adoptat la noi expresia aceea solemna pe care, deocamdata, am auzit-o doar in filme: „… daca cineva cunoaste vreun motiv pentru ca acesti doi tineri sa nu se casatoreasca … speak now, or forever hold your peace.”
    E asa de greu s-o facem biblica si pe asta?!?
    Pe de alta parte, cineva ar putea spune ca in Biblie nu exista nici o Cina a Domnului evanghelica, nici un botez asa cum intelegem sa le facem noi astazi … sau poate ar trebui ca sa „forever hold my peace”, vai mie!

    • Ioi, Dyo, ai grijă ce spui, nu le da idei!🙂

    • Dyo, nu lărgi falia! Picăm prin ea…

      Totuși, Cina Domnului și botezul sunt ceva mai ușor de legitimat. Există niște elemente care pot fi inventariate și considerate a fi un precedent. Dar nu știu ce facem cu binecuvântarea copiilor, punerea mâinilor, cele două servicii duminicale de la biserică și or mai fi și altele.

      • Ei, ne place sau nu, si amvonul isi gaseste un rost (biblic!) de nezdruncinat in adunarile noastre.
        Apoi, se gasesc si la Cina hibe: de ce din paharute minuscule de plastic, de ce cu vin demi-dulce, de ce cu paine dospita etc, etc.
        Eu zic ca mai bine picam prin falie si ne trezim decat sa ne complacem in legitimari vremelnice, oricum nerecunscute decat de o sublima minoritate a crestinismului din ziua de azi.

        • Noi – cei care citim – ne-am trezit de mult, de aceea le-am observat. Acum să trăim.
          Cei care ar trebui să se trezească nu cred că citesc. Deci poți sta liniștit.

        • Hmmm…😉

  4. Nu exista un sistem teologic comprehensiv evanghelic sau baptist. Un sistem teologic include prin definitie apelul la o traditie dogmatica si eclesiologica ori noi nu avem traditie (sau cel putin asa se lasa sa se inteleaga).

    Consecinta logica finala a „Sola (care la noi tinde invariabil spre nuda) Scriptura” este renuntarea completa la cununia religioasa. Este un blog foarte vocal al unui crestin de adunare de casa care afirma raspicat si fara echivoc ceea ce spui tu: cununia nu are temei biblic si deci (asta tu nu mai spui) NU SE FACE. Cununia civila e deajuns. Ba chiar i-a si mustrat (folosind doar initialele numelor) pe cei care s-au cununat la samani (pastori) ca sa respecte traditii omenesti.

    Sistemul teologic evanghelic, atat cat este, este un melanj de ortodoxie (ca dogmatica trinitara si hristologica – intelese destul de tehnic), protestantism (ca principiu al respingerii programatice a traditiei, oricare ar fi aceea), modernism/secularism (vizibil in respingerea principiala a tainelor, a prezentei lui Hristos in elementele Cinei, in limbajul bisericesc: comitet, lider, presedinte, congres etc etc).

    • La baptisti nu vezi nimic sacru. Totul se plafoneaza la o superficialitate precara.

    • Vasile, nu aveam cunoștință de asemenea poziție. Interesant… Omul e măcar consecvent cu sine însuși. Nu știu unde îl conduce însă această consecvență, că ar trebui să dinamiteze multe dintre obiceiuri. Inclusiv canonul NT are mult de-a face cu Tradiția. Văleu, maică!

      • Paradoxul fundamental al baptistilor si al lumii evanghelice contemporane, asa cum il inteleg eu, este ca Scriptura nu s-ar fi putut forma si coaugula intr-un mediu eclesial ca cel care proclama emfatic „Sola Scriptura”. Ia legitimitate de unde nu-i. Mai sunt si alte paradoxuri, dar acesta e de capatai.

        • Mie îmi place când aud explicația privind formarea canonului. Merită înregistrată. Plus că niciodată nu e aceeași de la două persoane.

          Dacă erau baptiștii români responsabili de canon, sigur rămâneam în principal cu Vechiul Testament. Nici ăla poate nu era întreg (vezi Estera, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul).

  5. […] departe aici Like this:LikeBe the first to like […]

  6. Reblogged this on Pro(-)scris.

  7. Interesant subiect (şi rar abordat). Şi mai interesant e când te loveşti de tot felul de oameni care ţin cu dinţii de o formă moştenită şi practicată fără abatere (deşi nu are nicio legătură cu Biblia). La cununia mea religioasă am avut unele probleme în momentul în care le-am spus celor doi pastori prezenţi că avem nişte jurăminte niţel mai lungi şi mai diferite decât tradiţionalul „de bună voie şi nesilit de nimeni”. Cu greu i-am convins să ne lase să le rostim. Bine, adevărul e că le-am fi rostit şi dacă îi scoteam pe pastori afară şi continuam ceremonia fără ei.😀

    • Ereticule, cum ai îndrăznit? Din fericire, la mine n-a fost cazul să lupt pentru nimic. Tocmai d-aia spuneam în text că nu toți, ci unii procedează așa. Ce-i oarecum surprinzător e că există un fel de presiune dublă: pe de o parte, unii pastori fac presiuni, pe de alta, enoriașii par să facă presiuni pentru a obține numai chestii biblice. Spun asta pentru că am auzit pastori care, recunoscând că nu există nicio bază biblică pentru cununie, păreau să se scuze cumva în fața audienței că nu pot oferi un temei așa cum se cade… Tradiția ca atare nu poate fi asumată decât inconștient. Când devine conștientă, e ca o vină ce apasă greu.

      • „Tradiția ca atare nu poate fi asumată decât inconștient. Când devine conștientă, e ca o vină ce apasă greu”…corect! Tocmai de aceea refuzam sa recunoastem ca avem si noi (i.e. evanghelicii) traditiile noastre…

    • La noi … pastorul Emil Bartos … dupa depunerea juramintelor a spus… „posti saruta sotia”. Si se auzi un vaiet prelung dinspre fratii octogenari. Chestiunea se intampla in biserica Maranata Arad (asta acum 12 ani …)

  8. […] “Te grăbeşti ca fata la măritat!” (crestintotal.ro) 6. (I)legitimitatea biblică a cununiei (drezina) 9. ConvenȚie – Al Treilea Serviciu: 18,000 De AccesĂri (popaspentrusuflet) Share […]

  9. Mie unul mi se pare ciudată separarea statală de cea dogmatic-teologică. De ce e nevoie de o cununie civilă şi de una religioasă? Spunem că suntem creştini şi mai spunem că Dumnezeu e pretutindeni în orice moment. Dumnezeu e sau nu prezent atunci când doi (parte bărbătească şi parte femeiască) se prezintă în faţa ofiţerului stării civile? Şi dacă e prezent şi a luat act de legământul lor şi de consfinţirea căsătoriei pentru ce mai trebuie o cununie dogmatic-religioasă?

    • Corneliu, am sa iti raspund eu pornind de la articolul de mai sus:

      Pentru ca desi nu exista in Biblie un fundament al oficierii cununiei, eu fara binecuvantarea pastorilor dar mai ales fara rugaciunea si implicit marturia bisericii la actul casatoriei m-as fi simtit mult mai „in aer”.

      E ceva la fel ca binecuvantarea copiilor: comunitatea primeste in sine noua familie asa cum primeste in sine si noua viata a copilului prezentat la binecuvantare. E mai degraba ceva facut pentru sudarea comunitatii, poate?

      • Sincer să fiu eu nu m-aş simţi „în aer” dacă nu aş avea o cununie religioasă cu rugăciunea şi binecuvântarea unui păstor sau a unei feţe cu slujbă duhovnicească.
        Mă gândesc la Iacov care şi-a binecuvântat singur fii şi nu a avut nevoie de un preot sau mijlocitor deşi era acolo Melhisedec sau vreun urmaş de-al lui. E drept că ulterior Dumnezeu a vorbit lui Moise şi i-a dat instrucţiuni despre cum să binecuvânteze Aron şi fii lui pe poporul Israel dar e la fel de drept că fiii lui Aron şi-au luat ca aroganţă acestă responsabilitate.
        Iacov şi-a binecuvântat singur copiii şi acea binecuvântare era validă.

        • S-ar putea să vă intereseze şi discuţiile de aici, deşi imbricarea face comentariile greu de urmărit pe firul conversaţiilor. În plus, poate că legatul şi dezlegatul din Matei 18:18 nu se referă numai la păcate.

    • Cred că Alexandra dă parțial un răspuns. De fapt, cam acesta e răspunsul pe care-l poți da ca evanghelic. E ceva de genul „e bine să…”, dar fără să existe o justificare dogmatică mai consistentă și mai fermă.

      Răspunsul mai consistent trebuie căutat în direcția indicată de amicul ortodox (care semnează mai jos cu „krabul”). Eu aș traduce cam așa: la actul cununiei se petrece o misterioasă lucrare a harului care, pentru un creștin, e mult mai importantă decât „țidula” de la starea civilă. Dar, de altă parte, și pastorii, și preoții recunosc validitatea unei căsătorii chiar dacă ea a fost încheiată numai în fața instituțiilor civile.

      • Ortodocşii nu recunosc aceasta decât la nivel social. Deci nu recunoaştem la nivel moral o hârtie de la primărie.

        • Păi…de ce nu ar recunoaşte moral, ortodoxismul, o hârtie de la primărie? Nu contrazice o astfel de nerecunoaştere însăşi una din caracteristicile divine ale lui Dumnezeu: omniprezenţa în timp şi spaţiu?

        • Păi aşa cum dvs vă puteţi lipsi de slujbă şi noi ne putem lipsi de hârtie.

          Pentru noi trăirea fără cununie religioasă este concubinaj ateic.

          Iar ce spuneaţi dvs mai sus nu prea am înţeles. Pentru că să ştiţi că binecuvântarea tatălui lui Iacov, Isaac, este tot cu Dumnezeu. Ce spune la Geneză 27 cu 28? Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului, pâine multă şi vin. Etc. Nu este o binecuvântare personală. Pentru că lui Isaav nu mai are că să îi dea. Că dacă era de la el îi dădea şi lui la fel.

          Apoi pentru că nu am înţeles pomenirea lui Iacov, să ştiţi că acesta primeşte binecuvântare de sus în mod direct, prin luptă. Şi se cheamă Israel apoi.

        • @krabul

          Nu înţeleg sintagma „concubinaj ateic”
          Mi-ar place să reformulezi „Pentru că să ştiţi că binecuvântarea tatălui lui Iacov, Isaac, este tot cu Dumnezeu.” Nu înţeleg exact ce doreşti să zici.
          Pomenirea mea referitoare la Iacov nu a fost vis-a-vis de binecuvântarea primită ci la cea oferită copiilor lui.

        • Dacă tot am inventat un termen să-l şi explic:
          1. concubinaj – doi oameni care au o viaţă împreună fără să fie căsătoriţi (civil sau religios)
          2. ateii sunt persoane care nu ţin seama de existenţa Lui Dumnezeu.
          3. dacă nu ar exista decât căsătorie religioasă atunci ateii nu s-ar mai căsători. Aceasta ar însemna un concubinaj ateic.

          Şi pe varianta 3 eu o asimilez cu doi credincioşi care nu vor să treacă şi pe la biserică.

          Şi această binecuvântare a lui Iacov este fără pomenirea Lui Dumnezeu? Nu spune Numele Lui Dumnezeu?

          Când aţi fost la starea civilă, cel care v-a unit, a vorbit măcar în treacăt de Dumnezeu, de Iisus Hristos, de Duhul Sfânt? A vorbit doar de stat. Fără să mergeţi la biserică statul devine un idol căruia îi este închinată căsnicia dvs.

        • @krabul
          Mulţumesc pentru clarificări

        • @krabul
          Păi…eu (încă) nu sunt căsătorit…aşa că vorbeşti despre un eveniment ce nu a avut loc în viaţa mea. Dar mă tentează la modul cel mai serios să sar peste căsătoria religioasă. O văd (aproape) inutilă…

  10. Teofil, dacă se va întîmpla să participi la două înmormîntări în două zile consecutive, să ne așteptăm să meditezi mai îndelung și asupra chestiunii funeraliilor și să apară și simpla constatare că în Biblie nu e menționată nici o înmormîntare evanghelică?

    • Aline, îți dai seama cât de grea poate fi această constatare dacă mi-a luat atâta vreme s-o fac? Și câte vom mai fi având din astea…

      Totuși, ai văzut și tu că nu mă limitez la această constatare nudă. Așa că aș mai putea spune câte ceva și despre înmormântări, că poate află și ai noștri că nu au bază biblică atunci când priveghează sau înmormântează „creștinește” un defunct.

      Nu subestima șocul acestor constatări aproape banale în forma lor.😀

  11. O Taină este ermetică. Iar Tradiţia este o cheie de înţelegere a acestei Taine.

    Premize:
    1. Creştinul fuge de păcat.
    2. A te căsători în faţa statului, unde Dumnezeu nu este prezent prin nici o pomenire a Numelui Său, prin nici o lăudare sau slăvire aşa cum i se cuvine înseamnă a parafa un act contractual şi evident şi social.

    In mod inconstient toţi creştinii realizeză conform raţionamentelor 1 şi
    2 că vieţuirea în păcat este evitată doar de o asumare activo-pasivă în faţa Lui Dumnezeu, cu ajutorul unor martori dintre semenii lor. Doamnele ştiu mai bine acest aspect cu privire la sentimentul de nesiguranţă cu privire la vieţuirea în păcat. Mai ales dacă între cununia civilă şi religioasă este un decalaj de câteva săptămâni.

    Eu spun că această asumare, indiferent de tradiţie este o Taină. Pentru unii ermetică pentru alţii nu.

    • Bună revenire! Când intrați în subiectul tainelor, pierdeți o bună parte a audienței evanghelice, care are alergie la „taine”, la „sacramente”. Trebuie să recunosc însă că e unul dintre cele mai puternice argumente și mai fundamentate teologic – în tradiția ortodoxă, firește.

      Cât despre partea cu păcatul, nu sunt prea sigur dacă am înțeles.

      • 🙂

        Fără punctul 1, nu există moralitate în sens creştinesc. Abrogând punctul 1 atunci 2 este o pierdere de vreme.

        Iată o demonstraţie a secularizării. Din cauză că omul nu mai fuge de păcat ajunge să arunce la gunoi virtuţile (copilul in copaie).

        Pentru a câştiga audienţa creştinească, aş face o paralelă:
        A. Taina căsătoriei la unii creştini:
        Două trupuri, cu două suflete, în faţa Lui Dumnezeu, în faţa comunităţii, prin Harul Lui Dumnezeu transmis de la apostoli preoţilor, cu mâna pe Sfânta Scriptură se unesc. Ce se uneşte??? Sufletele se unesc. Din Biserică merg acasă două trupuri cu un suflet. Fără de putinţă de despărţire. Nici după moarte. O nouă viaţă. Greu de înţeles. Dar depun mărturie că aşa este pentru mine. Şi dacă ne oprim şi nu suntem ca saducheii atunci musai să credem.
        B. primirea lui Iisus Hristos în inimă. Cum se petrece? Este sau nu o Taină? Vine El cu trup sau fără trup? Intră din prezentul încremenit în inimă sau se lipeşte de suflet? L-a văzut cineva? Şi totuşi cred că toţi spun că L-au primit. Oare nici asta nu este o Taină. Noi spunem că Îl primi în inimă la Botez. Şi cred că e aceeaşi Taină.

        Această încercare de a demonstra că Tainele există (însuşi existenţa Lui Dumnezeu e o Taină pentru raţiune) o dau ca uşurare pentru acceptarea nuntei din Biserică. Pentru că credinciosul cere în Numele Lui Iisus Hristos ceva:
        – unirea sufletelor spre căsătorie
        – Botezul
        – Primirea Lui Hristos în inimă
        – Împărtăşirea (indiferent de ritual)
        etc

        Dacă la primărie s-ar formula: În Numele Lui Iisus Hristos, A iei în căsătorie pe B? ar fi altă discuţie.

      • Pentru că ceea ce este cerut în Numele Lui Iisus Hristos este primit. Şi la primărie Iisus nu este nici măcar pomenit.

        • Din câte știu, biserica ortodoxă (pun cu litere mici din prudență) acceptă ceva mai ușor decât cele evanghelice divorțul. Știu că preoții nu pot fi divorțați, dar enoriașilor li se admite și o a doua cununie în biserică. N-am știință despre fundamentele teologice ale chestiunii. Căci, în formularea dvs, n-ar mai fi loc de despărțire.

        • Acceptă divorţul statului. Se supune lui. Nu acceptă însă despărţirea sufletească. Şi ca atare cununiile divorţaţilor au un rol de binecuvântare şi de consfinţire a ceea ce a făcut statul.

          (În vremea lui Neagoe Basarab, când nu era domnitor încă am avut mitropolit pe Sf Nifon, fost patriarh de Constantinopol şi dat jos de turci. Sf Nifon refuză căsătoria unui boier din Moldova care era pe placul domnitorului din Valahia. Pe motivul că era deja căsătorit în Moldova.

          Este evident că ei erau despărţiţi, dar statul nu avea pe atunci puterea să emite un act de despărţire.

          http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-nifon-patriarhul-constantinopolului-120750.html

          În cele de mai sus vreau să arăt că BO se supune statului care şi-a luat el de la sine puterea şi el desparte ce a unit Dumnezeu. Ca fapt divers, Sf Nifon eset alungat şi se duce ca cerşetor în Muntele Athos unde se îngrijeşte de animale. Este descoperit prin vis unui părite că el este un mare ierarh.)

          Cei care sunt în cazul de mai sus primesc doar o binecuvântare. Slujba în sine este alta. Se sar nişte lucruri din ritual. Nu au cununii pe cap etc.

          O a doua cununie mai poate avea doar dacă ambii sunt văduvi (sau unul da altul nu a mai fost căsătorit). Se mai poate în aceleaşi condiţii şi a treia. A patra nu mai poate fi.

          Sunt diverse canoane care reglementează asta.

  12. Reblogged this on Pasarea Phoenix Remixed & co and commented:
    Iacă niște puncte de vedere.

  13. cu casatoria e la fel ca si cu nasterea din nou: cine s-a casatorit cu celalalt asa ca la o nastere din nou se duce la primarie si la biserica sa consfinteasca ceva profund ce s-a întîmplat deja.
    e o taina la fel de mare ca si convertirea, dar ma indoiesc ca e o taina la fel ca si euharistia, devreme ce oamenii s-au casatorit de mii de ani si nimeni nu a băgat de seama.
    timpul nu a adaugat decit schimbarea autoritatii datorita largirii orizontului de actiune a individului (intr-o comunitate mica toata lumea stia cine-i casatorit si cu cine anume): de la parinti la biserica, apoi la stat, si acum la individ. statul nu mai are ce sa spuna in domeniu, biserica si-a pierdut credibilitatea.

    va veni perioada casatoriilor in ghilimele ilegale savîrșite de sfinti ca sa aibă totusi un continut spiritual, biserica pierzind din pricina banilor, fastului si a spectacolului în care se complace.

    • În feicare frază din răspunsul dvs este ceva misterios și cumva amenințător. Plus că nici nu prea puteți fi contrazis. Acum înțeleg de ce vă purtau ăia sâmbetele🙂 Sigur glumesc – o spun pentru amatorii de can-canuri.

  14. http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/08/05/pravila-casatoriei-cernauti-1816/

  15. Am observat si eu de ceva vreme faptul ca in Noul Testament nu este reglementata ceremonia casatoriei. Ofiterul starii civile are autoritate (din partea statului) de a declara 2 persoane „sot si sotie”. In schimb, cind aud un pastor rostind cuvintele „va declar sot si sotie”, as vrea sa intreb – nu cu tupeu sau cu ironie, ci cu calm si interes – „cine va da autoritatea de a declara 2 persoane sot si sotie?” Statul roman? Cu siguranta nu. Dumnezeu? In acest caz, ma intereseaza justificarea, pentru ca Biblia nu spune asa ceva.
    Nu neg utilitatea ceremoniei religioase. Cred ca la starea civila are loc semnarea unui contract care se poate rupe oricind si la ceremonia religioasa are loc un legamint care este pina la moarte, martori fiind rudele, biserica si altii. Neg insa autoritatea suprema a unui pastor/prezbiter de a oficia ceremonia – biblic, mai degraba un parinte ar fi mai potrivit pentru asa ceva. Tot biblic vorbind, un pastor nu este nici macar mandatat sau singurul indreptatit pentru a boteza sau a da Cina Domnului.

    • Oho, să nu scoatem scheletele din dulap. Da, dacă e să fim foarte biblici și foarte stricți, așa stau lucrurile. Din fericire, nu suntem foarte stricți. Din păcate, pretindem că suntem foarte biblici. Treaba devine derutantă mai ales pentru cei care, vrând să înțeleagă, încep să se întrebe ba una, ba alta. Astea sunt doar câteva dintre inconsecvențele care ne caracterizează. Și pe care, ca evanghelici, preferăm să ne facem că nu le observăm. Oare de ce?

      • Cred ca biserica merita sa stie ce prevede Biblia si ce nu. Cel putin noi asa procedam; nu este un secret pentru adunarea noastra faptul ca pastorul nu este nominalizat in Biblie pentru a face un botez, a da Cina Domnului (Cina Domnului „se da”?) sau a efectua o cununie.
        Mi se pare ca cei mai stricti sunt aceia pentru care pastorul face si desface totul: acte religioase, predici, cintari, decor etc.

  16. Cred ca de legamant are nevoie omul,nu Dumnezeu.Este si motivul pentru care mirii isi fac legaminte ingenioase,in fata martorilor credinciosi.Cununia religioasa ar putea fi o dovada ca aceasta unire este „in Domnul”??

    • @Simona
      Eu nu aş zice că „de legamant are nevoie omul,nu Dumnezeu”…şi Dumnezeu are nevoie de un legământ şi eu unul consider că Dumnezeu e cel mai important martor al legământului nupţial…
      Din punctul meu de vedere, se accentuază prea mult pe căsătorie ca pe o sărbătoare a unei comunităţi…prea multă simbolistică cu mireasa cea curată şi fără pată…eu tot mă întreb cum arată acea „mireasă” pentru că oricine am fi noi chiar dacă face m parte din mireasă, mireasa numai curată şi fără pată nu este…eventual curăţită şi îndreptăţită iar asta e cu totul altceva.

  17. Interesante disputele! In special Biserica Baptista ar trebui sa accepte odata ca are o traditie! Hai sa nu mergem pana la pavlicieni, mergem pana la anabaptistii din vremea Reformei, si tot se aduna vreo 600 de ani! Istorie inseamna traditie, chiar daca nu vrei s-o preiei de la altii, ti-ai format-o tu , vrand, nevrand !?

    Ce e amuzant, Biserica Orotodoxa nu mai considera de mult timp miscarea baptista ca fiind o secta( doar batutii-n cap mai marjeaza pe asta si , s-o recunosc, inca mai sunt multi din astia, ca mare-i gradina ortodoxiei si nici macar imprejmuita nu-i, ca sa incapa toti),tocmai pe baza faptului ca are deja in spate o traditie, isi are martirii ei care s-au jertfit pentru Adevar!Constat , din cele expuse mai sus,recunosc altii ceea ce tu nu recunosti ? Interesant!?

    Si asa,ca o intrebare retorica( tot de traditie tine, si de cununie-categoric, si de o idee pe care am surprins-o citind toate comentariile expuse): ce-ar face evanghelicii daca ar constientiza ca purtand verigheta pe deget nu fac altceva decat sa marturiseasca semnul Sfintei Cruci pe care ortodoxul si-l face cu piosenie de cate ori are ocazie? Ar arunca verigheta, ar incerca gasirea unei explicatii, sau si-ar da seama ca multe din manifestarile sale cultice sunt preluari din traditia crestina( n-am zis, ortodoxa , in mod intentionat).

    Ma bucur sa descopar , in spatele comentariilor, minti fecunde! Ne vom uni mai repede decat as fi pronosticat eu! Vad ca deja e un fenomen, fenomenul intr-un final va naste o atitudine, atitudinea va duce la un factor de decizie dar acesta din urma va fi pliat in mod categoric pe un Necaz mare, nimeni nu se uneste decat la ananghie, asta a dovedit-o viata, nu mai trebuia s-o spun eu! Dar, e bine…. si asta e tot ce conteaza!

  18. […] (I)legitimitatea biblică a cununiei […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: