Postat de: Teofil Stanciu | 07/07/2016

Cu tableta la biserică

By Viktor Hanacek (sursa)

By Viktor Hanacek (sursa)

Copilul fără tabletă – încă de la vârste fragede – e ca o albină fără floare, ca o curte fără împrejmuire și ca un câine fără lesă. Cu tableta îl poți distra, cu tableta îl poți dresa, cu tableta îl educi practic, fără alte pedepse.

Nu mănâncă? Ia-i tableta! Nu vrea să învețe? Ia-i tableta! Nu se poartă cum vrei tu? Ia-i tableta! Pare cel mai eficace mijloc pedagogic. Atât de eficace, încât până și în biserică copilul șade cuminte cu tableta. Sau cu telefonul smart.

Am văzut că începe să devină un trend liniștirea copilului în biserică cu un „divais” electronic. Evident că primii răspunzători sunt părinții. Dar nu voi cânta în corul acuzatorilor. Mai degrabă aș vrea doar să ridic câteva întrebări.

Evident că cei care n-au copii sau au copii mari vor ridica sprânceana încruntați spre părinții care folosesc gadget-urile pentru a-și ține copiii tăcuți în biserică. Tot așa mă aștept să procedeze și cei care predică. Și e greu să zici că n-au măcar un pic de dreptate.

Dar, de altă parte, uneori e greu chiar și pentru adulții responsabili să stea treji la predici fără conținut, la cuvântări monotone și cu totul irelevante pentru viața din cursul săptămânii, la discursuri ce repetă mecanic versete biblice sau teme prăfuite.

Nu e de ici, de colo să reziști două ceasuri cu atenția mereu trează și cu maximum de concentrare. Nici măcar părinții nu prea (mai) sunt în stare de așa ceva. Dar la adulți se găsesc mai ușor alternative sau scuze „spirituale”.

Totuși, nici asupra pastorilor sau vorbitorilor n-aș arunca ocara. Fiindcă nici situația lor nu e neapărat simplă și nici nu se cuvine să fie mereu singurii vinovați pentru orice nu merge bine sau nu ne place.

Altundeva vreau să duc această discuție. Cum va arăta enoriașul de mâine, odată obișnuit cu ideea că în biserică se joacă pe tabletă? Ce mesaj i se transmite atunci când îi este cumpărată cumințenia cu un dispozitiv electronic? Care este rostul mersului la biserică în condițiile în care, prin acord tacit, părinții și vorbitorii de la amvon au convenit că e mai bună liniștea absentă decât o gălăgie ce tulbură „bunul mers” al lucrurilor?

E foarte probabil ca unii dintre cei care privesc critic la „părinții de azi” să fie și cârcotașii care nu suportă să audă un copil agitat în biserică. În orice caz, comunitatea ca atare este, nu de puține ori, cel mai puternic factor de presiune care obligă cumva părinții „să ia măsuri”. Altfel, mereu se întorc spre locul unde stau turbulenții priviri aspre și frunți înnegurate.

Cum va reveni copilul, după ce va crește, în biserică de vreme ce, acum, învață că acolo e „portalul” său către universul lumii virtuale? Cine îl va dezvăța de aceste reflexe și prin ce metode? Prin coerciție? Ce drept va avea comunitatea, peste ani, să critice astfel de apucături din moment ce le încurajează implicit sau se face că nu le observă?

Există o amară ironie în această poveste. Comunitatea eclezială ar trebui să fie inclusiv un loc de comuniune (de „părtășie”, cum se spune în mod tradițional). Or chiar în acest loc și chiar în momentele din săptămână rezervate acestei comuniuni, copiii sunt trimiși în virtual, într-o lume paralelă și, în bună măsură, falsă. Condițiile optime ale comuniunii – unde liniștea devine o prioritate – au ca efect colateral excluderea celor care abia descoperă ce înseamnă viața.

Cum definim rostul și necesitatea mersului la biserică astfel încât să includem și cazul copiilor, tot mai numeroși, care sunt struniți cu tableta sau cu telefonul? Cine își asumă educația digitală din perspectivă creștină a părinților? În afară de clasicele culpabilizări fără orizont, există și alte soluții? Și dacă da, ce obiective urmăresc?

Toate acestea ne conduc la o întrebare dureroasă, dar inevitabilă. Cum se manifestă grija bisericii pentru generația viitoare? Dacă nu sunt luate în discuție probleme interne precum aceasta, ce pretenții putem avea să răspundem la problemele lumii?

Firește, putem spune că există cărți, iar părinții ar putea să se documenteze, dacă sunt interesați de soarta copiilor. E foarte adevărat că există niște cărți, dar nu există și o cultură a cărții și a lecturii, nu există o disciplină a studiului. Nu există o evaluare critică a diverselor cărți care intră în circuit. Editurile selectează, dar trebuie să și vândă. În schimb, comunitățile pot face evaluări oneste, în funcție de nevoile lor, pot să-și exercite discernământul, înțelepciunea.

E limpede că problema nu e simplă, dar neglijarea ei va fi foarte costisitoare. Pentru cei la care spunem că ținem cel mai mult. Dar care, prin agitația și gălăgia lor, se pare că ne perturbă efortul spiritual de a le pregăti viitorul bisericesc.


Responses

  1. primi răspunzători – PRIMII

  2. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  3. 1. zi-mi si mie cinstit, ca intre parinti, care e diferenta intre a lua copilul mic fara multa rabdare si putere de a intelege limbajul elevat al predicatorilor cu doctorat (uneori nici eu nu inteleg jargonul de specialitate, am fost crescut cu predici ale unor oameni autodidacti) la biserica si a-i da o carte de colorat sau o tableta ca sa stea cuminte. ok, sunt anumite diferente, dar la nivel conceptual, ca se ocupa cu cartea de colorat sau cu tableta data la mut, nu-i tot aia? ca la predica oricum nu se concentreaza.

    2. din nou ma intreb care este utilitatea mersului la biserica cu un copil mic care nu are rabdare la predica si trebuie scos pe hol sau afara. am facut asta de cateva ori, si desi am auzit o destul de mare parte din predica, nu a fost deloc ca si cum as fi stat frumos in banca si m-as fi concentrat pe mesaj (plus ca m-au trecut toate transpiratiile). inteleg ca copilul trebuie obisnuit, insa eu am un copil care nu sta locului. deci am de ales intre a se foi constant timp de o ora (bagat pe sub scaune, scos jucarii, pus jucarii la loc, etc.) sau a iesi pe hol si a patrula timp de o ora cu o ureche la predica si restul corpului dupa copil. din punct de vedere al hranirii spirituale e mai putin decat a citi acasa dintr-o carte cu tematica religioasa.

    3. in Biblie copiii nu prea apar. desigur, aducerea lor in fata Domnului si educatia religioasa sunt imperative (si asta mai ales in Vechiul Testament), dar nu cred ca e bine sa transformam adunarea (adica biserica) in instrument de tortura si suparari. Dupaia ne intrebam de ce, odata crescut, copilul nu are nici o tragere de inima pentru mersul la biserica. si tu ai atins acest subiect. plus, avand in vedere ca predicatorii acum se intorc impotriva grupelor de copii, ba chiar si impotriva salilor separate in care stau parintii cu copii mici, daca ai odrasle nazdravane nu prea ai optiuni.

    • Și eu desenam in biserică când eram mic dar tot ce se facea în biserică îmi rămânea memorat. Aș vrea să văd acum un copil care stă pe tableta stresat la maxim să nu piardă partida de joc dacă știe măcar cine a fost la predică. Biblia spune învață pe copil calea care trebuie să o urmeze și când va fi mare nu se va abate de la ea. E total greșit să lași copilul pe tabletă la biserică.

      • daca copilul meu ar desena la biserica n-as avea probleme. dar ce te faci ca nu toti deseneaza de cand se nasc? dureaza cativa ani pana cand o hartie si niste creioane sunt suficiente ca sa-i tina ocupati mai mult de 5 minute. si nu vreau sa deseneze pe mobilier la biserica.

    • Eu îți răspuns cinstit, FS, dar ia zi-mi mie cine ne mai ascultă și apoi ne trage de urechi?😉

      Lăsând gluma la o parte, nu pot răspunde public la întrebările ridicate, deoarece necesită multe nuanțări care, dacă lipsesc, pot genera neînțelegeri.

      Dacă vrei, poate discutăm la un pahar… de vorbă despre asta, cândva.

      • ar fi ceva. dar tocmai motivul enuntat mai sus ne-ar impiedica sa bem paharul acela. mai degraba discutam langa un tobogan si o groapa de nisip🙂

      • Mi-ar placea sa raspundeti public la intrebarile ridicate de FS. Am si eu un baietel de 4 ani…si as avea de invatat din discutia voastra…

  4. Imi aduc aminte cu placere de o biserica anglicana din Londra în care am intrat din intamplare intr-o duminica, cu caruciorul nepoatei, avea un an si ceva. Prima încapere era un holisor plin de carucioare si jucarii, unde se servea si cafea/ceai oricui intra si era amator. Inauntru, multe familii cu copii mici cântau psalmi, textul fiind proiectat pe un perete. Era o slujba anume pentru asemenea familii. Intr-o alta biserica exista si un spatiu anume pentru copiii mai mari, ce-si aveau propriul program, desigur legat de lecturile zilei. Era cu adevarat biserica unei comunitati in care fiecare isi avea locul si era primit cu bucurie, sarcinile slujitorilor cultului erau bine distribuite, unul predica, altul/alta slujea, rugaciunile universale erau scrise si citite de doi-trei membri ai parohiei, salutul pacii era deosebit de calduros, etc. Nu cunosc biserica dumneavoastra, dar presupun ca exista destule practici similare. Efectiv, copiii prea mici, daca nu se face nimic anume pentru primirea lor, nu au ce cauta ca sa se plictiseasca printre adulti…

    • Știu o practică similară într-o biserică greco-catolică. Evident că, în bisericile evanghelice, există în mai toate clasica sală „mama și copilul”, plus grupele de copii.

      • pai nu s-a constatat recent ca grupe de copii sunt nocive si trebuiesc eliminate?

        • Da, din același motiv enunțat mai sus de autor. Cum il aduci pe copil după 14 ani sau după 18 si ii spui: știi acum asa arata defapt biserica, trebuie sa stai o ora pe scaun si sa fii atent la predica.

          • pai la scoala cum sta?

          • Noi am mers pe principiul sa ii ținem pe copii cât mai mult in adunare, lângă noi. Cu micile frecușuri de rigoare. De când avem copii ne așezăm tot timpul pe ultimele rânduri. Totuși când au fost dăți când le-am împachetat și am plecat acasă ca nu se puteau liniști sau când am mers cu una din ele in sălile adiacente. Dar ca principiu de când erau în „scoică” le-am ținut lângă noi.

          • Pai exact la școală știu să stea, ar trebui sa poată sta și in adunare. Ca analogie, ar fi ca si cum la școală până la 14 ani ar face doar sport, desen și atelier iar de la 14 ani l-ai pune direct la ora de matematică de a 9-a si l-ai pune sa rezolve funcția bijectivă.

  5. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Aspectele pe care Dyo le aduce în atenție prin intermediul acestui articol sunt complexe, dar de actualitate. Cu tableta la biserică încercăm să cumpărăm un moment de liniște în condițiile în care copiii deranjează serviciul religios la care uneori chiar și părinților le este greu să fie atenți. Dar articolul nu dorește să culpabilizeze, ci mai degrabă să atragă atenția asupra faptului că procedând astfel comunitatea își pierde autoritatea de disciplinare a copilului când acesta va crește mare.
    În final doresc să accentuez întrebările puse de autor referitoare la rostul mersului la biserică și să căutăm a oferi un răspuns bun.

  6. De obicei, aceștia sunt părinții care nu se clintesc de pe scaun atunci când copiii aleargă prin biserică sau dau cu jucăriile de scaun.

    • Poate că da, poate că nu.

    • mai interesant e cand copilul da cu capul de scaun.

      • Fata mea cea mică se da cu capul de scaun. Ce am zis mai sus este legat de faptul ca am observat doua extreme de comportament la aceeași părinți tocmai pentru ca ei caută minimum de efort pentru a se ocupa de copii. Fie ii lasă sa alerge prin biserica sa facă tot felul de chestii iar ei stau cu mâinile in sîn atenți la predica se parca nu ar fi ai lor, fie le dau tableta. Cel mai bine punctat in articol mi se pare presiunea celor din adunare pentru liniște. Liniștea mai de preț ca orice. Bunica mea îmi zicea de un bătrân de pe vremuri care predica in adunarea lor, ca le spunea ca prefera sa fie gălăgie in timp ce predică dar sa știe că copiii sunt in adunare si nu in alta parte.

        • sunt in doua tabere simultan. si eu vreau liniste in biserica, mai ales in diminetile in care sunt obosit dupa o saptamana de lucru si abia am reusit sa ma trezesc. si duminica dupamiaza tot liniste vreau, dar duminica dimineata parca mi-e mai greu sa ma concentrez.

          pe de alta parte, nu-mi place sa ma simt exclus. nu mi-a spus nimeni nimic, insa ma simt eu prost ca deranjez pe altii care poate au aceleasi probleme ca si mine. si atunci prefer sa ma sacrific eu decat altul care poate ca are nevoie mai multa de predica respectiva. sotia mea se simte si mai prost ca deranjeaza (eu ma consolez ca totusi nu-s singurul in situatia asta), si asa ajunge mersul la biserica sa devina o povara.

          insa in sala speciala nu as vrea sa stau. am stat o singura data, inainte de a avea copil, cand n-am mai prins loc in sala principala de Florii. nu e haos, insa nu-mi place senzatia de deconectare fata de majoritatea bisericii, chiar daca nu-i cunosc personal pe majoritatea. daca nu stau in aceeasi incapere cu predicatorul pot sa vad sau sa ascult si o inregistrare, cam tot aia e.

          concluzia e ca nicicum nu-i bine, nimic nu e perfect, si solutiile magice nu functioneaza universal. alti copii stau cuminti, chiar de aceeasi varsta sau mai mici decat copilul meu care isi cauta vacuta pe sub scaun si se loveste de el cand iese de acolo.

          interesant e ca dintotdeauna mi-a placut mai mult predica. acum am ajuns sa apreciez cantarile. motivul e usor de inteles.

  7. Cred că fondul poate fi mai profund. Este sau nu este păcat să te joci pe tabletă. Nu știu cum este privit acest lucru în lumea evanghelică. Așa pe după gard am auzit tot felul de zvonuri: uitatul la TV e păcat, discoteca e păcat, nunta cu lăutari e păcat, berea e păcat etc. Așadar vă pun o întrebare: este sau nu este păcat să te joci pe tabletă?

    – Dacă este, atunci e ca și cum copilul ar bea o bere în timpul slujbei.
    – Dacă nu este, atunci e ca și cum copilul ar colora o carte.

    • Nu sunt adeptul tabletei. Îi țin în picioare 2 ore. Altfel nu știu.

      • E bine dacă rezistă😉

        • S-au obișnuit. S-au obișnuit cu inflexibilitatea mea. Dar apar și lucrurile neașteptate:
          – Pe băiat l-a luat popa în altar.
          – Pe fetiță a luat-o tanti de la lumânari. SĂ DESENZE!!!
          🙂

    • berea are sau nu alcool?

    • Strict în raport cu „încadrarea” faptei, aveți dreptate. În ce privește consecințele, implicațiile și complicațiile, acoloo deja problema e mai greu de tranșat, pentru că există ceva mai „adictiv” în contactul cu tehnologia decât în cel cu o carte de colorat.

  8. Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  9. […] Cu tableta la biserică […]

  10. […] Cu tableta la biserică […]

  11. […] Cu tableta la biserică […]

  12. […] În dreptul oamenilor care cuvântează în biserici: cum demonstrează ei legătura dintre credință și necesitatea sau utilitatea lecturii? Ce cărți citesc ei înșiși și ce ar putea recomanda enoriașilor? Cât de des li se întâmplă să recomande? Ce soluții ar propune ei ca părinți pentru a stăvili efectele nocive ale tehnologiei? […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: