Postat de: Teofil Stanciu | 19/07/2013

Cristamela în parc

Trag nădejde că n-ați dat-o uitării pe Cristamela, chiar dacă a apărut doar o singură dată pe acest blog. Cum viața e plină de neprevăzut, am tot amânat să vă mai povestesc despre simpatica noastră domniță.

Iată însă că a sosit vara și parcul este o atracție irezistibilă pentru Cristamela, care abia așteaptă să se dea pe hintă, să coboare pe tobogan sau să scurme în nisip și să și-l arunce în cap, respectiv să și-l bage la ceafă, la burtă etc.

O fi ea mică, dar să știți că fătuca noastră are o personalitate mare, gata s-o impună oricând oricui. Nu-i de mirare astfel că pot izbucni oricând conflicte între Cristamela și cei care, cu voia sau fără voia lor, se pun de-a curmezișul împlinirii dorințelor fetei.

După cum probabil că unii bănuiți, iar alții știți din pățaniile voastre, cele mai dese înfruntări apar în familie. Cristamela e în stare chiar și să… Dar tot mai bine ar fi să vă spun povestea și trageți voi concluziile.

Se lăsaseră umbrele peste parcul nostru fictiv, în care niciunul nu ați pășit vreodată și sigur nici nu ați trăit experiențe precum cea despre care urmează să vă povestesc. În sfârșit, soarele nu mai dogorea de să leșini, așa că mai mulți copii năvăliră de niciunde pe hinte, tobogane, cățărători, leagăne și alte instalații pregătite prin grija primăriei celei atotbinevoitoare.

Nisipul era cald încă, precum un cuib proaspăt părăsit de pasărea locatară. Copacii abia ce prinseră puțin a frămata, amintindu-și că sunt vii – pe cât poate fi o plantă de vie.

În această atmosferă de relaxare și revigorare generalizată, copiii își vedeau de giumbușlucurile specifice. Unii prindeau gândaci mici (din ăia roșii cu pete negre sau invers) și îi îndesau în crăpăturile din pământ, alții se cățărau pe scări sub privirile îngrijorate ale părinților, alții se pierdeau prin labirintul de tablă zincată ce se deschidea spre un tobogan pipernicit ș.a.m.d.

Cristamela scurma cu grebla și cu lopățica într-o doalmă de nisip, încercând să-l împrăștie cât mai tare și cât mai sus. La un moment dat, zări cu coada ochiului un alt copil (nu ne interesează pentru povestea noastră nici sexul, nici vârsta lui), care se juca mult mai pașnic, tot în nisip, dar avea, pe lângă lopățică și greblă, niște forme cu care să modeleze fel și fel de arătări.

Cristamela porni glonț spre noul punct de atracție. Năvăli asupra copilului precum barbarii peste Europa medievală și, la fel ca ei, începu să distrugă tot ce întâlnea în cale. Neavând cunoștințe de istorie încă, nu știa că peste ani va trebui să reconstruiască tot ce nimicea acum, dar să n-o osândim prea tare.

Cu o promptitudine admirabilă, mama Cristamelei, care supraveghea toată scena cu ochi de vultur (grație ochelarilor de firmă care-i corectau hipermetropia), se repezi îndată la locul faptei, înarmată cu tot spiritul dreptății de care era capabilă și cu toate cunoștințele despre disciplinarea copiilor la care avusese acces.

Fără să piardă nicio clipă (foarte prețioase în astfel de momente critice), îi porunci pe un ton răstit Cristamelei:

– Oprește-te!

Cristamela o privi oarecum pieziș, de jos în sus (nici n-ar fi putut invers, dată fiind diferența de gabarit), și se domoli. Se pare însă că era vorba doar de o stratagemă, căci, îndată după aceea, se repezi la copil și îi smulse din mână un recipient de plastic în formă de cal (măgar, catâr sau zebră – nu se putea distinge).

Mama, nici una, nici două, se proțăpi în fața copilei și îi zise pe un ton mai degrabă împăciutor:

– Nu luăm jucăria dacă nu ne cerem voie.

– Eu o vreau, se oțărî Cristamela, ridicând bărbia hotărâtă în sus.

– Nu ai voie s-o iei.

– Ba am.

Obrăznicia fetei lovi pe neașteptate, încât mama se opri ca să-și amintească ce spun specialiștii în cărțile de profil. Dar acest scurt răgaz de gândire fu speculat de Cristamela care se duse și, cu nonșalanță, îi trânti o lopățică peste cap copilului victimă. De mirare, acesta nici nu își dădu seama dacă trebuie să urle, să plângă sau să tacă mâlc, așa că rămase nedumerit așteptând să se coaguleze o emoție dominantă.

Dintr-odată, mama se văzu pusă în fața unei noi provocări. Era nu doar disciplina fetei în joc, ci și prestigiul familiei, și dauna produsă ce necesita o reparație și cine știe câte altele care nu pot fi gândite în așa scurt timp.

Dând dovadă de o remarcabilă prezență de spirit, mama o apucă de mână pe tânara ei odraslă și o trase (nu foarte smucit, ca să nu se considere violență împotriva minorilor) mai la o parte, cât să nu ajungă lopățica la creștetul celuilalt copil. Aici, o apostrofă:

– Nu te mai las să te joci cu alții dacă-i lovești.

– Fie.

– Bine, hai să plecăm de aici.

– Nu vreau, se încăpățână Cristamela.

Și nu doar că zise, ci începu să arunce cu nisip spre mama ei.

– Îți interzic, strigă mama, pe cel mai aspru ton de care era capabil în acea clipă. Îți interzic să arunci cu nisip în mine.

Cristamela se înfurie și începu să împrăștie și cu picioarele nisip în direcția mamei.

– Îți interzic, aproape că urlă mama (descoperind resurse nebănuite pentru creșterea numărului de decibeli din glas).

Vru s-o apuce de mână pe Cristamela, dar aceasta își înfipse incisivii încă inegal crescuți în carnea maternă.

– Îți interzic, mai tună încă o dată mămica derutată și oarecum rușinată de acest spectacol.

– Atunci mă duc să mă dau pe hintă. Cristamela se întoarse furioasă cu spatele spre maică-sa.

– Ești pedepsită pentru cum te-ai purtat, îți interzic să mergi la hintă!

– Atunci, oprește-mă, îi aruncă Cristamela peste umăr.

– Ne cerem scuze, mai bâigui mama spre victima fetiței ei, după care porni pe urmele nărăvașei. Îți interzic, strigă apoi femeia, ajunsă, pare-se, la capătul măsurilor disciplinare

„Îți interzic”, se mai auzea din când în când și din loc în loc prin parc, iar în direcția din care veneau cuvintele puteai vedea o zvărlugă de fată țâfnoasă urmată de o mamă care, periodic, îi interzicea câte ceva.


Responses

  1. Zicea un pedagog, Pestalozzi cred ca se numea, nu-s sigur, important e ce zicea cineva : EDUCATIA UNUI COPIL INCEPE CU 20 DE ANI INAINTE DE-A SE NASTE! Acest mic adevar dureros i l-am impartasit candva si sotiei mele si de-atunci , cand ne plimbam prin parcuri , cu copil sau fara, martori pasivi fiind la tot felul relationari stupide copii/parinti, ne privim complice amandoi si zambim: evenimentul se incadreaza perfect in formula,actorii au un joc scenic extraordinar, oare vom avea parte de vreun bis? In mod sigur, doar si maine e o zi …

    • Cristamela va mai călători și în alte decoruri și prin alte scenarii.😀

  2. Teofile, tra’ sa te apuci de povestiri/carti despre copii🙂. Am ras atat de bine vazand scena descrisa de tine :)! Cred ca o cunosc toti parintii sau rudele copiilor temperamentali :)…

    • Încerc să mai aduc și altele. Dacă voi avea „material”…

  3. Nu prea sunt comentarii!!!

    Să discutăm despre:
    1. Bătaia e ruptă din Rai?🙂
    2. Mămica vrea să fie mai întâi pedagog şi apoi mamă?
    3. Ce naşte din pisică şoareci mănâncă?

    • Da, sunt multe paliere de discuții ce pot fi deschise de aici. Dar cred că niște postări aplicate, tematice vor încinge mai bine discuțiile (era să zic „spiritele”, sub influența unor comentarii recente😀 )

      Am văzut că se poartă destul de mult aplicarea unor „metode moderne” de educație a copilului, după metoda „Super Nanny”.

    • Păi ca să continui, eu zic că:
      1. Unui copil îi trebuie aplicată şi o corecţie cu beţişorul. Nu cu bâta. Şi pe cât se poate de corect, fără mânie.
      2. Părinţii nu sunt pedagogi. Ci pot deţine cunoştinţe de pedagogie. Chiar dacă sunt profesori, acasă vor fi mamă sau tată.
      3. Părinţii au toate resursele să îşi educe copii. Doar să vrea. În cazul de mai sus, mămica doar trebuie să se uite în copilăria ei să vadă soluţia.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: