Am vrea să știm dacă interlocutorii sunt vii

www.lisaboesen.com
http://www.lisaboesen.com

Dacă ar fi să mă iau după câteva interviuri recente și după altele mai vechi care-mi vin în minte, mai că aș zice că unii dintre jurnaliștii creștini se străduiesc să-și facă emisiunile în cel mai anost mod posibil. Să transforme orice discuție într-un pretins dialog în care tot ce se întâmplă este că invitatul și gazda emisiunii se încuviințează reciproc de la început la sfârșit.

De pildă, la întrebarea foarte spectaculoasă: „Mai avem nevoie de icoane în zilele noastre?”, un preot ortodox răspunde, în mod absoltul surprinzător: „Sigur că mai avem nevoie de icoane”. Evident, nu v-ați așteptat la asta.

Stați că avem și noi performerii noștri. Când interlocutorul este întrebat „Și Dumnezeu ți-a schimbat viața, nu-i așa?”, răspunsul absolut năucitor este „Da”. Cine s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns? De fapt, ce ar putea răspunde sărmanul invitat?

Să nu mă înțelegeți greșit. Cred că e o minune când viața cuiva se schimbă, cred că un ortodox (sau chiar și un heterodox) poate să aibă trăiri sfinte în fața icoanei. Dar pentru asta nu trebuie să-i întrebi pe respectivii „Nu-i așa că…?”, iar ei să-ți răspundă (oricum nu prea au de ales): „Ba, sigură că da…”

O fi lipsă de imaginație, o fi altceva, nu știu. Dar n-ar fi rău ca măcar să se simuleze un dialog autentic. Din aceste tămâieri reciproce ai impresia că totul e un fel de mascaradă, că dialogul viu și inteligent, întrebările pertinente și percutante nu pot face parte din arsenalul creștin.

Stimați amfitrioni de emisiuni care procedați astfel, mângâindu-vă invitații cu întrebări ce au răspunsul inclus sau subînțeles, faceți un mare deserviciu creștinismului. Lăsați să se înțeleagă că pe la noi nu se practică decât interacțiunea superficială și discuția contrafăcută. Dați impresia că interlocutorii dvs sunt incapabili să răspundă la o întrebare adevărată. Par ușor prostuți și neaveniți în platou.Citește mai mult »