I se întâmplă din când în când câte unui om să redescopere potențialul și valoarea lucrurilor simple, elementare. În domeniul muzicii, de pildă, după ani întregi în care la modă sunt orchestrațiile și alterările vocilor, după ce unii fac avere cântând cu playback, te trezești că un ins rătăcit în acest peisaj renunță la tot și se reîntoarce la instrumentul cel mai la îndemână dar și cel mai cu potențial: vocea umană.
Așa a procedat și individul pe care vreau să vi-l prezint în cele ce urmează. Omul nu doar că a renunțat la orice formă de acompaniament, însă a speculat o breșă de sistem și a ignorat complet casele de discuri, echipele de PR și a recurs la… youtube. Metoda, se știe deja, se poate dovedi cu adevărat eficientă. Mulți au adunat milioane de vizionări la propriile clipuri.
Lucrurile nu se opresc însă aici. După câte mi-am putut da seama, melodia și versurile îi aparțin în exclusivitate, deci nu datorează nimănui nimic. El este cantautorul, PR-istul, impresarul și, nu în ultimul rând, beneficiarul eventualului succes înregistrat.
V-am ținut destul cu povești, așa că vă las să îl ascultați. Dacă vă place, după cum spuneam, meritele îi revin în totalitate cântărețului. Dacă n-o să vă placă, nu aveți niciun motiv să vă luați de mine, fiindcă am făcut în așa fel încât să trebuiască să dați un clic ca să aveți acces la piesa care urmează. Adică v-am dat posibilitatea să vă manifestați neîngrădit libertatea de opțiune.Citește mai mult »