Postat de: Teofil Stanciu | 14/06/2016

Poezia nu e despre „eul liric”, nici romanul, despre „narator omniscient”

Screen capture - la întâmplare

Screen capture – la întâmplare

Mă revoltă nonșalanța cu care apar în diverse locuri și spații mari somități ale vieții culturale văitându-se de situația dezastruoasă a culturii, a societății dezorientate, a spațiului public manelizat, a mijloacelor de informare tabloidizate și aservite nonvalorii. Deja am folosit prea multe neologisme, cred că m-am contaminat de marea cultură.

În fine, revenind, revolta mea vine din faptul că știu cu precizie că unii dintre acești bocitori înalt calificați sunt coordonatori de manuale, patroni de edituri (sau finanțatori prin proiecte și fundații) care scot manuale. Iar manualele, cel puțin la specialitatea pe care mă laud că o cunosc cât de cât (limba și literatura română), conțin suficiente tâmpenii și erori ca să ai cu ce umple încă un manual pe fiecare ciclu numai cu „erate”.

Se vorbește în permanență de simplificare, de reducere a cantității de informație, de încurajarea creativității. Vorbe! Povești! Aiureli! Nimeni din generația mea nu a auzit – până la liceu – de „eul liric”. Când am auzit întâia oară că asemenea noțiune se predă la școală, am crezut că e farsă de 1 aprilie. Nu era.

Oricum, poezia era deja destul de chinuită în școală. Comentariile kilometrice la un text de 2 strofe te făceau se te întrebi dacă într-adevăr asta „a vrut să spună poetul”. Dar să mai adaugi și alte noțiuni, ca să complici și mai mult existența copiilor, mi se pare aberant și iresponsabil. Cum să cultivi gustul pentru poezie, pentru frumos, pentru ideea care poate fi exprimată doar ca poezie (fiindcă altă cale nu este), când pentru elev cel mai important e să găsească cele 3-4 trăsături care demonstrează că înșiruirea de cuvinte din fața lui aparține „genului liric”? ASTA e miza cu care citesc copiii poezie în școală. Ce educație estetică? Ce simț estetic? Luați-vă gândul!

Dacă ați ști câte aberații (naive) am auzit vizavi de „eul liric”… Eul liric face, eul liric drege, eul liric mănâncă, eul liric doarme sub copac, eul liric plânge… Deja asocierea „eului liric” cu o acțiune concretă îl trimite pe bietul dezorientat către ideea de „narator omniscient/implicat” (altă poveste de… poveste). Dar omul nici nu se mai concentrează la ce spune după „eul liric”, important e să-l pomenească, fiindcă știe că „se punctează” la examen.

Deci când elevul ajunge să povestească poezia ca pe o narațiune, se mai poate vorbi despre atingerea unor obiective didactice? Serios! Când pentru el, esențial e să nu rateze „trăsăturile genului liric”, mai există măcar suspiciunea că ar putea citi cu plăcere poezia și să încerce să rezoneze cu mesajul ei?

N-am predat mult, dar ori de câte ori am încercat să explic elevilor la clasă sau în discuții ocazionale că literatura are valoare pentru că are legătură cu viața, foarte mulți păreau surprinși. Se uitau la mine fără să mă creadă. Iar când le aduceam exemple, se luminau la față și aveau, de pildă, replici de genul: „Bine, dar atunci de ce trebuie să citim noi numai romane despre țărani, că nu mai trăim la țară?” Iar întrebarea era legitimă! Dar ce să le spui: așa-i programa? Nașpa răspuns, însă n-ai altul mai breaz. Cu oarece efort, se poate argumenta că și în cărțile cu țărani există teme de interes pentru orășenii de azi, dar e mai greu oleacă.

Ce rost are să ții literatura în programa școlară dacă e citită numai pentru a extrage scheme, noțiuni, teorii și pentru a avea materie de examen? Așa ucizi orice entuziasm, sufoci orice formă de creativitate. De ar putea rămâne elevul măcar cu ideea că literatura poate fi o formă de divertisment. Tot ar fi mai bine și mai mult decât cu impresia cu care ies tot mai mulți din școală.

Profesorii sunt obligați să predea tot felul de bălării, indiferent ce cred ei despre ele. Fiindcă vine nenorocirea: examenele finale! Și musai să avem „noțiunile” la zi. Somitățile s-ar putea folosi de influența lor să facă lobby pe lângă cei care fac manualele și programele să nu mai oropsească oameni nevinovați cu un teorii suprasofisticate (dar fără vreun folos). Sau măcar să ia câte un manual de specialitatea lor în mână și să-l citească cu atenție.

Insist, manualele care produc asemenea efecte asupra elevilor sunt toate realizate sub oblăduirea cult-superioară a som(n)ităților indignate de „halul” în care a ajuns cultura noastră națională. Măcar atâta ar putea face, în preaînalta dumnealor contrarietate, să citească prostiile pe care-și pun uneori semnătura sau să roage un editor „de specialitate” să verifice la sânge ceea ce urmează să meargă la tipar, înainte de a încasa banii de la buget pentru contractul pe manuale. Și toată lumea ar avea numai de câștigat.

Din fericire, cei dojeniți de aceste somități nu prea au șanse să înțeleagă mesajul, fiindcă și critica este formulată într-un limbaj care-ți pune mintea pe bigudiuri și care se desfată de propria superbie în care și sucombă apoteotic.


Responses

  1. V-a aprins evaluarea națională?

    ;(

    De dragul simplificării, a fost eliminat examenul de ”treaptă”. Apoi pentru evaluări remarcabile au fost introduse evaluări naționale!!!

    Puteți să îmi argumentați necesiatea evaluării naționale la clasa a II-a. Foarte serios vorbesc. Ce rezultă din evaluarea de clasa a II-a când elevul termină școala? Ca era eminent și s-a tâmpit până în a VIII-a? Sau invers, era încet la minte și a luat viteză pe drum?

    Cum poate să conteze la dosar această evaluare de clasa a II-a?

    Pariez că în cinci ani bagă și parțiale la clasele III, V și VII.

    • Pe mine m-a prins. Am și supravegheat, am și corectat la clasa a VI-a. Sunt o prostie. Fiecare punct are câte o paletă de coduri în loc de punctaje, pe care le dai în evaluare. Sunt anumite puncte care au mai multe subpuncte, fiecare subpunct cu codul lui! Marea dilemă era ce cod general pe punct va avea un punct cu 4 subpuncte, ce se trece pe fișa de evaluare la rezultate. Întrebați colegii de la alte școli să vedeți ei cum fac. Deci, pe lângă faptul că evaluarea e gândită cât mai complicat cu respectivele coduri și prost gestionată cu adunarea lor, e făcută și fără informarea necesară, cu toate că fiecare evaluator primea Caietul evaluatorului, unde ar fi trebuit să fie specificate toate cele necesare. Caietul precizează la detaliu chestiuni nesemnificative și deloc chestiuni esențiale. Mă rog…

      Și eu m-am întrebat cui folosește așa ceva. Și mai ales!!! mai ales de ce se evaluează interdisciplinar (română + engleză; mate + fizica + biologie) dacă NU SE PREDĂ INTERDISCIPLINAR? îi derutează pe copii inutil. Cum mai poate fi acea evaluare una reprezentativă?

      Altă chestiune: subiectele de la limba engleză au fost exagerat de grele pentru nivelul pe care se presupune că ar trebui să îl aibă. Nu se predă la clasă la asemenea nivel, de ce naționalicește se cere să se știe așa ceva? Nivelul evaluării era cam cu 2-3 clase mai sus, vocabularul unul neuzual, iar subiectul la proba de limbă și comunicare + engleză cu totul neatractiv. Cu totul neatractiv. Chiar și pentru mine ca evaluator! dar apoi pentru elevi!

      Și mai poci continua în același stil, dar mă mai opresc să respir.😀

      • Exac!

        Iar învățătorul îți spune că a luat ABBAECX. OOO! zici tu. Dar când vede că te uiți șașiu la el … îți zice în șoaptă (a luat 9.50). Aham …. bâgui tu. Dar la română a luat AAAEXDF. Acum clar, ești convisns că e de 10. Când colo NU! E de (8.50 tot în șoaptă).

        Și tu semnezi. Habar nu ai ce.

      • :)) Râsu-plânsu.
        Ce semnează, de fapt, părinții? Că au luat la cunoștință sau?

    • Apropo de „eul liric” la generala, am aflat ieri ca functiile limbii dupa Jakobson (redenumite de niste „specialisti” damboviteni „schema comunicarii” concepută de Roman Jakobson – componentele şi funcţiile actului de comunicare – suficient de pompos, nu?) se studiaza in clasa a IX-a. Pe vremea mea (am terminat in 1997), teoria cu pricina se studia in anul I la filologie. Avea sens pentru ca se situa intr-un context al analizei structurale. Aceasta „schema a comunicarii” nu este neaparat ceva greu de priceput, dar nu vad utilitatea ei in afara de cazul in care scopul programei consta in insusirea mecanica a unor teorii scoase din context. Nu stiu manualul, dar sunt sigura ca nu se predau si notiuni despre structuralism si pun pariu ca e greu ca un copil de 15 ani sa inteleaga ca functia poetica nu are neaparat legatura cu poezia.

      Dar, una peste alta, toata materia e o reinterpretare a ceea ce isi mai aduc aminte autorii de programe din studiile doctorale efectuate la facultati din localitati care de care mai obscure.

  2. Am prins evaluarea națională. Cu toate ale ei… poveste lungă.

    Înțeleg ideea evaluării la clasa a II-a, dar, în contextul existent, aceasta își pierde orice utilitate. Ar fi o evaluare de etapă, care să ajute dascălul și părintele să își dea seama pe unde se situează copilul lui, ce să accentueze. Cred că se fac astfel de evaluări și în alte țări. Dar la noi, totul devine o mecanică birocratică, în care se bifează și asta. Pe fond, nu are vreo relevanță, fiindcă copilul tot în clasa aia rămâne. Dar uneori se recomandă una-alta…

    Probabil că intenția era să prevină catastrofele de la final de a VIII-a, dar cred că totul se va solda cu… statistici. Totuși, în ciuda acestor împrejurări descurajante, cred că un dascăl isteț se poate folosi eficient de aceste date în folosul elevilor. Iar dacă e foarte isteț, probabil să se folosește doar să-și pregătească o ascensiune în inspectorat :))

    • Nu sunt relevante întrebările și subiectele de rezolvat pentru a-și da seama de nivelul copilului. Doar de locul în care se situează între colegii săi.

      • Eu vreau să accentuez că la clasa a II-a nu poți da evaluare. Poate la a III-a. Sau dacă o dai la clasa a II-a atunci trebuie să o dai pentru materia de a I-a.

        Serios!
        – La clasa a II-a se puncteză dacă scrii corect. Adică nu dacă pui cratimă acolo unde ai fost învățat (strict sau cu s-au și sa cu s-a) ci și la mi-ați, mi-ai etc.
        – La mate înmulțiri și împărțiri. Unii se descurcă alții se încurcă.

        Pe scurt este o olimpiadă generală. Nu cu subiecte de olimpiadă clasică, dar ca o olimpiadă de masă. Un mare fâs!

  3. […] Poezia nu e despre „eul liric”, nici romanul, despre „narator omniscient” […]

  4. pacat ca la noi nu se predau poemele haiku. cred ca mi-ar fi placut.

    • Unii mai inventivi menționează măcar în treacăt poemele într-un vers, ale lui Pillat.

    • Eu le-am dus celor de la liceu – de profil (de profil combinat, mai exact, că erau mate-info – engleză) – poezii de Emily Dickinson sau chiar și contemporane. Doar așa de plăcerea analizei. Cu cei care vedeam că pot, Iar aceștia aveau avantajul că aveau și latura rațională dezvoltată, și limbajul. A fost o plăcere.

      • eu invatam infinit mai usor versurile cantecelor ce-mi placeau decat poeziile din programa scolara. ca dovada ca totusi imi placea genul liric, doar nu forma in care mi se preda si obligativitatea tocirii. am avut mereu probleme cu a invata poezii pe de rost.

        daca m-ar fi ascultat in liceu din Nirvana si Timpuri Noi as fi avut 10 pe linie. asa a trebuit sa ma multumesc cu 6 si 7.

      • da, nici mie nu-mi venea deloc ușor să învăț poeziile. Îmi era tot timpul groază că încurc versurile între ele; și le și încurcam. Mi-am zis că e mult mai ușor să le scriu eu. Așa că m-am reprofilat. :))

  5. […] Poezia nu e despre „eul liric”, nici romanul, despre „narator omniscient” […]

  6. Din acest motiv se si scriu atatea tampenii pe la examene . Ar trebui sa faca o programa in care sa fie prevazute lucruri de baza, cultura generala…ca doar nu vor fi toti studenti la litere🙂

  7. […] Poezia nu e despre „eul liric”, nici romanul, despre „narator omniscient” […]

  8. […] Poezia nu e despre „eul liric”, nici romanul, despre „narator omniscient” […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: