Despre referendum

Referendumul este legitim sub aspect legal. Îndeplinește condițiile necesare unei inițiative civice și a trecut deja de mai multe etape. Dar rezultatul referendumului va trebui pus în aplicare prin modificarea constituției, fapt ce presupune voință politică. Nu e însă nici pe departe așa grav (cum sugerează contestatarii) că se face acest referendum, fiindcă și alte țări au făcut consultări similare fix pe această temă. Iar în unele cazuri (vezi Irlanda), au avut câștig de cauză cei pro-LGBT.

Referendumul pune în discuție o temă moral-juridică. Această temă este una care poate fi privită din unghiuri diferite. Pentru inițiatori, definiția căsătoriei nu ar face decât să consfințească „normalitatea”. Pentru detractori, definiția căsătoriei aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale. Acest aspect al referendumului nu ține de legalitatea demersului ca atare, ci ține de conflictul dintre concepțiile despre lume și viață ale cetățenilor. Trebuie precizat însă aici că și Declarația Universală a Drepturilor Omului (vezi art. 16) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (vezi art. 12) operează cu aceeași definiție a căsătoriei precum cea propusă de CpF, iar Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (vezi art. 9) permite legislației din fiecare țară să reglementeze acest „drept”.

Referendumul și chestiunea drepturilor. Să mai insistăm puțin asupra acestui subiect. Definiția drepturilor este un subiect spinos și nu există, așa cum sugerează unii, un soi de unanimitate subînțeleasă cu privire la drepturi în „lumea civilizată”. Am menționat deja referendumul din Irlanda. Dar mai există și alte drepturi care încep să fie promovate (transgender sau pedofilia consimțită) care ridică probleme. Ce vreau să scot în evidență este că definițiile, inclusiv în societatea modernă, sunt mai dinamice și mai fluide, sunt mereu negociate și modificate în funcție de concepțiile epoci. Va rămâne mereu o tensiune între „vechi” și „nou”, iar vechiul nu e echivalent cu răul și nici noul cu binele. Conservatorismul, cum sugerează însuși sensul termenului, luptă pentru apărarea societății și a unor valori, iar progresismul pentru evoluția ei într-o anumită direcție. Dar ambele sunt necesare pentru a conferi și stabilitate, și dinamică.

Referendumul nu va salvgarda definitiv familia sub aspect legal. În acest moment, codul civil nu permite căsătoria între persoane de același sex. Dacă articolul 48 din constituție va fi reformulat potrivit cu propunerea CpF („Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”), acest fapt nu tranșează definitiv problema în discuție, ci doar complică traseul unor viitoare schimbări și adaugă un hop legislativ mai greu de trecut (dar nicidecum imposibil!). Oricând, un alt demers civic și un alt referendum pot revoca această modificare. Sau revocarea poate surveni la inițiativa parlamentului. O prevedere constituțională are însă darul de a funcționa ca o garanție suplimentară că lucrurile nu se vor putea schimba prea curând și prea ușor.

Pe fond, chestiunea moral-religioasă rămâne, în sens strict, distinctă de cea legală. Avem cununie civilă și cununie religioasă, însă doar prima are efecte juridice. Cununia religioasă păstrează însă o importantă valoare simbolică și transcendentă, pentru cei care cred în ea. Biserica recunoaște ca validă și o căsătorie încheiată numai la ofițerul stării civile, dar invers nu se întâmplă. Chiar dacă referendumul nu ar întruni condițiile necesare validării, Biserica își păstrează în continuare libertatea de a nu cununa persoane gay. O problemă care ar putea să apară în viitor însă e ca bisericile care primesc bani de la stat să fie obligate să se conformeze în cazul în care politicile statului se vor schimba.

Referendumul nu poate bloca parteneriatul civil. Oricând, o inițiativă care permite un parteneriat civil pentru cuplurile gay poate fi transpusă în legislație, fără ca definiția familiei/căsătoriei din constituție sau cea din codul civil să fie afectate.

Referendumul este mai puțin o bătălie spirituală, cum tot auzim uneori, și mai mult una ideologică. Orice creștin trăitor știe că o lege nu schimbă natura umană, ci cel mult limitează răul prin măsuri coercitive. Pe scurt, România nu devine în mod automat mai „sfântă” sau mai „credincioasă” prin validarea referendumului, ci face doar o declarație privitoare la valorile la care aderă ca societate. Motivațiile pot fi departe de orice lucru sfânt și de orice credință în… ceva. Prin revizuirea articolului 48 din constituție, societatea se plasează ideologic (nici măcar moral, fiindcă asta ar presupune o asumare de un anumit tip) în zona conservatorismului. Din punct de vedere spiritual, un eventual eșec afectează mai cu seamă imaginea Bisericii, dar mizele fundamentel rămân aceleași, iar cea mai importantă dintre ele rămâne tot mântuirea omului prin întâlnirea cu Cristos, metanoia și toate cele cunoscute.

Referendumul n-ar trebui sub nicio formă să se transforme în vânătoare de vrăjitoare. Am văzut că tendința e ca toți cei care nu sunt de acord cu referendumul (indiferent de motivele lor) să fie identificați și stigmatizați, se fac „liste negre”, se măsoară caractere etc. Cu toate acestea, creștinii ar trebui să privească atent în istorie și să admită fără patimă că alții pot să gândească diferit (chiar dacă, după valorile biblice, acest „diferit” înseamnă „greșit”). Biserica s-a născut într-un astfel de context – păgân și ostil – în care se afla în conflict cu mediul cultural. Libertatea de conștiință și cea de exprimare chiar reprezintă niște drepturi ale tuturor și nu se justifică sub nicio formă manipulările și calomniile la adresa celor care nu susțin referendumul. Poate fi chiar o dovadă de integritate când cineva onest – nu mercenar – își asumă public propriile convingeri și acționează în acord cu ele, mai ales dacă acestea nu sunt foarte populare. Dar mijloacele ticăloase (manipulare, calomnie, dezinformare etc.) nu ar trebui să-și găsească absolut nicio scuză în promovarea unui demers care se revendică drept „iudeo-creștin”. O campanie cu un obiectiv atât de puternic și frecvent legat de Biblie ar trebui să se desfășoare și cu mijloace adecvate (că doar nu scuză scopul mijloacele?!).

Referendumul ar putea hrăni aspirații mesianice. Deja se conturează, în anumite zone, imaginea unor personaje providențiale (gen Dragnea, Tăriceanu), cu care, „deși au păcatele lor”, putem fi mai indulgenți fiindcă au dat curs dorinței exprimate de 3 milioane de cetățeni (erau obligați de lege să ia în seamă această inițiativă!). Cu siguranță, vor fi destui doritori să se cațere pe val și să devină purtători de steag, revendicându-și diverse merite mai mari sau mai mici (în numele Domnului sau în numele sfintelor tradiții strămoșești, după caz).

Întreg demersul ce promovează referendumul a fost puternic contaminat politic (inclusiv printr-un pact încheiat între CpF și unele partide). Nu cred că, în sine, politica este ceva rău. Dar în România, politica poartă niște tare de care musai ținut cont. Astfel, discursul politic trebuie disociat mereu de inițiativa civică, fiindcă politicieni cu condamnări penale, cu conduită familială penibilă, cu averi imposibil de justificat și cu comportament de grotă devin peste noapte credincioși, pioși și familiști. Niște caricaturi sinistre ale valorilor pe care susțin că le promovează. E foarte posibil ca asocierea Bisericii cu politicul și insuficienta delimitare publică de niște fapte blamabile ale unor vocali susținători ai referendumului să se soldeze cu niște facturi ce vor trebui decontate în viitor.

Referendumul nu rezolvă problemele structurale ale familiei. În România, există încă probleme grave ale familiei care nu se vor rezolva odată cu referendumul (iar strict în acest punct contestatarii au dreptate). Există riscul ca, îmbătați de laurii unei victorii previzibile, unii să transforme rezultatul într-un triumf al familiei. Dar lucrurile nu stau nici pe departe așa. Dimpotrivă, rata mare a divorțului, violența domestică, migrația economică, lipsa de educație psiho-emoțională, sărăcia lucie, presiunea uriașă a unei școli decerebrate vor constitui și pe mai departe niște probleme grave, concrete, în foarte multe familii. Totuși, suspectez că cei mai mulți susținători ai revizuirii constituției sunt și vor rămâne conștienți de aceste neajunsuri (pe care CpF nici nu și-a propus să le rezolve, chiar dacă numele ar putea sugera contrariul). Însă e incontestabil faptul că n-a existat o ofensivă la fel de puternică împotriva altor probleme din familii, nici măcar dacă vorbim despre migrația care a lăsat mii de copii în grija cui s-a nimerit.

Referendumul s-ar putea să intensifice militantismul pro-LGBT. Câtă vreme lucrurile erau oarecum incerte, militantismul și agenda LGBT se desfășurau mai mult pe culoarele unor instituții, în anturajul decidenților politici și din când în când în mass-media. Acum însă, când mizele cresc, e aproape cert că și militantismul va fi mai prezent, mai virulent, pentru că e în trend cu mentalitatea și „deschiderea” occidentală.

Referendumul a prilejuit foarte multă propagandă pro-LGBT mincinoasă și manipulatoare. Din păcate, activiștii care susțin agenda LGBT s-au folosit și de un arsenal murdar: minciuni, manipulări, autovictimizare, hiperbole fanteziste, calomnii, stigmatizarea adversarilor etc. În aceste condiții, dialogul fără divagații și argumentul nuanțat nu prea și-au găsit locul (nu pot fi considerați însă singurii vinovați de ratarea unei dezbateri cu/pe argumente). Probabil că una dintre strategiile adoptate a fost și aceea a neutralizării preopinentului prin discreditare („bigoții”, „naziștii”, „putiniștii” etc.). O altă metodă preferată a fost cea a extrapolării, fără temei, a argumentului de la particular la general: dacă în familia „tradițională” există și cazuri de violență, atunci dintr-odată familia devine în sine nocivă, o sursă de abuz etc. Eticheta de „homofob” este aplicată cu sârg oricui pune în discuție orice aspect legat de legitimitatea demersurilor pro-LGBT. Prin urmare, singurele opțiuni valide rămân tăcerea sau consimțământul. Or asta e anormal, în condițiile în care nu mai avem de-a face cu o minoritate oprimată (revin la ideea că nici Carta ONU, nici Carta drepturilor fundamentale a UE nu consideră căsătoria un drept!).

Referendumul are și o „agendă ascunsă”… asumată. Mulți dintre cei cu care am discutat despre această inițiativă nu au nimic împotriva faptului ca statul să reglementeze cumva situația cuplurilor homosexuale. Dar sunt câteva temeri importante care în alte părți deja s-au adeverit: înfierea copiilor și propaganda gay desfășurată în școli. Consecințele hipersexualizării copiilor de la vârste fragede și a creșterii în familii cu părinți de același sex stârnesc, pe bună dreptate, îngrijorare. E corectă observația conservatorilor potrivit căreia, acolo unde li s-au acordat „drepturi” egale, militanții LGBT au cerut și obținut privilegii în raport cu populația cu vederi conservatoare. Și mereu propaganda pro-LGBT a făcut parte dintr-un „pachet” de măsuri cu iz de inginerie socială sinistră. Ar trebui menționate în acest context tendințele de eliminare a părinților din procesele decizionale privitoare la copii și acordarea unui rol tot mai proeminent „statului” – o entitate cenușie și impenetrabilă socotită mai capabilă să gestioneze creșterea și educarea copiilor. De asemenea, este vădit caracterul totalitar al interdicției de a spune orice dezaprobator la adresa unor minorități sexuale. Ofensabilitatea a atins cote îngrijorătoare în trusturi de presă și pare să fi infiltrat puternic universitățile – tocmai acele locuri unde libertatea de gândire și de exprimare ar trebui să fie normă (iar această observație n-o fac doar creștinii conservatori, ci și autori precum Rushdie)!

Referendumul face parte dintr-o îngrijorare mai larg împărtășită. Multe dintre valorile care au stat la temelia Europei sunt contestate și revizuite până la deformare completă. Există o îngrijorare în ce privește democrația redefinită în sensul acceptării doar a vocilor dezirabile, în vreme ce se îngroașă tot mai tare rândurile „fundamentaliștilor”, ale „extremiștilor” sau ale „populiștilor” (care sunt prin definiție nefrecventabili – unde se duc totuși nemulțumirile lor dacă sunt constant ignorate în numele unei umanități mai bune?). Există îngrijorări legate de o Europă hiperbirocratizată și tot mai centralizată, care se desprinde tot mai fățiș de nevoile propriilor cetățeni și vrea tot mai multă autonomie decizională pentru forurile conducătoare, excluzând consultarea „maselor”. Și e tot mai limpede acum că lumea nu evoluează liniar, în sus, spre bine, spre un om „nou” și neconflictual. Dar această utopie încă mai hrănește iluzii și proiecte politice sau sociale.

Campania pentru revizuirea constituției a folosit o imagine idealizată a familiei „tradiționale”. Nu e greșit, în sens creștin, să vorbești despre familie „așa cum a creat-o Dumnezeu”. Dar este clar că nu poți evita tot spectrul de ipostaze familiale, din VT, care nu se conformează cu modelul standard. Apoi, această imagine idealizată riscă să pară că vrea să ascundă sub preș toate neajunsurile din familiile tradiționale actuale și trecute. Luată la bani (mai) mărunți, familia „așa cum a creat-o Dumnezeu” cere mai mult decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie – care e mai degrabă o condiție inițială, dar nu și o garanție a unei familii fericite/reușite. Însă cei mai mulți conservatori știu asta, iar unii chiar depun efortul de a-și consolida familiile dincolo de simpla conformitate cu o definiție tradițională.

Referendumul va fi instrumentat politic. E o certitudine că atât USR, care se poziționează împotrivă, cât și coaliția de guvernare vor încerca să tragă toate foloasele politice posibile din acest referendum. Fiecare pentru obiectivele sale. Din păcate, am constatat că și alegătorii de rând se grăbesc să stabilească drept criterii pentru alegerea candidaților atitudinea față de referendum. Dacă se opresc doar la atâta, e foarte grav inclusiv sub raport moral teologic. Biblia conține liste cu mult mai multe păcate decât strict homosexualitatea sau atitudinea față de ea. Asuprirea celor nevoiași, furtul de la cei sărmani, lăcomia de bani, judecata strâmbă, lipsa de compasiune pentru semeni sunt dintre păcatele care țin mereu capul de afiș în judecățile rostite de profeții din VT la adresa diverselor popoare. Iar când vine vorba despre imoralitatea sexuală, adulterul este clar sancționat de nenumărate ori în Scriptură (așa cum este, evident, și homosexualitatea). Așadar, listele astea selective sunt deosebit pe perverse și înșelătoare când se folosește, de fapt, un singur criteriu de evaluare. E interesant că Biblia compară în mai multe rânduri Ierusalimul sau regatele din nord și sud cu Sodoma și le declară pe cele dintâi mai păcătoase decât celebra cetate distrusă prin foc – or e puțin probabil că din pricina homosexualității erau israeliții mustrați de profeți (vezi și Ezechiel 16:49-50), deși e evident că și moravurile lor erau problematice. Revenind însă la instrumentalizarea politică, doar liderii ecleziali ar putea contracara această tendință, însă ar fi necesară o campanie mediatică susținută, fermă, concertată a tuturor cultelor ce susțin referendumul, din care să reiasă independența demersului lor față de forțele politice.

Referendumul poate fi o capcană. Și asta în mai multe feluri. Poate fi o capcană a ipocriziei, pentru cei care se vor simți foarte virtuoși că au votat, dar vor continua să comită o sumedenie de alte „păcate” mai puțin grave și imputabile, prin comprație cu „sodomia”. Ba chiar și în raport cu familia vor fi toleranți cu adulterul, abuzul etc. O altă capcană poate fi cea a suficienței. Dacă am votat pentru familie, gata, am salvat-o. Aș mai adăuga aici capcana maniheismului reducționist. Da, e adevărat că există două tabere: pro și contra. Dar mai există și oameni care, din diferite motive, nu vor să facă parte din aceste două tabere. Stigmatizarea lor nu este nicidecum benefică pentru nimeni. Mai ales când pleacă de la prezumția de vinovăție a celui care nu se încadrează în tiparul prestabilit. În fine, aș mai adăuga capcana cultivării dihoniei între cei ce împărtășesc opinii diferite. E drept că militanții pro-LGBT se pricep să incingă spiritele, dar nu înseamnă că trebuie continuat pe această linie sau că le trebuie ținut isonul.

Referendumul va funcționa ca o radiografie parțială. Cu plusuri și minusuri, referendumul va avea loc și va oferi un soi de radiografie a societății românești. Dar ar fi complet eronat să echivalăm rezultatul referendumului cu atitudinea dominantă a românilor față de toate valorile conservatoare. Societatea noastră nu va deveni din 8 octombrie mai salubră moral dacă se votează revizuirea constituției. Nici măcar nu avem vreo garanție că familia va fi privită cu mai multă seriozitate sau că i se va acorda mai multă atenție (fie că ne referim la politicieni, fie că ne referim la persoanele căsătorite). La referendum vom vedea doar cum se raportează românii la definiția teoretică a familiei și cum o percep conceptual.

Publicitate