Postat de: Teofil Stanciu | 08/06/2011

Cazul Galilei (o perspectivă subiectivă)

Avertisment: Urmează un text lung!

 Ca urmare a unor discuții off-topic destul de încâlcite, am decis să vin cu o postare mai amplă și oleacă mai documentată pe acest subiect. Cazul lui Galileo Galilei este folosit adesea ca un exemplu care să dovedească opoziția Bisericii față de spiritul științific și lumina rațiunii. Galilei este, în această perspectivă, o victimă inocentă a Inchiziției, un cugetător a cărui rațiune liberă lupta cu obscurantismul medieval în care se zbătea Biserica (Catolică).

Însă, „imaginea, cu totul neadevărată istoric, însă vehiculată de mare parte din istoriografia secolului al XIX-lea, a unui Galilei liber-cugetător și pozitivist ante litteram este astăzi apusă” (Rossi, p. 124).

Teza pe care o avansam în comentariile menționate e aceea că Galileo Galilei avea o problemă de caracter, înainte să aibă o problemă științifică. Argumentele mi le culesesem din Dinesh D’Souza – What‘s So Great about Christianity. Amicul Costin mă apostrofa, și nu fără oarecare temei, că mă bazez pe o singură carte. Totuși, autorul citat de mine, zice că și-a întemeiat argumentele pe alte cărți[1]. S-ar putea, desigur, să fie vorba de o poziție partizană, de vreme ce D’Souza e un apologet creștin. Însă bănuiesc că el știe că un apologet care se discreditează singur este un apologet compromis și inutil. Cred că prestiugiul său îl obligă la onestitate.

Revenind la poveste, iată cum decurge ea în relatarea lui D’Souza. După ce devine un cunoscut adept al teoriei heliocentrice copernicane – pentru care Copernic admintea, cu vreo 50 de ani înainte, că încă nu avea vreo dovadă fizică – Galileo vine la Roma, unde este primit cu fast și are mai multe întrevederi cu papa, dar și cu cardinalul Bellarmino, șeful Inchiziției.

Concluziile lui Bellarmino sunt interesante:

Cu toate că experiența ne spune fără echivoc că pământul stă nemișcat, totuși, dacă ar exista o dovadă certă că soarele se află în centrul universului… și că soarele nu se rotește în jurul pământului, ci pământul în jurul soarelui, atunci ar trebui să manifestăm multă prudență în explicarea anumitor pasaje din scripturi care par să ne învețe exact opusul, admițând mai degrabă că nu le-am înțeles decât să calificăm ca eronată o opinie care s-a dovedit adevărată. Dar aceste lucruri nu trebuie făcute în pripă și, în ce mă privește, nu voi crede că există asemenea dovezi decât atunci când le voi vedea cu ochii mei (traducerea îmi aparține – scepticii pot consulta textul în engleză din cartea lui D’Souza, p. 109, sau mi-l pot solicita și îl furnizez).

În esență, tocmai aceasta este și poziția lui Galilei însuși: Scriptura și natura furnizează adevăruri de care trebuie să ținem cont, iar unde ni se pare că Biblia contrazice adevărurile naturale, cel mai probabil avem de-a face cu o eroare de interpretare comisă de hermeneuții textului sacru. Fiindcă, în fond, Biblia conține adevăruri necesare mântuirii, nu informații științifice.

Cu toate că susține separația dintre știință și teologie, Galilei încearcă la un moment dat să-și legitimeze biblic teoria, intervenind cu comentarii proprii la Scripturi. Deci își cam încalcă el însuși demarcația și se aventurează pe un teren unde nu avea căderea să se pronunțe. Ceea ce nu dovedește însă decât că vremurile erau complicate, că domeniile nu sunt chiar atât de drastic separate și, mai ales, că interferențele sunt inevitabile (a se vedea în acest scop capitolul despre Galileo Galilei din cartea lui Paolo Rossi – v. bibliografia).

S-ar mai putea observa totuși și faptul că Galilei, care credea probabil în delimitarea propusă, acționează în virtutea unor imbolduri mai adânci. E posibil ca tocmai această inconsecvență să deschidă puțin perspectiva către mentalitățile ce caracterizau acele vremuri. N-ar fi deloc lipsit de interes să aflăm ce motive aveau oamenii Bisericii să condamne dogmatic teoria copernicană. În ce mă privește, n-aș lua de bună ideea că Biserica voia doar să manipuleze mulțimile, fiindcă e o explicație juvenilă și derizorie.

Având în vedere că teoria copernicană nu prea putea fi nici atestată, nici contestată experimental, soluția propusă de Bellarmino, la sugestia papei, ar fi fost ca Galilei să nu răspândească, nici să nu promoveze heliocentrismul. În acest sens, Bellarmino a emis un avertisment care s-a păstrat în arhivele Bisericii dimpreună cu acceptul lui Galillei de a se supune acestei cerințe.

Totuși, în acest punct, mai trebuie menționat un lucru. Anume că există un proces-verbal al întâlnirii dintre Bellarmino și Galilei în care se afirmă că matematicianului i s-a cerut să „părăsească cu totul numita opinie, să nu o adopte, să nu o apere și să nu o predea în vreun fel prin cuvinte și prin scrieri” (Rossi, p. 110). Acest document însă nu conține semnăturile martorilor menționați, așa că asupra lui planează suspiciunea că n-ar fi tocmai conform cu realitatea.

M-am străduit să înțeleg chestia asta în particular, fiindcă e deosebit de importantă. Și am înțeles așa: există o avertizare de care Galilei avea știință, iar această avertizare – pe care astronomul însuși o semnează și, ulterior, o recunoaște în proces – stipula că teoria copernicană nu mai poate fi susținută sau apărată. Dar mai există și un document ce consemnează interdicția expresă adresată lui Galileo. Acest al doilea document e contestat de către „mulți istorici”.

Adevărul nu cred că va putea fi stabilit cu certitudine vreodată. Și chiar dacă ar fi, mereu se vor găsi argumente și pro și contra. Dacă e să-mi spun părerea, mi se pare îndeajuns de clară ideea – conținută în primul document – că teoria heliocentrică nu mai putea fi îmbrățișată decât odată cu asumarea riscurilor de rigoare. Galilei se prevalează de o chichiță procedurală, în genul avocaților sau politicienilor de azi.

Pe fond, cred că e destul de limpede că a nesocotit o afirmație fără echivoc: teoria heliocentrică era indezirabilă în ochii Bisericii, iar el știa fără-ndoială asta. Textul conceput de Galilei în apărarea sa consemnează faptul că avea știință de acel prim document, însă interdicțiile de a nu „preda” și „sub nicio formă” (conținute în al doilea document, cel suspect) îi sună cu totul nou. Mie îmi seamănă (păstrând proporțiile) cu declarația lui Băsescu: nu am lovit cu pumnul sau cu palma…

Judecat din perspectiva contemporană, când heliocentrismul e de domeniul evidenței, firește că Galilei pare un împătămit al adevărului, un habotnic al adevăratei științe. Atunci însă ar trebui luat aminte și că, vreme de douăzeci de ani, Galilei a susținut că fluxul și refluxul sunt dovezile palpabile că pământul se rotește. Deci, dacă e să fim cinstiți până la capăt, argumentele sale științifice au părțile lor penibile și revolute.

Ca s-o scurtez, Galilei nu ia aminte la conținutul avertismentului pe care-l semnase (scoatem astfel din discuție și documentul controversat), ci își vede mai departe de studii și publică, în 1632, Dialog despre cele două sisteme ale lumii, în care, apărătorul aristotelic al științei este Simplicio (un ins nu prea dotat intelectual, dar îndărătnic în dogmatismul său), în gura căruia sunt puse cuvinte ale papei Urban VIII. În paranteză fie spus, acest papă se arătase de la început mult mai binevoitor cu științele față de predecesorii săi.

În introducere și în încheiere, Galilei pretinde că a adoptat recomandarea papei, potrivit căreia copernicanismul poate fi discutat strict ca ipoteză, fără pretenția că ar putea reprezenta o realitate fizică. Totuși, tonul și conținutul scrierii contrazic aceste afirmații. Mai mult chiar, autorul consideră că mareele reprezintă dovada fizică a mișcării pământului.

Până acum n-am pomenit deloc că Galileo avea, în epocă, o seamă de admiratori, dar și adversari înverșunați. Rațiunile lor ne scapă, desigur, deși tindem să-i favorizăm pe cei care-l apreciau. Totuși, nu e lipsită de importanță precizarea că el nu era contestat doar de autoritățile eclesiale, ci și de către alți oameni de știință ai vremii. De asemenea, nu toată Biserica îi stătea împotrivă, ci existau clerici care îl apreciau și care îi împărtășeau vederile în materie de știință.

Tycho Brache, unul dintre marii matematicieni-astronomi ai vremii, nu îmbrățișa teoria că pământul ar fi capabil să se rotească, chiar dacă admite că nu există sfere fizice în jurul pământului. Totuși Kepler, care i-a fost ucenic, a beneficiat mult de observațiile absolut uimitoare adunate de-a lungul timpului de Brache și le-a folosit pentru a dezvolta teoria heliocentrică. Interesant e însă că Galilei nu și-a manifestat dorința să întrețină comunicarea cu Kepler, deși acesta i-a propus un schimb de scrisori.

La data respectivă, nici sistemul astronomic ptolemeic, nici cel copernican nu puteau fi dovedite fără echivoc. Iar bunul-simț spunea că pământul nu are cum să se rotească. În termenii de azi, am putea spune că teoria geocentrică oferea cea mai plauzibilă explicație a faptelor și că bunul-simț atesta mai degrabă imobilitatea decât mișcarea. Nu e de mirare că Galilei întâmpina o opoziție atât de acerbă. Nu înțeleg de unde aroganța cu care sunt taxați toți detractorii lui Galilei când marele Einstein a întâmpinat opoziție din partea fizicienilor și filosofilor (dar și a publicului profan) din secolul XX, când știința nu mai era supusă Bisericii, când deja există un adevărat cult al revoltei și al noutății.

Scrierea lui Galilei (Dialogul) a fost publicată în italiană (ca să poată fi citită de cât mai mulți), cu intenţia vădită de a-i convinge pe cei „de la curți, din rândurile burgheziei și clerului, din noile pături intelectuale” (Rossi, p. 115). Putea alege, firește, să scrie în latină (limba folosită în cercurile mai educate), ca să nu tulbure atât de tare apele, dar se pare că tocmai asta voia. Deci intenționa ca adevărul său – fundamentat la acea vreme pe argumente eronate – să capete cât mai mare popularitate.

Aflat în focul interogatoriilor Inchiziției, Galilei declară, probabil de teamă, că Dialogul său a fost scris cu „scopul de a demonstra lipsa de validitate și de concludență a «rațiunilor» lui Copernic” (p. 123). Această mărturisire a folosit adversarilor săi care aveau ca dovadă împotriva ei întregul text al scrierii.

În opina lui Arthur Koestler, apărarea lui Galilei era atât de „incontestabil de necinstită încât procesul ar fi fost pierdut în orice sală de judecată” (Koestler, apud. D’Souza, p. 112).

În 1633, Galilei a fost condamnat de către tribunalul Inchiziției la închisoare formală. Totuși, Galilei nu este declarat eretic, ci „vehemently suspected of heresy”, cum zice traducerea documentului de condamnare. Pe urmă, omul s-a lepădat de convingerile lui. Însă nu există vreo dovadă că ar fi rostit în barbă „Epur si muove”. Ulterior, Galilei a avut domiciliu forțat, însă într-un regim destul de blând. Mai mult, și-a putut relua activitatea științifică și a continuat să scrie.

Biserica a comis un abuz indiscutabil, din perspectivă modernă, grăbindu-se să condamne ca erezii teoriile heliocentrice. Nici în cazul lui Galilei nu se poate spune că ar fi procedat cum se cuvine. Asta cu atât mai mult cu cât s-ar putea ca un document însemnat să fi fost falsificat pentru a-l putea prinde pe bătrânul astronom cu mâța-n sac. Dar o analiză onestă ar încerca să înțeleagă cât mai complet argumentele ambelor părți. Deși întreprinderea s-ar putea dovedi aproape imposibilă.

Există și alți reprezentanți de seamă ai științei care și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă fără să fi fost persecutați de Biserică: Tycho Brache, Kepler, Descartes, iar ceva mai târziu Newton. Schimbările aduse de ei sunt, de asemenea, fundamentale pentru schimbarea de paradigmă și răsturnau ordinea cunoscută a lumii.

În aceeași perioadă (cu un secol înainte) au activat și Luther, Calvin și alți reformari. Surprinzător însă, ei sunt personaje mult mai controversate, cu toate că au fost mult mai fermi în opoziția lor față de abuzurile Bisericii. Galilei se bucură însă de nespusă bunăvoință, în ciuda „micilor” sale probleme. Faptul că a suferit din pricina BRC îl absolvă de eventualele pete din cazier? Există, într-adevăr, o diferență între cei trei: primii doi sunt lideri religioși (iar religia e nașpa), în vreme ce Galilei e perceput ca un pionier al raționalismului, al spiritului științific. Ceea ce e cool.

De mirare mi se pare faptul că, deși știința și-a dovedit limitele și amoralitatea, este încă percepută ca având potențial soteriologic. Altfel nu înțeleg de unde clemența față de spiritele științifice și încruntarea față de conștiințele religioase. Pesemne că omenirea speră ca de la știință să-i vină mântuirea, de aceea se dovedește înțelegătoare cu erorile preafericiților rațiunii.

Dacă Galilei este privit ca un martir al științei, atunci da, multe i se pot trece cu vederea. Știința ca atare nu are o morală intrinsecă, deci nu cere martirilor ei să fie bravi, neînduplecați, plini de măreție tragică. Însă faptul că există un panteon al oamenilor de știință, de personaje venerate de către societate ne trimite cu gândul mai degrabă la o formă de religie.

În final, pentru uzul celor interesați (dar și pentru liniștea amicului Costin), dau și bibliografia consultată:

  1. Dinesh D’Souza – What‘s So Great about Christianity, Tyndale House, 2008.
  2. Paolo Rossi – Nașterea științei moderne în Europa, Iași, Ed. Polirom, trad. Dragoș Cojocaru, 2004.
  3. James MacLachlan – Galileo Galilei. First Physicist, Oxford/New York, Oxford University Press, 1997.
  4. Documentele procesului lui Galileo Galilei (traduse în engleză), pe care le-am consultat online aici.

[1][1] William Shea și Mariano Artigas, Galileo in Rome. The Rise and Fall of a Troublesome Genius, New York, Oxford University Press, 2003; Richard Westfall, Essay on the Trial of Galileo, Notre Dame, University of Notre Dame Press, 1989; Maurice Finocchiaro (ed.), The Galileo Affair. A Documentary History, Berkeley, University of California Press, 1989; Owen Gingerich, „The Galileo Affair”, Scientific American 247 (1982).


Responses

  1. Ceea ce aţi scris nu îmi este o noutate. Am mai auzit versiunea aceasta. Şi poate fi dovedită ca adevărată printr-o comparaţie. Acum dacă ipoteza că pământul se învârteşte a putut fi demonstrată s-o putea demonstra şi că Biserica Creştină este sub asediu. Iar creştinii ei dorm când ar trebui să privegheze şi să se roage.

    Dacă ne aducem aminte de viaţa sub comunism ne putem aduce aminte de intoxicaţiile:
    – religia opiul popoarelor.
    – religia = obscurantism
    – evul mediu -1 iobăgia mecanism de asuprirea a clasei conducătoare şi 2 religia întunecimea universului
    – ştiinţa, jucărie a raţiunii, era ţinută în cuşcă de religie
    – inchiziţia ardea pe rug martiri ai ştiinţei sau vrăjitoare dovadă obscurantismului.

    etc

    Lista poate continua. Interesant este că frazele de mai pot fi decent combătute, la nivel raţional.

    – erau puţine universităţi în Europa. Dacă se ardeau mii de savanţi înseamnă că era o inflaţie de oameni alfabetizaţi.
    – în general arderea pe rug a vrăjitoarelor era exemplu biblic al ţapului ispăşitor. Era ciumă sau holeră imediat se ardeau câteva vrăjitoare. Pentru liniştirea poporului.
    – ştiinţa era promovată de biserică. Câţi au citit ce a scris Newton? Câţi au aflat de uimirea lui Newton în faţa Măreţiei Lui Dumnezeu care a creat lumea aceasta aşa de frumos ordonată după Legi. Să ne aducem aminte că revoluţia tâmpită franceză a executat oameni de ştiinţă?
    – în timpul migratorilor doar prin biserici mai existau oameni alfabetizaţi. Ceea ce poate se va mai întâmpla în Idiocraţia Europeană. Carol cel Mare ştia să citească cursiv?
    – obscurantism şi întunecat. Nu seamnă a drăcovenie (tatăl minciunii) când Adevărul este prezentat ca fals iar Lumina ca întuneric?

    Mă opresc, nu înainte de asesiza un aspect care nu trebuie trecut cu vederea: lumea protestantă poartă vina asupra ponegririi bisericii şi a ridicării în slăvi a jucăriilor raţiunii. Protestul dus la extrem faţă de biserică. Atât de mult încât se acceptă şi mincuna ca armă. Câte poveşti mincinoase despre papi, preoţi, sacramente etc nu circulă în lumea protestană? Iar generaţiile rupte de Dumnezeu le iau şi le pun în filme şi în cărţi ajungând în final adevăr absolut (cu litere f mici) pentru cei mici care nu ar trebui smintiţi.

    Ura viscerală poartă vina minciunii care ajunge să fie considerată ca adevăr. Din Transilvania vine o legendă cu Maria Tereza. Cea care a distrus bisericile românilor cu tunul, a omorât în martiraj mai mulţi oameni pe care eu îi consider sfinţi etc. Atât de mult o urau românii că şi acum circulă. La 200 de ani.

    • Chestiile logice nu mai au trecere. Decât în măsura în care merg într-o anumită parte. Dacă trag prea tare în partea interzisă, atunci se vorbește despre drepturi, despre abuzuri, despre… ce o fi să fie, numai să blocăm accesul într-acolo.

  2. Draga Teofil,

    Galilei n-are nevoie de aparare, iar faptul ca neica nimeni se grabesc sa declare ca avea deficiente de caracter nu face decat sa spuna mai mult despre caracterul unui neica nimeni (inclusiv ca nu se sparie prea tare de comanda biblica care zice ca cica sa nu depui marturie falsa). Ce inseamna „multe i se pot trece cu vederea” ?

    Ca sa fac o analogie valabila in contemporaneitate, s-a intalnit X cu SECURITATEA si nu se stie ce s-a discutat in detaliu, dar ulterior , conform unor adanci cercetari istorice, se dovedeste ca X nu a respectat intelegerea cu SECURITATEA si X in genere nu a respectat legalitatea socialista.

    Deci X nu are caracter. Curat murdar, coane Fanica.

    Ceea ce ma determina pe mine sa te trag de manecuta (prieteneste, desigur) este cum se face de rusine obrazul bisericii lui Hristos venind cu astfel de argumente nechibzuite. Te enerveaza ca nu stiu cine il foloseste pe Galilei sa faca propaganda anti-crestina ? Pai taman ce le-ai dat apa la moara, si cu cat te inversunezi mai tare, cu atat contribui la propaganda anti-crestina.

    Ei da, si ce daca W sau Z se folosesc de cazul X ca sa faca propaganda impotriva crestinismului ?

    Justifica asta ca noi, ca crestini, sa lovim in caracterul lui X ?

    Zau asa.

    Deci inainte sa vii cu argumente trase de par si prost insailate logic, cum ca Galilei ar fi avut deficiente de caracter („ca nu e om care sa nu greseasca”), ar fi poate mai util sa explici ce vrei sa faci. Sa aperi crestinismul ?

    • Am zis, Costin. Chiar nu mă intersează dacă furnizez muniție pentru atacuri anticreștine. Am încercat să înțeleg, așa am văzut lucrurile, mult peste asta nu voi trece, că n-am vreme. M-ar interesa un singur lucru: Galilei să nu fie ridicat mai sus decât putea sta el însuși.

      Nu vreau să apăr creștinismul, nu-s apologet. Voiam doar să atrag atenția că lucrurile nu sunt chiar atât de limpezi, că vinovățiile s-ar putea să fie (mai) împărțite. Ți se pare că am lovit în caracterul lui Galilei? Și dacă am lovit, nu e voie? Părerea mea e că singurul criteriu ar trebui să fie dacă ceea ce am zis e just, dacă are acoperire în fapte. Eu zic că are. Mă uit și la ceilalți din vremea lui, care își vedeau de știința lor fără să fi avut de suferit din partea Bisericii obscurantiste și mă întreb dacă nu cumva o fi avut și Galilei o contribuție la proria soartă (care, totuși, nici n-a fost chiar atât de cruntă).

      Comparația cu Securitatea nu m-a convins deloc. Pentru simplul motiv că și pe vremurile ăsteia au fost oameni cărora nu li s-a putut face nimic, care n-au semnat nimic, nu s-au compromis. Nu-i judec, ferească Dumnezeu, pe cei care au comis-o, ci doar cred că trebuie spus că există incoruptibilii și apoi urmează ceilalți (fiecare cu propriul grad de implicare). Deci există posibilitatea (măcar teoretică) ca în orice vreme să fie oameni care nu fac compromis, indiferent de costuri. Ei bine, Galilei n-a fost unul dintre ei. Nu putem spune asta? Dacă tot nu e imaculat, de ce am zice atfel? Oricum, n-am stabilit eu câtă vină poartă și unde o să-și petreacă eternitatea, ci doar am spus că are o parte de răspundere pentru propria situație.

      Nu mă interesează dacă Galilei o fi fost hoț, curvar notoriu, lacom în viața lui privată. Doar nu i se cere să fi fost sfânt. Dar, strict în cazul procesului său, există niște hibe și niște inconsecvențe. Că o fi fost vorba de vanitate, de lașitate, de răutate, habar n-am. Însă chestiile respective există și au contribuit la ceea ce i s-a întâmplat. Nu-l condamn pentru asta, ci constat că a ajuns în gura lupului și prin propriile eforturi.

      • „Si daca am lovit nu e voie ?”

        Ba sigur ca e voie („toate-mi sunt permise dar nu toate-mi sunt de folos”). Problema e ca nu e frumos, e chiar foarte urat, si, in orice caz, nu sade bine unui crestin sa invinovateasca victima, ba chiar sa aduca marturie falsa impotriva aproapelui. Din perspectiva crestina Galileo e aproapele nostru chiar daca a trecut la Domnul.

        Daca ai dubii despre calitatea demersului tau, hai sa recapitulez ce ai spus matale, substituindu-te pe tine in locul lui Galilei:

        * „Teofil e un tip fără caracter.”
        * „Teofil are un caracter meschin”
        * „Teofil se poarta fara onoare”
        * „Teofil are o problema de caracter”

        Suna bine, da ? Te onoreaza ?

        Acum, evident ca, numai Dumnezeu o stie, o fi avut si Galilei hibele lui, dar in orice caz nu ceea ce rezulta din „demonstratia” de mai sus. Daca matale nu poti vedea hibele logice, care sunt atata de largi ca treci cu carul prin ele,
        n-are rost sa despicam firul in patru.

        Demersul tau este ilegitim din start.

        De ce este ilegitim ? Pai de ce se face vinovat omul Galilei ca sa ne apucam noi sa scormonim in caracterul lui , dansul fiind mort si nepatand sa se apere, nici noi neputand avea nici un fel de claritate asupra a ce s-a intamplat atunci … ?

        Se face vinovat ca a contribuit esential la avansul stiintei de care au beneficiat milioane si milioane de oameni ? Ca si la el se referea Newton cand a spus „If I have seen further it is only by standing on the shoulders of giants”. Ca Einstein l-a numit parintele stiintei moderne ?

        Sau se face vinovat ca altii s-au folosit de cazul lui in mod dubios, deci raspunsul crestinesc e sa cautam sa demolam caracterul lui Galilei !

        Pentru mine, singura dilema care mai de lamurit in cazul de fata este daca va meritati numele de pocaiti🙂

        • Crezi că vreun răspuns al meu ar putea să ajute la ceva? Mie mi se pare că nu. Lucrurile sunt dinainte știute….

  3. Pregăteşti cumva şi un articol (pentru absolvire) despre Giordano Bruno? Pax et Bonum!

    • N-am înțeles întrebarea. Nu mă interesează nici Galilei, nici Bruno. Mă interesează doar cultul lor, eventual.

    • Nu era o întrebare, de fapt doream să întreţin atmosfera de tribunal antipocăiesc, prin sugestii de imagini cu ruguri, fum, flăcări, tortură, urlete etc. Mergea ceva şi cu demolări legitime, camere cu pereţi mişcători şi ubliete – poate altă dată.

  4. Abordarea teologică asupra implicaţiilor tezei lui Galilei cred că este mult mai interesantă şi provocatoare pentru cei ce sunt credincioşi:

    Oprirea Soarelui şi Lunei în loc!
    Cartea lui Iosua Navi – Cap 10
    12. În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: „Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!”
    13. Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: „Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua”.

    Destul de intereantă este abordarea de mai jos a unor credincioşi înainte de veacul lui Galilei

    http://www.hexaimeron.ro/Cosmologie/Soarele.html

    Se pot observa nişte idei avangardiste:
    – separarea mişcării solare de noţiunea de timp! Adică timpul este una iar spaţiul este altceva
    – separarea ideii de lumină ca fiind generată de soare.
    – vremelnicia soarelui. Adică şi soarele este trecător-muritor.

    Mai adaug observaţia că în sitemul nostru inerţial pământul stă pe loc şi restul se învârte în jurul nostru.

    De asemenea ecuaţia mişcării în sistemul solar a trei corpuri nu poate fi pusă pe hârtie decât cu aproximaţie. În sens matematic Copernic face doar o transformare. O transformare ca şi atunci când schimb un sistem cartezian (X, Y) pe coordonate ale cercului (rază, unghi) sau coordonate spaţiale în coordonate sferice. Adică dacă mergi pe pământ te raportezi la geocentrism. Dacă te plimbi în spaţiu te raportezi la heliocentrism.

    Însă dacă Pământul este făcut de Dumnezeu pentru Om atunci musai este geocentrism. Pământul este centrul universului văzut sau un fir de praf pe nicăieri? Nu desconspiră întrebarea mea o tehnică de ispitire tipică a satanei?


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: