Ecumenism congenital

www.urdustar.com
http://www.urdustar.com

O colegă făcea deunăzi o remarcă interesantă: de câte ori suntem în situația de a schimba mai mult decât un salut cu cineva, ne surprindem adesea încercând să găsim un teren comun, ceva de la care să pornim o discuție.

Orice frântură de informație care ar putea conduce către un subiect familiar ambilor interlocutori este exploatată imediat și de la acel mugure comun se naște un dialog. Nu știu dacă e vorba de un instinct înnăscut sau de o nevoie socială, dar se pare că există în fibra ființei umane un cârlig ce îi atrage pe oamenii unii către alții și îi leagă unii de alții.

Am numit această nevoie de apropiere „ecumenism congenital” pentru că se manifestă încă din cea mai fragedă pruncie (iar termenul „ecumenism” e ales cun un scop pe care-l veți vedea numaidecât).

„Tu știi, tu ai văzut, tu ai fost, tu îl cunoști, tu te-ai jucat, tu ai mâncat?” întreabă copiii. Iar dacă răspunsul e „da”, un întreg univers de explorat se deschide dinaintea tovarășilor de joacă. Dacă răspunsul e „nu”, adesea urmează un „hai că-ți spun/arăt/povestesc eu”. Și tot în vederea unei baze comune. Căci, chiar dacă unul dintre copii ar vrea doar să se laude, tot trebuie să aibă un sistem de referință cât de cât comun, ca să priceapă celălalt magnitudinea faptelor sale și să se mire.

Ciudat e însă că, atunci când vine vorba de chestiuni religioase, dintr-odată ne sar în ochi deosebirile, distanțele, incompatibilitățile. Cu alte cuvinte, în chestiuni ce țin de experiența vieții de zi cu zi căutăm să ne apropiem unii de alți, dar în experiențele spirituale ne interesează mai degrabă ceea ce ne desparte.Citește mai mult »