Postat de: Teofil Stanciu | 24/02/2013

Acei mincinoși binecuvântați

Ca să ne amintim distanța etică dintre noi și eroii credinței ce populau închisorile comuniste, am ales câteva fragmente pe o temă deosebit de controversată: minciuna sau tăinuirea.

Pus să-și trădeze prietenii în timpul anchetei, Steinhardt găsește soluția salvatoare, pe care o descrie astfel în Jurnalul fericirii (am folosit ediția de la Dacia, 1998):

Iată a treia soluție: minciuna. Minciuna binecuvântată, șoptită de Hristos… Minciuna nerușinată, domoală, cât mai iscusită. Feciorul lui nea Tache vameșul. Tata la plecare: să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni. […]

Ce curios lucru: văd că dacă vreau să apuc pe calea creștinismului trebuie să mint… Trebuie să mint așa cum în matematici soluția uneori nu poate fi găsită decât mai întâi complicând datele, ocolind miezul problemei. Trebuie să mint. Asta înseamnă că lucrurile nu sunt simpl. Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăște pe cei ce complică lucrurile simple, dar nu mai puțin pe cei ce simplifică lucurile complicate. […]

Nu te poți refugia în imaginar: ești bun de front, bun de rezistență, bun de minciuni sfinte și grijului ticluite, bun de îndărătnicie. Ești bun de foc. (p. 14-17 passim.)

Wurmbrand, în pușcărie, jură că antibioticul primit de el de acasă, la care tocmai renunțase pentru a-l trimisese unui legionar înrăit, nu e al său. Un episcop catolic, coleg de celulă, ajunsese în pușcărie și îl trăsese după sine și pe un avocat care-l ajutase pentru că, întrebat de comuniști, nu putuse să mintă ca să-și protejeze colaboratorul. Wurmbrand îi spune:

Dacă un om refuză să spună o minciună, e foarte bine, dar atunci trebuie să-și asume numai el primejdiile. Dar dacă hotărăște să pună în joc siguranța altcuiva, pe acela trebuie să-l apere cu orice preț. (s.m.)

Iar dialogul continuă astfel:

Când dumneata ești interogat de comuniști, domnule Wurmbrand, nu simți că trebuie să spui adevărul?

– Bineînțeles că nu. Eu nu am niciun fel de remușcări dacă spun primul lucur care-mi trece prin cap, câtă vreme asta îi induce în eroare pe cei care încearcă să-i prindă pe prietenii mei. Sunt eun obligat să dau acestor oameni informații pe care le pot folosi pentru a ataca biserica? Eu sunt slujitor al lui Dumnezeu. Lumea folosește cuvinte frumoase pentru lucruri urâte. Frauda devine inteligență, meschinăria se cheamă economie. Desfrâul poartă cununa iubirii. Aici urâtul cuvânt „minciună” este folosit pentru a desemna ceva ce instinctul ne spune că e just. Eu respect adevărul, dar aș minți pentru a salva un prieten.

Când am rămas singuri, Iosif m-a întrebat:

– Atunci ce numești dumneata o minciună?

– De ce trebuie să-mi ceri mie o definiție? Propria dumitale conștiință, dacă este călăuzită de Duhul Sfânt, îți va arăta în orice împrejurare a vieții ce să spui și ce să lași nerostit. Minciuna este un neadevăr pe care-l spui cu intenția de a-ți înșela sau leza semenii. Nu crezi că jurământul pe care i l-ai transmis lui Sultanic în privința streptomicinei era o minciună, nu-i așa?

– O nu, a spus Iosif cu un zâmbet serafic. Acela a fost un gest de iubire.

(Cu Dumnezeu în subterană, trad. Marilena Alexandrescu-Munteanu și Maria Chilia, București, Casa Școalelor, 1994, p. 127-129 passim.)

Avva Agathon l-a întrebat, odată, pe avva Alonios: „Cum să-mi stăpânesc limba, ca să nu mai spună minciuni?” Avva Alonios i-a răspuns: „Dacă nu vei spune minciuni, multe păcate ai să faci”. „Cum așa?” întreabă celălalt. Bătrânul îi zice: „Doi oameni au omorât în fața ta, și unul dintre dânșii a fugit în chilia ta. Dregătorul îl caută și te întreabă: «În fața ta s-au întâmplat acestea?». Dacă nu minți, îl trimiți pe om la moarte. Mai bine-l lași în fața lui Dumnezeu, cu mâinile dezlegate, căci El le știe pe toate.”

(Patericul, trad. Cristian Bădiliță, Iași, Polirom, 2005, p. 90-91)

Am mai putea adăuga și o povestire a lui Visky, despre Iovin,

„un baptist român din Arad, cu mâini de aur” care „dacă sarcina care i s-a trasat i-o cere, trece prin bucătăria deținuților de drept comun și fură cu o dibăcie ieșită din comun tot ce-i cade în mâini: morcovi, murături, roșii, lucruri pe care noi, deținuții, nici măcar să le vedem nu apucăm. Când se întoarce de la lucru, e supus unei percheziții severe, dar întotdeauna scapă cumva. După care îi hrănește cu achizițiile lui pe aceia care de-abia se mai târăsc. Iovin, fratele meu.”

(70 de povestiri despre pușcărie și prieteni, trad. Georgeta-Delia Hajdu, Cluj-Napoca, Aqua Forte & Koinonia, 2004, p. 61)


Responses

  1. Pana la urma… se pare ca intentia e cea care conteaza in cantarirea unei fapte…😉

    • Fals. E un alt fel de a spune „scopul scuza mijloacele”

      • Spune cine?

        Fără-ndoială că această evaluare vine dintr-o experiență carcelă proprie. Altfel, nu văd cum am putea să stăm pe margine și să facem aprecieri vizavi de etica unor oameni care, până una-alta, au rămas ca repere în istoria creștinismului din sec. XX.

        Țin să amintesc că, în alte cărți, Wurmbrand plusează: când i se cereau numele unor membri din biserica lui, dădea mereu numele unor oameni care muriseră. Asta cum se cheamă? E chiar mai mult decât minciună, e și manipulare, e și premeditare, e și faptă penală (inducere în eroare a organelor de anchetă).

        PS: În creștinism există puține reguli foarte stricte, una dintre ele spune însă: nu judecați!

  2. […] Daca doriti sa cititi mai mult pe acesta tema, aici […]

  3. Eu cred ca exista diferenta intre minciuna si tainuire, şi ca sunt dator sa spun adevarul dar nu oricui si nu tot ce stiu. Am dreptul sa tac, sau sa indrug verzi si uscate ca sa distrag atentia, sa fabulez fara a pretinde ca spun adevarul… Poate ca nu avem aceeasi definitie a ceea ce e minciuna. In acelasi fel, sunt dator sa actionez spre binele semenului meu, chiar cu riscul vietii. Nu mi-am facut partea spunand adevarul si intorcand spatele celui pe care l-as fi putut ajuta.

    Şi mai cred ca exista intotdeauna o a treia varianta (e adevarat ca uneori foarte greu de gasit), prin care pot salva viata prietenului si evita in acelasi timp minciuna. Desi niciodata nu pot fi sigur de consecintele actiunii mele (chiar si minciuna poate agrava situatia, nu-i asa?).

    Nu ma masor cu cei de mai sus si nu vreau sa spun ca m-as fi descurcat mai bine in situatia lor. Poate ca nu as fi mintit din teama si m-as fi facut vinovata de nepasare fata de semenul meu. Gandesc insa ca, de cele mai multe ori, avem mai mult de doua variante, si adesea dimele sunt trileme, trebuie doar sa cautam a treia alternativa! Poate gresesc, stiu ca nu intotdeauna e atat de simplu cu pare!

    • Nu știu. Știu că mediul în care suntem noi este foarte precaut la tot felul de minciuni (Moș Crăciun, barza). Mai știu că în cazul clasic al evreului care fuge de naziști și bate la ușa ta, unii spun că, dacă ajunge și ofițerul nazist să te întrebe, spui adevărul și-l lași pe om pe mâna nazistului și a lui Dumnezeu. Am auzit cu urechile mele această variantă hipercorectă.

      Dar în același mediu se predică „dogme” motivate financiar. În același mediu se tăinuiesc fapte care ar putea strica „mărturia” și „imaginea”. Așa că, în ce mă privește, nu ascult prea atent ce „zice popa” la faza asta. Hai să mai adăugăm și școala autoamăgirii în care suntem educați și crescuți.

      Pe lângă ce am remarcat în mediul nostru confesional, toate minciunile de mai sus mi se par inocente. Asta dacă ar fi să ne rezumăm strict la valorea de adevăr a conținutului de informații. Dacă intrăm în zona motivațiilor, atunci îmi rămâne clar numai un lucru: dacă cineva vrea să scape viața altuia și e dispus să se sacrifice pe sine, atunci nu prea mai am ce comenta…

  4. Reblogged this on Pro(-)scris.

  5. Reblogged this on Persona and commented:
    Din nou un text superb, pe muchie de cutit, scris de Teofil Stanciu.
    Ma te ca si asta ii va enerva de moarte pe fundamentalistii dintre noi, mari iubitori de litere moarte.
    Multumim, Teo.

  6. Un articol care ataca o problema delicata. Si o rezolva, dupa parerea mea, tot cu delicatete.
    Se confirma aici, cred, ideea ca litera ucide in timp ce duhul da viata. Cei ce se poticnesc de cuvantul ,,minciuna” dovedesc in acest caz o periculoasa marginire. Am auzit deseori persoane, mai ales femei (iertat fie-mi misoginismul, ,,calitate” care de obicei nu ma caracterizeaza) care afirma transant: ,,eu nu mint”, ,,urasc minciuna”. Eu, daca am ocazia, le raspund la fel de sec: ,,nu-mi plac persoanele care n-au mintit niciodata”. Pentru simplul fapt ca nu e omeneste sa nu minti si deci tocmai ai mintit afirmand acest lucru.

    Importanta nu e minciuna, ci motivatia, contextul, adica de fapt, ,,duhul”. Minciuna care distruge – NU, minciuna care apara – DA.

    Acum citesc ,,Cetatea lui Dumnezeu” a Sfantului Augustin si imi amintesc vorba acestuia: ,,Iubeste-L pe Dumnezeu si apoi fa ce vrei.” Nu stiu daca apare in aceasta lucrare dar e potrivita contextului.

    • De unde citiți Cetatea lui Dumnezeu? Mă interesează datele bibliografice ale cărții.

      • Lucrarea este aparuta la Editura Stiintifica, Bucuresti, 1998, in colectia Biblioteca de filosofie. Traducerea din latina ii apartine lui Paul Galeseanu iar studiul introductiv lui Gheorghe Vladutescu.

        • Cărțile din acea vreme de la Editura Științifică par cufundate în uitare. Am descoperit tot din acei ani „Itinerarul minții în Dumnezeu” (Sf. Bonaventura, în traducerea lui Vlăduțescu). Cred că aveau o distribuție extrem de proastă, că nici măcar nu se prea știe de ele.

        • Eu am imprumutat recent cartea de la biblioteca. Pentru ca n-am vrut sa o tin prea mult (mai citesc intre timp si alte carti) deoarece i-as fi privat pe altii de beneficiile unei astfel de lecturi, am declansat intr-o zi o ,,incursiune” prin anticariatele si librariile din centrul capitalei in ideea ca poate, poate. N-a fost chip. Vorbim de Bucuresti.

  7. Cred ca afirmatia lui Augustin trebuie inteleasa ca atunci cind il iubim pe Dumnezeu vom dori, vom incerca sa facem binele, sa facem ce e drept pentru ca binele fara dreptate, justitie, sau dragostea fara justitie nu este dragoste. Acum depinde de definitia pe care o dam justitiei sau de ce este just intr-o circumstanta sau alta. Viata este adesea mai complicata decit simpla. A spune ca putem oricind spune totul e o miciuna. Cineva spunea intr-o situatie extrema :”Noi ne spunem totul” si nu era decit o afirmatie mincinoasa si perversa. A spune „totul” poate ucide uneori. Din nou trebuie sa ne simtiti mici in situatii mari, si sa ne bazam pe har, pe gratie, pe mila lui Dumnezeu in smerenie.

    • ,,A spune totul” nu merge spre exemplu atunci cand cineva are o situatie medicala grea si medicul trebuie sa-i spuna de ce sufera. Ce altceva este efectul Placebo decat o minciuna … binecuvantata ?

      • Exemplu acesta este fara indoiala valid si oricine i-a un curs de consiliere sau in cursurile de psihologie se va spune clar ca a spune totul inseamna uneori a face mult rau si cel mai adesea exemplu pe care il dati este dat. Cazuri de boala terminala, cind trebuie spus, cum trebuie, spus, daca trebuie spus pacientului?

    • În cazul pacientului, intră în discuție și dorința/dreptul lui de a ști. Dar, altminteri, minciuna binecuvântată e o realitate.

      N-am dat tot contextul fragmentelor citate, dar acolo se dezvoltă problematica. Wurmbrand, de pildă, amintește situația în care ajungi să mănânci o mâncare proastă la cineva care s-a străduit o zi întreagă să pregătească. Ce-i zici? Adevărul? Spui un compliment de circumstanță, o minciună îmbrăcată în frumoasa intenție de a nu jigni.

      Wurmbrand mai invocă în sprijinul argumentului său și toată arta, care e scorneală de la un capăt la celălalt, chiar și atunci când se referă la evenimente reale. O repidiem doar pentru că e minciună?

  8. […] (11) (dyobodiu) 60. Poze/Video: Evanghelizare la Betel – 22 februarie (dejulevanghelic) 67. Acei mincinoși binecuvântați (drezina) 80. Însemnări (semi)exegetice la pasajul despre „Răpire” (1 Tes. 4.14‒18) […]

  9. Un film obligatoriu de vizionat pe această temă: Jacob mincinosul (1999), cu Robin Williams. http://port.ro/jakob_mincinosul_jakob_the_liar/pls/fi/films.film_page?i_perf_id=21840100&i_topic_id=1

    • Îmi amintesc că l-am văzut cândva, dar numai parțial. Și mi-a plăcut cât am văzut.

  10. […] Însemnări (semi)exegetice la pasajul despre „Răpire” (1 Tes. 4.14‒18) (2) (vaisamar) 95. Acei mincinoși binecuvântați (drezina) 99. Cronici mondene (83) Hristos Plus […]

  11. Minciuna bine ticluită ține de șiretenia șarpelui, dar noi am crezut că Isus a spus doar să fim blânzi-tâmp ca porumbeii.

    • Știam că răutatea tâmpește omul, probabil că același efect îl are și rigiditatea, legalismul, mai precis.😀

    • Rigiditatea și legalismul creeaza o atmosferă dictatorială și copii robotizați cărora li se dă peste mână la orice greșeală. Multe drame au fost și sunt, inclusiv copii ce și-au ucis părintele. Există o autoritate naturală, pe care Dumnezeu o dă bărbatului și pe care acesta trebuie să și-o asume, pentru a-și putea conduce familia și cu severitate și cu dragoste. În lipsa acestei autorități, familiile, ori din ce cult ar fi ele, vor pendula între libertarianism și autoritarianism.

  12. Foarte bine spus Teo. Cu siguranta nici unul din cei citati nu promoveaza minciuna si nu o considera indreptatita ca atare. Insa cred ca suntem chemati sa privim dincolo de regula, asa cum Wurmbrand spune: „Propria dumitale conștiință, dacă este călăuzită de Duhul Sfânt, îți va arăta în orice împrejurare a vieții ce să spui și ce să lași nerostit”. Cred ca aici insa merita mentionat si varianta taceri. Insa cand aceasta nu este posibila, in special cand este echivalenta cu o confesiune, precum in exemplul cu evreul si nazistul adus in discutie de tine, cred ca cuvintele rosite care protejeaza viata cuiva sunt de departe preferat acelora care il condammna la moarte. Ma feresc sa le etichetez ca „minciuna”, lasand aceasta pe seama lui Dumnezeu, singurul indreptatit a le recunoaste valoare in astfel de situatii.

    Si da, „minciuni albe” sau binecuvantate cum le numesti tu, le intalnim pretutindeni in viata de zi cu zi, in politeturi de circumstanta, in arta si in diverse ocazii in care recurgem la ele pentru a ne face viata personala sau a celor din jur mai frumoasa sau cel putin pentru a evita suferinta gratuita. De mentionat, ca cele mai multe dintre acestea nici macar nu au valuare de „viata sau de moarte” precum in cazurile aduse in discutie mai sus, iar exponenti pozitie „adevarului in toate rostirie” nu iau in considerare din diverse motive.

    Pentru Sami, care spunea ca cele spuse de tine inseamna ca „scopul scuza mijloacele” as spune ca eu inteleg din ce spui tu, si cei la care faci referire, este ca „scopul justifica mijloacele” si mai ales ca „nu toate scopurile sunt egale”.

    • Bună ultima observație. Nici eu nu cred că pot fi toate scopurile puse la același nivel de importanță.

      Da, există și varianta tăcerii. Dar niciuna dintre situațiile de mai sus nu lăsau loc de așa ceva.

      Cât despre minciunile zilnice, gândește-te la câte dialoguri în doi peri surprind copiii, iar părinții sunt nevoiți să schimbe subiectul, ca să nu ajungă anumite lucruri (încă prea complicate) la urechile copiilor. Eu nu cred că există părinți care răspund la toate întrebările copiilor numai și numai cu adevăruri depline. Dacă există, sunt dispus să le caut prezența și exemplul, căci e de învățat de la ei.

  13. Excelent articolul.

    E atat de usor sa discuti despre virtuti in contextul in care nu esti biciuit pana la sange si fortat sa le traiesti (virtutile).
    E atat de usor sa fii ateu cand nu stai fata in fata cu moartea, cand, fara sa vrei spui „Doamne!”
    E atat de usor sa teoretizezi cu privire la adevar si minciuna cand nici una din cele doua nu hotaraste daca traiesti sau daca mori.

    Eu invat din Biblie, atat cat reusesc cu mintea mea de european al timpurilor noastre, dar si de la cei care au trait in carnea si sangele lor Biblia.

    Tot Wurmbrand vorbeste despre sinucidere in locul tradarii. Pare contrar Bibliei (zic unii), desi Biblia nu vorbeste despre sinucidere. Dar aceasta e una din temele pe care noi, cei care traim timpuri de pace, o luam in usor, avand o teorie auzita de la unul sau de la altul.

    • „Teologie de birou” – cea care judecă situațiile limită ca și când le-ar cunoaște.🙂


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: