Postat de: Teofil Stanciu | 09/01/2016

Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică

Scene de pe stradă - Giorgio Conrad (sura)

Scene de pe stradă – Giorgio Conrad (sursa)

Mai întâi, trebuie să precizez ce nu este acest text. Deşi tema se intersectează cu mediatizatul caz Bodnariu, ceea ce vreau să spun nu reprezintă o aluzie sau o interpretare a situaţiei lor. Subiectul este mereu de actualitate pentru părinţii creştini, independent de legi sau de reacții instituționale.

Pe urmă, acest text nu este un ghid de disciplinare a copiilor, fiindcă tratează punctual un singur aspect al disciplinei şi doar dintr-o singură perspectivă – o abordare negativă, după cum veți vedea.

În fine, acest text nu este o explorare completă a subiectului, ci doar o lectură personală, într-o cheie personală argumentată, a ideii din versetele biblice care menţionează pedepsirea fizică a copiilor.

Pornesc de la experienţa personală, invocată deja într-un alt context, de copil crescut în mediul evanghelic şi care, din timp în timp, auzea şi predici despre disciplinare. Evident că ideea de pedeapsă, indiferent de ce natură, nu este una confortabilă pentru copil.

Dar ce remarc retroactiv în discursurile de la amvon e faptul că părinţilor nu prea li se făcea vreun instructaj pentru aplicarea acelor versete care stipulează necesitatea pedepselor (fizice). Se considera subînţeles că n-o să-şi „nenorocească” copiii, însă nu exista vreun cadru orientativ. Se insista destul de mult pe benefiicile pe termen lung ale pedepsei, dar fără să se prevadă şi nişte… „norme de protecţia muncii”.

Un cunoscut pastor orădean afirma într-un interviu, din urmă cu câțiva ani, că pedepsele corporale devin cam inutile după vârsta de 5 sau 6 ani – nu mai reţin exact pragul, dar era unul preşcolar.

Dimpotrivă, în discursurile pastorale pe care le-am auzit adesea, bătaia părea a fi o permanenţă ce trebuia să însoţească mult şi bine copilul, până în adolescenţă sau chiar mai târziu. În interpretarea evanghelică populară, se spunea că părintele are dreptul să recurgă la pedeapsă atâta timp cât copilul trăieşte în casa părintească şi pe banii părinţilor.

Aşadar, părerile sunt împărţite, deci chestiunea nu e chiar atât de simplă cât ar putea părea la prima vedere şi nuanţele trebuie cântărite atent. Totuşi, nu voi discuta deloc despre oportunitatea pedepsei la diverse vârste, ci am vrut doar să schiţez un tablou al diversităţii interpretărilor.

O singură chestiune mă interesează, aşa cum anunţă titlul: ce nu presupune „nuiaua” biblică. Mi-ar fi plăcut, când îi auzeam pe pastorii care se ocupau de subiect, ca aceste versete despre pedeapsă să fi fost corelate mai clar şi mai des cu altele din Scriptură, în care se regăsesc sfaturile pentru părinţi. De pildă, există versetul din Efeseni care spune: „…părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”.

Dar aş începe chiar mai de departe. Sunt câteva locuri în Biblie unde este descris, prin diverse imagini, creştinul autentic: celebrele versete din Galateni despre „roada Duhului”, paragraful din Efeseni despre „armura creştinului”, hiper-invocatul capitol din 1 Corinteni despre „dragoste”, „Predica de pe Munte” etc.

Toate acestea conturează o întreagă pleiadă de însuşiri care se cere să însoţească o trăire creştinească şi pe care, străbunicii noştri creştini, le-au rezumat la 7 virtuţi de bază: trei teologice (credinţă, nădejde, dragoste) şi patru morale (înţelepciune/prudență, dreptate, cumpătare şi curaj/bărbăţie) – numele variază puțin de la o biserică la alta.

Premisa cu care lucrez e că, pentru a avea o imagine de ansamblu mai corectă, cazul particular al „nuielei” din Proverbe trebuie ancorat în această perspectivă moral-dogmatic-biblică mai cuprinzătoare asupra caracterului creştinului. 

1. Devine astfel evident că „nuiaua” nu este o unealtă prin care omul „firesc” (cum îl numeşte Biblia) să-şi descarce ieşirile nervoase sau frustări acumulate în alte contexte. Nu ştiu câţi dintre cei care recurg la pedepse fizice reuşesc să aplice aceste măsuri în momente de maximă luciditate. Prea adesea – cel puţin din observaţia mea – pedeapsa survine la capătul răbdării, când, exasperat, părintele îşi pierde controlul şi aplică „corecţia”.

Nu cred că versetele biblice care susţin pedeapsa legitimează acest caz. Dimpotrivă, dacă e să cotracarăm tot cu verset, atunci ne putem aminti despre foarte cunoscutul „mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (s.m.). Se poate înţelege omeneşte ieşirea – a greşi e omeneşte –, dar nu e cazul să-i adăugăm un fals fundament biblic! Furia omului nu e de origine divină.

Pentru a limpezi imaginea, aş întreba dacă părinţii care acceptă senin să se descarce pe propriii copii (la adăpostul Bibliei) îşi admit acelaşi comportament şi faţă de alţi adulţi. Mă gândesc că, dacă se întâmplă să-şi piardă cumpătul, un creştin simte nevoia să-şi ceară iertare pentru respectivul derapaj. Deci comportamentul este considerat neadecvat între maturi, însă acceptabil în raport cu propriul copil? Inconsecvenţa mi se pare clară şi culpabilă!

2. Nuiaua care sancţionează la copil un comportament neadecvat, dar pe care adultul şi-l îngăduie sieşi (de pildă, înjuri, dar pe copil îl plesneşti peste gură când înjură), e iarăşi fără acoperire biblică, fiindcă îl transformă pe părinte într-un ipocrit, care stabileşte standarde pe care el însuşi nu le poate respecta.

Aici nici nu mai e nevoie să ajungem la precepte biblice, e suficient să ne uităm la conflictele în care adolescenţii îşi acuză părinţii de ipocrizie – nu arareori, pe bună dreptate. Dar totuşi, ca să nu ne văduvim de perspectiva biblică, merită menţionate, ca ilustrare, toate apostrofările adresate de Isus fariseilor care au şi făcut ca termenul „fariseu” să fie adesea sinonim cu „făţarnic”.

Şi aici poate exista îngăduinţă faţă de ce e omenesc, căci e foarte posibil ca părintele creştin să lupte el însuşi cu atitudinea sau comportamentul pe care-l sancţionează la copil şi să dorească să-l ajute pe acesta din urmă ca, mai târziu, să nu aibă de purtat o luptă mai grea. Dar plapuma biblică nu poate fi întinsă încât să ascundă ipocrizia.

3. Nuiaua nu este o modalitate de a arăta copilului cine este „şeful” sau „cel mai tare”. Aici intrăm într-o zonă mai subtilă. Dar descurcăm iţele repede dacă ne gândim că unii soţi (sfătuiţi uneori chiar de către feţe bisericeşti cu autoritate în comunitate) îşi altoiesc soţiile pentru ca ele „să se teamă de bărbat”, să ştie „cine-i cocoşul în casă”.

Experienţa de la clasă (atâta câtă a fost) m-a determinat să-mi pun mari semne de întrebare vizavi de astfel de modalităţi de a te „impune”. Frica este, fără-ndoială, un factor important în controlul altora. Dar nevoia de a te impune violent denotă, invariabil, o carenţă a părintelui.

Sunt multe explicaţii psihologice în spatele dorinţei de a domina pe cineva. Complexe, frici, suspiciune, confuzie, traume. Nu dispun de priceperea necesară explicării lor. Dar fiecare părinte poate să se analizeze şi să vadă dacă nu cumva foloseşte nuiaua ca substitut pentru deficitul său de autoritate, deficit ce are o altă sursă şi care ar trebui rezolvat altfel. Iar dacă aşa stau lucrurile, iarăşi nu există vreo acoperire biblică pentru pedeapsă, ci doar o explicaţie umană şi eventuala îngăduinţă omenească.

4. Nuiaua nu trebuie echivalată, cu niciun chip, cu o pedeapsă divină. Probabil că vor fi câteva cazuri, rare, de oameni care ştiu că atunci când îşi pedepsesc copiii împlinesc efectiv o directivă divină (primită prin revelaţie directă). Și cu certitudinea absolută că și momentul, și metoda, și natura pedepsei sunt în deplin acord cu voia divină. Dar pentru ceilalţi rămâne mereu o umbră de îndoială, o incertitudine că am procedat exact cum trebuia.

Şi atunci ce facem cu versetele? Nu sunt ele suficiente pentru a atesta voia lui Dumnezeu? Ei bine, versetele pot spune ce trebuie făcut, dar nu şi cum trebuie făcut (loveşte-l la palmă, la fund; de două, de trei, de zece ori; cu nuia, curea, lanţ, bici; zilnic, săptămânal, bilunar, la nevoie etc.). Nu ne dau metodologia aplicării. Prin urmare, acolo unde interpretăm noi situaţia, trebuie să admitem din start că se poate să greşim. Ar fi poate mai folositor să nici nu fie invocate versetele nici ca justificare, nici ca explicaţie, mai ales în momente de criză.

Mi se pare o eroare gravă să echivalăm reacţiile noastre – adesea capricioase sau chiar greşite – cu părerea lui Dumnezeu despre un incident la care uneori am contribuit din plin. Cum spuneam şi cu altă ocazie, Dumnezeul supărăcios şi năzuros e un bau-bau păgubos, mai ales când e invocat în cauze foarte pământești. Poate că, pe termen scurt, câştigăm un plus de credibilitate sau autoritate, dar pe termen lung conturăm copilului o imagine bizară despre Dumnezeu.

5. Nuiaua biblică nu legitimează năravuri culturale. Proverbe precum „unde dă tata, crește” sau „bătaia e ruptă din rai” nu sunt, cum par unora, de inspirație biblică. Nici reacții precum „nu sunt oase rupte, nici capete sparte” nu au vreun temei biblic. Că pot fi torturi în toată regula care să nu lase urme prea mari pe piele.

Faptul că românii privesc cu îngăduință pedepsele corporale nu îi face automat mai creștini decât pe alții. Nici mai fideli vreunei morale mai biblice. Astea pot fi foarte bine niște iluzii convenabile, folosite pentru a justifica pedepse care seamănă numai în formă, nu și în conținut, cu ceea ce se consideră că spune Biblia.

Ne îndreptăm către o concluzie care ar suna cam aşa: nuiaua biblică nu trebuie să fie unealta defulării furiei (ceea ce poate determina ca pedeapsa fizică să fie nedreaptă, disproporţionată, crudă sau chiar sadică), nu trebuie să aibă ca efect (mai ales pe termen lung) întărâtarea copilului, nu trebuie să fie aplicată ipocrit, nu trebuie să fie o demonstraţie de forţă a masculului alfa, nu poate fi aruncată în seama lui Dumnezeu pentru a ne conferi un plus de autoritate, nici nu poate fi justificare spirituală pentru năravuri culturale.

Cum ar trebui să arate nu mă încumet să precizez. Experienţa mea e limitată la cazul propriei familii. Dar mi se pare destul de clar că cel mai adesea pedeapsa fizică e greu de înfășurat în învelișul care s-o plaseze pe un teren biblic solid. Cred că destul de frecvent se comit greșeli când se recurge la pedepse fizice. E greu să fii întru totul biblic, dar asta nu înseamnă că devii automat inuman sau monstruos.

N-am scris textul ăsta ca să arat altora cât de mult greșesc, ci ca un efort de a citi versetele despre nuia cu exigențele orientate spre părinte, ca personaj ce trebuie să împace litera legii cu spiritul ei, dar punându-se simultan el însuși în lumina imperativelor divine.

Nu fac caz de pedepsele corporale aplicate copiilor, dar nu cred că se poate face niciun titlu de glorie din asta decât cu riscul de a ieși de sub acoperirea sigură a principiilor biblice. Greșelile comise trebuie corectate, nu justificate.

Relaţiile pot avea mult de câştigat, în opinia mea, din felul în care este gestionat conflictul. Refuz să cred că, aici, în lumea afectată de cădere, obiectivul suprem ar fi evitarea conflictelor, fiindcă asta ar crea o falsă realitate care nu ajută pe nimeni. Mai degrabă cred că idealul ar fi consolidarea relaţiei inclusiv prin focul conflictelor.

În toată povestea asta, un lucru trebuie să rămână cert: iubirea necondiţionată a părintelui pentru copil. Asta a răspuns un om cu capul pe umeri la întrebarea: totuşi, ce e cel mai important în educaţia copilului?


Responses

  1. „Dragostea acoperă totul. …, nu se umflă de mândrie, iartă totul… etc.”
    Asta este rezolvarea tuturor problemelor legate de creșterea si educarea copiilor.
    Iubeste-I și ăsta e suficient.

  2. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  3. […] Notă: recomand o discuție mai aplicativă care poate fi găsită lecturând articolul Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică. […]

  4. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  5. Din nou: Bun, echilibrat, logic!

  6. Eu știu doar de o nuia părintească. Cea biblică … nu prea o cunosc.

    Am mâncat bătăi pe pâine pentru că eram rău. Nu am fost însă pedepsit pe nerept și nici nu am luat bătaie că erau părinții mei nervoși.

    Acum, la rândul meu am mai altoit odraslele când mi s-a părut necesar. Dar explicații divine nu am folosit ca să îmi justific acțiunile. Parcă as lua Numele Domnului în deșert. Și nici sentimente de vină nu am câtă vreme îmi iubesc copii.

    Oi fi un sălbatic …

    • like, krabule!

    • Krabul

      Nu sunteti singurul de aici care a mancat bataie in copilarie. Si sunt sigur ca nici nu v-a ,,cauzat” prea tare.

      Bataia poate fi insa o solutie doar de conjunctura si nu una cu efecte benefice pe termen lung. Imi amintesc foarte bine perioada gimnaziala cand asa-numitii ,,copii-problema” erau altoiti aproape zilic de profesori fara sa se obtina decat un efect imediat. Niciun copil-problema nu a fost schimbat in bine, pus pe linie dreapta, cu palmele peste ceafa sau trasul de par. Eu nu-mi amintesc niciun caz. Toti au iesit din gimnaziu asa cum au intrat. Deci bataia nu e o modalitate de educatie ci doar o manevra de conjunctura. In niciun caz o ,,bucata de rai”.

      Pe de alta parte trebuie sa spun ca
      nu ii am deloc la inima pe acei ,,hipersensibili” care se inflameaza atunci cand vad cate o invatatoare ca se rasteste un pic la cate un plod obraznic sau, si mai rau, terifiant aproape, il mai si smotoceste. Pe acesti ,,hipersensibili” ii invit sa faca o petitie la guvern sa se interzica sporturi precum boxul, rugby-ul sau luptele greco-romane. In cadrul acestor sporturi pregatirea incepe din frageda pruncie si ia ganditi-va cati pumni sau ghionturi isi ia de la antrenor sau colegii de antrenament bietul copilas pana sa ajunga un sportiv in toata regula, eventual campion olimpic. Credeti ca pumnii unui antrenor de box sunt mai suportabili (si evental mai putini traumatizanti) decat ciufuleala sau palma peste ceafa data de o tanti invatatoare ?

      Inca un like si de la mine …

  7. eu stiam ca zicala este „unde da mama, creste”. aia cu tata mi se pare infricosatoare.

  8. Reblogged this on Persona.

  9. […] 13. Cel puțin zece motive pentru care susțin protestele împotriva Barnevernet (vaisamar) 24. Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică (drezina) 39. SONDAJ: Sunteți de acord ca în Constituţie să scrie că familia e formată din […]

  10. daca in timp ce pedepsesti copilul ii citezi biblia ai 99%* sanse sa obtii un adult care va respinge crestinismul, si eventual il va combate fervent.

    inca ceva: daca nu pedepsesti comportamentul rau imediat dupa ce s-a manifestat atunci risti sa faci mai mult rau decat daca-l lasi nepedepsit. adica daca zici „o sa ma calmez, mai meditez, si dupaia aplic o pedeapsa”, si lasi sa treaca jumate de ora, o ora, copilul deja face altceva. tu vii cu pedeapsa, si copilul va asocia la aceasta activitatea imediat precedenta (poate se joaca, poate-si face lectiile). asta e valabil mai ales la copiii mici care nu tin minte prea multe. si atunci mai bine faci totul uitat. si mai grav e cu „lasa ca vine tata acasa si-i spun”. mai rau cred ca terorizezi copilul.

    „…părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”.
    da, sigur… aia nu era intaratare, era copilul razvratit, sau i-a luat anturajul mintea, sau e nebun. e un citat atribuit sefului Protectiei Copilului Timis, parca, in care persoana spune ceva de genul „parintii trebuie sa invete ca copiii nu sunt proprietatea lor”. imediat au aparut pancartele cu „daca statul vrea copii, sa si-i faca”**.
    1. noi toti suntem statul pana la urma (sau tara). acum le multumim eroilor pentru sacrificiu, dar n-am vazut la noi proteste ca „daca statul vrea soldati, sa si-i faca”. si oamenii aia erau copiii cuiva (ca doar la oaste sunt luati tinerii, nu pensionarii). e bine cand altul moare ca sa-ti asigure niste drepturi si libertate, dar cand vine vorba de ograda evanghelica… stai, ca cetatenia noastra e in ceruri (sau macar in SUA), noi nu ne bagam. eu am cunoscut un misionar care participase la razboiul din Vietnam. dar pocait romana pregatit sa moara pentru Romania nu am vazut, spre rusinea mea.

    2. nu cred ca acel oficial a vrut sa spuna „guvernul va ia copiii”. poate a vrut sa spuna ca ar trebui sa reconsideram mentalitatea romaneasca ce se transmite prin expresia „eu te-am facut, eu te omor”. hai s-o mai imblanzim, dar sunt multe familii in care copiii sunt un fel de bunuri de care se dispune mai mult sau mai putin. ii e lene parintelui sa duca gunoiul? trimite copilul. e nevoie de niste bani in plus? alocatia e la indemana. se iau decizii mai mult sau mai putin importante? ce, pai e copil, ce stie, sa faca cum ii zic eu si gata. ce conteaza ca poate ii produci o trauma, sau ii distrugi increderea (am zis una, facem alta, fara ca macar sa anuntam ca ne-am razgandit). noi mergem inainte, ca de aia suntem adulti. dupaia ne miram de anumite comportamente si cautam sa dam vina pe oricine altcineva.
    mai grav e cand copilul devine sacul de box (la propriu sau la figurat) al unui parinte care a avut o zi proasta la servici. e tare „frumos” cand venirea parintelui acasa seara e prilej de stres in loc de fericire. si asta pentru ca, nu-i asa, copilul sta acolo pe banii parintelui, pentru el munceste, e normal sa mai suporte si consecinte, nu?

    * – procent oferit exclusiv pentru efect artistic. rezultatele pot varia.
    ** – vezi ultimul paragraf din http://adevarul.ro/locale/timisoara/marturia-bodnariu-romanul-caruia-norvegia-i-a-confiscat-cei-5-copii-detalii-ancheta-tinuta-secret-norvegienii-cunosc-socati-1_569291fd37115986c65802d7/index.html

    • erata: mai bine citam versul „ma pregatesc sa fac copii ca sa-mi spele pe jos”. aia cu omoratul e cam extrema, desi daca a ajuns zicere populara inseamna ca nu e chiar un lucru izolat.

  11. Am avut harul sa primesc lumina cu privire la cat de distrugatoare este o lovitura fizica in educatia unui copil si ma declar aici un parinte intelept, cu un copil NEbatut, disciplinat, iubitor, dezvoltat armonios, un copil care stie ce e binele, raul, iubirea, increderea, care stie ca mami si tati gresesc deopotriva, care stie ca respectul merge in ambele sensuri. Oameni buni, cititi si analizati cartile de psihologie si cele care trateaza conceptul de parenting (cartile alea bune zic) si analizati in profunzime efectele pe termen lung ale prezentarii unui Dumnezeu tiran in fata unui copil care abia pricepe lumea din jurul lui!!! Nu sunt exeget, dar stiu si eu (si multi altii) despre cum se interpreteaza cartea Proverbelor si a Psalmilor, despre simbolistica si despre ce e literal sa nu.

    • Parentingul pleacă de la premiza că toții ne-adulții sunt doar niște ”copii”. Și cam un singur tip de copil. Nu prea sunt variații de copii.

      Cobor puțin în regnul animal. Nu sunt doar căței pe lume. Ci sunt căței de caniș, căței de rottweiler, căței de pitbull și tot așa. Dacă creșteți greșit cățelul, o să aveți de ce plânge mai târziu când va fi câine.

      Așa și cu copiii. Dacă aveți un copil liniștit, felicitări. Dar dacă el este un alpha male, o să aveți de furcă pe viitor.

      Eu sunt un fost copil bătut. Dar dacă nu eram bătut, acum eram de mult dus de pe lumea asta. Nu regret că am fost bătut. Și dacă m-ați fi educat dvs la adolescență, vă mâncam pe pâine la micul dejun.

      • Sigur, e dreptul dumneavoastra sa spuneti ce doriti. M-ati facut sa zambesc cu mancatul pe paine. Evident, nu putem alcatui un scenariu in care sa va pot demonstra contrariul. Un singur lucru imi permit sa aduc in discutia (asta directa cu dvs).Permiteti-mi sa va spun ca faceti o mare confuzie: : Lipsa bataii NU INSEAMNA lipsa disciplinei. Copilul meu NU este lasat in voia lui. Dimpotriva, disciplina joaca un rol esential in familia noastra. Atat eu, cat si sotul meu, discutam in permanenta ce si cum facem, cum abordam problemele care apar zilnic.

        Poare ne „intalnim” peste ani, cand copilul meu va putea demonstra validitatea unei educatii fara bataie.

        • Noi am fost 3 frati (2 fete si un baiat). Eu si sora mea mai mare am mancat bataie. Sora noastra mai mica nu, pentru ca la ea nu a fost nevoie sa se ajunga pana acolo. Toti 3 am fost educati si suntem bine desi parintii sunt oameni simpli.

        • Sa nu facem confuzie intre bataie si disciplinare. Aveti un singur copil? Deci, sa inteleg bine: 2 adulti la un copil. Hmmm… Mai incercati inca vreo 4, sa vedem cum va descurcati. Sa nu-mi spuneti ca nu trebuia sa faca atatia copii, daca nu se descurca. Ei bine, eu cred ca s-au descurcat foarte bine si eu ii apreciez pentru puterea pe care o au in aceste circumstante.
          Eu sunt impotriva violentei, dar aici nu e vorba de violenta, e vorba de disciplinare in dragoste, nu din manie sau din frustrare. Nu pot sa pricep de ce oamenii nu pot sa faca aceasta distinctie. Ceva e putred in gandirea asta moderna.

          • Nu doresc sa intru in polemica cu dumneavoastra. Nici nu va cunosc. Ne in regula insa sa imi imputati: „Sa nu-mi spuneti ca nu trebuia sa faca atatia copii, daca nu se descurca.” Habar nu aveti ce gandesc pe marginea acestui subiect. Va las (cu discutia) sa va bateti copiii, nepotii si pe altii. Va doresc o zi buna. E ultima replica pe care o scriu aici. Cu respect…

        • Intentia mea nu a fost sa va jignesc cumva. Daca v-am suparat, imi cer scuze. Doar am vrut sa spun ca e mai greu cand ai mai multi copii (va spun din experienta: la mine urmeaza al 3-lea), desi ii iubim pe toti.
          Cand trebuie sa te ocupi de mai multi copii in acelasi timp, iti trebuie multa energie (mai ales mamei, care sta cu ei acasa). Poate o solutie ar fi sa nu dam in cap la cei care au alte metode de crestere a copiilor si sa nu consideram ca doar o metoda e „The One”.
          Eu, personal, primul lucru pe care il fac cu copiii mei, cand ii disciplinez, e sa vorbesc cu ei, sa le explic ce au gresit, sa le arat care sunt consecintele faptelor lor pentru cei din jur.
          De multe ori nu e nevoie de pedepse, decat in cazuri de sfidare mai severa si nu trebuie neaparat sa fie pedeapsa fizica, poate doar trimis in alta camera, pana se linisteste si se descarca emotional. Dupa asta, suntem cei mai buni prieteni.
          In cele mai multe cazuri nu merge doar cu discutii inteligente.

          • Nu m-ati jignit. Si sunt sigura ca sunteti un parinte bun. Sunt sigura ca dragostea pe care le-o aratati va fi balsam pentru inima lor. Noi nu putem fi perfecti in meseria de parinte. Dar am invatat ca greselile noastre (daca nu persistam in ele) sunt vindecate prin dragoste. Mai cred ca Dumnezeu onoreaza o inima care cauta, care incearca, care doreste mereu mai bine. Fiti binecuvantat!

  12. […] inițiată de Mihai Gîdea (dininimapentrutine) 17. Alegerea unui pastor (comunitateacaras) 37. Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică (drezina) 55. Bodnariu, numele unei drame (simfelixmarblog) 73. Semnează petiția pentru familia […]

  13. Foarte de acord.
    Citind zilele astea atâtea articole despre violenta in familie, traume si consecinte, am tot facut conexiuni cu copilăria mea si mi-am dat seama ca sufar si astazi de pe urma tratamentelor de disciplina aplicate de parintii mei. I-am iertat (desi nu mi-au cerut niciodata iertare, probabil pt ca nu considera ca au procedat greşit) pt ca ii iubesc si am incercat sa ii inteleg.
    Am constatat cu enorma parere de rau ca am aceleasi tendinte cu copilul meu, si ca uneori fac eforturi mari sa il corectez ajutându-l sa inteleaga ce a greşit. Stiu ca asta m-ar fi ajutat pe mine in viata. Parintii mei atunci cand nu mai aveau argumente pt a-si sustine p d v imi spuneau sa nu mai comentez, si nu mai aveam voie sa spun nimic. Au fost momente de grea cumpana in viata mea de copil si adolescent, si daca nu m-ar fi pazit Dumnezeu, cine stie pe unde as fi fost acuma. Protectiei si indrumarii Lui datorez urma de om care sunt astazi si care incearca sa reintregeasca ce a fost bucatelit candva si care spera sa nu faca aceleasi greseli ca parintii lui.
    Totusi, cu toata bataia si toate restrictiile, neajunsurile, lipsurile (si nu ma refer la cele materiale), am stiut ca parinti mei cred ca asa vor scoate din mine ce e mai bun, si ca o făceau pt ca ma iubeau (si pt ca nu se pricepeau altfel).
    Am avut momente in care am vrut sa fug de acasa, dar nu aveam unde si apoi mai era si rusinea parintilor, si tabloul revenirii fiului risipitor…. Cu toate acestea, daca cineva mi-ar fi spus ca vrea sa ma ia de langa familia mea si sa ma dea alteia, as fi refuzat categoric.
    E drept ca noi românii suntem mai stresaţi si mai nefericiti ca alti europeni, dar crestini fiind, ar trebui sa actionam cu mai multa dragoste si calm.

  14. […] ce am îndrăznit să scriu articolul sceptic despre cazul Bodnariu, am primit „urări” și apostrofări aspre din partea taberei militante. Nu le-am lăsat […]

  15. Fain ! Mi-a placut foarte mult si ceea ce a punctat Krabul !

  16. […] … o viata de om care a facut „painea noastra cea de toate zilele…” (petricamoisuc) 77. Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  17. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  18. […] concluzie, când versetele din Proverbe nu sunt folosite (eronat!) pentru a camufla diverse carențe caracteriale sau deficite educaționale, pe ele nu se poate construi în mod just și coerent o pledoarie pentru obligativitatea pedepsei […]

  19. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  20. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  21. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  22. […] discutat deja din mai multe puncte de vedere acest subiect (puteți vedea aici și aici) și nu vreau să revin asupra acestor unghiuri, ci promit un text final separat pentru […]

  23. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  24. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  25. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  26. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]

  27. […] Sfaturi pentru părinți (9) – Ce nu (cred că) înseamnă „nuiaua” biblică […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: