O spovedanie continuă și chinuită (2)

sweetclipart.com
sweetclipart.com

 

Scurtă incursiune printre temele nemărturisite ale filmelor americane

Continuare de aici.

■ A doua șansă este o altă temă obsesivă (vedeți, de pilă, filmele cu Nicholas Cage). Chiar și în iad, ni se sugerează, poate exista încă o șansă pentru un om care vrea să devină bun. E un fel de variantă macho a concepției teologice numită apocatastază.

Doar că în filme, nu prea apare vreun dumnezeu/Dumnezeu, ci individul deosebit de arțăgos și stăpân pe destinul său, plus niște arătări spăimoase ce ar putea fi demoni. Partea bună e că acest gen de filme insistă pe ideea că faptele au consecințe, că libertatea și voluntarismul extrem nu rămân fără urmări. Iar la sfârșit, fiecare trebuie să-și asume urmările acțiunilor sale.

Această temă mai ascunde și teama de eșec. Certitudinea că ar exista pentru fiecare și a doua șansă ar diminua puțin din angoasele unui eșec în viață. Tema reprezintă o formă de a prospecta viitorul în speranța că rateurile de pe parcurs – pentru care nici măcar nu suntem întotdeauna răspunzători, ba chiar le comitem fără să fim conștienți, uneori – nu ne vor pecetlui definitiv destinul.

Lipsa acestei șanse suplimentare este privită uneori ca o adevărată nedreptate. Ca și cum orice om ar avea dreptul să își răscumpere eroarea săvârșită.

Două îmi par a fi premisele care alimentează această idee. În primul rând, micimea omului și ignoranța lui îl fac vulnerabil în fața unor decizii cruciale pe care ar putea foarte bine să le rateze. Iar în al doilea, trebuie ținut cont de faptul că unii se deșteaptă abia după ce comit o eroare.

În subtextul acestei teme se poate citi nevoia de mântuire a omului și mai ales valoarea harului (căci ce altceva este a doua șansă?). Acestea capătă însă o haină laică.Citește mai mult »