Postat de: Teofil Stanciu | 27/02/2013

Am vrea să știm dacă interlocutorii sunt vii

Dacă ar fi să mă iau după câteva interviuri recente și după altele mai vechi care-mi vin în minte, mai că aș zice că unii dintre jurnaliștii creștini se străduiesc să-și facă emisiunile în cel mai anost mod posibil. Să transforme orice discuție într-un pretins dialog în care tot ce se întâmplă este că invitatul și gazda emisiunii se încuviințează reciproc de la început la sfârșit.

De pildă, la întrebarea foarte spectaculoasă: „Mai avem nevoie de icoane în zilele noastre?”, un preot ortodox răspunde, în mod absoltul surprinzător: „Sigur că mai avem nevoie de icoane”. Evident, nu v-ați așteptat la asta.

Stați că avem și noi performerii noștri. Când interlocutorul este întrebat „Și Dumnezeu ți-a schimbat viața, nu-i așa?”, răspunsul absolut năucitor este „Da”. Cine s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns? De fapt, ce ar putea răspunde sărmanul invitat?

Să nu mă înțelegeți greșit. Cred că e o minune când viața cuiva se schimbă, cred că un ortodox (sau chiar și un heterodox) poate să aibă trăiri sfinte în fața icoanei. Dar pentru asta nu trebuie să-i întrebi pe respectivii „Nu-i așa că…?”, iar ei să-ți răspundă (oricum nu prea au de ales): „Ba, sigură că da…”

O fi lipsă de imaginație, o fi altceva, nu știu. Dar n-ar fi rău ca măcar să se simuleze un dialog autentic. Din aceste tămâieri reciproce ai impresia că totul e un fel de mascaradă, că dialogul viu și inteligent, întrebările pertinente și percutante nu pot face parte din arsenalul creștin.

Stimați amfitrioni de emisiuni care procedați astfel, mângâindu-vă invitații cu întrebări ce au răspunsul inclus sau subînțeles, faceți un mare deserviciu creștinismului. Lăsați să se înțeleagă că pe la noi nu se practică decât interacțiunea superficială și discuția contrafăcută. Dați impresia că interlocutorii dvs sunt incapabili să răspundă la o întrebare adevărată. Par ușor prostuți și neaveniți în platou.

Pe noi, pe cei care vă privim, ne interesează să aflăm că interlocutorii sunt vii. Chiar dacă ar fi sfinți urcați în calendar – ceea ce nu e cazul cu niciunii – am vrea să știm prin ce dificultăți au trecut ca să ajungă acolo. Am vrea, poate, să știm, ce slăbiciuni au învins, ce vise au fost nevoiți să abandoneze sau, dimpotrivă, ce idealuri i-au însuflețit.

Am vrea să știm despre dilemele lor etice și existențiale, despre vulnerabilități și virtuți, despre libertate și constrângere și câte și mai câte.

Nu ne interesează dulci periaje care să asigure o emisiune liniștită. După cum nu ne-ar interesa nici țâfna preluată de la diverși „moderatori” fără niciun Dumnezeu (în afara celui care patronează televiziunea unde lucrează ei).

Omul pe care-l invitați nu trebuie atacat josnic, nici linșat în fața privitorilor, însă are dreptul să pară viu, nu o bandă de magnetofon care se derulează de la sine, monoton, cu mici îmbărbătări din partea unui moderator-umbră, care mai „bagă” câte un refren.

Există un stil consacrat al „dialogurilor” creștine mieroase, care nu spun nimic nou celui ce cunoaște subiectul discutat, iar celui ce nu-l cunoaște îi dă impresia de fals și conspirație. Dacă invitații nu admit întrebări „incomode”, păi să stea acasă, că oricum fac mai multe deservicii decât servicii „mărturiei creștine”. Dacă se tem de viață și de „complicații”, să nu iasă la lume, că artificialitatea se simte.

Între dulcegăriile fără miză, obscenitățile fără perdea și arțagul țopârlan, mass-media creștină ar avea șansa dialogului decent, percutant, actual, dimanic, nepărtinitor, fără dedesubturi politice, fără manipulări ale telespectatorilor.

Însă pare, cel puțin prin unii dintre realizatori, că se complace într-o monotonie somnolentă. Se prea poate să nu înțeleg eu miza și acestea să fie cerințele publicului. Dar am impresia că foarte puțină lume chiar crede în ceea ce face și chiar face în ceea ce crede. Mai degrabă, peste tot, rămâi cu senzația că, din pricina unor interese (care pot fi mai nobile sau mai meschine), fiecare musai să joace un rol. În care, fundamental, nu poate crede până la capăt.


Responses

  1. Majoritatea intervievatilor si intervievabililor evanghelici vor, de obicei, intrebarile scrise cu cateva zile inainte si ai face bine sa nu te abati de la ele. Sau cei putin cei cu care am avut eu de a face. Decat un interviu cu un „preasfintit” evanghelic, mai bine 10 cu „filisteni”.

    • E firesc, probabil, să știi câte ceva dinainte, ca să te poți pregăti. Dar te-apucă somnul să auzi interviuri d-astea în care cred că jurnalistul nici nu știe ce spune invitatul.

      Oricum, nu despre tine era vorba, iar despre șefii tăi nu putem vorbi…😉 decât de bine🙂

      • cand vorbesti despre trairile tale zilnice, despre lecturi,despre preocuparile esentiale nu ai nevoie de pregatire… si atunci esti viu si cand ai un moderator pe masura nu mai este nimic artificial…dar cand apar parerea de sine slava oamenilor… totul devine mort.

        • Văzusem un interviu, cu un om foarte viu, cu care vorbesc periodic și care are sclipiri, prezență de spirit, umor. Un amfitrion pe măsură ar fi putut scoate multe lucruri frumoase de la el. Noroc că istoria lui era oricum consistentă și chiar spectaculoasă.

  2. Exact aceeaşi impresie o am vizionând anumite emisiuni creştine. O lânceazeală totală, o lipsă de însufleţire, întrebări previzibile şi răspunsuri pe măsură. Păcat de unii invitaţi de calibru de la care ai putea obţine nişte declaraţii inedite dacă ai avea un pic de curaj să-i provoci. Moderatorii urmăresc rigid un desfăşurător în loc să se prindă ca un cârlig de afirmaţiile interlocutorului.
    Titlul e foarte inspirat!

    • Da, de acord. Și uneori mai și simulează foarte prost autenticitatea. Deși, cred, unii chiar ar dori ceva mai autentic, dar nu știu cum să obțină acest lucru, nu prea au soluții. Ne omoară nevoia asta de a fi mereu „exemplari”.

  3. Pare ca luati in discutie acel gen de intrebari-cliseu, regasibil de altfel intr-o gama larga de emisiuni, nu numai cele cu profil religios, in care cel ce intreaba nu cauta de fapt un raspuns. E si foarte raspandita manevra de a-l determina pe invitat sa afirme un lucru pe care intrebatorul il doreste afirmat. In acest caz evident ca plictiseala il cuprinde pe privitor. daca nu si inervarea din cand in cand. Iar ambele stari sunt nocive pentru profilul emisiunii. Se da impresia unei ,,epuizari” in materie de argumentatie. Eu daca imi propun sa denigrez un cult, si cunosc unul sau mai multi membri ai acestuia care au prea putin de transmis, sunt complet neinteresanti si ,,nepenetranti” pentru public, exact pe aceia ii voi invita. Si chiar cat se poate de des. E o cale mai sigura de a-mi atinge scopul fata de o propaganda inversunata pe fata.

    Nu spun ca cei care fac astfel de emisiuni au idei ascunse dar daca efectul e acelasi, pana la urma tot cum nu trebuie sa iasa iese.

    Desigur, mai exista si varianta cand numai realizatorul e anost si in acest caz misiunea invitatului devine uneori destul de dificila.

    Dupa parerea mea, in genere, prezentele anoste se pot asocia cu o mare doza de incultura si cu o incapacitate de a pune problema.

    Scuzati-mi ,,aciditatea”.

    • Ați deschis problema către un subiect cu adevărat „generos”: manipulare. Da, nu mă gândisem că și așa s-ar putea pune problema. Delimitând însă aria mea de interes ca mărginindu-se la media creștină (asumat public – Credo TV, Trinitas, Alfa și Omega, Speranța plus toate radiourile), am plecat de la premisa unor bune intenții prost instrumentate. Dar, aveți dreptate, se poate obține același efect nociv asupra publicului chiar dacă nu a existat o intenție malefică la mijloc.

      Nu prea am discutat – deși am menționat-o – situația când interlocutorul e extrem de rigid și nu vrea să iasă din clișeul său drag și congelat.

      • E si ultimul caz o posibilitate dar daca vorbim de interlocuitorul invitat nu mai e vina presei ci doar a invitatului. Apare aici riscul ca ultimul sa ,,strice” o emisiune chiar daca realizatorul acesteia e unul foarte capabil.

        • Nu sunt rare nici aceste cazuri, din ce-mi aud „urechile”.

  4. Sunt emisiuni şi emisiuni. Public şi public. Deci nu am scris nimic.🙂.

    Dar ca să vorbesc despre mine, spre a dovedi că sunt viu, vă mărturisesc că am ascultat vreme de 7 ani Radio Trinitas (când eram în trecere prin Moldova, apoi în restul ţării apoi la TV). Şi îl ascult şi acum.

    Emisiunile de care vorbiţi, acum nu le mai ascult. Însă vreme de 5 ani le-am sorbit. Pentru că îmi arată că există o viaţă (la nivel vegetativ să zicem) dincolo de orizontul meu gri de până atunci. Emisiuni seci în care un preot a ridicat o biserică şi a primit ajutor de la unul şi de la altul. Că a ajutat pe unul sau pe altul etc. Nimic spectaculos dar o prezenţă care m-a întărit în faptul că cineva facel lucruri mici pentru ca din ele să poată ieşi şi lucruri măreţe.

    În general la emisiuni de genul acesta mă deranjează mai mult denigrarea altor culte. Lucru care m-a zgârie la creier.

    • Bună revenire (asta în paranteză)!

      Omul viu (în mai multe sensuri) zic eu că se vede din ultimul paragraf. Mă bucur că vă deranjează asta.

      Dar, de altă parte, poate că nu vorbim chiar de același gen de emisiuni. Că și eu am ascultat monologuri anoste cu folos. Însă postarea mea viza mai degrabă emisiuni care se pretind interactive: adică chemi un om ca să-i iei un interviu, ca să faci un dialog (nu doar o emisiune informativă) și te alegi cu o blegeală generală. Nimeni nu spune nimic.

      Rămâne însă demn de luat în seamă un aspect pe care-l remarcați: receptivitatea celui care dă pentru prima dată de aceste lucruri, foamea lui de a acumula. Dar chiar și asta ar fi altfel împlinită dacă nivelul ar fi unul mai bun. Căci i-ar crește mai repede și mai bine poate discernământul, nu ar ajunge să creadă (nu e cazul dvs, dar e al altora) că totul e roz, ca abia după ce se lovește cu capul și disperă să afle că la nimeni nu e roz bombon.

      Dar, de altă parte, poate că nu vorbim chiar de același gen de emisiuni. Că și eu am ascultat monologuri anoste cu folos. Însă postarea mea viza mai degrabă emisiuni care se pretind interactive: adică chemi un om ca să-i iei un interviu, ca să faci un dialog (nu doar o emisiune informativă) și te alegi cu o blegeală generală. Nimeni nu spune nimic.

      Rămâne însă demn de luat în seamă un aspect pe care-l remarcați: receptivitatea celui care dă pentru prima dată de aceste lucruri, foamea lui de a acumula. Dar chiar și asta ar fi altfel împlinită dacă nivelul ar fi unul mai bun. Căci i-ar crește mai repede și mai bine poate discernământul, nu ar ajunge să creadă (nu e cazul dvs, dar e al altora) că totul e roz, ca abia după ce se lovește cu capul și disperă să afle că la nimeni nu e roz bombon.

  5. Am revenit în scris. În citit v-am urmărit. Am o datorie la dvs cu privire la Petra pe care mi-e lene să o formulez. Dar subiectul mi se pare incitant. Ca şi cel cu privire la secretul lumii.

    Poate sunt gică contra. La acest subiect. Şi detaliez ca să mă înţelegeţi şi poate să vă înţelegeţi.

    TV şi radio creştin. Două tipuri de media diferite, oarecum complementare. Dar care au un scop. Şi dacă scopul este scos din context atunci în inimă intră plictiseala. Scopul mediei creştine, cred eu, este de a da mărturie despre viaţa creştină. De a informa creştinii despre cotidian. De al aduce la comuniune creştină prin tâlcuiri, mărturii, exemple. Nu cred în evanghelizări TV, în minuni TV, în mărturii cutremurătoare TV. Pentru că dacă ar fi fost bine aşa atunci Dumnezeu stingea soarele şi stelele pentru câteva zile şi dădea un film pe cer pentru toţi. Nu îşi trimitea Fiul cu preţul răstignirii. Făcea un show şi gata.

    Daca la radio nu ai imagine, înseamnă că poţi să îţi vezi de ale tale şi să asculţi. Şi să fii cu mintea/inima la Dumnezeu, pe cât îţi permite activitatea curentă de la muncă. Ora et labora. Şi la TV, dacă l-ai folosi pe post de radion (ai stinge imaginea) ar fi acelaşi lucru. Însă venim să privim TV creştin cu ochiul de păgân. Venim cu doi ochi la 3 posturi creştine după ce ni-i spălăm în 100 de posturi păgâne.

    Ne aşezăm în fotoliu, acelaşi la care am văzut poate un film de groază ieri, cu morţi şi sânge pe pereţi, şi dăm drumul la postul TV creştin. Să ne luminăm întunericul sufletului. Şi Inima noastră, care s-a împietrit exact de la ce am văzut la acest obiect numit TV, stă rece stană. Nu mişcă de loc. De ce să mişte? Dintr-un buton raţiunea plictisită şi mândră schimbă postul (ştiu pasajul pe dinafară şi popa/pastorul ăla oricum e de la ţară şi nu prinde la rafinamentul meu). Şi iar pistoale, hoţi, hălci de oameni în valiză etc. Şi iar TV creştin … Şi iar nave spaţiale, fete dezbrăcate, schimb de mame etc ….

    Păi oare nu aşa priveam noi pe popi/pastori înainte de convertirea nostră? (A celor căzuţi şi ridicaţi prin spovedanie/botez). Nu erau ei zaharisiţi şi plictisitori? Nu ne spuneau ei tot felul de pilde dar noi nu auzeam decât un lucru: că facem rău şi că bine este doar la El (Hristos) şi la Biserică (creştinătatea)?

    Aşa este şi cu TV creştin. Este calm, fără spectacol. Şi pentru un invalid/bătrân este mană cerească. Bunica mea nu poate citi decât litere A5. Dar stă la Trinitas TV. O linişteşte. Îi dă pace pentru că nu poate merge la slujbe, nu poate citi rugăciuni.

    Poate că noi, persoane valide, nu avem nevoie de TV creştin. Poate că noi trebuie să mergem în lume să lucrăm creştinismul. Eventual să ajungem exemple care să fim prezentate pe TV creştin.

    Poate că aici este problema. În loc să lăsăm pe Hristos să ne lucreze, noi ne aşezăm la TV şi îl lăsăm pe televizor să ne lucreze, crezând că Hristos este în el.

    Am văzut şi TV creştin spectacol. Mă scuzaţi dar este dracul pe pământ. TV evanghelic american. Cu rugăciuni la telefon. Cu martori aduşi sa explice cum au sunat ei la telefon cand nu aveau timp ca sa se roage şi cum a reusit apoi in viata.

    Sau la OTV, evanghelizarea braziliană direct în Pantelimon. Lucrată perfect. Pastori cu rol de popă. Aşa ceva nu am mai văzut!!!! Ritual ortodox, spectacol american în stil brazilian, popor prostit, bani luaţi. Fără Hristos.

    • Ați înfățișat niște situații limită. Eu cred că putem ajunge la un „compromis”. Televiziunea și radioul creștin nu e necesar să fie numai pentru bunici, deși trebuie să fie și pentru ele. Dar nici nu trebuie să fie excesiv de „relevante” pentru tinerele generații.

      Dacă acceptă însă să intre pe piața media, care este prin definiție o formă de „avangardă” a bisericii, atunci cred că are măcar datoria să înfățișeze viața creștină și cu învățăturile ei, dar și cu praxisul ei.

      Adică, nu vrem mărturii cutremurătoare, dar dacă tot e o discuție, să fie vie, nu tămâieri reciproce între doi oameni care sunt cu gândul la altceva. Într-o predică, da, se pot relua idei, învățături, e bine să le avem repetate. Dar, când vine vorba de oameni vii, de ce ne-am ascunde că sunt vii și că au și suișuri și coborâșuri în viață?

      Pe mine nu predica sau repetiția mă sperie, nu monotonia, ci aspectul încremenit, mort, de oameni prefăcuți, care nu interacționează cu viața, care stau în turnurile lor de fildeș religioase și ne aruncă sfaturi imposibil de urmat, în vreme ce noi ne zbatem cu tot felul de dileme și luptăm cu ispite pe care nici măcar nu le cunoaștem bine.

  6. Teofil, trupul este intruparea spiritului. Fapta este întruparea credinței. Credința fără faptă este moartă, oricât s-ar enerva Luther și urmașii lui. Credința fără faptă este un slogan abstract. Este nimic. Credința are nevoie de trup. Altfel este nimic.
    Ei, pe acești interlocutori de care vorbeși îi putem judeca după faptele lor. Iar dacă aceștia din faptele lor arată că ar fi falși, fazi, neinteresanți, manipulatori, înseamnă că aștia sunt ei cu adevărat și pe dinăuntru. Ce este în inimă iese pe gură.
    Dacă ceea ce iese pe piață pe taraba evanghelică nu este autentic înseamnă că trebuie să recunoaștem, oricât de neplăcută ar fi evidența, că asta suntem, și nu putem fi altceva. Te-ai aștepta ca evanghelia autentică cu care ne batem noi în piept să „producă” oameni autentici. Dacă nu suntem autentici la scară largă poate avem probleme cu evanghelia, cine știe…

    • Asta înseamnă că un tetraplegic mut şi orb nu se poate mântui? Zic orb ca să exclud faptele făcute cu ajutorul unui calculator cu Windows şi comandă din priviri.

      • Şi hrănit numai cu perfuzii, ca să nu poată lua Sfânta Împărtăşanie. Or fi şi cazuri din astea – am auzit de mulţi copii care au băut sodă caustică, dar aveau totuşi un tub legat direct în stomac, deci trebuie ceva mai drastic.

    • Agnusstick, să nu-l ispitim pe Dumnezeu. Să facem teologie din reguli, și apoi din excepții. Sau să nu facem deloc teologie din și pentru excepții.

      • Îndemnul cu ispitirea lui Dumnezeu vi l-ați aplicat deja? Merge și cu „Să facem teologie, nu ideologie prin care ne înjosim permanent frații împreună cu care am mers până acum”, sau „Să ne aplicăm mai întâi nouă teologia, ca să știm ce avem de făcut cu frații rătăciți”.

      • Stimate Agnusstick, vă mulțumesc pentru asprime. E binemeritată.

      • Sper ca asprimea asta să mă fi rănit mai mult pe mine decât pe dumneavoastră. Faptul că puteţi mult mai mult decât să rămâneţi o gazetă de perete întru ruşinarea evanghelicilor nu ar fi trebuit să primeze tocmai acum, după ce am deplâns prin alte părţi tulburarea indispensabilei pocăinţe pascale prin răţoieli îndreptăţite creştineşte. Sper ca pasiunea şi talentul dumneavoastră să intre cât mai curând în faza constructivă. De atâtea ori auzim sau spunem „Aşa nu!”, încât putem ajunge a crede că e suficient. Pe mine m-ar interesa foarte mult să aflu cum „Aşa da!” ar putea deveni ceva obişnuit.

      • Stimate Agnusstick, vă răg să îngăduiți răbdare. Învățăm că fiecare lucru are vremea lui.

      • *vă rog, desigur, mi-a scăpat o iotă greșită🙂

      • Sunt unele îngăduinţe pe care le „acordăm” cu drag, deşi ne e greu. Vorbesc de noi, oamenii, nu de noi, Agnusstick.

    • Vasile, cred și eu că undeva este o fisură. Dar nu am idee unde. Din câte cunosc istoricește vorbind, puritanii (de la care se revendică baptiștii și, prin ricoșeu, penticostalii) au pornit frumos, bine, onorabil. Cu o teologie destul de temeinică, cel puțin în anumite privințe. Undeva însă există niște note false. O fi ce zice Frank Viola🙂

      Nu cred însă că oamenii pot fi judecați după faptele lor. Fiindcă acolo sunt mult prea multe elemente care intră în discuție. Sunt oameni care vor să facă binele, dar nu au tăria necesară. Sunt alții care vor să facă rău, dar sunt prea aroganți să-l facă în anumite cercuri. Plus că, dacă ar exista o concordanță perfectă între gând și faptă, între înăuntru și în afară, atunci am putea să ne „suspectăm” de desăvârșire. Or, asemenea disciplină și neîmprăștiere nu prea îmi pare să fie accesibilă omului contemporan decât în rare situații.

  7. Fisura este mândria și autonomia. Aceasta e prima fisură din ordinea lumii. Și cred că e singura fisură, în sensul că este mama tuturor celorlalte fisuri.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: