Creștinism cu aditivi


sugars4life.com

Întâi aditivii…

Aditivii sunt puși în produsele alimentare ca să conserve, să coloreze sau să intensifice gustul. Oricât de odioşi ar fi pentru unii, aceştia sunt consecinţa cererii pe care o înregistrează piaţa. Nu ader la teoriile conspiraţioniste care susţin că cineva a pus la cale această otrăvire sistematică în masă. Fiindcă, dacă piaţa ar refuza aceste produse, s-ar renunţa la ele.

Însă consumatorii nu vor să renunţe, deoarece, de obicei, alimentele cu aditivi sunt dintre cele care produc cele mai intense senzaţii gustative. Mâncărurile foarte gustoase obținute din ingrediente exclusiv naturale sunt destul de costisitoare, aşa că pentru marea masă cel mai la îndemână rămâne potenţiatorul de aromă, iar pentru păstrarea proprietăților – conservantul.

Nevoile omului contemporan (de la cele financiare la cele gustative) concură pentru a impune prezenţa aditivilor. Unde mai pui că sunt fabricaţi în cantităţi industriale şi, spre deosebire de condimentele naturale mai sofisticate, sunt ieftini, nu depind de anotimp, nici de zona geografică.

În sens larg, cred că putem reuni sub termenul generic de aditivi tot ceea ce ne ajută să suplinim distanţa dintre nevoia noastră (reală) şi incapacitatea de a o satisface sau dificultăţile şi costurile foarte mari implicate în împlinirea acestei nevoi. Aditivul e ieftin şi permite un soi de scurtcircuit, o scurtătură către atingerea unui anumit scop, altminteri foarte costisitor.

…apoi creștinismul…

Biserica protestantă a fost caracterizată la începuturile ei (iar această tendinţă a continuat şi chiar s-a accentuat în unele dintre bisericile neoprotestante) de o cenzură drastică a două dintre direcţiile tradiţionale: sacramentalismul şi mistica.

Pe de o parte, toate obiectele religioase învestite cu semnificaţii – icoane, statui, sacramente, construcţii sacre etc. – au fost îndepărtate de frica pericolului idolatriei. În unele dintre biserici până şi instrumentele muzicale erau considerate periculoase.

Pe de altă parte, fără să existe neapărat o directivă explicită în acest sens, mistica a fost descurajată în favoarea manifestărilor mai „raționale”, mai controlate. Orice manifestare extatică prezintă niște pericole intrinseci, orice neînțeles stârnește suspiciuni.

Așadar, din considerente pe care nu mă încumet nici să le discut, nici să le presupun, spiritualitatea protestantă se prezintă într-o oarecare măsură sărăcită. Sub raport strict cantitativ, deocamdată, putem constata că s-au împuținat „mijloacele harului” și a fost marginalizată calea mistică a ascensiunii spre divin.

Aceste două dimensiuni nu prea mai pot fi recuperate în bisericile ce s-au fixat într-un anumit șablon dogmatic și au dobândit o anumită inerție culturală. Singura cale spre reintegrarea lor în experiența religioasă, rămâne… aditivul.

…și pe urmă fuziuneaCitește mai mult »

Reclame