Se știe că un creștin adevărat trebuie să fie un mărturisitor. Iar dacă are un cont de FB, și contul respectiv trebuie să îndeplinească aceeași condiție. Să prelungească în virtual mărturia creștinească.
Ca să treacă proba încreștinării, trebuie să îndeplinească totuși anumite condiții neoficializate, dar prezente implicit în mediul online.
Mai întâi, musai să conțină niște versete (dacă sunt din alea cu fundal colorat în nuanțe stridente și cu sclipici, e cu atât mai bine). Niște „icoane” reprezentându-l pe Isus sau niște buchete de flori pot aduce un plus de strălucire kitsch bine-venită.
Pe urmă, trebuie să fie punctat de câteva „cauze” pe care creștinul le susține. De preferat, copii mutilați. Nu contează că imaginile sunt dinaintea FB și circulau pe email, nu contează că ar trebui să fie deja adulți de când au fost fotografiați. Important e să fie din alea cu „share dacă-ți pasă” sau „1 like = 50 Cenți”, „1 share = 1 Dollar).
Tot aici merge bine și cu acele imagini (sau meme) care se termină cu „spune AMIN dacă ești de acord” sau „dă share dacă și tu crezi în Dumnezeu” etc. Genul de texte absolut inutile, cu mesaj pseudospiritual.
Nu trebuie uitat ingredientul apocaliptic. Măcar o dată la câteva zile vine o știre de gen care trebuie preluată și dată mai departe (indiferent dacă e adevărată sau e poantă). E important să ai mereu spaima apocaliptică în față și să o promovezi.
De asemenea, face parte din fișa postului preocuparea pentru tot felul de știri și imagini macabre: accidente, atacuri armate, atentate etc. Cât mai multe și cât mai sângeroase. Preocupare morbidă pentru senzaționalismul sângeros e obligatorie și justificată. Doar acestea sunt semnele sfârșitului, nu?
Apoi, deși nu prea cadrează cu dorul de sfârșitul lumii, musai presărate pe „perete” niște rețete. Obligatoriu „sănătoase”. Dacă se poate, chiar vegetariene sau raw-vegane. În lipsă de așa ceva, se pot share-ui și articole despre efectele miraculoase ale lingurii de lemn asupra alveolelor dentare sau ceva similar. Câtă vreme e legată de „tradiții” ale bunicilor noștri (pe care niciun bunic nu le poate confirma, altminteri).
Nu se cade să lăsăm nici habitatul de izbeliște. Astfel că se cer niște poze cu case, grădini, păduri. Toate în cea mai naturală ipostază posibilă. Casele să n-aibă termopane, iar dacă cumva se poate să crească vreun copac în mijloc, în chip de axis mundi în bătătura ta, cu atât mai lăudabil!
Ce ne-ar fi creștinismul fără niște îndemnuri la judecarea „păcătoșilor” de alte confesiuni (sectanți, necreștini, păgâni, apostați, eretici etc.)? Așa că, măcar din când în când, autenticitatea creștinismului trebuie atestată prin texte critice la adresa altora (dublate de o râvnă aprigă împotriva criticilor propriei confesiuni: nu poate fi criticată „lucrarea Domnului” – Unica, Adevărata, Incontestabila).
Important, aici, e să colportăm cât mai multe informații (nu contează autenticitatea lor) despre personaje celebre ale altor culte (papa, patriarhul, rabinul, episcopul, pastorul, predicatorul etc.). Să știe toată lumea toate ticăloșiile debitate.
Ce mai lipsește? A, era să uit. Ceva pledoarii pentru revenirea la viața „simplă”, fără vaccinuri, fără chimicale, fără procesare, fără mașini, fără… cât mai fără. Dar cu internet! Ca să putem să spunem la ce renunțăm! Încă de mai multe ori pe zi! Și să-i dojenim pe iresponsabilii care nu vor înapoi în sânul verde al mumei-natură.
Peste toate, dacă sunteți de sex masculin, nu strică niște chestii cu mașini. Nu că am vrea noi să… cine știe ce, dar avem micile noastre pasiuni inocente. Chiar dacă suntem eco, putem admira un bolid frumos designat.
Pentru fete și femei, merge cu obiecte de îmbrăcăminte sau articole afectate despre relația perfectă. Preluate de la bloggeri care storc lacrimi și din ochi de statuie. Ori niște îndrumări „smart” despre creșterea copiilor astfel încât să nu te sacrifici pe tine. Ca să nu fiu misogi, poate fi și invers: femeile cu tehnica, bărbații cu romanticismul.
N-am mai pomenit nimic despre iutuburile cu melodii și mesaje creștine, fiindcă acestea sunt subînțelese, în rând cu versetele. Ele sunt un must pentru orice mărturisitor mai nearticulat. După cum, toate citatele din pleiada de teologi preferați trebuie tratate ca literă de evanghelie. Numai ce zic ei e adevărat și corect din punct de vedere biblic.
Ca regulă generală, oricine nu crede ca tine este păcătos, rătăcit sau are motive ascunse. Prin urmare, comentariile acestor persoane vor fi tratate în mod corespunzător. Iar pe peretele tău va apărea aproape întotdeauna evanghelistul adevărat sau, în orice caz, numai cineva din gruparea creștină care deține cea mai adevărată și mai legitimă interpretare a Bibliei – singură, unică, desăvârșită.
Ca să destindem puțin atmosfera și să nu devenim prea scorțoși, putem scăpa ici-colo câte o glumă, câte un videoclip amuzant. Pot fi și mai picante, dar în limitele unei decențe tolerabile.
Musai adăugate tradiționalele poze cu familia, cu casa, cu mașina și cu toate celelalte „binecuvântări” ale Domnului, cu care nu pierdem nicio ocazie să ne lăudăm într-un chip, evident, absolut inocent.
În principiu, politica e de la diavolul. Așa că fără politică pe FB. Iar dacă cumva totuși faci politică, atunci singurul candidat care are binecuvântarea divină este ăla pe care pui tu ștampila de elector cu revelații divine directe.
Esențial, înainte să închei. Gândirea pozitivă. Gândirea pozitivă musai asezonată cu niște creștinism (sau invers!), ca să fie mai convingătoare, mai plauzibilă, dar esențialul să fie același: cât mai multă încredere în forțele proprii și personale. Dacă vrei, poți!
Notă: Pentru a da o cheie de lectură, precizez că acest text este un pamflet.
Cum sa fie pamflet? C-am injurat de toti dracii…
Reblogged this on Romania Evanghelica.
You made my day, Teofil! 😀
P.S. Ai uitat de identificarea Papei cu Antihristul, de Crislamism și, mi se pare, de mesajele apocaliptice 🙂 Sau am citit eu prea repede, se mai întâmplă 🙂
Reblogged this on Persona and commented:
Nu stiam ca Teo Stanciu este membru la Sarcasmaholic Annonymous – https://www.youtube.com/watch?v=JcOfFeKXcd4 – Iata ca acum s-a dat de gol. Welcome to the club!
Reblogged this on Vanitas Vanitatum.
[…] Teofil Stanciu: Cum să-ți „încreștinezi” contul de FB […]
[…] 2015 – Teofil Stanciu: Cum să-ți „încreștinezi” contul de FB […]
[…] 2015 – Teofil Stanciu: Cum să-ți „încreștinezi” contul de FB […]