Postat de: Teofil Stanciu | 25/11/2015

Când credeam că avem explicaţie clară pentru tot ce se întâmplă

Jan Matejko - Bătălia de la Grunwald (sursa)

Jan Matejko – Bătălia de la Grunwald (sursa)

Nici raţiunea, nici credinţa nu au nevoie de explicaţii. Nuanțez, că doar nu scriem numai din topor și din axiome: nici raţiunea, nici credinţa nu sunt cele care ne împing să căutăm explicaţii. Altceva ne împinge, altceva ne nelinişteşte. Raţiunea înţelege o explicaţie, credinţa o poate integra. Însă mobilul, forţa care ne împinge e o nelinişte de altă sorginte.

Curiozitatea, fie ea şi ştiinţifică, nu ţine de raţionamentul în sine, de logică, ci de natura umană. Tulburarea în faţa necunoscutului, spaimele în faţa diverselor primejdii împing omul spre răspunsuri mai mult sau mai puţin coerente, care adesea se folosesc de credinţă, dar fără ca imboldul iniţial să izvorască din ea. Prin definiție, credința se referă la a crede, iar rațiunea la a gândi logic și coerent.

De pildă, sunt unii care au convingerea fermă că Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din „Colectiv” pentru că meritau. Această explicaţie s-a extins repede şi la atentatele din Franţa. Au fost identificate manifestări condamnabile al victimelor care meritau pedepsite.

Justificarea pentru o astfel de explicaţie e, adesea, că am fi cumva obligaţi de credinţa noastră creştină să spunem… adevărul. Care adevăr? O minimă verficare logică a acestei explicaţii o invalidează instantaneu.

Iată un test. De ce i-a pedepsit Dumnezeu tocmai pe ăştia şi nu pe alţii, care participă la alte manifestări similare? În paranteză fie spus, există săptămânal, în cluburile din România, concerte din acea zonă întunecată a rock-ului. Probabil că răspunsul – dacă nu cumva e unul de natură profetică – va fi că Dumnezeu ştie de ce i-a ales pe aceştia.

Întrebarea firească atunci e următoarea: cum putem avea certitudinea că Dumnezeu i-a pedepsit pe aceştia dacă nu ştim de ce nu i-a ales (şi) pe alţii? Cum se face că avem acces fix la o singură explicaţie, la o singură informaţie certă – tocmai cea care ne covine – dar la nimic din toate celelalte (mai ales dacă ele nu se potrivesc în sistemul nostru)?

Ajungem aşadar la următoarea formulare: în ce fel a transmis Dumnezeu confirmarea despre judecata aplicată – exceptând, repet, viziunile profetice pe care nu le putem contesta, dar nici valida – astfel încât să fie înţeleasă tocmai de către creştinii care oricum o preferă din start (sau au o predispoziţie către justiţiarism şi condamnarea promptă a altora)?

În cel mai bun caz, rămâne să acceptăm că aceasta este, cel mult, o presupunere, o ipoteză. În cazul mai grav, ideea că Dumnezeu i-ar fi pedepsit pe cei care o meritau (chiar dacă exact aşa ar sta lucrurile, dar fără să avem o confirmare divină incontestabilă) e o formă de orgoliu religios nociv, fiindcă se bazează pe presupunerea implicită că noi, creştinii autentici adică, am merita o soartă privilegiată, că suntem capabili să merităm harul care ni s-a oferit sau vreo răsplată mai înaltă.

La asta-i bună raţiunea, să ne ajute să discernem firul unor pseudo-explicaţii care compromit inutil percepţia lumii asupra Bisericii. Repet ca să fie clar: dacă nu putem invoca o viziune profetică directă (şi atestabilă), e mai bine să ne abţinem să vorbim în termeni foarte vehemenţi și categorici despre vreo judecată, ca şi când am cunoaşte noi în mod direct agenda lui Dumnezeu.

Asta însă nu înseamnă că ar trebui să ne prefacem că nu ştim că există desfrâu, viciu şi urâciune în cluburi sau în cârciumi. După cum nu trebuie să ne prefacem că n-am şti că viciul şi urâciunea a pătruns destul de urât şi în interiorul bisericilor (însă mai mult sub forma unor „păcate respectabile”). Păcatul trebuie denunţat pe numele său, chiar cu riscul de a fi consideraţi anacronici în societate. A te feri să condamni un mort nu e totuna cu a evita să vorbești despre păcat și virtute. Sunt lucruri total diferite care pot să aibă sau nu o legătură directă.

Păcatul poate fi denunţat săptămână de săptămână, în fiecare club din ţară, în fiecare văgăună în care se comit fapte mârşave, dar şi în fiecare comunitate simandicoasă de creştini plini de ei înşişi, care se simt mai vrednici şi mai merituoşi decât „vameşii” lumii contemporane.

Justiţiarismul acesta la vreme de necaz nu e doar neplăcut sau insensibil (sau prea puțin postmodern, cum se sugerează), ci e greşit tocmai pentru că e incoerent şi selectiv, incapabil să-şi ducă ideea până la capăt. (De ce ei? De ce acum? De ce nu toţi? De ce nu şi alte trupe, care au inventat genul incriminat? De ce nu pedofilii? De ce nu tiranii? De ce nu torţionarii comunişti care-şi încasează pensiile până la adânci bătrâneţi, deși au crime pe conștiință? De ce nu ideologii malefici care au otrăvit mintea a milioane de oameni? De ce nu ISIS? De ce nu cei care Îl blestemă în faţă pe Dumnezeu? De unde ştim sigur că au fost aleşi să fie pedepsiţi, dacă nu putem spune nimic altceva despre nimic altceva? De ce alegem o explicaţie care ne convine şi ne place? De ce i-a pedepsit, în Franța, pe lângă cei care meritau pentru că asistau la un concert rock, și pe cei care erau în alte locuri, neutre moral?)

Credinţa, se pare, nu ne împiedică să alegem o interpretare convenabilă. Mai rău chiar, credinţa nu ne împiedică să alegem o explicaţie care-l dezumanizează pe celălalt, care-l transformă într-un simplu obiect demn de dispreţ sau de ură. Credinţa nu ne împiedică nici să suspendăm orice urmă de empatie umană naturală. Nici raţiunea nu ne împiedică să facem asta.

Iau un exemplu de un ridicol dureros. Franța ne dădea lecții de integrare, ne învăța cum să fim toleranți, ne ținea lecții de umanism (rațional, iluminat, civilizat – care se opunne întunecimilor noastre mediavale). Când a fost însă să „integreze” o tabără de rromi, i-a… integrat înapoi în România, pe motiv că-s ai noștri, cu 300 de Euro, ca să păstreze pojghița „umanismului”, deși bieții oameni sunt „cetățeni europeni”.

Să-i crezi atunci, pe ăștia, că vor fi capabili să „integreze” comunități mult mai închise și mai reticente precum cele de refugiați? Fugi d-aici! Povești. Multiculturalismul rațional, iluminat, civilizat(or) n-a fost capabil să stârnească nici măcar curiozitatea unor oameni care sunt realmente dispuși să se adapteze (chiar dacă mai lax, așa…).

Să fie clar. Nu cred că „rațiunea” liderilor europeni actuali ar fi capabilă să înțeleagă ce se întâmplă, când oamenii ăștia definesc binele și răul în funcție de propriul interes de moment sau în funcție de digestie.

Soluția ar fi de așteptat și de dorit să vină tot de la oameni care pot deosebi binele de rău, care au niște repere axiologice certe, care cred în adevăr și dreptate, nu în adevăruri și dreptăți. Dar fără isterii justițiare, fără moralisme dăscăloase care nu conving nici măcar copiii din propriile familii.

Aşadar, sunt în noi resorturi adânci care pot şi reuşesc să îmbrace aparența credinţei sau a raţiunii doar ca să ne înstrăineze pe unii de alţii şi să ne învrăjbească, să ne întărâte şi să ne sucească mintea. Aceste resorturi, aceste predispoziţii sunt greu de identificat şi parcă şi mai greu de stăpânit, fiindcă se contaminează repede de „lumina” raţiunii sau de „spiritualitatea” credinţei, luând chipul necesar şi convenabil pentru împricinat.

Discernământul sau înţelepciunea – izvorâte din exersarea virtuţilor creştine lucrate de Dumnezeu în om – ar trebui să ne frâneze obsesia de a avea o explicaţie completă şi simplistă pentru orice se întâmplă pe lumea asta. Şi, totodată, ar trebui să lase anumite lucruri cu explicaţii provizorii, parţiale, incomplete, încurcate, tocmai pentru că ştim (indiferent dacă optăm pentru varianta raţională – presupunând că raţiunea lucrează cinstit, respectându-şi limitele – sau pentru credinţă – când credința nu pretinde certitudini de care nu poate dispune) că nu deţinem sensul ultim și deplin al existenţei individuale şi al istoriei universale. Chiar creştini fiind, avem doar indiciile mari şi generale cu privire la acest sens ultim, însă detaliile ne lipsesc, urmând să se completeze abia în lumea de dincolo (rostul fiecăruia pe lume în reţeaua lui de relaţii, modul în care şi-a împlinit vocaţia, contribuţia la cursul marii istorii, implicațiile pe termen lung ale unor decizii aparent bune sau aparent proaste etc.).

Dezorientarea se vădeşte, online, mai ales în selecţia surselor de informare. Oameni care se revendică de la aceeaşi credinţă creştină, care îmbrăţişează acelaşi crez, care au aceeaşi confesiune, ba chiar umblă în aceeaşi biserică au explicaţii contradictorii despre un eveniment, iar fiecare consideră că a lui e singura posibilă şi acceptabilă în dreptul creştinilor.

Această orbire, aceste obsesii ideologice, aceste blocaje sunt în mod abuziv puse în relaţie cu credinţa. Dacă, de pildă, atingi cu un cuvânt Israelul, se consideră că nu înţelegi Biblia (deşi există interpretări biblice care nu sunt sioniste, fără să fie însă antisemite). Dacă nu te manifeşti suficient de moralist, eşti un postmodern căldicel care nu spune păcatului pe nume. Dacă nu ești un ortodox care să aibă tendințe xenofobe, antisemite sau antiecumenice, atunci nu ești ortodox autentic și român verde. Etc.

Așa-zisele site-uri de informații creștine sunt – multe dintre ele – jalnice platforme ideologice, incapabile să discearnă o știre falsă de una veridică, să facă distincția între informație și articol de opinie, ahtiate de can-can și senzaționalism. Iar când apar dovezi ale falsurilor vehiculate, „deontologia” celor care le întrețin nu le impune un gest de minimă decență – scuze pentru dezinformarea cititorilor. Mie-mi par scăpate de sub control, când chiar lideri și pastori se „informează” de acolo.

Înseamnă asta că nu mai putem avea încredere în „frații noștri”? Mă tem că da. În sensul că trebuie să fim foarte conștienți că credința nu rezolvă problema naivității informaționale, nu conferă competențe jurnalistice, nu garantează nici măcar (din păcate!) onestitate în tratarea subiectelor, nu anulează amatorismul și mentalitatea sectară, nu vindecă complexele și ignoranța, nici nu poate garanta reprimarea tendințelor manipulatoare sau a vanităților. Drept urmare, precauția e cea mai indicată atitudine.

Revin şi spun că obsesia de a avea o explicaţie clară, deplină şi mai ales convenabilă (adică, permanent în deplin acord cu propriile vederi politice, sociale, economice, mistice, religioase, idiosincrasice, hermeneutice, confesionale…) nu are legătură directă nici cu raţiunea, nici cu credinţa, ci doar se ascund sub masca lor.

Consider, prin urmare, că e un exerciţiu necesar ca fiecare să-şi verifice periodic credinţele fundamentale (în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii), să le evalueze stadiul, dar să lase explicaţiile politice, economice, geo-strategice în afara sferei de imperative creştine. Simplu spus: dreapta credință e mântuitoare și e important să ne ferim de erezii, dar concepțiile despre sfârșitul lumii (câtă vreme nu afectează adevărurile creștine fundamentale) sunt de ordin secundar.

Apocalipticii pot foarte bine să se delecteze cu completarea puzzle-urilor escatologice, dar să recunoască că mai există şi alte interpretări posibile (chiar dacă nu la fel de bune ca a lor – unica, perfecta şi definitiva – evident!). Conspiraţioniştii pot să privească toate evenimentele în cheia lor, dar să nu mai sugereze că cei care nu sunt la fel de „luminaţi” ar fi, pasămite, nişte credincioşi de mâna a doua sau apostați.

Există oameni care se angajează sincer şi prosteşte (astea două nu se exclud!) în promovarea diverselor bazaconii debitate de minţi creţe ce se folosesc de Biblie şi creştinism ca să-şi atragă popularitate şi vizibilitate. Cu ei, din păcate, habar n-am dacă se poate face ceva. Râvna lor fără discernământ e nocivă, dar mă tem că inevitabilă și perenă.

Însă există şi oameni care ştiu că ei reprezintă numai un punct – nu degeaba îi spune punct – de vedere. Iar dacă mai sunt şi lideri de opinie, socot că ar putea considera o datorie morală să repete mereu că există şi alte interpretări, alte chei în care poate fi privită realitatea. Sau, dacă asta e prea mult, măcar să prezinte informaţii verificate pe baza cărora să-şi contruiască teoriile alarmiste şi apocaliptice, lăsând cititorul să decidă în final, nu să servească încă de la început concluziile lor ca adevăruri demonstrate.

Dacă prudența și discernământul nu se exersează nici măcar la un nivel minimal, de atitudine și diseminare a informațiilor, de pildă, atunci ce șanse sunt ca ele să contureze soluții de conviețuire publică, politici de stat sau principii de coexistență în grupuri multietnice? Când sunt absolutizate adevăruri marginale, interpretabile, probabile, parțiale, subiective, denunțarea lor riscă să compromită și alte adevăruri, care sunt într-adevăr nenegociabile. Și cu siguranță compromit credibilitatea celui care nu face distincția dintre amănunt și esență.

În final, vă propun iarăși un exerciţiu simplu – care se leagă de titlul meu evident ironic. Dacă era să le dau crezare ăstora care le ştiu pe toate până în pânzele albe ale ultimelor sensuri, iată cum ar arăta atentatele din Franţa. Musulmanii vor să atace civilizaţia creştină, Europa Occidentală. Prin urmare, au trimis emigranţii să pregătească invazia. Aceştia au început cu un atac în… Franţa.

Întrebările mele: De ce Franţa? Doar e o ţară care i-a primit bine şi, dacă lucrurile nu se precipitau, urma să mai primească şi alţii, ceea ce ar fi fost în interesul invadatorilor, nu? De ce nu Germania, unde au ajuns cei mai mulţi? De ce vor să-şi strice numele bun de „refugiaţi” tocmai acum, la jumătatea (sau cât o fi) invaziei?

De ce Franţa laică şi nu o ţară încă mai „creştină”? De ce nu Italia cu centrul creştinismului catolic? De ce nu Spania ca revanşă pentru Reconquista? De ce nu Anglia ca răzbunare pentru colonialism? De ce nu simultan peste tot, ca să bage frica în oasele europenilor?

De ce o Franţă care poate riposta militar, şi nu o ţară mai puţin militarizată? De ce să rişte să stârnească ostilitatea francezilor şi a europenilor împotriva musulmanilor când era momentul potrivit să câştige simpatia Occidentului pentru amărâţii de „refugiaţi”?

Evident, cei care le ştiu pe toate vor avea răspunsuri punctuale la fiecare întrebare, atâta doar că sunt mari şanse ca aceste răspunsuri să nu facă altceva decât să ridice un alt set de întrebări. Ce vreau să sugerez, cu acest exerciţiu, nu e că n-ar exista explicaţii valide (chiar și în acest caz), ci doar că e o capcană să te arunci prea repede pe un răspuns facil şi care îţi covine. Că e bine să vezi şi alte păreri, chiar provenite din surse ostile punctului tău de vedere.

Nu de alta, dar „Dumnezeu lucrează când într-un fel, când într-altul”, nu doar într-un anumit fel, exact în felul în care ne convine nouă sau în felul care se potriveşte cu obsesiile şi scenaritele noastre.

Cred într-un Dumnezeu care acţionează în lume, care cunoaşte fiecare dedesubt al realităţii, care vede tot şi înţelege tot (dacă e să ne exprimăm în limitele limbajului nostru), însă tocmai de aceea refuz să cred că oamenii ar fi capabili să înţeleagă aşa lesne atâta complexitate câtă stă în spatele deciziilor care influenţează istoria. Numai Apocalipsa (ca să luăm un reper folosit de mulţi ca să-şi justifice concepţiile) permite cel puţin trei interpretări mari şi late: premilen(ar)ism, postmilen(ar)ism şi amilen(ar)ism, cu subcategoriile şi subnuanţele lor. Atunci despre ce fel de certitudini absolute vorbim?

PS: Am insistat să folosesc cuvântul „credinţă” tocmai pentru a nu-i discredita pe cei care, deşi credincioşi fervenţi, împărtăşesc o anumită interpretare a evenimentelor actuale. Dacă aş fi mers de ideea de „religie” sau „confesiune” s-ar fi putut deduce că acolo e problema, or nu cred asta. Problema e cu ideologia care se foloseşte de elemente din creştinism, iar credinţa poate fi în continuare sinceră şi, fără-ndoială, mântuitoare.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2015/11/25/cand-credeam-ca-avem-explicatie-clara-pentru-tot-ce-se-intam… […]

  2. M`am tot gândit de la Colectiv încoace la ce s-a întâmplat. Mai ales că am fost rocker. Dar acum nu putem de dragul să nu judecă și să nu ne gândim. Sau să nu luăm aminte.

    În primă fază m-am uitat să văd dacă sunt sataniști. Dar nu erau. Apoi am văzut că erau chiar buni băieții. Cântau frumos.

    Apoi în a doua fază am auzit de un cunoscut care a scăpat de acolo. El a spus ca a fost o explozie. Dădea un SMS acasă și deodată a explodat ceva, un aer cald a venit din spate, cu flamă și a aprins părul tuturor fetelor. SMS-ul era scurt iar inainte de asta nu a băgat de seama să ia foc ceva. Pur și simplu s-a trezit afară.

    (Titlurile din media din ziual 30/31 oct vorbesc chiar de explozie).

    Nu a fost dată o explicație clară cum s-a aprins instantaneu (max 10-20 secunde) un tavan de 400 m2!!!

    Apoi mi-am adus aminte de pilda Lui Hristos cu Turnul din Siluam și fariseii omorâți de Pilat. Aceasta este cheia cu care privesc evenimentele: să iau aminte să nu pățesc mai rău! (Dar nu iau ci tot păcătuiesc și mă lenevesc).

    • si eu tot la turnul din Siloam ma gandesc. cat despre meritele artistice ale formatiei, e discutabil. din ce am auzit in melodiile lor de pe youtube, cantau death metal (sau, cum ii spun eu, „vomita pe microfon”). nu am ascultat versurile, dar acest gen are o reputatie proasta, mai ales prin sunet.

      ia sa ne imaginam ce se intampla daca, prin absurd, era un concert Lordi (care, ca si muzica, e un rock mai „usor”). acolo se mai uita cineva daca sunt sau nu satanisti? mai citeste cineva versurile?

    • @krabul
      Chiar așteptam un comentariu, știindu-vă fost rocker și încă dintr-o zonă periculoasă (dacă mai țin eu bine minte ce ziceați la un moment dat). Iar aceste precizări îmi confirmă într-o anumită măsură ceea ce suspectam. Am ascultat piesa mult incriminată, dar versurile sunt de revoltă împotriva unui sistem opresiv. Stilul însă nu mă prinde nicidecum🙂 „Drujbismul” (cum îi zic eu) nu rezonează în mine. Cred că zona respectivă a muzicii și manifestării artistice e una riscantă (mai riscantă decât altele), dar niciodată nu cred că generalizările pripite și ignorante reușes să rezolve ceva.

      • Aici nu este vorba de cum e acest gen muzical pentru urechile noastre. Eu pot sa confirm doar că ar fi avut un mare succes extern cu acest album. Erau buni și în plus o făceau din pasiune. Toți aveau joburi în multinaționale, erau cu școli alese, cu CV-uri beton. Și în timpul liber făceau muzică de bună calitate (pentru rockeri mă refer).

        Muzica nu era Death ca să fac o precizare.Cântau metal rock.
        Complet altceva.

        vezi la stil
        https://ro.wikipedia.org/wiki/Goodbye_to_Gravity

        Death Metal este o ramură morbidă. Altceva.

        • ah, atunci m-am inselat. trebuia sa am rabdare cu melodia pana la capat.

          macar putem avea o discutie despre ce fel de metal cantau. asta e bine cand reactia multora s-a redus la „rockeri satanisti”.

          eu cred ca putem discuta si despre cum suna anumite muzici in anumite urechi. am auzit multe avertismente in predici despre heavy metal si rock (luate la gramada). insa, ca sa reiau o idee mai veche, sunt si alte stiluri musicale care poate sunt mai nocive insa scapa atentiei pentru ca nu suna agresiv.

          • Totuși ca să dau apă la moară dvs eu vă confirm din experiența mea personală că muzica rock este o muzică satanistă.

            Și e mai nocivă decât beția și curvia.

            Dar să facem distincție între satanistii declarați și rockerii (mai ales din România) care habar nu au ce cântă ”idolii” lor. Rockerii de azi sunt vameșii de acum 2000 de ani.

          • va rog sa-mi explicati ce este satanist in melodiile formatiei Dire Straits. sau Creedence Clearwater Revival. si de ce a asculta aceste formatii este mai nociv decat a ma imbata sau a curvi.

          • Păi ceva este satanist / satanic dacă acel ceva este închinat, dedicat, gândit celui rău (ca să nu îi spunem numele). Iar rock-ul așa este. Are o natură care nu promovează energiile necreate ale Lui Dumnezeu (binele, adevărul etc). Ci promovează inversul acestora. Și o face pe tonuri de sirenă, care vrăjesc vâslașii de pe această lume.

            Acum punctual:
            1. Dire Straits (. Co-fondator: David Knopfler – satanist.
            2. CCR – vezi la piesa 8:

            http://www.adioslounge.com/the-greatest-american-rock-n-roll-band-creedence-clearwater-revival/

            Beatles (adică gândaci de bucătărie) – pe primul album apare tatal satanismului din Anglia.

            Iar o evolutie dintr-o viziune care desconspiră satanismul din rock

            http://blogcritics.org/a-brief-history-of-satanic-rock/

          • nu intelege de unde pana unde e David Knopfler satanist. eu n-am gasit nimic care sa indice asta. ati ascultat macar ceva melodii ale formatiei Dire Straits? versurile?

            cat despre Sinister Purpose, ati citit versurile? putem foarte bine spune ca melodia ne povesteste despre cum cineva poate fi sedus spre practici oculte. nu o vad ca pe o invitatie la satanism.

            despre Beatles nu am intrebat, pentru ca nu e una din formatiile care sa ma atraga, si pe John Lenin (am scris intentionat asa) il sufar din ce in ce mai putin pentru ca a scris ceea ce a devenit imnul neomarxistilor – Imagine.

            ma asteptam la mai mult din partea unui „fost rocker”, mai ales dupa ce ati spus ca Goodbye to Gravity cantau muzica „de buna calitate”. adica despre ei cuvinte de lauda, pentru niste de o calitate audio indoielnica, ce suna ca niste zbierete de neinteles fara subtitrare. in schimb Creedence si Dire Straits sunt automat satanisti. Ma asteptam la niste trimiteri directe la versuri, interpretari ale intelesurilor…

            pentru cine e cu adevarat curios sa inteleaga despre ce vorbesc (adica cui nu-i ajunge automat o eticheta lipita din reflex pe o formatie), faceti urmatoarea comparatie:

            Dire Straits – „Sultans of Swing”… ba nu, „Heavy Fuel”, asa, ca sa fie melodia cea mai „obraznica”.
            Creedence Clearwater Revival – „Fortunate Son”… ba nu, hai „I Put a Spell on You”, sa ramanem cu obrazniciile.
            Goodbye to Gravity – „The Way We Die”. pentru ca n-am nervi sa ascult alta melodie de-a lor.

            cat despre acel blog, cu ipoteza de pornire ca toata muzica este satanista… adica daca nu-i muzica religioasa e automat satanista… nu ma asteptam la asa o atitudine alb-negru de la un ortodox. sau am inteles eu gresit si nu sunteti ortodox? e interesant cum se presupune ca in lume nu exista decat Dumnezeu si Diavol, si oamenii n-au absolut nici o contributie la nimic. ideea ca poate anumite lucruri sunt pur si simplu omenesti, ca omul poate sa ia anumite decizii fara a fi influentat de Duhul Sfant sau de catre demoni pare ceva de neconceput. suntem doar niste roboti care cad pe mana unor programatori ce ne indreapta intr-o directie sau alta, si tot ce putem face este cel mult sa ne constientizam soarta si eventual s-o deplangem. sau nu, poate si asta e ceva satanic. doar ne multumim la constatare.

          • Susțin că muzica rock este satanistă. Dacă sirenele v-au furat nu am ce să vă spun. Peste ani veți vedea.

            Nu sunt bigot cum mă băgați dvs în corzi. Soția și copiii mei ascultă Rock FM.

            Uitați o comparație.

            Maneaua nu e satanistă. E doar depravată. Pe când rockul este ”next levelul” depravării.

            Una este alcoolul / țigara și alt ceva este LSD / heroină.

            Și cam atât că nu aceasta era tema discuției.

          • pai tocmai asta e una din temele discutiei: etichetarea sumara, la gramada, uneori fara ca macar sa se doreasca aprofundarea detaliilor. aia din Colectiv au murit ca erau rockeri satanisti, daca mergeau la biserica nu pateau nimic. la fel si aia din Paris, ce-au cautat la terasa? la meci? de ce nu stateau acasa sa se roage in genunchi?

            deci maneaua, care indeamna la pacat (laudaroisenie, avaritie, materialism, curvie) e mai putin condamnabila decat anumite melodii rock care iau in deradere asemenea comportamente (vezi Dire Straits – Heavy Fuel). dupa logica dumneavoastra aveti o familie de satanisti, daca umbla dupa lucruri sataniste. stiu ca suna jignitor, dar astea sunt concluziile pe care mi le-ati prezentat.

            am fost si eu asa cand eram pe la 13-14 ani. rockul e satanist, hip-hopul e bun. dupa aia am inceput sa ascult ce anume zic „satanistii” aia, si, surpriza, mesajele nu erau deloc ce spuneau marii moralisti. pai atunci? ne folosim fiecare capul ca sa judece, sau mergem toti ca turma dupa ala care stie sa urle mai convingator, fara sa simta nevoia sa vina cu argumente solide?

            si ca sa fiu clar: mi se pare ca „rockerii” sunt un concept ridicol si pueril, la fel cu a fi „fanul” unei formatii. nu pot concepe sa ma limitez la un anumit gen muzical sau la o formatie, sa adopt o tinuta care sa imite pe altii doar pentru ca n-as avea alte idei despre mine inafara de ce vad in videoclipurile muzicale. singurele genuri muzicale pe care nu le pot asculta sunt muzica asa-zis populara (de masa, care nu cred ca mai are nimic folcloric in ea cand e cantata mereu cu aceleasi instrumente, aceleasi ritmuri si aceleasi cantarete cu perle la gat si ruj pe buze) si muzica „clasica”, care reuseste sa-mi dea dureri de cap. pana si anumite manele au meritele lor.

          • Mă iertați că sunt diferit de dvs. Nu pot să vă mulțumesc. Sunt un inferior și îmi asum satanismul familiei mele. Mai mult, sunt și un neputincios și leneș. Nu fac nici un efort să continui această discuție. Pentru că mai sunt și mândru.

            Mă iertați.

  3. „Înseamnă asta că nu mai putem avea încredere în „frații noștri”? Mă tem că da. În sensul că trebuie să fim foarte conștienți că credința nu rezolvă problema naivității informaționale, nu conferă competențe jurnalistice, nu garantează nici măcar (din păcate!) onestitate în tratarea subiectelor, nu anulează amatorismul și mentalitatea sectară, nu vindecă complexele și ignoranța, nici nu poate garanta reprimarea tendințelor manipulatoare sau a vanităților. Drept urmare, precauția e cea mai indicată atitudine.”

    si uite-asa, in vremurile din urma dragostea multora se raceste. si prefer sersele de informare „lumesti” celor „crestine”. pentru ca macar cu cei din lume, dupa ceva timp, afli cam ce-i in spatele lor si ce propaganda duc (nimeni nu e impartial). cu crestinii, in schimb, trebuie sa verific mai intai carui cult sau biserici sunt afiliati, si apoi, daca as vorbi (prin absurd) cu frati ce-i cunosc, sigur as afla si alte bazaconii. pur si simplu e aceeasi problema, dar mai perfid prezentata, pentru ca vine ambalata in „ai incredere in mine, sunt fratele tau crestin”.

    „De ce i-a pedepsit, în Franța, pe lângă cei care meritau pentru că asistau la un concert rock, și pe cei care erau în alte locuri, neutre moral?)”

    cred ca unii ar spune ca, atata timp cat nu erau la biserica, nu erau neutri moral. cum adica sa mergi la terasa si sa bei alcool?

    „De ce Franţa laică şi nu o ţară încă mai „creştină”?”

    trecand peste argumentele evidente despre convenienta amplasarii atentatelor in locuri usor accesibile pentru faptasi (vorbitori de limba franceza, locuitori ai Belgiei), din ce am inteles eu ura islamistilor wahabiti sau salafiti (nu stiu exact care-i diferenta) se indreapta in primul rand asupra ateilor si a politeistilor. deci crestinii practicanti sunt mai jos in ordinea prioritatilor. teoretic si evreii ar fi la acelasi nivel, insa cu evreii intervine subiectul palestinian si primesc puncte bonus. in rest, sunt destule analize despre „de ce Franta”.

    • Mulțam de precizări😉

      Strict în ce privește chestiunea dragostei… ei bine, astea nu se exclud. Adică, prudența față de „informațiile” pe care le vehiculează nu exclude imperativul iubirii, dar, în practică, recunosc, îngreunează lucrurile. Totuși, nu pentru suspiciune pledez aici, și nicidecum pentru o etică a suspiciunii, ci pentru o atitudine precaută. Circumspecția, după părere mea, poate funcționa ca o unealtă a dragostei, obligându-i pe cei care gestionează informații să fie mai atenți, să se documenteze și să gândească mai mult înainte de a spune/face anumite lucruri. Nu-mi fac însă prea mari iluzii. Cei care citesc postările mele oricum sunt precauți și își exprimă rezervele când consideră necesar…

      • daca as cunoaste personal oamenii ce publica aceste stiri poate ar fi altceva. insa asa prefer sa ma feresc de dezinformari ce ar putea (sau doresc a putea) trece mai usor prin filtrul critic profitand de aparenta respectabilitate a fratiei intru credinta.

        dau 2 exemple:
        – cazul Titel Maghiar (2015). daca nu stii despre ce-i vorba, o simpla cautare lamureste. sau baga mai mult in ceata.
        – cazul ce se desfasoara zilele astea, relatat in Adevarul, al familiei Bodnariu din Norvegia. am citit comentariile la cele doua articole, si nu pot sa nu dau dreptate scepticilor care spun ca, la cate informatii s-au prezentat, intreaga poveste pare ciudata.

        • Pe FB am citit următorul comentariu (după care au urmat și altele în aceeași notă) făcut de către o doamnă care locuiește în Norvegia: „Apropo de familie chiar voiam sa te celengiuiesc cand ai pus intrebarea despre teme de discutie-familia romanului penticostal. E plina blogaraia romaneasca de ei. Nu i cunosc dar atat pot sa iti zic. Norvegia nu stie de ei. Nu sunt pe nici un canal aici despre cazul lor. Norvegia nu iti ia copiii in caz de fundamentalisme religioase. E o tara libera. Copiii se iau in caz de abuzuri, violenta, maltaratari, copiii f mizerabili de care nu au grija parintii sau ca parintii au pbleme psihologice grave.Politia nu vine asa decat cand e caz grav gravisim. ”

          Pentru mine e foarte important cine girează informația. Au intrat în horă Petrică Lascău, Manu Conțac și Ghiță Mocan. Totuși, sunt convins că nu știm tot ce ar fi de știut.

          • sa nu uitam de Cristian Ionescu. care, daca nu ma insel, a fost atras si in cazul Titel Maghiar. iata ca avem un exemplu de pastor ce ia internetul in serios, insa tot poate fi atras in manipulari. ca noi toti, de altfel (ca oricine are slabiciunea lui).

            sunt sigur ca ceva nu ni se spune. mai tii minte cazul pastorului penticostal care a murit impreuna cu fiul sau in urma cu cativa ani? pana la urma verdictul anchetei a fost crima-sinucidere, daca imi amintesc bine. insa unii au zis ca i-a omorat DNA-ul.

            http://www.infocrestin.com/pastorul-carismatic-adrian-blaga-din-bistri%C8%9Baposibil-sa-fi-fost-ucis-de-ofi%C8%9Beri-dna-ipoteza-de-lucru-dovedita-ascunsa-de-procurori/

            http://transilvaniareporter.ro/satu-mare/ipoteza-pastorul-adrian-blaga-si-a-ucis-fiul-si-s-a-sinucis/

          • pentru a balansa un pic ce am spus mai sus: nu m-ar mira ca adevarul sa fie de fapt cum se plang multi – un abuz oribil. ca doar avem precedentul australian: https://en.wikipedia.org/wiki/Stolen_Generations

          • Sincer nu pricep nimic din cele de mai sus …

            Adică criptosecuritatea omoară penticostali? sau jumulesc bisericile protestante?

          • vezi discutia despre apocalipsele de odinioara si nevoia unora de a se simti prigoniti cu orice pret.

            „criptosecuritatea” suna chiar benefic din punctul meu de vedere. e cu criptografie si protectia datelor, nu?🙂

          • Universurile noastre au o intersecție. Însă problema de mai sus îmi este de nepătruns. Prea mult de citit, prea ermetic.

            Dvs ați dat doar câteva lucruri și dl Teofil a și înțeles și a continuat. Eu doar văd că sunt pe dinafara.

  4. A se vedea in acest sens un articol al lui Andrei Plesu intitulat ,,Despre teologia penala”. Eseistul trateaza cu multa patrundere (dupa parerea mea) exact aceasta problema.

    Indiferent daca acei tineri au fost sau nu vinovati de ceva anti-crestin reactia noastra (ca si crestini) ar trebui sa fie de compasiune (in cel mai rau caz) daca nu chiar de consideratie. Nu stiu ce ,,hram” confesional sau ce credinta intima aveau acei tineri dar pentru o persoana care iese din foc si apoi se gandeste sa se intoarca pentru a-i salva pe altii cu pretul propriei vieti eu unul nu pot avea decat un imens respect. ,,Caci nu exista dragoste mai mare decat a-ti da viata pentru aproapele tau”.

    Scriu aceste randuri cu o dubla emotie. In primul rand ma cutremur gandindu-ma la soarta cumplita a celor cuprinsi de flacari (eu m-am fript de cateva ori in viata si nu mai vreau niciun pic mai mult). Iar in al doilea rand pentru ca unul dintre cei doi salvatori declarati eroi post-mortem a fost elevul mamei mele. Se numea Claudiu Petre, unicul fiu si sprijin al mamei sale, colega cu mama mea la aceeasi scoala.

  5. Reblogged this on BLOGUL UNEI BUNICI.

  6. Domnule Teofil, la dvs nimic nu este întâmplător. Nu pricep legatura subiectului cu imaginea postării. Puteți să îmi dați niște indicii ca să pricep?

    • Vărsarea de ”sânge” și înverșunarea cu care se condamnă, nu?🙂 atitudinea de ”pus pe harță”.

      • Tot nu înțeleg. Ce înseamnă tabloul acela?

      • Adică m-am uita pe wiki să văd ce este cu acea bătălie. În pictură apare și Maica Domnului parcă (nu văd prea bine pe laptop). Dar nu îmi spune nimic asta. Adică nu am ce să judec și pe cine să judec. Pe polonezi? Pe teutoni? Pe lituanieni?

        Nu înțeleg nici ce e așa deosebit în această bătălie. În evul mediu au fost o grămadă de războaie și bătălii.

        Și referitor la titlu,”Când credea că aveam o explicație la tot ce se întâmplă” eu nu am nici o explicație. Parcă sunt un marțian …

        Dar sunt convins că este o legătură care poate fi explicată.
        🙂

        • Tema este simplă! Nu știu nici unii care din ei sunt mai sfinți, și se bat ca chiorii pentru a arăta fiecare că ei sunt mai credincioși. Culmea! Probabil în numele aceleiași credințe😦

          • Scuze! Am uitat ceva! Am uitat să spun că și eu am fost cântăreț de muzică rock! Pe vremuri.🙂

      • No, cred că prea căutați în detaliu detalii care nu există.🙂 Eu bănuiesc că e o chestie metaforică, nu știu dacă așa mult ar conta ce bătălie, a cui, pentru cine, cu cine, la ce oră etc, ci lupta în sine.🙂

  7. […] Când credeam că avem explicaţie clară pentru tot ce se întâmplă […]

  8. […] Când credeam că avem explicaţie clară pentru tot ce se întâmplă […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: