Acei mincinoși binecuvântați

Ca să ne amintim distanța etică dintre noi și eroii credinței ce populau închisorile comuniste, am ales câteva fragmente pe o temă deosebit de controversată: minciuna sau tăinuirea.

Pus să-și trădeze prietenii în timpul anchetei, Steinhardt găsește soluția salvatoare, pe care o descrie astfel în Jurnalul fericirii (am folosit ediția de la Dacia, 1998):

Iată a treia soluție: minciuna. Minciuna binecuvântată, șoptită de Hristos… Minciuna nerușinată, domoală, cât mai iscusită. Feciorul lui nea Tache vameșul. Tata la plecare: să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni. […]

Ce curios lucru: văd că dacă vreau să apuc pe calea creștinismului trebuie să mint… Trebuie să mint așa cum în matematici soluția uneori nu poate fi găsită decât mai întâi complicând datele, ocolind miezul problemei. Trebuie să mint. Asta înseamnă că lucrurile nu sunt simpl. Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăște pe cei ce complică lucrurile simple, dar nu mai puțin pe cei ce simplifică lucurile complicate. […]

Nu te poți refugia în imaginar: ești bun de front, bun de rezistență, bun de minciuni sfinte și grijului ticluite, bun de îndărătnicie. Ești bun de foc. (p. 14-17 passim.)

Wurmbrand, în pușcărie, jură că antibioticul primit de el de acasă, la care tocmai renunțase pentru a-l trimisese unui legionar înrăit, nu e al său. Un episcop catolic, coleg de celulă, ajunsese în pușcărie și îl trăsese după sine și pe un avocat care-l ajutase pentru că, întrebat de comuniști, nu putuse să mintă ca să-și protejeze colaboratorul. Wurmbrand îi spune:Citește mai mult »