Postat de: Teofil Stanciu | 17/05/2011

Doctorul Moarte sau despre sinuciderea asistată

Al Pacino face un rol admirabil în You Don‘t Know Jack, un film bazat pe fapte reale care are ca miză problema sinuciderilor asistate. Jack Kevorkian e un patolog armean, emigrat în America. Datorită unor evenimente biografice nefericite (cel puțin aceasta e teza filmului), el ajunge să se intereseze în mod deosebit cum ar putea să faciliteze decesul unor pacienți care suferă de afecțiuni incurabile și vor să moară.

Cu toate că nu beneficiază de girul vreunei autorități statale sau medicale, Jack își vede de treabă, ajutând mai mulți pacienți să-și curme zilele. Desigur că activitatea lui stârnește reacții destul de aprinse. Reușește să-și pledeze cauza în emsiuni televizate de mare audiență. Unii îl apără, alții îl contestă. Cert e că își câștigă o reputație controversată și un nume pe măsură: „Doctor Moarte” (asociere destul de transparentă și nu tocmai întemeiată cu vestitul dr. Mengele).

În cele din urmă, doctorul este condamnat la închisoare, iar la ultimele procese încearcă să se apere singur. Nu știu cât de fidel este filmul, însă contează mai puțin.

Tema e cea care face toți banii. Așadar, are dreptul un om bolnav, în deplinătatea facultăților mintale să aleagă moartea? Acesta este un prim palier al discuției. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, fiecare avem dreptul și să ne alegem momentul morții (e cumva un corolar al dreptului la viață). Deci e un drept de care putem sau nu să facem uz. Însă dreptul la suicid nu include și sinuciderea asistată.

În film (dar și în înregistrări autentice) cei care cer eutanasierea o fac din diverse motive. Unii spun că nu mai suportă chinurile pe care trebuie să le îndure. Alții că nu vor să devină o povară pentru familie. Sau că vor să moară demni, înainte să devină legume. Toți însă suferă de boli incurabile atestate.

Firește că este ușor să-i acuzi de egoism sau să le ții predici despre sensul nobil al suferinței. Mai greu e să le stai la căpătâi și să-i privești cum se zvârcolesc.

E drept că, în raport cu morala creștină, ei săvârșesc un păcat. Gravitatea acestuia provine probabil nu atât din faptul că înfăptuiesc o crimă, cât mai ales din faptul că nu se mai pot căi de crima respectivă. Altminteri, și crima e un păcat la fel de grav (sub raportul pedepsei virtuale) precum mânia, invidia, curvia sau dragostea de bani. Nu știu dacă nu cumva comit o eroare, dar ridic o întrebare: oare toți creștinii care înfăptuiesc păcate care nu le suprimă viața instantaneu apucă să se căiască de vina lor?

N-aș vrea să se înțeleagă cumva că pledez pentru sinucidere. Doamne ferește! Încerc însă, ca și alte dăți, să privesc din mai multe unghiuri această problemă. Trebuie spus că Biserica Ortodoxă are o poziție destul de clară în această chestiune. Preotul care participă la înmormântare spune doar o rugăciune, nu ține slujba obișnuită și nu poate face dezlegarea de păcate. Mormântul e săpat, mai ales la țară, într-o margine a cimitirului. Numele sinucigașului nu mai e pomenit ulterior în biserică.

Un alt aspect care trebuie luat în calcul e acela că unii dintre pacienții care au cerut să fie eutanasiați nu cred în Dumnezeu. Sunt atei și prin urmare nu îi interesează consecințele eterne ale deciziei lor, fiindcă ei pur și simplu nu cred într-o viață de apoi. Așadar, pentru ei e mult mai important să moară demn, să nu se mai chinuie sau să nu-și mai împovăreze apropiații. Din acest unghi, pare aproape un gest nobil să-ți grăbești sfârșitul.

Următoarea problemă care se ridică este cea a mijloacelor prin care omul își curmă viața. Dacă e vorba de metode care nu implică participarea altora, atunci nu mai e nimic de dezbătut. Însă suicidul asistat presupune participarea unor oameni care facilitează pacientului accesul la substanțele letale.

În această situație se afla doctorul Kevorkian – era un „înger” al morții. Decizia lui a fost să îi „ajute” pe cei care i-au solicitat serviciile să-și pună capăt zilelor. În film, cei care făceau gestul final (măcar simbolic) erau eutanasiații înșiși; ai dădeau drumul gazului letal. Nu știu dacă așa stăteau lucrurile și în realitate.

Jurământul lui Hipocrate, care ar putea fi invocat în dreptul medicilor, iese din discuție aici. Dar el a fost oricum invalidat, de facto, și de către doctorii care efectuează avorturi la cerere (problema avorturilor terapeutice e deja ceva mai complicată), deci încălcarea unei prevederi s-a văzut că nu invalidează calitatea de medic. Oricum, acest jurământ are o valoare strict simbolică și mai deloc una practică. Totuși el reprezenta un soi de cod moral al medicului menit să confere prioritate vieții.

Că o fi fost sau nu conceput de către Hipocrate, contează mai puțin. Important e că acest text succint întruchipa valorile pe care le împărtășea societatea. Viața era considerată sacră, intangibilă. Medicul avea menirea să o apere și s-o îmbunătățească pe cât îi stătea în puteri.

Se pare că paradigma s-a schimbat fundamental, de vreme ce azi drepturile au devenit sacre. Cred că acesta e capul de pod de care se folosesc cei care luptă pentru „dreptul de a muri”.

Cu toate acestea, încă există destul de puține țări care garantează dreptul la sinucidere asistată. Argumentele pro nu lipsesc, însă subiectul este tratat cu maximă prudență. S-ar putea ca explicația acestor tergiversări să aibă de-a face cu forța conștiinței de a sancționa un gest ușor asimilabil unei crime.

Dar, în opinia mea, e la fel de posibil ca explicația să fie mult mai imundă. În cazul avortului, de pildă, deja s-au făcut „progrese” însemnate în vederea dezincriminării faptei. S-a dezvoltat o teorie convenabilă prin care fătul e considerat practic obiect. E un soi de organ de prisos de care femeia dispune după bunul plac, atâta vreme cât se află în corpul ei. O anexă dispensabilă.

Trebuie remarcat însă că în acest caz erau interese foarte numeroase în joc. O întreagă generație emancipată dorea să-și afirme fără opreliști și fără urmări întregul potențial libidinal. Atracția erotică nu trebuia reprimată, ci, eventual, stimulată și satisfăcută numaidecât, însă urmările trebuiau cumva îndepărtate. Așa că s-a găsit soluția avortului și s-a țesut în jurul ei tot cadrul ideologic necesar.

În cazul eutanasierii, s-ar putea ca numărul celor interesați să fie mult mai mic. Prin urmare, fondurile și logistica de care dispun militanții pentru dreptul la moarte asistată, să fie simțitor mai sărace. Nu sunt foarte numeroși totuși cei care ar da oricât ca să scape de suferință prin deces asistat. Altfel, companiile farmaceutice ar fi preluat deja cauza lor și ar fi pus la bătaie cohorte de „specialiști” în moarte, în științe medicale și, mai ales, în PR.

Terenul pe care se vor da bătăliile va fi, cel mai probabil, unul juridic. Aici e cel mai lesne de câștigat, căci, odată intrată în lege, practica devine normativă. Merită observat că aici conștiința medicului care nu e dispus să asiste un sinucigaș e siluită de lege. Chiar dacă doctorul consideră că i se cere să comită o crimă, această concepție morală a sa intră în conflict cu o lege care îi cere să presteze un… serviciu medical. Conștiințele sensibile nu se pot însă prevala de acest construct legal justificativ – care e circumstanțial.

Problema e spinoasă și nu permite rezolvări facile. E un joc pe viață și pe moarte, la propriu. Un joc de care pe care. Binele impus cu forța unor cetățeni responsabili – capabili să decidă ei înșiși ce consideră că e mai bine pentru persoana lor – poate deveni o formă de abuz. Dar tot abuzivă poate fi socotită și o lege care suprimă libertatea conștiinței. Însă dacă ții seama de o conștiință, trebuie să ții seama de mai multe. Și tot așa…


Responses

  1. Ai pus o problema interesanta dupa mine, si anume faptul ca sinucigasul nu mai apuca sa se caiasca. Aceeasi problema mi se pare ca se ridica daca eu, cu familia in masina, fac accident din vina mea si murim cu totii. Pot fi invinovatit de crima fara sa mai apuc sa ma caiesc? Nu e la fel de grav (sau mai grav) ca sinuciderea, unde mor doar eu?

    In ce priveste sinuciderea asistata, e de discutat daca exista perspectiva vindecarii sau nu. Daca e vorba de suferinta inainte de o moarte inevitabila, sau perspectiva unei come fara scapare, lucrurile se tulbura putin. Daca aducem argumentele nobletii suferintei si credintei intru vindecare, n-ar trebui sa fim de acord nici cu deconectarea de la aparate in come profunde.

    • 1. Problema șoferului vinovat e diferită. Dacă nu cumva comite un act rău-intenționat, atunci e, chiar și legal, ucidere din culpă. Sinucigașul premeditează. Nu te poți sinucide din neglijență, fiindcă atunci se cheamă deja accident (de muncă sau casnic).

      2. Sinuciderea asistată se referă tocmai la cazuri de boli incurabile urâte (SIDA – cu toate aspectele ei, cancere cu metastaze multiple, boala Creuzfeldt – Jakobs, boli ce cauzează atrofia progresivă a mușchilor – până ce bolnavul moare sufocat, fiindcă i se atrofiaza diafragma etc.) Nu poate muri asistat orice om doritor să sfârșească viața pe pământ, ci doar cei care pot atesta că suferă de o boală fără leac. Asta era și condiția pe care o punea Kevorkian (cel puțin așa reiese din film). Oamenii aveau un cazier medical foarte lung și toate prognozele erau explicit negative.

      • Tin sa nu fiu de acord. Tot pacat e daca imi omor sotia din greseala i.e. dau dupa ea cu o vaza, da’ nu vreau s-o omor, ci doar s-o speriu putin. Nu trebuie sa fie crima premeditata ca sa fie pacat. Din nou, daca eu sunt destept si iarna refuz sa-mi pun lanturi pe roti pentru ca sunt sofer de raliu si mor impreuna cu familia-mi in accident, e la fel de pacatoasa situatia.

        • Cazuistică de iezuit. Totuși, rog pe Iulia să-ți spună cum stă treaba cu diferențele dintre premeditare și neglijență, culpă, accident și ce-o mai fi😀

          Nu pot zice că n-ai și tu oleacă de dreptate. Nu foarte multă😉

  2. […] de Bamboo? Si, la Zurich se voteaza DA! , pentru sinuciderea asistata.  Aici facem link la “Cu Drezina“, deoarece are un text mult mai pertinent decat ce as putea eu scrie despre. Adica cel putin […]

  3. […] https://drezina.wordpress.com […]

  4. […] 37. Așadar, Daniel Brânzei să caște ochii și să bage la cap (romaniaevanghelica) 63. Doctorul Moarte sau despre sinuciderea asistată (drezina) 71. Administratia prezidenţială despre vizita lui John Upton (teologeanu) 100. […]

  5. Zici la un moment dat ca Biserica Ortodoxa are o pozitie destul de clara in aceasta chestiune. Nu inseamna ca are si raspunsul, pentru ca oricine studiaza teologia ortodoxa, niciodata nu se va pronunta categoric in ceea ce priveste sinuciderea pentru ca nimeni n-are un criteriu de delimitare dintre sinucidere si sacrificiu! Atitudinea Bisericii hai s-o luam ca pe-o masura de precautie a celui care incearca sa nu judece dar totusi nici sa nu-si permita sa admita ca s-ar putea… Nu-i punem cruce dar il ingropam, nu-i facem slujba dar totusi ne rugam, il ingropam deoparte dar totusi impreuna, nu-l pomenim dar totusi ne rugam pentru cei fara de nume(stiu cazuri , particulare, preoti rugandu-se pentru sinucigasi, nu nominal dar totusi sunt pomeniti). Tare interesanta mi se pare mie sinuciderea lui Iuda. De fiecare data, fara nicio exceptie, a fost amintit ca un demoniac , ca o culme a rautatii umane, nimeni nu s-a legat vreodata de marturia acelui suflet chinuit: AM VANDUT SANGE NEVINOVAT! Poate povestim vreodata pe tema aceasta, nu vreau sa ma lansez in apologii, e carne prea tare pentru dintii multora, si categoric, motiv de sminteala!

    • Am remarcat de multe ori că, spre deosebire de habotnicia afișată adesea de unii preoți și spre deosebire de ignoranța comună atât preoților cât și pastorilor, Biserica Ortodoxă are în Tradiția ei numeroase nuanțe pentru situațiile de viață. La fel și cea catolică. Plus că o mare parte dintre situațiile de viață sunt „negociate” între credincios și duhovnic. Bine, nu-i cazul cu suicidul, dar, cum spuneai, și acolo există niște norme de practică ortodoxă.

      • Toti suntem oameni, toti gresim si nimeni nu-si poate da cu parerea cum s-ar comporta el intr-o situatie extrema? Biserica puncteaza foarte bine acest aspect in invatatura sa! E ceea ce se cheama POGORAMANT, cat poti sa te abati de la regula pentru a salva un suflet! Am fost invatat la cursul de Drept Canonic( un parinte profesor care a ramas viu in amintirea mea) ca poti sa impartasesti un credincios cu pacate grele cu lingurita goala, numai ca sa-i salvezi sufletul si sa nu-l bagi in gura satului! iti dai seama, doi complici mint o comunitate intreaga in cel mai sacru moment al Litughiei doar pentru a nu se pierde un suflet! Numai ca aici intervine finetea preotului, puritatea si darul duhovnicesc! De-aceea unii sunt habotnici, pentru ca nu vor sa-si asume niciun rist, merg pe lege in stil neoprotestant ca sa nu greseasca si sa aiba sufletul impacat ca nu si-au batut joc de Sfintele Taine! Eu , personal ,ii inteleg , doar atata pot, au familii , au constiinte! Nu-i ca la baptisti, ceva de genul, sa se cerceteze fiecare pe sine si sa ia cina, e mult mai apasator, preotul isi asuma decizia pentru ca e in contact direct cu penitentul, si , crede-ma, nu-i usor! Dar daca ai norocul sa intalnesti un Parinte Duhovnicesc , un Simon din Cirene care pune umarul la Crucea pe care o duci, ortodoxia capata o alta dimensiune, dimensiunea transcendentala! Poate de-aceea nu ma prea spovedesc eu( e vina mea si imi asum aceasta delasare), am cunoscut in facultate adevarata spovedanie, erai ajutat sa-ti purifici sufletul si simteai asta din plin! Mi-e greu sa ma duc si sa ma pun la rand si sa raspund la niste intrebari cand mie imi plange sufletul de durere, o durere pe care o inteleg doar in parte! Ce-as putea sa-i spun unui preot care nu ma cunoaste, cand eram student ma cunosteau toti si la oricare m-as fi dus, dialogul avea acea caldura specifica de apropiere si dura chiar peste o ora, si nici macar nu-ti dadeai seama ca trece timpul! De aceea spovedaniile se faceau seara si nu eram mai multi de 4-5 studenti! Imi lipseste atat de mult sa stau de vorba cu un preot intelept, ii stiu, stiu unde sa-i gasesc dar , iti dai seama,……….nu am timp!? Ce sec suna… Cumva trebuie sa rezolv aceasta problema ca nu-i bine, ortodocsii inteleg dimensiunea acestei caderi ale mele, e adanca rau de tot, exista marele risc de-a ma transforma intr-un teoritician a invataturii ortodoxe, e mult mai rau decat a ma declara ateu, ca ateul macar stie macar de unde porneste….

  6. […] la Zurich se voteaza DA! , pentru sinuciderea asistata.  Aici facem link la “Cu Drezina“, deoarece are un text mult mai pertinent decat ce as putea eu scrie […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: