Cristamela n-are unde sta

(Sursa)
(Sursa)

Vă era dor de Cristamela? Ei bine, iată ce-a mai pățit de data asta. Ieșise și ea, zburdalnică după cum o știți, în parc să se joace. Și bineînțeles că s-a jucat așa cum te aștepți să se joace un copil plin de energie. E de așteptat că a și obosit de la o vreme. Și a vrut să se așeze…

Dar am uitat să vă spun că, între timp, zic gurile rele, fătuca s-a cam obrăznicit. Poate că vă amintiți că avea ea ceva tendințe încă de data trecută când ne-am întâlnit. Dar se pare că, în ciuda dorinței părintești ca ea să devină un exemplu de copil așezat și cu bun-simț, fata e cam zurbagie. Când se enervează pe careva, îl scuipă; dacă nu primește ce cere, începe să urle; pretinde de la alți copii jucăriilor lor ca și cum ar fi ale ei, uneori îi mai și lovește dacă nu obține ce vrea. Și alte d-astea. Dar nu știu dacă-s toate adevărate sau or mai fi și d-alea cusute cu ață albă.

Cum ziceam, după toată zbenguiala, Cristamela s-a îndreptat spre o băncuță, de la marginea parcului de joacă, cu gândul să ia o bine-meritată pauză. Când colo, Citește mai mult »

Anunțuri

Cristamela în parc

http://www.wpclipart.com/
http://www.wpclipart.com/

Trag nădejde că n-ați dat-o uitării pe Cristamela, chiar dacă a apărut doar o singură dată pe acest blog. Cum viața e plină de neprevăzut, am tot amânat să vă mai povestesc despre simpatica noastră domniță.

Iată însă că a sosit vara și parcul este o atracție irezistibilă pentru Cristamela, care abia așteaptă să se dea pe hintă, să coboare pe tobogan sau să scurme în nisip și să și-l arunce în cap, respectiv să și-l bage la ceafă, la burtă etc.

O fi ea mică, dar să știți că fătuca noastră are o personalitate mare, gata s-o impună oricând oricui. Nu-i de mirare astfel că pot izbucni oricând conflicte între Cristamela și cei care, cu voia sau fără voia lor, se pun de-a curmezișul împlinirii dorințelor fetei.

După cum probabil că unii bănuiți, iar alții știți din pățaniile voastre, cele mai dese înfruntări apar în familie. Cristamela e în stare chiar și să… Dar tot mai bine ar fi să vă spun povestea și trageți voi concluziile.

Se lăsaseră umbrele peste parcul nostru fictiv, în care niciunul nu ați pășit vreodată și sigur nici nu ați trăit experiențe precum cea despre care urmează să vă povestesc. În sfârșit, soarele nu mai dogorea de să leșini, așa că mai mulți copii năvăliră de niciunde pe hinte, tobogane, cățărători, leagăne și alte instalații pregătite prin grija primăriei celei atotbinevoitoare.

Nisipul era cald încă, precum un cuib proaspăt părăsit de pasărea locatară. Copacii abia ce prinseră puțin a frămata, amintindu-și că sunt vii – pe cât poate fi o plantă de vie.

În această atmosferă de relaxare și revigorare generalizată, copiii își vedeau de giumbușlucurile specifice. Unii prindeau gândaci mici (din ăia roșii cu pete negre sau invers) și îi îndesau în crăpăturile din pământ, alții se cățărau pe scări sub privirile îngrijorate ale părinților, alții se pierdeau prin labirintul de tablă zincată ce se deschidea spre un tobogan pipernicit ș.a.m.d.

Cristamela scurma cu grebla și cu lopățica într-o doalmă de nisip, încercând să-l împrăștie cât mai tare și cât mai sus. La un moment dat, zări cu coada ochiului un alt copil (nu ne interesează pentru povestea noastră nici sexul, nici vârsta lui), care se juca mult mai pașnic, tot în nisip, dar avea, pe lângă lopățică și greblă, niște forme cu care să modeleze fel și fel de arătări.

Cristamela porni glonț spre noul punct de atracție. Năvăli asupra copilului precum barbarii peste Europa medievală și, la fel ca ei, începu să distrugă tot ce întâlnea în cale. Citește mai mult »

Cristamela și Dihania

http://www.abc-color.com/

O cheamă Cristamela. Și asta din două motive. Unul mai întemeiat decât altul. Primul e că, dacă îi spuneam altfel, v-ați fi apucat să investigați printre rudele mele, ale dumneavoastră și ale cunoscuților să vedeți dacă nu cumva găsiți o fetiță despre care să suspectați că aș fi luat-o ca model.

Al doilea motiv – și n-are rost să vă puneți împotriva lui, căci ficțiunea are drepturile ei inalienabile – e acela că părinții Cristamelei au vrut neapărat să iasă în evidență și atunci i-au dat un nume pompos. Nu ei spun asta, ci noi, cei care am auzit cum o cheamă.

Ar mai fi și un al treilea motiv, dar e puțin stânjenitor. Totuși, ca un povestaș onest, vi-l destănui – desigur, cu inima foarte strânsă între coaste – și dumneavoastră: când a mers să-și înregistreze fiica în documentele oficiale, tata era oleacă beat (nu de fericire, ci de alcoolul dat pe gât de fericire), așa că i s-a cam împleticit limba și mâna. Iar doamna de la ghișeu a scris ce a înțeles.

Astfel și-a făcut intrarea în birocrație și în viața civilă Cristamela. O zvărlugă de fată toată numai zâmbete și bună dispoziție.

Dar are ea câteva lucruri care-i întunecă din când în când chipul alminteri luminos ca o zi cu soare. De pildă… însă mai bine să vă spun ce s-a întâmplat într-o bună zi.Citește mai mult »