Făcui imprudența, zilele trecute, să smulg o capsă de pe o bucată de carton (ambele proprietate personală). Chiar în acel moment mă aflam la Biblioteca Județeană din Oradea. Cum nu-mi stă în fire să arunc mizeriile pe jos, m-am dus să caut un coș unde să-mi depun deșeul.
Când colo, 3 (trei coșuri) în loc de 1, ca să ai de unde alege. Citesc pe etichete: plastic, hârtie, sticlă. Capsa mea era de metal. Na, dilemă de ecologist! Rezolv-o! Ulterior am dat un „search” pe net și am descoperit că în pubela pentru plastic merge și metalul. Dar asta a fost abia mai târziu, când ajunsesem acasă.
La momentul respectiv, stăteam cu capsa în mână – din fericire, nu eram cu capsa pusă – nedumerindu-mă ce o să fac cu ea. E drept că era mică, nici nu s-ar fi observat printre sticle. Că acolo m-a bătut gândul s-o depozitez. Ziceam că cioburile și metalele sunt mai asemănătoare prin rigiditate.
După cum vedeți (sau poate știați din educația ecologică familială), mă înșelam. Metalul se colectează laolaltă cu plasticele. Încă n-am prins sensul ascuns al acestei conviețuiri. Treaba necesită documentare… nu poți scăpa de gunoaie oricum, ci trebuie să asimilezi, în prealabil, teoria deșeului.
E drept că m-a pufnit râsul în sinea mea gândindu-mă la lucrătorii de la firma de salubritate care vin cu o singură mașină și deșartă totul în același pântec metalic împuțit. Nediferențiat. Așa că selectarea pe categorii e de un teribil umor involuntar. Un moft, ca să n-am eu unde să arunc capsa.Citește mai mult »
Cu drezina 