Postat de: Teofil Stanciu | 27/01/2013

Cristamela și Dihania

O cheamă Cristamela. Și asta din două motive. Unul mai întemeiat decât altul. Primul e că, dacă îi spuneam altfel, v-ați fi apucat să investigați printre rudele mele, ale dumneavoastră și ale cunoscuților să vedeți dacă nu cumva găsiți o fetiță despre care să suspectați că aș fi luat-o ca model.

Al doilea motiv – și n-are rost să vă puneți împotriva lui, căci ficțiunea are drepturile ei inalienabile – e acela că părinții Cristamelei au vrut neapărat să iasă în evidență și atunci i-au dat un nume pompos. Nu ei spun asta, ci noi, cei care am auzit cum o cheamă.

Ar mai fi și un al treilea motiv, dar e puțin stânjenitor. Totuși, ca un povestaș onest, vi-l destănui – desigur, cu inima foarte strânsă între coaste – și dumneavoastră: când a mers să-și înregistreze fiica în documentele oficiale, tata era oleacă beat (nu de fericire, ci de alcoolul dat pe gât de fericire), așa că i s-a cam împleticit limba și mâna. Iar doamna de la ghișeu a scris ce a înțeles.

Astfel și-a făcut intrarea în birocrație și în viața civilă Cristamela. O zvărlugă de fată toată numai zâmbete și bună dispoziție.

Dar are ea câteva lucruri care-i întunecă din când în când chipul alminteri luminos ca o zi cu soare. De pildă… însă mai bine să vă spun ce s-a întâmplat într-o bună zi.

Cristamela era dusă periodic la bunicii ei de la țară. Nu vă spun unde, dar e în mod sigur departe de localitatea în care locuiți dumneavoastră. Aici, fetiței îi plăcea să zburde pe afară, să cotrobăie prin camerele pline de taine îmbietoare ale bunicilor, să deschidă dulapuri, să vâneze pisici, să se joace cu câinele, să murdărească preșurile cu gem de caise, să-și șteargă mâinile de perdele și alte asemenea năstrușnicii care să lase bunicilor cât mai multe prilejuri să-și amintească de nepoata lor.

Într-o bună zi însă, pe când se străduia să introducă într-o gaură din podea o jumătate de morcov, zări Dihania. Era mare, mare, cam cât un sâmbure de vișină, și umbla pe cele șase picioare ale sale amușinând parcă pământul cu ele.

Cristamela mai auzise și chiar mai văzuse dihănii d-astea mai mici, dar acum era convinsă că se întâlnise cu împăratul lor. În consecință, se puse pe un plâns isteric, cu sughițuri și țipături, ca din gură de șarpe, cum se spune.

Numaidecât, mama ei fu imediat lângă Cristamela, o luă în brațe și o căută să vadă dacă-i întreagă. Și era. Așa că o puse înapoi jos – ca să nu exagereze cu afecțiunea. După care, se uită să vadă cine ce i-a luat, și nu găsi pe nimeni prin preajmă. Apoi, potrivit protocolului tradițional al incidentelor de gen din familie, căută să vadă cine ce nu i-a dat. Și iar nu găsi pe nimeni pe care să se descarce.

– Ce-a pățit filonul nostru? sări ca arsă și bunica. Hai s-o vadă buni, bu, bu, bu, mu, mu, mu…

Dar nici investigațiile ei nu fură mai cu folos. Așa că amândouă mămicile dădeau târcoale fetiței așteptând ca printre sughițuri să răzbată și vreun indiciu privitor la cauzele acestei crize existențiale.

Într-un târziu, fetița întinse un deget tremurând spre Dihanie. Mama tresări din toate închieturile și, înainte ca cineva să apuce să mai zică vreun cuvânt sau să mai facă vreo mișcare, din pieptul ei porni să se reverse un potopt de cuvinte cărora gura abia dacă mai prididea să le dea o formă cât de cât acceptabilă.

Eu vă reproduc ceea ce ar fi vrut să spună, că altfel nu ați înțelege mai nimic din cuvântul fără sfârșit care a fost rostit acolo:

– De câte ori ți-am spus, mamă (vorbea cu bunica Cristamelei), să cureți bine prin casă? Bine-i acum că s-a speriat fata? Ce casă-i asta în care își fac păianjenii cuib? Zici că suntem într-o casă pustie! N-o mai aduc aici s-o traumatizez. Tu vezi cum plânge?

Nu puteai să speli pe jos înainte și să cureți pereții de păianjeni? Nu te-ai lecuit deloc de data trecută când și-a murdărit în cămară bluza pe care i-am luat-o din Paris? Și ții minte că în urmă cu 8 luni a găsit un cartof stricat în pivniță și a mirosit două zile a putregai pe mâna cu care l-a atins?

Acum o să trebuiască s-o duc la terapie. Vezi cum plânge ca apucata? Și numai din vina ta! A traumatizat-o goanga aia împuțită. Nu ți-am spus de atâtea ori să fii mai atentă? Tot eu trebuie să la fac pe toate? Să vin eu de la oraș și să vă fac curățenie?

În tot acest timp, bunica Cristamelei stătea și dădea din mâini de ai fi zis că e aproape să se înece. De fapt, voia să intervină, dar nu apuca și glasu-i firav nu se putea face auzit de sub șuvoiul sonor ce se abătea aprig asupra sa.

Profitând de gălăgia generală, o babă cocârjată (care se întâmplă să fie și străbunica Cristamelei) se apropie neauzită de nimeni (puține zgomote, dintre cele cu care suntem noi obișnuiți, ar fi putut fi auzite peste glasul mamei mânioase) și pricepu numaidecât tărășenia.

Dihania se retrăsese și ea într-un colț, rușinată parcă de atâta tărăboi, că, se știe, e fire discretă. Bătrâna veni încet, își propti toiagul fix în colțul în care se retrăsese Dihania și se duse la fetiță și o luă în brațe:

– Hai la baba și nu mai plânge. Ăla-i un păianjen și o să mai vezi destui din ăștia că i-a lăsat Dumnezeu și pe ei pe lume ca să prindă muștele vara, să nu ne bâzâie toată ziua pe la urechi. Dacă vine o găină, îl înghite și nici nu se satură. Așa-i lumea asta făcută.

Iar fetița începu s-o întrebe, printre sughițuri, pe babă câte-n lună și în stele. Și baba îi răspundea cu blândețe și cu un zâmbet șugubăț pe fața scofâlcită.

Între timp, mama fetei turuia mai departe, încercând să-și amintească unde dusese ultima dată prietena ei copilul la terapie și nu se hotăra dacă s-o ducă la un psihanalist, la un behaviorist sau la un grup de terapie.

Despre soarta Dihaniei nu prea pot să vă mai spun mare lucru. A rămas un mister dacă toiagul babei i-a venit de hac sau era vreo gaură tocmai în colț, pe unde a reușit să se întoarcă nedumerită la familia ei.


Responses

  1. Au avut noroc ca na-u dat peste un fonctionar mai habtonic ca poate leon registra Hristamjeluschka sa senvete minte ca sa nu mai sectioneze credinta dominatoare in patria stramoseasca. Cristamela astai dintro telenovela italiana cu cruciatzi da corect era cu doi de l.

    • Poate că era mai corect așa, dar cum tata era beat, a pronunțat un „l” velar prelung. Funcționara nu l-a luat în serios, văzându-l cum se clatină și a scris ce a înțeles.

  2. 🙂 la cat de paranoici pot fi unii parinti, scena pare rupta din realitatea zilei de astazi🙂.

  3. Mai există și varianta cu țipetele și isteria mamei la vederea Dihaniei.
    Iară Cristamela, cu personalitate altruistă și cuceritoare încă din fașă, rezolvă problema cu pantofiorul pe care și-l scoase din picior cât ai zice „gând-ac!”

  4. […] nădejde că n-ați dat-o uitării pe Cristamela, chiar dacă a apărut doar o singură dată pe acest blog. Cum viața e plină de neprevăzut, am […]

  5. […] Cristamela și Dihania […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: