Ray Bradbury despre… cum am ajuns unde suntem azi?

De fapt, Bradbury – în romanul Fahrenheit 451, publicat în 1953 – proiecta în viitor o distopie. Probabil că sesizase deja mugurii viitorului la vremea în care scria și a vrut să avertizeze omenirea. Dar e limpede că n-a avut pe cine. Și totuși el, care azi (și poate că și atunci) ar fi caracterizat drept „pesimist”, s-a dovedit a fi profetul.

Am spicuit frânturi din dialogul în care Beatty îi explică lui Montag cum s-a ajuns în situația actuală (actualitatea aceasta se referă la personaje și vremea în care au fost localizate narativ). Nu doar că a fost confirmat în intuițiile sale, dar civilizația noastră se străduiește să-i depășească chiar și cele mai sumbre previziuni:

„…cărțile [au devenit] din ce în ce mai scurte, mai condensate. Apărură digest-urile, rezumatele de tot felul. Totul se reducea la deznodământ, la final…

Clasicii erau înghesuiți în emisiuni radiofonice de câte cincisprezece minute, apoi comprimați și mai mult, cât să umple o rubrică literară de două minute… mulți oameni nu știau despre Hamlet decât ceea ce spunea un rezumat de-o pagină, într-o carte care pretindea: Acum puteți în sfârșit citi toți clasicii! Nu vă lăsați mai prejos decât vecinii voștri! […]

Durata studiilor era din ce în ce mai redusă, disciplina slăbea, filosofia, istoria și studiul limbilor erau abandonate, limba engleză și ortografia erau neglijate treptat, iar în cele din urmă complet ignorate. Viața e scurtă. Înainte de toate contează slujba, iar după slujbă distracțiile sunt destule! Ce rost are să înveți altceva decât să apeși pe butoane, să tragi de manete și să fixezi șuruburile în piulițe? […]

Cât mai multe sporturi pentru toată lumea, sporturile îi fac pe oameni mai sociabili, sunt distractive și nu cer nici un efort de gândire, nu-i așa? […]

Cât mai multe cărți cu poze, cât mai multe filme!… Șoselele erau din ce în ce mai ticsite de mulțimi care se îndreptau undeva, încotrova, nicăieri. Nomazi ai benzinei. […]Citește mai mult »