Sfaturi pentru traducători

Imaginea: pardis19.com

Nu vreau să mă pun rău cu traducătorii, însă, ca redactor/editor te cuprinde adesea exasperarea în fața unort texte incoerente și defectuoase. Fără false modestii, socot că am acumulat un minim de experiență care să-mi permită să adresez câteva sugestii – pe care le consider utile (eu le-aș numi chiar imperative!) – traducătorilor. Fiindcă întâmplarea face că am lucrat și pe urma unor novici, dar și pe urma unor traducători cu CV-uri lungi și cu renume în arealul în care activez.

Nu-mi pot închipui cum un traducător preferă să lase la mâna editorului versiunea definitivă a cărții la care a lucrat. Nu înțeleg de unde atâta „generozitate”. Când e știut doar că traducătorul este practic „autorul” cărții traduse în limba țintă. Or un autor impasibil la forma textului – și implicit la deformarea unor idei afectate de această formă – pare cel puțin suspect.

1. Citatele. Iată una dintre cele mai spinoase probleme în cazul în care avem de-a face cu multe trimiteri într-un text. Indiferent dacă autorul cărții în limba de origine a făcut ori ba precizări bibliografice extinse în ce-i privește pe autorii din care citează, consider că traducătorul român are obligația să se străduiască să meargă pe firul acestor citate către sursă.

Google Books e un instrument deosebit de util în acest scop (dacă vorbim de cărți traduse din engleză), fiindcă citatul poate fi identificat după câteva cuvinte cheie și localizat în scrierea din care provine, făcând astfel mult mai ușoară localizarea într-o traducere românească.

Consider că denotă lipsă de profesionalism (deși uneori e vorba pur și simplu despre dezinteres!) să ai citate din autori și cărți traduși în românește de multă vreme, însă tu, ca traducător, să te încăpățânezi să-l traduci pe loc, pe cont propriu. Ridicolul situației se vede cu atât mai bine atunci când, de pildă, un autor britanic citează din Umberto Eco – Numele trandafirului, iar traducătorul nostru plin de zel preferă să-l traducă din engleză decât să meargă la vreuna din edițiile românești existente. Ba chiar e posibil să (re)traducă și titlul cărții – cum vă sună Denumirea rozei (nu râdeți că, la ce am văzut, orice e posibil)?Citește mai mult »

(Su)râsul strâmb

Răscolind recent printre lucruri, am găsit câteva numere din revista Academia Cațavencu, din anii 1998-2000. Acum îmi pare rău că am aruncat o parte din colecția de care dispuneam. Nu de alta, dar, după împărțirea în Kamikadze și Cațavencii, vechea și nobila Academie a rămas o nostalgică amintire – dacă poate îndura profilul revistei asemenea asociere de termeni șăgalnici.

Ce am constatat răsfoind exemplarele prăfuite – și la propriu, și la figurat – e că pe atunci se râdea de toată lumea. Erau luați în vizor, pe rând, cei de la Putere, cei din Opoziție. Nimeni nu era lăsat în pace. Toată lumea era taxată cu egală generozitate.

Nu știu cât de mult vă amintiți, dar erau niște vremuri tare complicate, apăsătoare. Război în Serbia, la doi pași de noi. România era în tranziție – ne cam săturaserăm, dar nu aveam de ales. Venise la conducerea țării CDR-ul, însă alianța era destul de șubredă – ulterior s-a dovedit că a fost subminată din interior în special de PD, actualul PDL.

Peste astea, mai interveniseră și niște mineriade, replici tardive ale corecțiilor aplicate partidelor istorice și iubitorilor democrației din Piața Universității. Se dăduse în sfârșit undă verde dosarelor Revoluției, dar și celor ce priveau mineriadele din iunie și septembrie 1990, iar Miron Cozma era condamnat (urmând să fie grațiat de păpușarul Iliescu în 2004 – mare scandal atunci!).

Economic o duceam prost, politic era greu, fiindcă valul de entuziasm stârnit de CDR în Transilvania, București și încă vreo câteva centre urbane (restul țării votase iar masiv cu PSD) se stingea sub povara politicilor nepopulare și a neputinței partidelor democratice de a-și anihila sabotorii.

Și totuși, se râdea sănătos, se râdea amar, dar normal, curativ. Academia Cațavencu reprezenta un fel de reper dacă nu imparțial, măcar onest al normalității. Sancționându-i și pe unii, și pe alții, se înscria pe o traiectorie a lucrurilor sănătoase la cap.

Acum însă, nu se mai râde decât strâmb și patologic. Oamenii râd unii de alții, unii de tabăra „alților”. Nu se mai poate râde decât după ce se definesc aderențele și partizanatele. Ziarele ce s-au desprins din fosta redacție a Academiei Cațavencu fac sluj la picioarele partidelor.Citește mai mult »

Izvoare de spiritualitate creștină – gata, a apărut!

Coperta cărții

Începând de astăzi, cartea Izvoare de spiritualitate creștină este disponibilă pe site-ul editurii, la 35 lei.

Cum nu mi-am permis să aglomerez scrierea altuia cu chestiuni personale, îmi achit pe blog datoria față de cei care m-au ajutat în diferite stadii și moduri la traducerea cărții. Așadar, mulțumirile mele se îndreaptă către Loredana Jordan, Come Betea, Florin Betea, d-l Dănuț Mănăstireanu, d-l Gheorghe Fedorovici, Lucian Petrișor. Fără ei, cu siguranță aș fi făcut o treabă mai proastă. Dar, desigur, dacă veți constata că textul e cu probleme, vina îmi aparține mie, ca traducător, și, eventual, lui Daniel Fărcaș, care a făcut editarea.

Am pus această informație într-un context negativ, dar sper că ați prins poanta. Ideea era că voiam să atrag atenția că Dani s-a ocupat de îndreptarea textului tradus, iar pe alocuri am avut dispute destul de aprinse care s-au terminat, de obicei, cum a vrut el. În orice caz, m-am bucurat că volumul a încăput pe mâna lui, cu atât mai mult cu cât notele de subsol stufoase (peste 500) ridicau destule probleme ce necesitau soluții juste.

Și dacă tot veni vorba despre note, menționez laudativ că autorul uzează de o bibliografie impresionantă, furnizând suficient material pentru cei doritori să aprofundeze diverse aspecte. Nu există subiect sau personaj cât de cât mai însemnat – dintre cele asupra cărora zăbovește Sittser – care să nu beneficieze și de niște trimiteri la o bibliografie de referință. La final, există și o listă adnotată de lecturi recomandate.

Peste tot unde a fost posibil am dat și edițiile românești ale cărților citate sau recomandate, în speranța că vor fi de folos cititorilor preocupați să continue cercetarea sau să-și îmbogățească bagajul de informații.Citește mai mult »

Izvoare de spiritualitate creștină

Coperta cărții

Poate că e un pic clișeiza(n)t și lipsit de imaginație, dar acesta e titlul sub care va apărea cartea lui Gerald L. Sittser pe care am tradus-o pentru Ed. Casa Cărții (am scris deja despre carte aici). Măcar e un titlu cuminte, care poate sta fără probleme într-o bibliografie de referință. Prea multă fantezie ar fi putut deruta publicul.

Din diverse pricini, a fost o carte cu gestație mai lungă. În sfârșit însă a intrat în tipar și, peste puțină vreme, va fi disponibilă pe site-ul editurii.

Ca structură, cartea e împărțită în 11 capitole tematice, care se înscriu cu aproximație și într-o diagramă cronologică a celor 2 milenii de creștinism. Fiecare capitol este urmat de câteva aplicații practice. Nu sunt însă nici foarte numeroase, nici foarte laborioase.

Totuși, tocmai aceste anexe dau în vileag adevărata miză a autorului. Intenția lui nu e doar să alcătuiască o istorie a spiritualității creștine, ci consideră că fiecare model dezvoltat la un moment dat poate fi recuperat și însușit de către creștinii zilelor noastre.

Pentru mulți, catedralele occidentale sunt niște vestigii istorice, icoanele – niște idoli, monasticismul – un capriciu bizar, misionarismul – o țicneală, iar sacramentele – niște superstiții medievale. Ei bine, Sittser se încăpățânează să facă muncă de arheolog al mentalităților și dogmei pentru a situa toate aceste practici într-un context cât mai limpede.Citește mai mult »

Să râdem cu traducătorii (2)

toonpool.com

Promiteam data trecută să vin cu niște formulări năstrușnice – culese din traduceri – care se referă la sentimente. Cu destulă întârziere, mă țin azi de cuvânt.

Conversaţia deveni destul de dificilă după aceea. K… se şi întreba deja dacă nu cumva acea tentativă de conexiune dintre ea şi J… se şi frânsese deja în două.

[Formularea mă face să mă gândesc cu ciudă la mesajul „eroare în conexiune” pe care îl capăt destul de frecvent pe telefon graţie serviciilor furnizate de compania la care sunt abonat. Şi pe cuvântul meu că înţeleg cum e să eşueze tentativa, însă frângerea în două – fix! – e dincolo de capacităţile mele de percepţie.]

Se uită la bărbatul pe care-l iubea printr-un strat de lacrimi şi se gândi cu groază la ideea de a-l pierde din nou.

[E bine că nu se uita după el prin stratul de ceapă sau prin două straturi de lacrimi. Cât despre ideea la care s-a gândit…. tare aș vrea să știu dacă se gândea din punct de vedere negativ sau din punct de vedere pozitiv.]

Da. Cred că suntem diferite una de cealaltă ca ziua de noapte. Dar am fost în acelaşi loc, şi ne-a făcut aceleaşi în interior, în inima noastră.

[Mărturisesc – spăşit – că nu mă duce capul să înţeleg ce se ascunde în spatele misteriosului pronume „aceleaşi”. Dar, după cum ştim, tainice sunt căile inimei.]

Doamna Hoffman trebui să se aşeze pentru a absorbi vestea.

[Se prea poate ca doamna în cauză să fi fost niţel supraponderală. Dar de aici şi până la comparaţia – jignitoare – cu un burete care trebuie să absoarbă… e o cale pe care traducătorul n-a ezitat însă s-o parcurgă. Cred că doamna din carte e îndrituită să ceară despăgubiri. Adică ce-i sufletul ei, o sugativă emoţională, o foiţă de turnesol care se colorează în funcţie de veşti? Ei, na!]Citește mai mult »

De sezon

Muzică

Am aflat (via Vasile Tomoiagă), cu surprindere, că un artist român de primă mână (în domeniul în care activează) nu folosește praznicul Paștelui ca să facă bani. Așadar, de pe site-ul personal al Paulei Seling puteți descărca 15 piese de Paște, reunite sub titlul La umbra crucii tale. Cu acest prilej am aflat și cine cântă o piesă pe care o ascult cu plăcere de ani de zile, însă n-am știut prea multe despre proveniența ei (e drept că nici nu s-ar putea spune că m-am strofocat prea tare).

Carte

Mai vreau să semnalez și apariția cărții Cămașa lui Cristos, de Lloyd C. Douglas. Ca tematică, e foarte potrivită cu evenimentele pascale, însă de data asta e vorba de o chestie pe bani. Această variantă în limba română (cu toate bunele și relele) mi se datorează, fiindcă m-am ocupat de traducerea volumului. Aștept cu interes eventualele impresii ale criticilor din breaslă. Aici puteți citi gratuit vreo 25 de pagini din cele peste 600 ale cărții.

Blog

Nu că ar avea directă legătură cu această săptămână de mare însemnătate pentru creștini, dar pur și simplu s-a nimerit să se întâmple în această perioadă. S-a lansat blogul oficial al grupului Cuvinte la Schimb. Cine știe nu mai are nevoie de explicații, iar cine nu știe se poate documenta direct de la sursă.

Să râdem cu traducătorii (1)

toonpool.com

Textele care urmează sunt autentice. Vi le prezint nu ca să-mi bat joc de iscusința traducătorilor, ci pentru a atrage atenția asupra superficialităţii cu care se lucrează (uneori? adesea?). Firește că oricine poate greși, însă există cărți – și acum mă refer doar la cele la care am lucrat – în care „greșelile” sunt prea numeroase pentru a fi simple erori datorate neatenției. Nu voi da nume, nici trimiteri bibliografice, tocmai pentru a nu leza persoanele celor răspunzători de aceste perle.

Din fericire, cărțile n-au ajuns în halul ăsta la cititori. Grație mâinilor prin care au trecut, s-a reușit – adesea numai în parte – ameliorarea traducerilor brute. Concluzia evidentă e că mulți traducători au o mare problemă cu limba română. Ba chiar pare să fie vorba despre un conflict în toată legea.

Din păcate, n-am păstrat perle din toate traducerile la care am lucrat. Însă tot am material pentru vreo 10 postări. Mai adaug o singură precizare: uneori, aceste rateuri de limbă română se datorează exprimării cu totul neinspirate și aproape stupide a așa-zișilor autori. Cei mai mulți, desigur, americani.

De multe ori nu am rezistat ispitei și m-am apucat să comentez năstrușniciile pe care mi-a fost dat să le întâlnesc (comentariile mele sunt marcate cu paranteze drepte). Pentru început, câteva colosale și cutremurătoare imagini de pe front:

(Disclaimer: Orice asemănare cu Google Translate este pur accidentală.)

Doi soldaţi trecură grăbiţi pe lângă trăsura oprită, sprijinind pe un al treilea, a cărui labă sângerândă atârna de picior.

[Înțelegem că soldații au o labă, care, dintr-o eroare, unuia îi atârna de picior, deși, probabil, trebuia să îi atârne de gât sau de ureche.]Citește mai mult »

O istorie a spiritualităţii creştine

De câţiva ani buni tot caut autori care să manifeste o bunăvoinţă trans-confesională. O fi damblaua mea, dar am impresia că cei care nu se lasă cu totul furaţi de coloratura confesională reuşesc să înţeleagă cu un dram mai mult din creştinism şi din umanitate totodată. De cele mai multe ori însă dau peste tot felul de celebrităţi de ghetou, din toate confesiunile, care îşi afirmă superioritatea faţă de alte denominaţiuni şi prioritatea de care beneficiază comunitatea lor, în raport cu toate celelalte, la triajul final către rai. De aceea, un autor care îşi asumă confesiunea în care se află fără să simtă nevoia să-i aşeze pe alţii mai prejos, ba chiar valorificând ce găseşte bun oriunde, mi se pare o raritate reconfortantă.

Am avut totuşi privilegiul să lucrez la traducerea unei cărţi scrise de un autor destupat la minte şi la suflet (!?). Spiritualitatea creştină reprezenta, pentru el, o avere ce nu a fost hărăzită de Dumnezeu numai comunităţilor evanghelice ce-şi întind rădăcinile până prin secolul XVI. Sintagma de Biserică Universală are pentru acest autor un înţeles plenar, care include tradiţiile ortodoxe, catolice şi protestante deopotrivă. A fost dintre puţinele cărţi concepute de autori occidentali – mă refer la cele la care am avut acces până acum în limba română – în care ortodoxia nu apare doar incidental, ci este prezentată în cunoştinţă de cauză.

Acest surprinzător autor se cheamă Gerald L. Sittser (alias Jerry Sittser) şi i-au mai fost traduse în româneşte încă trei titluri. Nu ştiu ce l-a determinat să aibă o asemenea deschidere – de altfel, absolut normală şi cu totul creştinească – spre spiritualităţi mai puţin frecventate de confesiunile post-protestante. Ştiu însă că, într-un moment de grea cumpănă (în altă carte mărturiseşte că şi-a pierdut soţia – deci cred că despre acest moment este vorba), s-a dus să se reculeagă într-o… mănăstire. De altfel, cartea pe care am tradus-o este dedicată şi măicuţei Florance. Această atitudine binevoitoare şi chiar îndatoritoare s-ar putea să-l coste în viaşa asta. S-ar putea să piardă nişte cititori, dar chiar nu contează.Citește mai mult »

Cu lucrarea la control (II)

Merg mai departe cu lucrarea mea de control şi postez următoarele trei poezii traduse, plus strofa pe care autorul cărţii o foloseşte ca motto pentru capitolul despre George Herbert.

Cu poemele de faţă m-am opintit mai mult. Aici se vede mai bine predispoziţia poetului pentru forma elaborată, pentru poezia vizuală şi muzicalitatea cuvintelor. Unul dintre texte (Paradise) este, practic, intraductibil în româneşte. Traducerea devine în acest caz o chestiune pur utilitară, neavând posibilitatea păstrării unor elemente fundamentale de stilistică şi expresivitate la care recurge poetul.

Affliction (III)

My heart did heave, and there came forth, Oh God!
By that I knew that thou wast in the grief,
To guide and govern it to my relief,
Making a scepter of the rod:
Hadst thou not had thy part,
Sure the unruly sigh had broke my heart.

But since thy breath gave me both life and shape,
Thou knowest my tallies; and when there’s assign’d
So much breath to a sigh, what’s then behind?
O r if some years with it escape;
The sigh then only is
A gale to bring me sooner to my bliss.

Thy life on earth was grief, and thou art still
Constant unto it, making it to be
A point of honor, now to grieve in me,
And in my members suffer ill.
They who lament one cross,
Thou dying daily, praise thee to thy loss.

Citește mai mult »

Cu lucrarea la control (I)

Când spuneam că am făcut corectura cărții Tânjirea după Dumnezeu, n-am furnizat o informație chiar completă. Capitolul despre George Herbert conține și niște poezii ale protestantului englez pe care m-am încumetat să le… traduc. Timp nu am avut prea mult, dar, chiar și așa, le-am cam lăsat pe ultimul moment. Mi-am găsit foarte greu dispoziția, însă și curajul să mă înham la asemenea datorie.

Vin deci acum cu aceste „realizări” la judecata domniilor voastre. Cer mai ales celor cu studii de engleză să evalueze și să dea… notă. Desigur că nu mă interesează o evaluare pe scala 1-10, ci comentariile și observațiile pe care le aveți. Am mai primit niște reacții – pentru care le mulțumesc celor care mi le-au oferit cu promptitudine –, dar curiozitatea mă împinge să vreau și alte opinii. E clar că nu mai pot schimba nimic acum, din moment ce cartea este publicată, dar tot aș vrea să îmi pun în discuție „trădările”.

În total, a fost vorba de șase texte plus o strofă folosită ca motto al capitolului. Vi le supun atenției în două reprize, în ordinea în care le-am lucrat eu.Citește mai mult »