Când credeam că avem explicaţie clară pentru tot ce se întâmplă

Jan Matejko - Bătălia de la Grunwald (sursa)
Jan Matejko – Bătălia de la Grunwald (sursa)

Nici raţiunea, nici credinţa nu au nevoie de explicaţii. Nuanțez, că doar nu scriem numai din topor și din axiome: nici raţiunea, nici credinţa nu sunt cele care ne împing să căutăm explicaţii. Altceva ne împinge, altceva ne nelinişteşte. Raţiunea înţelege o explicaţie, credinţa o poate integra. Însă mobilul, forţa care ne împinge e o nelinişte de altă sorginte.

Curiozitatea, fie ea şi ştiinţifică, nu ţine de raţionamentul în sine, de logică, ci de natura umană. Tulburarea în faţa necunoscutului, spaimele în faţa diverselor primejdii împing omul spre răspunsuri mai mult sau mai puţin coerente, care adesea se folosesc de credinţă, dar fără ca imboldul iniţial să izvorască din ea. Prin definiție, credința se referă la a crede, iar rațiunea la a gândi logic și coerent.

De pildă, sunt unii care au convingerea fermă că Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din „Colectiv” pentru că meritau. Această explicaţie s-a extins repede şi la atentatele din Franţa. Au fost identificate manifestări condamnabile al victimelor care meritau pedepsite.

Justificarea pentru o astfel de explicaţie e, adesea, că am fi cumva obligaţi de credinţa noastră creştină să spunem… adevărul. Care adevăr? O minimă verficare logică a acestei explicaţii o invalidează instantaneu.

Iată un test. De ce i-a pedepsit Dumnezeu tocmai pe ăştia şi nu pe alţii, care participă la alte manifestări similare? În paranteză fie spus, există săptămânal, în cluburile din România, concerte din acea zonă întunecată a rock-ului. Probabil că răspunsul – dacă nu cumva e unul de natură profetică – va fi că Dumnezeu ştie de ce i-a ales pe aceştia.

Întrebarea firească atunci e următoarea: cum putem avea certitudinea că Dumnezeu i-a pedepsit pe aceştia dacă nu ştim de ce nu i-a ales (şi) pe alţii? Cum se face că avem acces fix la o singură explicaţie, la o singură informaţie certă – tocmai cea care ne covine – dar la nimic din toate celelalte (mai ales dacă ele nu se potrivesc în sistemul nostru)?

Ajungem aşadar la următoarea formulare: în ce fel a transmis Dumnezeu confirmarea despre judecata aplicată – exceptând, repet, viziunile profetice pe care nu le putem contesta, dar nici valida – astfel încât să fie înţeleasă tocmai de către creştinii care oricum o preferă din start (sau au o predispoziţie către justiţiarism şi condamnarea promptă a altora)?

În cel mai bun caz, rămâne să acceptăm că aceasta este, cel mult, o presupunere, o ipoteză. În cazul mai grav, Citește mai mult »

Somnul rațiunii… și trezia intelectualilor

Goya - Somnul rațiunii

Se spune că somnul rațiunii… dar știți toți ce se spune. Ce rost are să repet? În creierul intelectualilor, teoretic, rațiunea este la ea acasă, am putea zice. Sau așa ne-am aștepta. Adică, la statutul de intelectual ajung niște oameni care au muncit cu creierul, prin urmare, sinapsele sunt bine unse și mai eficiente decât ale altora.

Cel puțin aceasta e imaginea tradițională despre intelectual. Iar faptul că activitatea intelectuală – alta decât cea care urmărește profitul pecuniar – e disprețuită azi, nu schimbă starea de fapt a lucrurilor. Ca să n-o lungesc, cred că admitem cu toții că, potrivit staturii standard a intelectualului, ne-am aștepta ca aceia dintre noi care poartă această denumire să-și folosească mai mult rațiunea decât cei care nu pun mâna pe carte din principiu.

Astfel că dacă rațiunea e foarte trează, monștrii ar trebui să se pitule prin colțișoare, piperniciți și nevolnici, nemâncați și disperați. Creierul intelectualilor ar fi cel mai senin loc, o zonă eliberată de tot felul de aderențe prostești. De aici ar trebui să iasă rectitudine, echilibru, luciditate, critică dreaptă. Aici, iar nu la jurnaliști, te-ai aștepta să găsești o sănătoasă imparțialitate, o justificată (și explicată) părtinire.

Firește că urmează să spun că lucrurile nu stau deloc așa. Iar asta, din păcate, nu-mi vine deloc greu să demonstrez. Problema e că mă zgândăre tocmai faptul că nu pot bate apa-n piuă și nu sunt nevoit să caut de nebun argumente și exemple.

Cel mai recent mi-a fost furnizat de Marga. Andrei Marga. Fostul țărănist de frunte, fostul minstru al educației, fostul reformator al învățământului românesc. Omul are un cv impresionant. Nimic de comentat. Însă felul în care tămâiază noua alianță (USL) e absolut respingător.

Iată câteva fragmente care ar trebui să zguduiască orice rațiune funcțională, orice conștiință care încă n-a abdicat de la funcțiile ei specifice. USL înseamnă „coalizarea forţelor sănătoase […] Nici unul dintre aceste partide nu a sprijinit politicile ce au dus în impasul actual. Această coaliţie este nouă şi nu i se poate imputa trecutul.”Citește mai mult »

Literalism nenorocit

http://www.cyber-tec.org/

 

 

În sens strict, literalismul se referă la un anume fel de a interpreta Scriptura. Prin extensie, literalismul se poate aplica oricărui tip de text și ar desemna o interpretare literală sau predilecția pentru sensurile imediate, primare, denotative chiar ale cuvintelor. Însă nu doar cuvintele necesită interpretare, ci întreaga realitate este un mesaj amplu, cu un anumit cod ce se cere descifrat. Deci literalismul se poate extinde la orice tip de mesaj.

Nenumăratele concepții filosofice, religioase, artistice, morale stau mărturie a faptului că oamenii simt nevoia să interpreteze realitatea. Că ea nu poate fi receptată altfel, nu poate fi pur și simplu înghițită, asimilată. Nimeni – oricât și-ar dori unii să se/ne convingă de asta – nu e tabula rasa atunci când interacționează cu realitatea. Are o seamă de condiționări genetice, dar și achiziții etice, culturale fie ele chiar și involuntare. Atât de insultatele prejudecăți (de care e o iluzie că ai putea scăpa) sunt astfel de lentile prin care recepționăm realitatea.

Cu cât aceste filtre de percepție sunt mai rafinate, cu atât realitatea căpăta sensuri mai complexe și mai nuanțate. Cu cât filtrele sunt mai rudimentare, cu atât individul este mai predispus către perceperea sensurilor imediate și primitive ale realității. E ca și cum ai avea probleme de vedere, însă, datorită ochelarilor nepotriviți, sesizezi doar obiectele mari, pierzând din vedere și frumusețea și complexitatea lor.

La acest nivel elementar al percepției se situează, de pildă, nevoile primare, ce se constituie ca mesaje pe care orice ființă rațională le poate înțelege repede și se poate folosi de ceea ce a înțeles pentru a-și îndeplini diverse țeluri. O paradigmă morală proiectată asupra lor, adaugă deja niște sensuri suplimentare, modifică interpretarea, dar influențează și comportamentul.

Ca să nu rămânem doar în sferele teoriei, să luăm, de exemplu, umorul. Căci umorul se întemeiază întotdeauna pe interpretare. Citește mai mult »