Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar – primele impresii

sarbatoarea corturilor

Am parcurs cam un sfert din cartea lui Ioan T. Morar (care poate fi comandată aici) și anticipez că baptiștii, penticostalii și adventiștii români („pocăiții”) au motive să citească această carte, dar și să-i mulțumească autorului pentru că îi aduce în prim-planul cultural într-o lumină binevoitoare.

Personajul-narator din perspectiva căruia este relatată povestea vorbește ca un adevărat insider, iar meritul îi aparține, evident, autorului. Nu doar că surprinde elemente de atmosferă din anii comunismului din bisericile (neo)protestante, dar cunoaște jargonul, cunoaște dedesubturi, știe care sunt rânduielile, știe care sunt diferențele de interpretare dintre baptiști și penticostali, poate urmări un traseu teologic al personajelor – chiar dacă nu neapărat foarte detaliat.

Una peste alta, Cornel(ius) este o voce credibilă, calificată. Deși nu cunosc detaliile vieții duble de informator, ceea ce am aflat din lecturi accidentale, din mărturii ale unor oameni care au fost turnați sau din legende despre acele vremuri, iarăși îl fac pe Cornel o voce autorizată. El este turnătorul ajuns la vârsta confesiunilor, „vânzătorul” recrutat dintre membri.

Dacă ar fi să compar cu atmosfera din Cum să uiți o femeie, a lui Dan Lungu, aș zice că, cel puțin până în acest punct, Sărbătoarea Corturilor dă impresia de relatare a unui inițiat, pe când perspectiva personajului creat de Dan Lungu este una exterioară, curioasă, descriptivă. Ioan T. Morar propune, de fapt, un personaj introspectiv, care pendulează între narațiune și examinare de sine, dar pe un fundal puternic marcat de limbajul, clișeele, mărcile identitare, obiceiurile și excentricitățile comunităților baptiste, penticostale sau adventiste.

Cred că mulți „pocăiți” de vârsta a 2-a și a 3-a se vor regăsi în scene și situații din carte (mai ales cei din vestul țării, fiindcă prima parte a acțiunii se petrece în Arad). De pildă, fanfariștii care cântau și în biserică, și la „defilarea” de partid, mai ales în fanfara CFR-ului (în a armatei era mai greu de pătruns pe atunci). Sau legalismul dur al bătrânilor penticostali – care se rădeau în cap și nu purtau cravată.

Și anumite nume reale care apar în carte s-ar putea să stârnească interes: V.V. Moisescu, de pildă, „piramidolog”, antropozof (teozof?) și savant, dar și lider al mișcării „Eclesia Creștină” și credincios persecutat pentru credință (evocat de pastorul D. Brânzei aici). Există și personaje cu nume schimbate, dar suficient de transparente pentru a fi recunoscute de către veterani.

Dacă autorul își păstrează tonul și în restul scrierii, cred că acest roman poate deveni o carte de vizită care să-i introducă pe cei care se sperie când aud de „pocăiți” într-o lume la fel de umană, de vulnerabilă, populată cu oameni devodați credinței, dar și cu oportuniști, cu lideri autoritari sau cu șarlatani. O lume însă în care se vorbește mult despre Dumnezeu, se studiază Biblia, se cântă, se caută răspunsuri la frământări.

Autorul urmărește destinul unui grup de tineri care pornesc dintr-o biserică baptistă din Arad și trec la penticostali, apoi la adventiști, după care la iudaism. Pe lângă că are în spate un eveniment real, acest traseu îi permite să descrie rând pe rând fiecare confesiune pe care tinerii o îmbrățișează pentru o vreme, ca apoi s-o părăsească.

E foarte posibil ca unii să se simtă nițel stânjeniți că bisericile nu apar într-o lumină impecabilă, triumfalistă, dar asta face ca perspectiva autorului să fie cu atât mai autentică. Recomand cartea oricui vrea să interacționeze prin lectură cu lumea „pocăiților” cu rezerva că, deși descrierea surprinde bine multe trăsături definitorii, ea nu poate înlocui o confruntare directă. Dar merită citită și de către cei din interior, care au ocazia să se privească într-un ciob de oglindă.

M-a surprins plăcut la lansare prezentarea lui Mircea Mihăieș, care, prieten din adolescență cu autorul, vorbea foarte firesc – și fără spaime sau încruntări, fără nevoia de anatemizare a „sectanțior – despre „pocăiți”.

Notă: La scurtă vreme după ce am început să scriu pe blog, căutând să văd de unde îmi vin vizitatori, am constatat intrigat (deși recunosc că am fost și puțin măgulit) că Ioan T. Morar, pe care-l știam de la Divertis și din Academia Cațavencu (cea veche), are la blogroll-ul dumnealui un link către „drezina” mea. Am crezut că e o eroare. Dar, când și-a mutat blogul pe altă platformă, referrer-ul (cum e numit în termeni de specialitate) meu surpriză m-a luat cu dumnealui.

Am avut așadar și un motiv foarte personal să mă prezint la lansarea cărții Sărbătoarea Corturilor. Cum să nu te roadă curiozitatea când te promovează un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată și nici nu știi cum să i te adresezi?

Veți zice poate că d-aia recomand romanul proaspăt lansat. Nici pomeneală. Dacă nu făceam eu însumi această dezvăluire, probabil că faptul ar fi trecut neobservat. Voiam doar să-mi exprim și eu gratitudinea într-un fel.

Anunțuri

91 de gânduri despre “Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar – primele impresii

  1. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo Stanciu publica un prim semnal si primele impresii din lectura romanului Sarbatoarea corturilor. Le astept cu nerabdare si pe celelalte (sper ca mai urmeaza). De acum, ca am terminat de citit de vreo saptamina cartea, ma apuc si eu sa scriu despre ea.

  2. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Teofil Stanciu surprinde în câteva rânduri esența unei cărți, atmosfera pe care acesta o crează determinând în cititorii săi un interes pentru cartea prezentată.

  3. O singura corectie. L-am cunoscut pe VV Moisescu si invatatura sa. Nu vad cum putea fi caracterizat drept teozof. (Am remarcat semnul intrebarii) Ca sa facem lucrurile mai complicate singurul de care stiu eu ca era teozof era muzicologul George Balan. Colac peste pupaza, el a pastrat relatii indelungate cu conducatorul grupului din carte („Jac”). Nu, nici pe „Jac” nu l-as cataloga ca teozof. Era muzician si banui ca-i va fi fost student lui Balan.
    PS- Scuzati Am vrut doar sa colorez, colorata lume a contactelor evanghelicilor. Balan tinea conferinte, vorbea la radio. Era cla ca nu era materialist; avea cercuri culturale la Sinaia unde a fost vizitat de citiva evanghelici -via Jac-

  4. am comandat-o si eu de pe emag (vandut de Carturesti). am luat-o din motive de comunism, pocaiti si Divertis. amintiri din copilarie, ce mai 🙂 sper ca si celelalte 3 sferturi ale cartii sa fie la fel de bune ca si sfertul prezentat aici. pentru mine a fost o achizitie oarecum impulsiva, pentru ca iar am cazut intr-o „balta comunista” cu Podul Spionilor si QED.

  5. nu am ajuns foarte departe cu lectura (abia am primit ieri cartea), dar nu pot sa nu ma abtin de la niste antiteze cu Jurnalul Fericirii. cred ca aceste doua carti ar trebui citite la distante scurte in timp una fata de cealalta (eu n-am terminat Jurnalul inca, dar citeam din el iarna trecuta) pentru un efect maxim.

    ca o prima observatie legata strict de naratiune: se vede ca autorul nu este inginer (chiar daca are prieteni ingineri, cel putin dintre membrii grupui Divertis). recunosc, am avut si eu colegi de facultate care erau acolo doar pentru diploma, ei dorind sa faca altceva (de la actorie pana la design web), si chiar si eu aveam dubii la inceput fata de specializarea pe care am ales-o. poate ca personajul Cornel este unul dintre acestia. dar totusi nu ma pot identifica pe deplin cu trairile sale emotionale. pare ca lipsesc pragmatismul si rigoarea specifica profesiei in anumite situatii.

    o a doua observatie: eu m-am lasat de un „grup de tineri” cand eram la liceu. era ceva ce-mi dadea o senzatie de „gresit” (si cu varsta am ajuns sa cred ca senzatiile astea de „bine” si „gresit” ar fi o calauzire a Duhului). prin aceasta carte vad extrema cealalta, si imi intareste suspiciunile fata de aceste forme de organizare cand sunt lasate nesupravegheate (si fata de predicatorii ce si-au inceput „slujirea” la pubertate sau in adolescenta).

    • doar o mică paranteză la prima observație, vizavi de lipsa de inginerie, de rigoare a personajului în alte sfere ale vieții. Am un prieten care e foarte riguros în meseria sa, meserie exactă și cu răspundere mare. Este de asemenea riguros cu trăirile altora, pe care le analizează uneori prea la sânge. Dar, culmea, nu este la fel de riguros cu propriile trăiri, cu propriile judecăți, raționamente. Deci poate că nu e cu totul improbabil să existe asemenea personaje dacă există asemenea persoane. Poate ajută în vreun fel trimiterea aceasta.

      • da, e foarte posibil. paiul, barna, ochiul, etc.

        ma uimeste insa abordarea textelor Biblice mai mult decat analizarea propriilor trairi. poate ca eu am ajuns asa in urma experientei (nu prea am alti ingineri la indemana pentru a schimba impresii), insa eu am probleme din ce in ce mai mari pe masura ce trece timpul cu scoaterea anumitor lucruri din context si prezentarea lor in mod izolat. mi se pare ca se forteaza textul intr-un mod ce nu a fost intentionat prin inspiratia Divina, pentru ca altfel ni se prezenta doar o idee de sine statatoare. la fel si cu proclamarea unor adevaruri ca fiind absolute pornind de la niste versete izolate, care luate in contextul general nu mai sunt atat de absolute. sau teologizarea ultra-exacta pe baza unui text ce poate ca nu a fost tradus 100% corect (adica concluzii teologice pornind de la topica frazei, punctuatie, etc.).

        legatura cu personajul Cornel este ca mi se pare un pic neverosimil ca sa se lase onest dus de val, sa-si puna increderea in Jac, care este un om misterios peste limita la care incep sa „se aprinda beculetele”, si asta intr-un mod cinstit nu doar pentru ca asa i s-a dat ordinul. dar, cine stie, sunt si oameni pentru care anumite aspecte ale vietii par sa fie lasate in seama celeilalte emisfere ale creierului, cu consecinte surprinzatoare.

        P.S.:
        1. am crescut aproape „in cartier”, deci pentru mine este instinctiva aplicarea dictonului „cu cat un strain iti vorbeste mai prietenos cu atat trebuie sa-l consideri mai periculos”. si chiar daca n-ar fi asta, am invatat pe propria piele ca cel mai bine e sa fii raspunzator de propriile greseli, nu sa gresesti bazandu-te pe deciziile/judecata/ideile altora.

        2. fac comentarii literare doar pentru ca gasesc ca am anumite chestii in comun cu personajul principal. pana la urma e doar o carte, fiecare intelege ce si cum vrea, ce zic eu nu e adevarul absolut.

        • completare: nu prea am ingineri pocaiti romani cam de varsta mea la indemana. cunosc ingineri din perspectiva profesionala, dar in acel cadru discutiile despre religie si credinta nu-si au locul.

          • Ce mult s-a schimbat lumea de cind am plecat din Ro? Dvs, FS, n-aveti ingineri pocaiti imprejur. Pe vremuri, tot al treilea roman era inginer. Multi erau pocaiti si au devenit chiar pastori and/or teologi. Aurelian Popescu, Dorel Popa, Onisim Mladin, Beniamin Faragau, Ilie Tundrea, Moise Ardelean (tocmai presedinte la penti). Daniel Bulzan. Daniel Maris a incercat la Seminar- comunismul l-a picat- si a mers la Politehnica. Revolutia l-a prins in anul intii intorcindu-se la Seminar…unde a ajuns rector… Si multi, multi altii. Acum, chiar in jururl lui Jan (Jac in carte) nu stiu sa fi fost breun inginer. Dar IT Morar a facut bine ca i-a portretizat pt ca in comunism inginerii au jucat un rol important iar multi ingineri au fost pocaiti si cu impact. Unul dintre ei a fost si tata care la fel ca si Petre Teodorescu (tatal lui Valentin si al compozitorului Teodorescu) au adus prestigiu „tagmei pocaitilor” in orasele lor, Arad, respectiv Pascani. Suzati aceasta oda adusa inginerilor dar se jstifica, provenid de la un economist.

          • n-as putea sa va spun situatia din firmele de inginerie romanesti, nu lucrez cu ele. eu sunt inginer, provin din familie de ingineri pocaiti, dar asa cum dumneavoastra nu aveti contact cu societatea inginerilor din Romania, nici eu nu prea am, si din motive similare.

            ati dat niste exemple interesante, insa, daca judec un pic, fratii enumerati nu mi-ar fi fost la indemana nici daca colaboram cu firme de inginerie romanesti. motivul e simplu: dansii au abandonat meseria pentru care s-au pregatit in Politehnica. recunosc, si eu simt uneori tentatia sa fac asta (adica sa merg la o universitate crestina), dar deocamdata raman in domeniul meu.

            si, dupa cum poate ati observat, in alte tari nu poti aborda subiecte religioase cu persoane cu care ai relatii profesionale. poate cu colegii de birou mai merge, la un nivel totusi rezervat, dar trebuie sa fii mai putin vestitor si mai mult practicant al Evangheliei. in special sfaturile cu privire la indatoririle robilor (sau ale stapanilor, pentru cei in functii de conducere).

  6. Doamne fereste, l-am uitat tocmai pe Otniel Bunaciu -inginer sau subinginer- si el. Dragoseta pocaitilor pt Politehnica avea un subbstrat. Socialismul s-a bazat pe „industrilaizarea socialista” unde inginerii au jucat un rol important. Utopia industriala a comunistilor (pornind de la teza lui Lenin despre industria grea) a facut ca majorittatea sa ne cistigam piinea in industrie. Iata de ce inginerii au jucat un rol mare. Copiii pocaitilor nu puteau alege mare lucru. Ca inginer erai mai tolerat ideologic decit alte categorii pofesionale. La fel medicii si economistii, sau agronomii (tot ingineri si ei). Multi pocaiti au ajuns in invatamint dar au si fost dati afara. Cultura si artele erau domniate ideologic deci interzise noua. Din ’75 si dreptul ne-a fost interzis. A mai ramas ingineria si medicina. La inginerie erau mai multe locuri… Armata si Politia, Filozofia, Sociologia, Psihologia erau inaccesibile. Deci, la Politehnica baieti… Am cunoscut ingineri foarte buni si credinciosi pe care-i respect…dar exista un substrat social si o conotatie discriminatorie care i-a dus pe pocaiti la Poli.

    • interesant, eu am inceput Politehnica dupa revolutie si nu am vazut nici un pocait acolo. eram singurul din serie in facultatea mea.

      probabil ca accesibilitatea ingineriei pentru pocaiti (desigur, cei care aveau si o inclinatie catre matematica) a provenit si din faptul ca este un domeniu mai putin predispus la subiectivism. nu conteaza ca un ortodox, catolic, baptist sau musulman iti spune ca o sa cada podul daca nu repari proiectul. legile fizice nu tin cont de religie si ideologie.

      la mine in familie oricum nu prea au fost alternative de aptitudini pentru alte cariere. mama totusi ar fi vrut arte, dar parintii ei au orientat-o spre inginerie pentru ca din inginerie e mult mai probabil sa-ti poti face un viitor. in rest eram „pe subiect”.

      in sistemul socielist inginerul, doctorul si profesorul erau cam cei mai respectati si acceptati intelectuali, pentru ca faceau ceva concret. mai ales inginerul, pentru ca, spre deosebire de doctor sau profesor, nu avea stigmatul profesional al spagii.

      • as adauga ceva legat de preferinta pocaitilor pentru inginerie in comunism: cred ca a fost o preferinta falsa, dictata de imprejurari. in universitatea baptista Emanuel din Oradea specializarea „inginerie” nu exista. abia acum se gandesc sa introduca „Informatica Economica”. singurele domenii de studiu laice sunt Managementul si Economia, din cate stiu. eu cred ca oferta a urmat cererea in acest caz.

  7. deja am trecut de doua treimi din carte, si sunt curios de unde as putea afla detalii despre adevaratele persoane din spatele povestii. cam care este procentul de adevar din tot ce am citit? de obicei, cand vad un film inspirat din fapte reale, caut pe Wikipedia sa vad ce a fost adevar si ce a fost „licenta artistica”, si eventual sa inteleg mai bine istoria din spatele povestii. in acest caz exista vre-o sursa de informare? vad ca Doru Radu cunoaste subiectul si personajele.

    am mai auzit de asemenea tendinte de migrare catre iudaism, si am si in familie niste rude mai indepartate care s-au mutat in Israel, dar au ramas crestini din cate stiu. deci, amintindu-mi de anumite discutii si idei din copilarie, cred ca totusi erau mai degraba legate de rude decat de acest caz de la Arad, un oras pe atunci indepartat cu care nu prea aveam legatura.

    • Pt FS cu scuze d-lui Stanciu.
      Jan Gligor a fost un personaj interesant. A venit din Sighetul Marmatiei in Arad (prin ’69-’70) avind un grupt de tineri ucenici. Fusesera exclusi din cultul baptist pt ca vorbeau in limbi (potrivit propriei declaratii). N-ar fi exclus; pe vremea aceea, conducerea cultului Baptist era foarte dogmatica. Mutarea lor s-a facut si din motive de protectie; intrasera in vizorul Securitatii iar in Arad erau multi evanghelici printre care se puteau pierde mai usor. Gruparea sa a fost parte din miscarea trezitilor foarte raspindita in Ardeal -anii ’60; una din cele mai fasciante treziri din Ro. In biserica noastra, s-a facut o miscare de trezire intre tineri. Absolvent al coservatorului din Bucuresti si fost membru al Madrigalului, Jan era foarte competent musician si cu multa carisma; el a dezvoltat corul de tineret pina cind corul mare a disparut prin implozie. Jan impunea respect si repetitiile contineau si multa invatatura si rugaciune. In final, i s-a cerut sa plece din biserica intrucit se creiase tensiune cu aripa dogmatica; au fost si puternice presiuni din partea conducerii baptiste si inspectorului de culte/Securitatii. Impreuna cu el au plecat mai multi tineri din biserica. – continuare

      • multumesc pentru informatii. sper ca Teofil nu se va supara, nu cred sa fiu singurul interesat de acest subiect. pana la urma, cand despre carte se spune ca este inspirata de fapte reale insa la inceput se spune ca „orice asemanare este intamplatoare” se creeaza o contradictie ce starneste curiozitatea. e sau nu e real ceea ce citesc?

        o alta intrebare: are aceasta miscare a trezitilor legatura cu trezirea spirituala de la Oradea din anii ’70 despre care tot am auzit, sau e doar o coincidenta? eu banuiesc ca ar fi o legatura, dar sunt prea tanar (si prea venetic) ca sa ma dumiresc singur.

        • Nu. Miscarea de trezire din ’70+ a fost generata de lucrarea pastorului Olah. Trezitii au aparut cu cel putin 10 ani mai de vreme. Ce face interesanta acea miscare a fsot faptul ca n-a avut un lider/teologie. A fost o miscare de grupuri. Cea de la Oradea a vut un lider/teologie.

          • da, am auzit despre Liviu Olah din predicile lui Paul Negrut mai ales. eram curios daca trezirea din jurul sau a avut o legatura cumva cu aceasta miscare – poate o influenta indirecta.

            gasesc foarte interesant paralelismul dintre trezirile spirituale din anii 60-70 si miscarea hippie ce s-a manifestat tot in acea perioada. exista, desigur, o puternica antiteza intre cele doua, insa as spune ca sunt si asemanari: au fost miscari ale unei generatii tinere, ce pare sa se fi revoltat impotriva generatiei parintilor lor. chiar daca intre Europa de Est si SUA/Europa de Vest nu putem usor gasi corespondente la generatiile de atunci (in ciuda a ce spun unii prin presa pe tema asta, contextul social era radical diferit), mi se pare interesant cum aceeasi categorie de varsta s-a revoltat cam in acelasi timp in sisteme sociale diferite. proximitatea celui de-al doilea razboi mondial cred ca a favorizat aceasta sincronizare.

            mai bine ma opresc aici, mai am de rumegat la chestia asta. sunt niste paralele cu ce am citit intr-o carte despre contextul istoric al nasterii Domnului Isus – invataturile ce circulau si aparitia de falsi Mesia in perioada premergatoare Intruparii Sale.

      • Pt FS – continuare:
        2- Dupa plecarea din biserica baptista…. Azi, l-as califica drept carismatic; pe-atunci nu stiam ce e aia. Jan avea multe contacte/informatii in Vest si cred ca era la curent acea miscare. Desi vorbeau in limbi, ei au refuzat sa treaca la penticostali intrucit “nu sunt penticostali”. Aici Moraru, nu e chiar corect; oficial ei nu au aderat vreodata la Penti sau Adventisti.
        O vreme, Jan a lucrat la Filarmonica unde a fost foarte respectat; dat afara pt credinta a muncit la CAP-uri si apoi la pietre funerare impreuna cu grupul sau.
        Impreuna cu un grup de tineri din biserica noastra ei si-au pastrat un grup religios distinct “ilegal” care a reusit sa cumpere o casa unde locuiau impreuna avind “toate de obste” si unde erau vizitati si intretineau relatii cu multi evanghelici. Aproape in fiecare seara se tinea paratasie, rugaciune, studii- cu multa cintare- la ei; calatorind mult prin tara, aveau prieteni/contacte peste tot in Ro.

        • Pt FS -continuare
          3- Perioada de penticostal de ziua a -7-a. La vreo 3 ani dupa parasirea bisericii noastre, Jan a ajuns la concluzia ca ziua de inchinare trebuie sa fie Simbata si au inceput sa se inchine simbata. N-au aderat la adventisti si nici nu aveau alte elemente ale acestei teologii. Era la acea vreme in Arad o grupare ilegala “penticostali de ziua a-7-a” –(vezi Rascumpararea Memoriei). Jan &co intretineau relatii cu ei fara a fi fuzionat cu/sau aderat la acestia. Dupa circa 2 ani, au decis ca nu trebuie sa se inchine Simbata si au ajuns sa respecte din nou duminica drept zi de inchinare (sic!). Personal, am avut admiratie fata de aceasta miscare. Jan a avut un rol in convertirea mea. Contactele mele cu ei se rarisera, iar faptul ca au incetat sa tina Simbata-revenind la Duminica- m-a dezamagit atit de tare incit toata aura lor speciala a disparut pt mine. Am pastrat contacte cu ucenici/vizitatori de-ai lor. Personal, i-am vizitat o singura data la locuinta comuna. Era totul curat, modest, cu bun gust; ne-au primit extrem de prietenos. Ne-au cintat, ne-au vorbit frumos din Cuvint. Pt mine aura lor spirituala se disipase insa. Aparusera printre ei figuri noi pe care nu le cunoasteam decit din auzite.

          • Pt FS -continuare
            4- Crestinism iudaic. Pe la mijlocul anilor ’80, ei au dezvolat o escatologie ciudata. Intrucit venirea Domnului si a Necazului cel Mare era –dupa ei- iminenta, crestinii care nu-s casatoriti trebuiau sa ramina asa iar cei casatoriti sa nu aiba copii pt ca “copii se nasc spre macel” – (daca necazul cel mare era atit de apropiat). Nu stiu cum au decis sa se alature Sinagogii evreiesti din Arad dar intentia declarata era pt “a-i aduce pe evrei la cunostinta Mintuitorului”. Aici s-au transformat intr-un grup coral “Talmud Tora”. Cintau evreieste (idish?) devenind cel mai bun grup coral din afara Israelului; antrenasera si ceva copii. Am participat de citeva ori la sinagoga si i-am ascultat cintind. Imbatrinita comunitate de evrei s-a bucurat initial. Apoi au aparut tensiuni. Evident, se taiasera imprejur si adoptasera celelalte elemente de prozeliti la Mozaism. Nu stiu ce l-a determinat pe Moraru sa dea acest titlu, dar la Sarbatoarea Cortului grupul acesta se muta in gradina casei unde improvizau colibe din tulei de porumb si locuiau acolo asa cum era poruncit in Lege aproape o saptamina.
            Apropiatii lor mi-au comunicat ca scopul grupului de a emigra in Israel ar fi intentia ascunsa de-a vesti Evanghelia Domnului Hristos. Au recurs si la alte adaptari cerute de emigrarea in Israel.
            N-am discutat cu ei in acea vreme. Nu i-as califica drept crestini mesianici –cum sunt azi evreii increstinati- ci mai degraba un fel de crestini iudaizati (parere personala). Acceptarea lor la Sinagoga a fost finalizata prin interventia rabinului sef Roses Mosen (figura importanta si enigmatica a regimului ceausist, descris in multe articole despre colaboratorii Securitatii). Am fost de fata cind rabinul sef a comunicat acceptarea grupului lui Jan in sinagoga (a avut loc o discutie preliminara intre rabinul sef si Jan, conducatorul grupului).
            Jan era foarte inteligent, bun cunoscator al Cuvintului, cu multa carsima si foarte amabil dar si extrem de abil in discutii. Din cauza deselor schimbari teologice, influenta sa in Aradul evanghelica s-a redus. Compozitor si aranjor de melodii crestine, profesor de canto pt multi tineri, Jan si-a mentinut insa o influenta indirecta in mediile evanghelice. Am inteles ca in carte dl. Moraru pomeneste si grupul din jurul lui VV Moisescu. Spre mirarea mea insa, cele doua grupuri s-au privit sceptic in mod reciproc; practic ne-existind contacte intre ele.
            Jan &co a fost urmarit in permanenta de Securitate motiv pt care si-au schimbat domiciile de mai multe ori. El a fost anchetat de Secu si batjocorit in presa comunista locala dar n-a fost arestat. Foarte plauzibil ce povesteste dl. Moraru ca printre ei sa fi fost infiltrati informatori. Unul dintre membri grupului a facut inchisoare in urma unui accident de circulatie in care a fost nevinovat dar la interventia Securitatii s-a dat o decizie abuziva.

  8. Pt FS -continuare
    5- Emigrarea in Israel nu s-a putut produce decit dupa Revolutie. Stiu putine despre evolutia lor de acolo. Am vorbit despre ei cu romani din Israel si cu rude care i-au vizitat in repetate rinduri. Mi s-a spus ca Jan vestea pe Domnul –chiar agresiv- in Israel. Din respect pt vecini, ei respecta Sabatul, sarbatorile evreiesti, chiar anul sabatic, etc. Dar ei cred in Domnul Iisus; ba mai mult, copiii lor ajunsi la adolescenta s-au botezat in Numele Sfintei Treimi –desi au avut de infruntat persecutii. Deci i-as califica drept crestini. Totusi spre deosebire de ceilalti mesianici proveniti din Ro, ei frecventeaza si sinagoga. Acest lucru si alte detalii ma fac sa-i consider un fel de crestini iudaizati (parere personala).
    Jan nu s-a putut adapta in Israel. S-a intors in Ro impreuna cu sotia sa si cu cel putin una din membrii grupului. Ceilalti duc o viata prospera in Israel.
    Dupa revenirea in Arad, Jan a dat lectii de canto unor tineri evanghelici si a format grupuri muzicale fiind acceptat sa cinte in diferite biserici evanghelice –spre mirarea mea. Nu cunosc teologia sa post-Israel. Tinerii de care s-a ocupat in aceasta perioada vorbesc in termeni elogiosi despre Jan “post-Israel”. Jan Gligor a murit –aparent dintr-o criza cardiaca- acum vreo 14 ani la approx. 60 ani.
    Ps- Draga FS va-ntrebati de unde interesul multora pt iudaism. Nu stiu unde l-ati remarcat. In ce-i priveste pe crestinii mesianici, interesul e de inteles. Cred ca la ceilalti motivul e dificultatea de-a integra Vechiul Testament in teologia/praxiologia crestina iar la unii poate ecumenismul. Pareri personale!
    PS- Multumiri d-lui Stanciu

    • multumesc pentru explicatii, acum vad mai clar diferentele dintre realitate si fictiune, si am invatat ceva si despre istoria pocaitilor romani.

      interesul pentru iudaism mi se pare normal, cum am spus, il am si-n familie. chiar si eu sunt interesat de Vechiul Testament (mai ales ca in multe biserici nu prea este discutat), dar asta pana la o limita. cred ca sunt multe de invatat, sunht lucruri ce ar trebui sa le respectam, insa pana la circumcizie si mers la sinagoga nu cred ca as ajunge.

  9. Numele autorului romanului nu este Moraru, ci Morar. Ioan T. Morar.

    A scris un roman, nu un raport despre grupul lui Jac. Asadar, asteptarile ca detaliile din roman sa coincida cu cele din realitate nu sint legitime.

    Au aparut precizari, interesante, ale unui singur comentator. La zeci de ani distanta de anii 70, cind s-au petrecut evenimentele. Precizarile inca nu au fost confirmate de altcineva. Nici infirmate.

    Citesc cu rezerva urmatoarea afirmatie: „A fost o miscare de grupuri. Cea de la Oradea a vut un lider/teologie.”

    Nu m-am gindit pina acum ca miscarea de la Oradea ar fi avut teologie.

    Dimpotriva, acum ma gindesc ca miscarea trezitilor sa fi produs mai multa agitatie teologica decit cea de la Oradea.

    Romanul e mult mai interesant ca SUBIECT decit ca obiect de „studiu” al unor comentatori.

    Pacat de acest dezechilibru… „doctrinar”!

    • Comentariul d-lui Cristea porneste de la o confuzie. Am incercat sa raspund lui FS care a intrebat despre gruparea ce-a dat lui Biju pretextul pt a descrie viata evangehlicilor. Abia am primit cartea; nu ma pot referi la ea…. desi titlul ei n-ar de-a face cu evanghelicii romani ci cu miscarea aceasta care sarbatorea la propriu aceasta sarbatoare VT.
      E suprinzator ce putina istorie baptista cunoaste dl. Cristea. Nu s-a prea scris despre miscarea trezitilor. Ea a pus accent pe pocainta si rugaciune. Intrunirile erau prin case, peste saptamina. Nu se puteau aduna la nivel regional (precum Peniel sau Strajerii) din cauza restrictiilor. Documentele Securitatii reflecta frustrarea Secu pt ca acestia se adunau prin case in diferite locuri si erau greu de depistat -vezi cartea Pasi. Erau membri in biserici baptiste, penti (pe alocuri) ostasi. Securitatea remarca marturiile unor tineri cum ca ar fi primit vorbirea in limbi (precum Jac alias Jan). Potrivit pastorului Iuga miscarea ar fi originat in Salaj. Potrivit lui Jan Gligor (sic!) ea ar fi aparut la o cina a Domnului in biserica baptista din Cimpia Turzii. Potrivit pastorului S. Aioanei ar fi pornit de la renuntara la alcool a unui frate ungur… paradoxal e ca toti s-ar putea sa fi avut dreptate pt ca ea a pornit in mai multe locuri. N-a avut un lider, o teologie. Cintau tinindu-se de miini, se rugau si se pocaiau. Potrivit altor treziti, la ei a venit din Ungaria.

      • Comentariul d-lui Cristea -continuare.
        Potrivit mentorului descultilor (FG) miscarea trezitilor ar fi ajuns pina in Banat unde s-ar pocait jumatate din acest. Urmare a acestei miscari, s-ar fi :”trezit” 2 tineri ce au decis sa mearga la Seminar: belciu Busuioc si fostul pastor din Braila….
        La fel ca in multe treziri la sfirsitul acestei perioade apar si grupari eretice asa cum a fsot in final sia ceasta grupare despre care am vorbit.

      • Doru Radu, pe care l-am mai intilnit de-a lungul anilor cu comentarii neglijente, isi pastreaza obiceiul…

        Nu binevoieste sa-si ceara scuze pentru ca nu a scris numele autorului corect.

        In schimb, cica comentariul meu ar porni de la o confuzie.

        Cel putin in ceea ce priveste numele autorului romanului in discutie, nu e nici o confuzie.

        Isi ia avint Doru Radu si zice: „E suprinzator ce putina istorie baptista cunoaste dl. Cristea.”

        Asa, dintr-un comentariu, trage concluzia asta omul!…

        Prost obicei!

        Sint un bun cunoscator al istoriei baptistilor romani, cum poate afla oricine din numeroasele mele postari, comentarii, precizari, fotografii.

        S-ar putea sa fiu cel mai bun cunoscator al istoriei baptistilor romani.

        Iar in ceea ce priveste istoria evanghelicilor romani, nu am nici o rezerva in a ma declara cel mai bun cunoscator al istoriei evanghelicilor romani.

        Dar nu istorie evanghelicilor sau a baptistilor romani este subiectul postarii lui Teofil Stanciu.

        Ca de atitea ori in blogosfera evanghelica, comentariile nu au de a face cu postarea.

        Doru Radu, desi a avut comentarii, despre care am scris ca sint interesante (pentru unii interesati de istoria baptistilor romani sau cel putin de detalii picante), a deturnat atentia cititorilor de aici spre cu totul altceva decit spre roman.

        E bine ca a precizat ca nu a citit romanul.

        Ce-ar fi sa revina DUPA ce a citit romanul?

        Eu l-am citit si am popularizat romanul prin diverse postari, inclusiv prin citate din roman, cu aprobarea editurii.

        Doru Radu zice: Potrivit pastorului Iuga…

        Pai CARE pastor? Ca nu e doar un singur pasto Iuga.

        Si unde gasim ce a zis acest pastor Iuga?

        Repet ceea ce am scris, mai ales ca Doru Radu n-a gasit de cuviinta sa clarifice mai nimic:

        Nu m-am gindit pina acum ca miscarea de la Oradea ar fi avut teologie.

        Dimpotriva, acum ma gindesc ca miscarea trezitilor sa fi produs mai multa agitatie teologica decit cea de la Oradea.

        • Multumesc d-lui Cristea de raspuns. Ramin la ce-am scris. Exista si istorie orala si exista aspecte ale lucrarii subterane la care istoricii publicati in comunism (dl. Bunaciu) nu s-au referit.
          Multumesc lui FS pt atentie.
          Multumesc lui Teofil Stanciu pt gazduire; cer scuze pt ca i-am folosit blogul pt a-mi exprima parerea despre lucruri legate de contextul in care au actionat cei ce-au inspirat cartea Sarbatoare Corturilor.
          Ramin la cele scrise. N-am nici timp si nici nu consider necesar sa continui pe aceasta tema (pt moment).
          Numai bine tuturor!

  10. comentariul d-lui Cristea -continuare
    Scriu de pe pozitia unui om de biserica. Mi se pare ca exista asemanari intre treziti si treziriea prin fr. Olah: pocainta, rugaciunea, renuntarea la alcool. Dar si diferente majore.
    La finalul activitatii sale, Olah a fost amenintat cu excluderea din cultul baptsit pt abateri de la doctrina baptista. Oare de ce?
    Acuzatia a fost rautacioasa si pe nedrept.
    Dupa mine insa miscarea de la Oradea a avut o teologie. Olah a fost pastor, om educat, autor de brosuri evanghelice. El a inceput cu pocainta, cerind angajament de la credinciosi de ex vs. alcool si furt, etc. EL a introdus listele de rugaciune. Predicile sale erau extrem de clare in privinta mintuirii prin credinta (mult diferite de confuzia vremii). El a adoptat modelul evanghelicilor americani facind apel la decizie (prin ridicare de miini). Chesta astia a fost privita cu reserve si chiar ostilitate. El a introdus evanghelizarile cu cor si campanii de evanghelizare sustinaind ca se va ajunge sa se predice de pe stadioane (a fost prooroc in cazul asta). Olah a tinut studii biblice cu cei ce doreau sa devina lucratori. El parea sa fie post-milenist si avea o viziune cu privire la Romania actionind potrivit ei. A inspirat in acele vremuri multi tineri lucratori. Miscarea din jurul sau a fost mult mai acclesiala si clar confesionala. Teologia lui Olah a fost una conservator baptista. Diferentele dintre cele doua treziri sunt foarte mari. Mi se pare mai fascinanta prima trezire pt ca ea pare sa fie o lucrare a lui Dumenzeu prin anonimi. Sa nu se inteleaga ca nu am mare respect pt fr. Olah…
    PS- Scriu de pe pozitia unui om de biserica si nu din alt punct de vedere.

    • daca pocaitilor trebuia sa li se ceara angajamente referitoare la furt in anii ’70, despre care multi spun ca au cam fost perioada de belsug a comunismului romanesc (spre deosebire de anii ’80, pe care i-am prin si eu) inseamna ca situatia era grava.

      • Un raspuns piezis: Faptul ca li s-a atras atentia baptistilor sa nu ia si ei, ca altii, de la intreprinderi, una, alta, constituie un moment de atitudine morala.

        Daca preotii ortodocsi ar fi facut acelasi lucru, poate ca acum Romania ar fi aratat cu totul altfel, nu sub zodia coruptiei.

      • FS:
        Situatia morala era mai buna atunci decit astazi.
        Exista insa o atitudine populara: “statul e cel mai mare hot; el a confiscate oamenilor propriedatilor; deci a fura de la stat nu e pacat mai aleasc proprietatea e onsteasca. Existau multe aspected din zona gri, dileme etice a convietuirii in communism” Olah a mentionat clar: in principiu, a fura de la stat e pacat; la aspectul acesta se referee el. De accord cu el; dilemele etice nu trebuiau sa invalideze principiu.

        • si eu tot la furtul de la stat m-am gandit, pentru ca acesta era cel mai raspandit. intr-adevar, privind in retrospectiva este mult mai usor sa judecam si sa lamurim unele dileme decat daca ne-am fi aflat adanciti in ele in acele vremuri.

          ce am vrut sa spun in comentariul meu se refera la situatia relativa comparand anii ’70-’80. m-as fi asteptat ca astfel de demersuri sa fi aparut in anii ’80.

    • Comentariul d-lui Cristea: -daca tot e sa ne grozavim
      Motivul pt care scriu cu dezinvoltura despre lucrurile traite e ca imi folosesc capul din dotare. Constat multi oameni cu cunostinte teologice superioare mie (care nu-s teolog!!!) si care scriu ingrijit copiind cuminte diferite citate din carti/autori respectabili… din pacate nu-si folosesc capul; nu vezi la ei o analiza desteapta/matura ci doar o alura de eruditie.
      Documentarea in comunism a fost evitata cu intentie pt a nu lasa urme Securitatii. In plus, cei ce-au tinut scrieri (precum fr. Meier din Bucuresti) au avut mult de furca cu Secu. A scapat un excelent jurnal personal al regretatei Tatiana Topciu (Topciuc?) care surprinde evanghelici cunoscuti si-i descrie la cald (inclusiv pe Jan Gligor-sic!). Recitindu-l parca ai trai acele vremi cenusii. In plus, o face cu talent literar.
      Asa se face ca am ajuns “sursa” pt un document istoric cu caracter stiintific publicat recent (ha, ha, ha!). Respectivul istoric n-a gasit documente despre un anumit eveniment trebuind sa se foloseasca de “capul meu” – asa marginit cum este.
      Am remarcat in comentarii si intr-un articol ca documentele Securitatii- bunaoara- nu trebuiesc luate drept litera de evanghelie. Am dat exemple de erori elementare de nume (si nu de genul Moraru- Morar ci comlet eronate). Erori de institutii sau scoli unde erau pocaitii inscrisi… Securistii n-aveau computer si nu erau atoate stiutori ci doar faceau pe grozavii intimidindu-ne. Am fost acuzat ca vreau sa diminuez vina informatorilor; nu, n-am vrut asta ci doar sa fac un apel la a corobora informatiile din arhive cu marturiile daca exista ale participantilor.
      Desi scriu mult prea mult pt valoarea mea, o fac cu un anumit scop/tinta si nu doar pt a enerva pe cineva sau a face pe a-tot-stiutorul. Nu sunt nici pe departe asa.

  11. ca o chestie interesanta: ortografia cartii este cu „î” nu cu „â”. mi se pare un procedeu stilistic interesant – cred ca este echivalentul scris al filmului alb-negru. mi-a sarit in ochi de la primele pagini, insa m-am reobisnuit repede cu aceasta scriere.

    in carte apare o referire la Alexandru Mironov, care este descris ca „un sefist”. mi-a luat cateva secunde sa ma dumiresc ca este vorba despre un SF-ist. ce ti-e si cu ortografia asta (nici nu sunt sigur daca eu am scris corect, dar asa m-as fi asteptat sa vad in carte).

    • Mironov era citit de evanghelici pt ca el parea sa reflecte si existente ne-materiale. Noi eram foarte apologetic atunci. Orice puteam gasi in presa sau in publicatii ale editurii tehnice/militare (unde mai scapau chestii neprtodoxe) era folosit de noi.

  12. Am lăsat aceste discuții suficient de libere, dar ar trebui totuși ținut cont de câteva aspecte aici:

    1. Discutăm despre cartea Sărbătoarea corturilor, a lui Ioan T. Morar, nu despre janiștii arădeni. Deci, în ultimă instanță, ne raportăm la textul unui roman, scriere de ficțiune care pleacă de la niște fapte reale. Indiferent însă cum au fost ele în realitate, autorul are dreptul să le așeze după dorința inimii în narațiunea sa. E impropriu și injust ca o scriere romanescă să fie evaluată după acuratețea istorică.

    2. Amintirile d-lui Doru Radu reprezintă totuși numai o sursă subiectivă, ce poate avea propriile lacune fie de interpretare, fie de informare. Fără-ndoială, e interesant de aflat câte ceva din povestea mișcării de atunci, dar cred că e legitim să ținem seama că reprezintă doar un punct de vedere asupra unor evenimente ce se dovedesc a fi complexe. Nu sugerez că ar exista dezinformări intenționate, ci doar că e o perspectivă limitată.

    3. Aș presupune – și, din ce am înțeles, sunt îndreptățit să o fac – că autorul a făcut o muncă de documentare destul de laborioasă. Că uneori decide să modifice faptele (chiar dacă le știe cum s-au petrecut în realitate) e o alegere care, până la proba contrarie, cred că ar trebui suspectată de bune intenții. Am aflat că încă mai sunt în viață unii dintre protagoniștii periplului spiritual al grupului de atunci.

    4. Din câte am aflat, grupul a emigrat în Israel înainte de 1989 (așa cum este relatat și în roman), nu după acest an.

    5. Sper că intervențiile d-lui Doru Radu (care aduc detalii „de culise”) nu sugerează o anumită cheie de lectură a romanului. Și cu atât mai puțin o discreditare a autorului. Ridic această problemă dintr-un motiv foarte simplu (care e, de fapt, alcătuit din 2 părți complementare): (1) nu dispun de mijloacele de verificare a acestor afirmații și nici nu pot investiga trecutul celor care comentează sau interesele lor prezente; (2) Ioan T. Morar, autorul romanului, are și dumnealui un blog unde astfel de comentarii „corective” pot fi postate. Nu vreau să sugerez nimic altceva decât că mizez pe bună credință, dar tratez cu precauție datele. Și nu vreau să mă fac vehiculul unor eventuale „înțepături” peste gard.

    • pentru ca eu am pus intrebarile despre adevarul istoric al intamplarilor ce stau la baza povestii FICTIVE din roman (fictiune indoita cu adevar, dar totusi fictiune, si o tratez ca atare), trebuie sa precizez ca deja am mai cumparat doua copii pe care le voi face cadou. spun asta ca sa nu se inteleaga cumva ca am pornit de la premisa gresita ca as citi o relatare istorica.

      am expus motivele pentru care am pus intrebari legate de evenimentele istorice mai sus, si cred ca si raspunsurile lamuritoare au fost date in acelasi spirit – al lamuririi unei curiozitati istorice. nu ma asteptam la un raspuns, ca sa fiu drept – chestiile astea sunt foarte greu de aflat inafara comunitatilor in care se petrec.

      nu cred ca putem separa complet romanul de intamplarea istorica. daca aceasta era intentia autorului, nu ar fi spus ca opera se bazeaza pe intamplari adevarate. si, daca asta nu era destul (unii ar fi putut face conexiunea), putea sa schimbe atat de mult numele personajelor si mediul in care se desfasura actiunea incat totul sa devina si mai obscur pentru majoritatea cititorilor. daca in loc de Jac Gliga (parca asta era numele din roman) il chema Vasile Bratescu si in loc de Arad actiunea se petrecea la Suceava, si nu apareau personaje de genul piramidologului, se pierdea mult din esenta romanului? erau oare alterate iremediabil temele majore – conflictul interior al turnatorului, starea bisericilor pocaite si a evreilor in comunism, incercarea de a ajunge la radacina credintei in Dumnezeu prin eliminarea miilor de ani de „aluviuni” de traditie sau dogma? eu cred ca nu. deci poate ca autorul a vrut si sa ne faca curiosi asupra unui adevar istoric, sa ne semnaleze ca nu, ce spune acolo nu sunt doar fantezie pe care putem s-o uitam dupa ce am terminat cartea. nu e doar „o carte buna”, e si un oarecare avertisment, pentru ca daca nu invatam din trecut si din greselile altora ajungem poate sa le repetam.

      cel putin eu asta am inteles.

  13. D-le Stanciu apreciez interventia dvs delicata si multumesc d-lui FS pt confirmare. i-am raspuns FS lui la intrebare si am precizat si eu ca romanul e fictiune. In nicun caz n-am vreun motiv sa-l discreditez pe IT Morar. Interviurile si cartea lui mi-au stirnit simpatia. Exista insa un aspect care va scapa si anume. Pe coperta din spate dinsul da explicatiile grupului care l-a inspirat. Singura corectie pe care i-am facut-o este ca ei nu au aderat vreodata la cultul penticostal si/sau adventist si nici nu s-au recunoscut ca atare. Am inteles din participarea mea la Sinagoga ca acolo ar fi devenit membri. Am fost de fata cind rabinul sef a spus ca sunt acceptati. Nu cunosc procedura de la Sinagoga ca sa stiu daca exista membri ca la baptisti ar dupa afirmatia rabinului sef pareau sa fie acceptati ca membri ai sinagogii din Arad. Desigur istoria mea este subiectiva. Este posibil ca memoria sa ma insele si ei sa fi plecat inainte de ’89 in Israel desi ma indiesc. Am citit lista celor consultati de dl. Morar si ii cunosc personal. Mai pot sa va spun ca in interviu el se plinge ca membri grupului nu au vrut sa discute cu el decit informatorul pe care nu il cunosc si nici nu ma intereseaza cine este. Am spus de vreo 2 ori si repet cartea este fictiune si comentariile mele nu ii stirbesc din valoare. Am vrut sa corectez afirmatiile din interviu si de pe coperta din spate. Dl. Morar nu abordeaza cartea teologic, iata dece corectiile mele nu schimba ceva anume din roman.

  14. Scuze, d-le Stanciu, inca o precizare. Nu m-am ascuns dupa pseudonim ci am semnat cu numele cu care sunt cunoscut de citiva membri vechi ai grupului (inca in viata) de 2 dintre consultantii in viata ai lui IT Morar… si chiar de autor desi nu ne-am mai vazut de 35 ani, s-ar putea sa-si aminteasca de mine. Ultima data cind a fost Divertis la Detroit, am mers doar pt a-l intilni pe Biju (nu stiam ca se retrasese). Am avut deci cele mai multe motive pt a fost extrem de prudent si cit mai posibil de exact; nu stiu dac-am reusit. Zile bune!

  15. Ca sa facem dreptate articolului….
    Am ajuns sa citesc jumatate din carte. Este intr-adevar o fresca a societatii/vietii in somun a marginalizatilor evanghelici. Autorul are umor si scrie cu simpatie folosind persoana intii via unui povestitor. El surprind emulte aspecte ale vietii sociale din comunism: cozile, recrutarea, defilarile, etc. Apar personaje imaginare si reale: dirijorul „fratele florea”, pastorul penticostal Pavel Bochianu dar ei nu au avut vreun contact real cu grupul de credinciosi care au inspirat cartea. Apare si o cintareata cu probleme psihice care era cunoscuta in Arad.
    Dezamagiri seminifative? La fel ca filme bune ce introduc scene sexy din motive de marketing, IT Moraru introduce -nejustificat- scene grafice si limbaj „deocheat” care n-ar avea o jstificare decit de marketing. Pacat.
    O obiectie pe care a, avut-o intr-o polemica cu dr. Manastireanu inainte a de-a citi cartea s-a dovedit justificata pe deplin. Cartea acorda o diproportionata atentie iudaizarii grupului (mai mult de jumatate din carte). Asta e departe de-a fi semnficativ evanghelicilor; e-o problema particulara justificata poate de interesul autorului pt acesta spiritualitate.

    • … continuare (scuze pt erorile de dactilografiere).
      foarte reusita mi se pare annaliza pshihologica a delatorului si dramatismul renuntarii la crestinism pt iudaism. Desi mult prea lunga si prea grafica scena oricum grafica a circumciziei, mi se pare reusita in plan literar. Cea ma mare dezamagire? Dac-as fi outsider mi s-ar parea tot evanghelicalismul extrem de superficial in plan spiritual. Nu surprinde esentialul vietii spirituale a sute de mii de credinciosi… convertiri, profunzimea inchinarii ci doar superficialittea inchinarii publice. Iar uneori tonul pare zeflemitor…. Am sa termin cartea in cursa aeriana LA _Detroit (daca reusesc)… dar actiunea e deja in tara sfinta. Zile bune din Disneyland…

      • Am uitat esentialul. Superbul citat din Isaiia (unul din cele 2 moto-uri ale cartii) m-a apropiat de autor mai mult decit orice: „Intoarce-ne, Doamne, si ne vom intoarce!”. – asa sa ne ajute Dumnezeu!

    • Cum spuneam, riscul de a deturna discuția către autor este unul real. În ce mă privește, tonul cărții se justifică de la un capăt până cel puțin la trei sferturi (până unde am ajuns acum). E comic să se reproșeze autorului unui roman o chestie ce ține de opțiunea sa stilistică sau de felul în care își conduce personajele. Nimeni nu face asta la romanele „clasice”. Deci e clar că tentația există doar pentru că autorul are un background comun cu unii contemporani. În ce mă privește, acest aspect nu prezintă vreo importanță.

      N-am înțeles ce vreți să spuneți prin „scene grafice” și de ce ar fi asta rău. Cât despre „deocheat”, am auzit discuții mult mai… pitorești purtate de oameni care se lăudau cu frecvența lor pe la biserică și chiar de către „slujitori”.

      Personajul-narator își asumă de la început o privire oarecum critică și întru câtva detașată. Este un protestant până în măduvă, fiindcă își păstrează distanța față de toate confesiunile prin care a umblat. Deci nu avea de ce să descrie închinarea, convertirea neapărat. Dar, repet, nu văd de ce s-ar reproșa asta autorului, fiindcă, odată acceptată conveția literară, lucrăm cu ce ni se oferă.

      Deci, dacă se poate, nu vreau să mai duceți discuția înspre ce reproșați dumneavoastră autorului. Asta nu schimbă cu nimic cartea așa cum e ea. Evident că romanul nu poate fi cum ați fi dorit dumneavoastră, fiindcă atunci n-ar mai fi așa cum l-a dorit Ioan T. Morar.

      • eu am sa-i reprosez lui Victor Hugo tonul foarte critic la adresa ordinelor manastiresti catolice din romanul Mizerabilii. serios, nu glumesc, mi se pare ca a cam exagerat.
        si, de asemenea, lui Michel Houellebecq scenele explicite din „Supunere”, care nu prea vad cum au imbogatit naratiunea. de fapt lui Houellebecq i se reproseaza mult mai multe.

        arta este subiectiva, si mereu putem gasi ceva de reprosat. si poate ca uneori avem dreptate, insa pe noi, vulgul, nu ne baga nimeni in seama. comentariile sunt scrise de intelectualii „de marca” si date spre invatat pe de rost elevilor.

        • Fără-ndoială, se pot face multe reproșuri și romanelor, și autorilor. Și nu spun că e interzis, probabil că o fac și eu. Dar nu vreau să devin vehiculul acestor reproșuri în cazuri în care eu nu asta am în intenție.

          Nu pot modera o astfel de discuție între un contemporan al autorului și scriitorul însuși. De aceea, prefer o discuție pe textul romanului așa cum e el. Iar reproșurile să aibă de-a face cu minusurile cărții, nu cu presupuse intenții sau lipsuri ale autorului.

          Discuția despre adevărul ficțiunii este una deosebit de stufoasă. Dar trebuie întemeiată – după părerea mea – trebuie să aibă în vedere în primul rând textul ca atare, nu milioanele de posibilități alternative (se putea scrie în mii de feluri despre subiectele abordate de Hugo, Dostoievski sau Steinbeck și poate chiar s-a scris, dar astea au rămas ca repere…).

          Ca să dau și un exemplu. Nu mă interesează în primul rând dacă autorul este zeflemitor (e dreptul lui), ci mai cu seamă ce vrea să transmită prin această atitudine. Poate că tocmai aici stă mesajul (nu spun că așa e în cazul romanului lui Ioan T. Morar, ci mă folosesc doar de acest exemplu). În general, genul de critică ce trece repede de la carte la autor nu mă convinge decât dacă este foarte temeinic argumentată (dacă argumentează trecerea ca atare).

          Iarăși un exemplu: mă interesează de ce avea Hugo o părere nasoală despre ordinele catolice. Dar această „vină” nu îi poate fi imputată de la nivelul de cunoștințe istorice de secol XXI. Însă se poate face muncă de documentare și să vedem ce a generat această reacție și cum se integra în concepția lui Hugo despre catolicism sau creștinism, de pildă. Iar dacă acolo există un anticlericalism (să zicem), atunci probabil că se poate formula o obiecție justă, de fond. Poate și în comparație cu alți contemporani ai săi care au „văzut” mai clar mizele și care, chiar dacă au fost critici, au păstrat un ton mai blând. Etc.

          Firește că fiecare cititor își formează o părere. Și fiecare și-o poate expune, azi, oriunde. Dar, ca să revin, prefer aici o discuție pe carte, pe argumente, pe teme literar-teologice (dacă nu-i prea pretențios spus) și nu pe chestiuni ce merg spre persoana autorului și preferințele sale.

          • M-am documentat ;pt dvs. Ati spus intr-un comentariu mai vechi ca asa cum stiti si dvs grupul a plecat in Israel inainte de ’89. Nu. A plecat in Israel in primavara lui ’90 desi avusesera aprobare din ’89. N am de gind sa mai fac vreo corectie de vreun fel.

  16. nu ii reprosez autorului ceva anume. Am scris ce impresie mi-a lasat cartea mie ca e cinneva de-acord sau nu. Mi-a placut ca autorul a dat un motto mai mult decit important din Isaiia ceea ce m-a apropiat de el.
    Mi s-a paruit interesant ca mixeaza personaje reale cu nume reale cu personaje imaginare. N-am spus ca e rau sau bine. Am remarcat doar.
    Mi se pare impotarnt in ce masura autorul isi insuseste parerile naratorului, mai ales evolutia sa spirituala, si nu speculez mai ales pt ca vad atita sensibilitate. El singur si-a mentionat interesul pt spiritualitatea iudaica in interviu. Asta mi se pare ca explica atentia dissproportionata acestei perioade din viata eroilor. Ca si cititor mi se pare o situatie particulara.
    Nu este lupsit de semnificatie folosirea zeflemelii la adresa unor gruprui sociale, evanghelicii. Mi se pare contrastant cu tonul general favorabil acestora.
    chestiile picante m-au dezamagit.
    Descriearea vietii in comunism e reusita.
    Este ciudat d-le Stanciu ca preferati remarci teologic-literare si respingeti tocmai afirmatia mea despre superficialitatea abordarii teologice (apar doar slujbele de biserica. muzica, vorbirea-n limbi). Teologic descrierea acestor confesiuni e extrem de precara; exceptie rolul circumciziei. Am spus ca acest pasaj e bine realizat. Celelalte convertiri la penti/adventisti n-au nici pe departe o analiza asemanatoare; e o remarca.
    Pt istorie: –
    la recrutare interviul cu securistul nu se facea in grup si nici in pielea goala ci imbracat si individual. O fi vrut autorul sa sublinieze mai bine umlilintele la care erau supusi pocaitii la recrutare. Culmea e insa ca comunistii aveau si ei regulile lor.
    – inspectorul de culte era prezent in activitatea bisericeasca si apare pe drept un persecutor in carte. Atita doar ca era mult mai dur si mai obraznic decit in carte… spre deosebire de ofiterii de la recrutare care erau mai profesionali in acea vreme…
    -daca astazi cunostintele dvs folosesc limbaj deocheat, in anii aceia pocaitii n-o faceau. Cred ca-s introduse din motive marketing; e-o dezamagire personala.

    • Cred că am fost destul de clar în ceea ce am spus. Când am propus o discuție despre carte, exact asta am înțeles. De aceea, nu văd cum aș fi respins observația legată de descrierea mediului evanghelic. Da, nu intră în detalii mai profunde, dar m-am mulțumit cu cât mi s-a dat. Aici exprim, evident, un punct de vedere personal, la fel ca dumneavoastră. Dar sunt de acord că puteau fi descrise mai consistent.

      În rest, considerați că e paranoia mea, dar am văzut prea multe bloguri folosite pentru a ataca persoane care nu erau de față. Probabil că de la asta mi se trage „sensibilitatea”. De aceea nu mă interesează discuții despre autor sau reproșuri aduse lui.

      Am acceptat și informații de culise, de background, dar acum ne putem concentra pe carte.

      • De acord. Filozofia autorilor este luata insa in considerare si la clasicei; exista in anumite perioade scoli literare, etc. In ce-l priveste pe IT Morar am incercat sa-i descifrez filozofia din interviul acordat lui Mihaies. Va intleleg sensiblilitatea.

    • Cred că citim totuși cu lentile foarte diferite (sau cu așteptări foarte diferite) același roman. Mie mi se pare ușor de demonstrat că, dacă e vorba de ironie (sau, ziceți, zeflemea – deși cred că e cam mult spus), iudaismul beneficiază de o porție semnificativă (pe măsura spațiului acordat). Pot indica și episoade unde se vede acest lucru: circumcizia, căsătoria lui Sami cu sora Lidia (egalată poate doar de faza cu porcul mâncat înainte de trecerea la adventiști), viața din kibutz, „sindromul Ierusalim”, Traian (devenit soldat evreu), doamna din Polonia trecută prin vreo 3 religii. Și ar mai fi…

      • inlocuieste „iudaism” cu „penticostal” sau „baptist” si „Israel” cu „SUA” si nu obtii o naratiune total diferita. eventual schimbi „kibutz” cu „munca in constructii”. ideea de baza acolo nu este ironizarea unei religii sau a unei tari, ci descrierea unui soc cultural si a unei dezamagiri religioase pe care un emigrant o poate simti in noua tara.

        dorinta „grupului” de a merge in Israel pentru a fi „majoritari” ca evrei intre evrei este perfect egala cu dorinta altor pocaiti de a pleca in SUA, Anglia sau Germania pentru astfel de motive. dorintele astea sunt cel mai probabil alimentate de la amvoanele de unde se infatiseaza (sau se infatisa, mai ales in urma cu 20 de ani) Occidentul ca fiind format numai din crestini cuviosi (nu ca ortodocsii astia romani). povestea asta cred ca poate fi un avertisment bun celor ce inca mai au asemenea fantezii naive. desi este un avertisment tardiv, din nefericire. macar personajul ala care vroia sa se pocaiasca pentru a pleca pe motive religioase in SUA era cinstit intr-o oarecare masura – probabil genul de om cu asteptari mai realiste de la procesul de emigratie.

        substitutia Israel – SUA merge foarte bine pentru ca, la fel ca si Israelul contemporan, este o tara formata in mare masura din emigranti la prima sau a doua generatie, multi poate si din motive economice. plus aura de spiritualitate.

        despre sindromul Ierusalim am auzi si in urma cu cativa ani, treaba e legitima, nu vad nici o ironie sau zeflemea. si nici cu doamna care a schimbat religiile nu vad neaparat o ironie. exista asemenea oameni, care isi schimba credintele in functie de circumstante lumesti, nu in urma unor epifanii. e plina istoria de conducatori care si-au schimbat religia pentru motive nu foarte spirituale – numai ca aia sunt numiti de multe ori „sfinti”. bine, n-au facut-o de trei ori, dar convertirile in masa din antichitate si evul mediu nu erau chiar niste treziri spirituale asa cum le intelegem noi azi.

        • p.s.: episodul sindromului Ierusalim nu este deloc deplasat, ironic sau zeflemitor. din descriere este foarte plauzibil si nu gasesc nimic de ras. acolo este de fapt mai mult decat simplul „sindrom” care ii poate afecta pe turisti – factorul declansator a fost de fapt socul cultural prin care personajul respectiv a trecut odata ajuns definitiv intr-o tara si o cultura foarte diferite de cea in care a crescut. descrierea ca se simtea detasat de realitate (parca asa era in carte, nu mai tin minte exact) este un indicator foarte graitor.

          poate ca nu era neaparat necesar sa se sugereze ca acest episod a fost declansat de o boala psihologica netratata. aceasta poate fi un factor agravant, dar nu este absolut necesar.

        • Voiam să subliniez doar că apar acolo remarci ironice sau cu umor. Nu cred că sunt tratate cu totul într-o astfel de cheie. Și era un contraargument la sugestia făcută de d-l Doru Radu că evanghelicii ar fi fost tratați cu zeflemea. Am încercat să sugerez că tonul este cam același peste tot. Nu cred că e mai acid într-o parte decât într-alta. Sau nu mi s-a părut mie. Nici cantitatea de haz nu cred că ar fi fost disproporționat înclinată deasupra confesiunilor evanghelice. Ce zici?

          • Nu, nu cred ca e e mai mare la evanghelici. IT Morar are simtul umorului; e in mod evident un om f. inteligent. Acolo unde apare zeflemeaua este dincolo de ironie; mie nu mi-a placut.

          • zic ca daca nu suntem in stare sa radem de noi insine inseamna ca avem mari probleme. pana la urma romani suntem, nu?

            astea-s intrebari retorice, din pacate cam stiu raspunsurile la ele.

      • Chiar vă rog. Mi-o cumpăr și eu azi. Am luat decizia după ce am citit o recenzie foarte negativă și apoi articolul dv.

        • Cred că am văzut și eu acea recenzie despre care vorbiți. Dacă admiteți un punct de vedere exterior, uneori detașat, alteori ușor ironic asupra propriei grupări (indiferent că se referă la confesiune, breaslă, zonă geografică), cred că o puteți citi fără „sechele” 😉

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s