Avertisment: Urmează un text lung!
Ca urmare a unor discuții off-topic destul de încâlcite, am decis să vin cu o postare mai amplă și oleacă mai documentată pe acest subiect. Cazul lui Galileo Galilei este folosit adesea ca un exemplu care să dovedească opoziția Bisericii față de spiritul științific și lumina rațiunii. Galilei este, în această perspectivă, o victimă inocentă a Inchiziției, un cugetător a cărui rațiune liberă lupta cu obscurantismul medieval în care se zbătea Biserica (Catolică).
Însă, „imaginea, cu totul neadevărată istoric, însă vehiculată de mare parte din istoriografia secolului al XIX-lea, a unui Galilei liber-cugetător și pozitivist ante litteram este astăzi apusă” (Rossi, p. 124).
Teza pe care o avansam în comentariile menționate e aceea că Galileo Galilei avea o problemă de caracter, înainte să aibă o problemă științifică. Argumentele mi le culesesem din Dinesh D’Souza – What‘s So Great about Christianity. Amicul Costin mă apostrofa, și nu fără oarecare temei, că mă bazez pe o singură carte. Totuși, autorul citat de mine, zice că și-a întemeiat argumentele pe alte cărți[1]. S-ar putea, desigur, să fie vorba de o poziție partizană, de vreme ce D’Souza e un apologet creștin. Însă bănuiesc că el știe că un apologet care se discreditează singur este un apologet compromis și inutil. Cred că prestiugiul său îl obligă la onestitate.
Revenind la poveste, iată cum decurge ea în relatarea lui D’Souza. DupăCitește mai mult »
Cu drezina 