Postat de: Teofil Stanciu | 02/02/2013

De ce citesc?

Am stârnit ceva discuții când am afișat pe contul de facebook niște observații proprii vizavi de lectură. Mai întâi, spuneam că lectura e numai un drum, nu o destinație, prin urmare, poate conduce practic oriunde. Apoi ziceam că cititul nu te face nici mai sfânt, nici mai bun, ci doar mai cultivat (nici asta nu-i foarte sigur). Însă erudiția nu ține loc de morală.

Asta nu înseamnă că descurajez cititul sau că aș crede că-i totuna dacă citești sau nu. Nici pe departe. Încerc doar să deposedez această activitate de niște țeluri sau realizări care nu-i sunt proprii.

Cred că e foarte bine să citești, dar contează foarte mult ce citești, de ce citești, cum citești, când citești, cât citești. Toate aceste coordonate sunt implicit niște grile de evaluare, cu consecințe specifice. Mai că aș zice că ar merita fiecare analizată separat (poate mă leg).

În acest text însă mă voi limita la a spune de ce citesc eu. Plec din start cu ideea că e mai bine să citești decât să nu citești. Am înțeles că există studii care dovedesc că pentru creier cititul e benefic (dacă îl raportăm, de pildă, la tehnicile audio-vizuale).

În ce mă privește, iată motivele (grupate în trei categorii) pentru care citesc:

De plăcere

Mi-a plăcut mereu să citesc. Continuă și azi să-mi placă. Cei ce se delectează citind au din start un temei solid pentru lectură. Desigur că plăcerea de a citi are însă și pericolele ei, fiindcă, odată ce ai descoperit universul cărții, poți cădea foarte lesne în patima vreunui gen nociv.

Lumea e plină de cărți de toată mâna, piața oferă variante nelimitate, ce se pliază pe toate vulnerabilitățile și viciile potențialilor cititori. Așa că, dacă te lași ispitit de un gen primejdios, poți ajunge repede dependent de te miri ce.

N-am fetișizat niciodată cartea. N-am socotit-o un prieten, după cum n-am socotit-o nici dușman. Nu cred că e zeu, după cum nu cred nici că ar fi demon. Pentru mine, cartea n-a ținut niciodată loc de relații umane, dar a ținut loc de autorități morale și existențiale.

De nevoie

Când am avut nevoie să înțeleg lucruri mai serioase, mai mereu am fost nevoit să apelez la lectură. Fie că e vorba de înțelegerea propriei persoane, a societății, a moravurilor sau a alcătuirii lumii, mereu am avut nevoie de cărți care să mă ajute. De la manualele de școală și până la prelegeri de artă, de la marile opere de literatură, la biografii, și de la cărțile tehnice la cele de psihologie sau teologie.

De multe ori, cărțile m-au ajutat să găsesc răspunsuri sau să privesc problema care mă interesa într-o altă lumină. Alteori mi-au dat bătăi de cap suplimentare – dar asta nu-i deloc rău. Mi s-a întâmplat să fiu trimis la cărți și când am discutat cu oameni la care mă duceam după un sfat și o vorbă bună.

O nevoie cu totul diferită e cea de a mă menține în formă din punct de vedere lingvistic. Prin natura profesiei, am de-a face mereu cu texte – unele destul de slabe. Iar pentru a nu cădea pradă indulgenței, mă țin treaz cu lecturi din texte de calitate. De asemenea, atunci când trebuie să traduc sau să editez, există riscul contaminării cu tiparele și normele limbii engleze. Folosesc ca antidot cărți bine scrise/traduse, care au o limbă română firească, curgătoare, încântătoare (am o listă întreagă de recomandări, pentru cei interesați).

Și mai citesc și din nevoia de a contracara predicile proaste și învățăturile superficiale. Cred mult mai mult în cei morți decât în cei vii – într-un anumit sens. Cei morți nu-și mai pot schimba punctele de vedere. Plus că mulți dintre ei au trecut proba timpului și au fost validați de milioane sau chiar miliarde de cititori și de alți autori care i-au succedat.

Spre citit mă mai împinge nevoia de a-mi privi contextul dintr-o altă perspectivă. Ideea e a lui C.S. Lewis, care spune că fiecare epocă are petele ei oarbe, așa că e bine să citești autori mai vechi fiindcă ai șansa să descoperi aceste pete oarbe, căci le aveau și ei pe ale lor, dar erau diferite de ale noastre. Iar în măsura în care vreau să înțeleg ceva despre zilele pe care le trăiesc, am nevoie de perspectiva altor vremi.

De musai

Lectura e o formă de disciplină. E disciplină a minții, care e nevoită să se concentreze și să nu mai alerge din fereastră în fereastră, ca pe net, sau de la o imagine la alta, ca la film. E nevoită să urmărească un raționament, să facă un efort de focalizare preț de mai multe ceasuri, să facă niște conexiuni, să antreneze memoria, spiritul de observație, inteligența etc.

Disciplina și efortul sunt niște dascăli foare pricepuți.

Cred, de asemenea, că am datoria spirituală să citesc. De vreme ce mă declar creștin, consider că sunt dator (chiar dacă nu mi-ar plăcea, dar eu sunt un caz fericit, pentru că îmi place) să citesc istoria Bisericii și mai ales să-i citesc pe cei care au scris în veacurile trecute. Socot că trebuie să fiu receptiv la ceea ce i-a ajutat Dumnezeu pe alții să înțeleagă despre viață, despre suflet, despre om, despre Biserică etc. Nu cred că această îndeletnicire e facultativă sau opțională.

Legată de ideea anterioară e și obligația creștinului de a căuta înțelepciunea. Recunosc că aici e vorba doar despre experiența mea subiectivă, care s-ar putea să nu reflecte realitatea, dar mult mai frecvent am găsit înțelepciunea în cărți decât la oamenii pe care i-am întâlnit. Prin urmare, mă văd obligat s-o caut în continuare în cărți.

Am reținut o regulă culeasă din zbor, nu știu cine a stabilit-o, dar mi-am însușit-o: să citești în fiecare zi mai mult decât scrii. Și aș adăuga ca lecturile să cuprindă și altceva decât Biblia. Fiindcă până și din Scriptură se poate face un idolaș.


Responses

  1. Excelent articolul. Felicitari!

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2013/02/02/de-ce-citesc […]

  3. E şi un soi de viciu, Teofil, deşi cuvîntul sună rău şi sperie, dar au fost oameni care au recunoscut-o cu francheţe: Ierunca, Paler, Steinhardt, Manolescu. Interesant e că, în două din aceste cazuri, Dumnezeu nu li s-a descoperit şi ei au regretat pînă în ultima clipă asta. E o mare binecuvîntare să fii născut din nou şi, totodată, împătimit de lectură (nici împătimit nu sună tocmai bine :)).

    • De acord. Orice plăcere se poate transforma în viciu. Atâta doar că acest viciu pare (și poate chiar o fi?) mai puțin… vicios decât dependența de televizor sau internet.

  4. Reblogged this on Persona and commented:
    Un text de… citit si meditat.

  5. Cândva pentru mine lumea se împărţea între cei care citesc şi cei care nu…Şi eu am descoperit cu timpul că lectura nu te face mai bun, poate mai vanitos în raport cu cei care nu citesc sau nu la fel de mult ca tine.
    Acuma, să cazi în patima cititului tot e mai bine decât în patima audio-vizualului sau noilor media… Dacă sunt carţi bine alese, de ce nu?
    Totuşi e trist ce aţi spus legat de înţelepciunea pe care o găsiţi mai degrabă în cărţi decât la oameni. Îmi aduc aminte de Yancey („Cu sufletul rămas în viaţă”).
    Bănuiesc că regula din ultimul paragraf ni se adresează noua, bloggerilor🙂

    • Cred că în zilele noastre crește riscul vanității. Uneori e foarte greu să vezi, de după raftul de cărți, lumea într-o perspectivă justă. Mai există însă și un alt tip de vanitate – îl văd zilnic unde lucrez: vanitatea celui care A CITIT în trecut și care consideră că e suficient pentru ca să-i beștelească pe cei care nu citesc azi. Ca și când cititul ar ține numai de o vârstă, o deprindere de care pe urmă te poți desprinde cu orgoliul că l-ai încercat.

      Regula din ultimul paragraf ar trebui aplicată mai ales de grafomani, care pot fi bloggeri sau predicatori sau cine mai știe ce.

  6. la inceput a fost Cuvantul… imaginea chiar daca face cat 1000 de cuvinte este o modalitate viciata de a comunica. pentru mine a citi este o boala… nevoia de a comunica cu personajele, cu ideile… este interesanta limba ebraica care are timpuri ce exprima vesnicia…nu stiu daca imaginea are aceasta dimensiune. chipul lui Dumnezeu se poate trasmite prin Cuvant… imaginea este o… inchipuire…

    • Aș mai adăuga totuși ceva: lumea este vizuală, nu textuală, ca să zic așa. Prin cuvânt au luat ființă obiecte vizibile și omul interacționează mereu nemijlocit cu aceste obiecte. Sau mijlocit de simțul văzului.

      Cu cele scrise, înteracțiunea e deja mult mai filtrată, fiindcă cuvintele trebuiesc traduse în idei, imagini, realități care nu se văd. Poate că de aici și atâtea interpretări.

  7. […] de alimentație), dependența de internet, dependența de Biblie (Teofil Stanciu spunea într-un excelent articol că până și Biblia poate deveni un mic idolaș), dependența de evanghelizarea agresivă (ideea […]

    • …se numeste biblioidolatrie, de asta sunt acuzati evanghelicii.

  8. […] va trimite astăzi un înger!6 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei! (danieladelibas) 93. De ce citesc? (drezina) 94. „A murit cu prioritate…” […]

  9. Legat de ce spunea Isac Filip, faptul ca Dumnezeu s-a revelat prin cuvant cred ca arata ca in cuvant exista ceva mai mult decat in celelalte forme de comunicare.

    Iar intr-una din cartile sale, Vladimir Pustan scria: „Lumea fara carti e lumea fara Dumnezeu, pentru ca cerul a hotarat sa ni se descopere printr-o Carte.”

    • Nuanțăm: oamenii au adunat această descoperire într-o carte. Revelația era în cuvinte scrise.

      • imi place sa cercetez de ce oameni au ajuns sa creada un lucru sau altu sa se inchine intr un mod sau altul… in manastire gandurile sunt controlate prin citirea Bibliei…la trapeza in timpul mesei se citeste din viata unui sfant. liturghia este formata din Scriptura si rugaciune… la neoprotestanti se citea si explica si canta Cuvantul si se ruga conform Cuvantului. Citirea Cuvantului este cea mai spirituala rugaciune. modul de inchinare este crestin numai daca este conform Cuvantului citit…

  10. Vreau doar sa ma aliniez altora si sa spun si eu ca e un articol extraordinar iar in ceea ce ma priveste il consider o spovedanie a ta catre noi. E ca si cum ne-ai fi aratat o parte din tine, unii din noi am stiut-o dar mai sus o avem si expusa in cuvinte! Multumim.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: