Postat de: Teofil Stanciu | 24/05/2016

Coaliția pentru familie și delictul de ipocrizie

(Print screen)

(Print screen)

Într-un articol relativ decent, dar tăios, autorul Dragoș Butuzea acuză Coaliția pentru familie de ipocrizie, în contextul depunerii a 3 000 000 de semnături pentru schimbarea definiției date căsătoriei în constituție.

E greu de înțeles foarte precis care este conținutul acuzei aduse acestei coaliții și de ce tocmai acum. Dacă coaliția este ipocrită, atunci înseamnă că și în urmă cu câteva săptămâni era tot ipocrită. Deci nu ipocrizia este cea care deranjează în primul rând.

Deranjează demersul catalogat ca fiind „un act de putere”, iar ipocrizia este folosită doar pentru discreditarea celor care promovează o anumită definiție a familiei – un truc logic foarte vechi și foarte popular. În sine, acuza de ipocrizie se prea poate să fie justificată, dar, chiar și în aceste condiții, propunerea rămâne validă în sine și rămâne în deplin acord cu valorile creștine promovate în ultimele 2 milenii de o Biserică, într-adevăr, cu multe deficiențe.

Trebuie făcută observația foarte importantă că această acțiune are în vedere modificarea definiției pe care o are căsătoria în constituție. Chiar dacă s-ar obține acest lucru printr-un referendum – gest democratic perfect valid –, nimeni nu poate obliga statul laic să interzică eventuale parteneriate civile între persoanele de același sex. Iar Coaliția pentru familie ar trebuie să fie conștientă, la rândul ei, de acest fapt.

Invocarea cheltuielilor – pe motiv că banii puteau fi folosiți pentru cauze mai bune – nu stă în picioare, ci ține de aceeași tentativă de a atrage antipatia asupra autorilor acestei campanii. Există, în articol, mai multe comentarii răutăcioase vizavi de îngrijorarea cu care tratează coaliția subminarea familiei tradiționale.

Dacă domnul Butuzea are dreptate și dacă Coaliția pentru familie vizează „crearea artificială a unui dușman comun” (fapt nedemonstrat, dar afirmat), atunci este îndreptățită reacția de iritare împotriva unui asemenea demers, chiar dacă nu neapărat ipocrizia ar fi problema de fond.

În articol mai sunt lovite și alte ținte, dar iarăși colaterale, precum situația precară a familiilor din România, numărul copiilor ce trăiesc în sărăcie lucie, analfabetismul, violența etc. Toate aceste probleme sociale incontestabile își pot găsi locul în orice alt discurs social critic. Nu elucidează însă cu nimic problema în discuție.

Autorul bagatelizează importanța definiției pe care Coaliția pentru familie o vrea schimbată. Ca și când nu prea ar conta care sunt cuvintele exacte folosite. Și totuși se prevalează tocmai de aceeași strategie: își alege cu grijă cuvintele cu care formulează acuzațiile, invocă niște concepte sonore („manipulare”, „act de putere”), cu toate că acest demers nu rezolvă problema familiilor, nici pe cea a cuplurilor homosexuale în căutare de soluții legale pentru coabitare. E drept că, la capitolul cheltuieli, autorul articolului iese mult mai bine. Și este în acord cu idealul domniei sale de „misionarism cultural și educațional” (termenul „misionar” antrenează puternice ecouri creștine).

O anumită notă dispreț prezentă în text trădează o aroganță contraproductivă într-o discuție rațională despre opinia exprimată liber și voluntar pe o temă etică de actualitate. Ar fi o dovadă de ignoranță impardonabilă să ne prefacem că nu știm că toate țările în care s-a discutat despre diverse drepturi ale cuplurilor homosexuale au avut campanii și dezbateri pe acest subiect. Au existat ample manifestări de protest împotriva anumitor decizii (Franța, Italia sau Polonia sunt doar câteva exemple).

Din articol lipsesc totuși problemele care meritau și puteau fi discutate: limitele statului laic, legitimitatea unui demers ce reprezintă opinia a peste 15 % din populația totală (și evident mai mult din cea majoră) a țării, cine legiferează morala și pe ce principii etc. De asemenea, se poate discuta în ce măsură biserica trăiește în acord cu propriile principii, dar, din nou, sunt alte subiecte, la fel de valide precum cel al definției căsătoriei.

Căci, oricât am vrea să ne prefacem că nu știm, niciodată spațiul eticii publice nu rămâne pustiu, ci va exista întotdeauna o ideologie în numele căreia se formulează o anumită definiție și nu alta, se va opta pentru o anumită paradigmă morală în detrimentul altora. Binele omenirii, binele individului – valori în funcție de care se conturează libertăți și obligații – au întotdeauna o definiție implicită, dacă nu explicită.

Or cred că demersul Coaliției pentru familie ar trebui să includă inclusiv o dezbatere a acestor valori la care se raportează societatea la un moment dat.


Responses

  1. Reblogged this on Romania Evanghelica.

  2. Tavalugul acesta al redefinirii familiei se indreapta si catre noi si foarte probabil mai devreme sau mai tarziu ne va traersa. Ca n-avem alternativa. Ce se aproba in Occidentul civilizat si fericit n-are cum sa ocoleasca Romania. Din tot acest razboi mediatic (fiindca vrem nu vrem e vorba de asta) ne vom alege doar cu aceste semne de intrebare pe care ni le punem.

    Ceea ce comentezi e inca un capitol din acest razboi. Inca un ,,glont” mediatic, inca o mica presiune.

    ,,Ipocrizie” … asta-i un termen arhiutilizat atunci cand vrei sa dai peste cap morala unei societati. ,,Ce vreti ba sa spuneti, ca voi sunteti mai buni ? Ca voi sunteti altfel ?”.

    Iar chestiunea cu familiile dezorganizate, cu analfabetismul si alte asemenea nenorociri pe care nimeni nu le contesta in Romania, intrebarea mea ar fi care-i legatura cu problema familia traditionala ? Sa intelegem deci printr-un rationament subtil ca familia traditionala e vinovata de toate tarele societatii noastre ? Si ca familia homosexuala cu copii adoptati ar rezolva problema ?

    Desigur ca societatea noastra mai are si alte probleme dar eu imi amintesc aici o vorba a lui Iorga: ,,Daca viespea nu face miere nu inseamna ca musca foloseste la ceva”. In traducere: daca familia traditionala in Romania are multe tare nu inseamna ca intr-un cuplu de homosexuali nu pot exista probleme similare.

  3. În asentiment cu Eugen.

    câinii latră iar Caravana va fi ignorată pentru corectitudinea politică.

  4. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Analiza demersului inițiat de către Coaliția pentru familie este binevenită și realizată cu competență de către Teofil Stanciu. Sunt aduse în discuție aspecte diverse și complexe legate de societatea contemporană și etică.

  5. cand eram mai tanar nu aveam nimic cu homosexualii. adica, da, sunt pacatosi, dar imi erau oarecum indiferenti. de cand a inceput asaltul asta mediatic, incep sa ma enerveze din ce in ce mai mult. si cand vad niste nulitati, niste oameni a caror singura calificare este ca reusesc sa porneasca un calculator si sa scrie un text la tastatura, deja incep sa ma gandesc cum era pe vremurile cand homosexualii erau vanati pe strazi.

    cand eram copii si plangeam fara motiv bun (cum fac copiii mici „circ” ca sa obtina ceva) mama avea o vorba: „plangi fara motiv? lasa ca-ti dau eu motiv sa plangi”. asta insemna uneori o palma la fund. pe principiul asta, as discrimina impotriva homosexualilor doar asa, ca sa aiba cu adevarat motiv sa se vaite.

    oricum, din comentariile la articol (intre timp s-a apucat si „poetul” Florin Iaru sa ne educe http://adevarul.ro/news/societate/trei-milioane-prosti-1_574461a25ab6550cb83fca10/index.html) se vede clar ca publicul nu accepta asemenea articole jignitoare.

    democratia e buna doar cand obtii ce vrei, nu? dar asta nu-i ipocrizie, e „progres”.

    • nu pot citi articolul lui Iaru. Pentru că am ajuns un bătrân destul de ușor de enervat. Cum să nu mă enervez când mă face prost? Pffff. Am întors obrazul și nu i-am comentat vreo două. Să îi dea Dumnezău ce-i trebuie ca să fie mai bun.

      • desigur, nu e placut, dar sa ne amintim de primii crestini care erau fericiti ca au fost nesocotiti vrednici de dispret in ochii lumii pentru Numele Domnului.

      • Pe langa acuza de ipocrizie, activistii in cauza mai arunca celorlalti in obraz si acuza de prostie.

        Adica imi pot imagina si un articol cu titlul ,,Coalitia pentru familie si delictul de prostie”.

    • Tot in adevarul apare si opinie creștină.

      http://adevarul.ro/news/societate/apella-decenta-despre-cei-trei-milioane-prosti-1_574564cc5ab6550cb8473648/index.html

      Dar va fi promovată? sau doar ignorată?

      • eu nici nu i-as putea raspunde domnului Iaru, pentru ca nu am cont pe site-ul Adevarul. sunt prea batran ca sa-mi fac conturi peste tot pe internet🙂

        a fost un comentariu la acel articol care spunea ca e posibil ca Iaru sa fi scris textul acela inflamabil tocmai pentru a genera sute de comentarii, deci trafic pe site.

        in ceea ce ma priveste, astept sa vad ce se intampla cu propunerea de referendum. sper sa se organizeze cat mai curand. ar fi bine odata cu alegerile parlamentare din toamna.

        • https://bogdanduca.wordpress.com/2016/05/25/trei-milioane-de-prosti-daca-se-vor-resemna-doar-cu-o-semnatura/

          Suna bine.

          • autorul a uitat sa mentioneze Norvegia ca sursa de finantare a ONG-urilor. eu cred ca depaseste Olanda, cel putin ca vizibilitate.

            in rest, o revolutie conservatoare nu m-ar deranja. mai grav e ca nu avem un partid conservator, probabil acolo ar trebui inceput. Basescu a incercat sa faca ceva (discursurile sale de anul trecut se inscriau partial in tendintele identitare euro-americane), insa de ceva timp a amutit. partial cred ca e vorba despre acele dosare penale, partial cred ca e o manevra calculata.

            cred ca daca Patriarhul Daniel nu ar fi fost Patriarh ar fi putut sa puna bazele unui partid. asta asa, ca tot suntem acuzati ca vrem sa-l facem Presedinte.

          • Asta cu patriarhul președinte … e prima oară când aud. A mai fost doar prim-ministru în perioada interbelică. E și asta o idee.

            Circulă ideea asta în cercurile protestante? Că ortodocșii vă asigur că fug de ea. Ar vota în masă ce ar zice patriarhul dar nu cred că l-ar vota.🙂

          • ideea am vazut-o in presa, cred ca chiar in articolul din Adevarul la care se refera Teofil. la cum vad eu „cercurile protestante”, probabil ar avea pretentii absurde la presedentie, gen Billy Graham sau profetul Ilie.

        • http://adevarul.ro/news/societate/prostidar-credinciosi-1_57470dd05ab6550cb85399a4/index.html

          parcă sunt cam deștepți proștii ăștia!🙂

          • Cred că înființarea acestei asociații are legătură cu semnăturile. Cred că se vor da bătălii grele…

            http://basilica.ro/infiintarea-asociatiei-juristilor-ortodocsi/

          • eu speram la o ocazie de cooperare ecumenica in urma acestui demers, nu la prilejuri de asociatii pe criterii confesionale. dar mai am si eu momente de naivitate extrema.

          • Depinde cum priviți.

            1. În România ținta este BOR. În ea aruncă media cu noroi.
            2. Rămâne de văzut dacă alte biserici vor rămâne în acest demers. În plan personal Liana Stanciu e acum linşată mediatic.
            3. Media este circul modern. Nu cred că bisericile nu se vor alia.
            4. Referitor la ecumenism sunt curios despre Sinodul din Creta din iunie.

  6. […] Coaliția pentru familie și delictul de ipocrizie […]

  7. Asta cu ”banii puteau fi cheltuiți mai bine altfel” de ce îmi sună atât de asemănător cu ”mai bine se vindea și se dădea săracilor”?

    No, în fine, eu am niște întrebări mai… tehnice. În ce condiții ar fi reușit procentul ”intrarea” în referendum? De ce 3 milioane nu sunt suficiente?

    • buna observatie, asa ma gandeam si eu la faza cu banii. si „spitale si nu catedrale” cade in aceeasi categorie. si raspunsul Domnului e interesant si merita citat si explicat celor ce vin cu lozincile astea si spun ca Biserica e un fel de societate exclusiv caritabila.

      3 milioane de semnaturi sunt mai mult decat suficiente. cred ca de vre-o 6 ori mai multe decat pragul minim legal. in opinia acestor „tonomate”, ca sa folosesc un termen consacrat, problema e ca exista atat de multi „retrograzi” care nu accepta „progresul” lor. de aceea se arunca aceasta actiune in derizoriu. mai grav este ca, la cata apatie si indiferenta fata de pacat si moralitate sunt la noi in tara, mi-e teama ca referendumul sa nu intruneasca pragul minim legal pentru ca multi nu vor veni la vot. asta in ciuda faptului ca majoritatea romanilor (mult mai multi decat cei ce au semnat) nu sunt de acord cu homosexualitatea asta ostentativa.

      mai e ceva destul de grav: sunt numai 3 milioane de semnaturi intr-o tara majoritar crestina, cel putin la nivel declarativ. in perioada in care s-au strans aceste semnaturi am fost intr-o duminica la biserica baptista si in duminica urmatoare la biserica ortodoxa. atat pastorii baptisti cat si preotul ortodox indemnau lumea sa semneze. bisericile au fost totusi destul de pline, chiar stateai un pic la coada pentru a semna. de ce nu s-au strans mai multe semnaturi? am nimerit eu exceptional in 2 biserici mai populate? sau n-au semnat toti cei prezenti? daca nu, de ce?

      avem, sa zicem, 16-17 milioane de crestini in tara. dintre acestia nu toti merg frecvent la biserica (si nu toti sunt majori). dar de aici pana la doar 3 milioane care inteleg semnificatia familiei si ca aceasta trebuie aparata e o prapastie foarte mare. si aceasta constatare trebuie sa le dea serios de gandit tuturor conducatorilor bisericesti, indiferent de cult.

      • Cum a fost la mine la biserică:
        – pentru a elimina problema înregistrării de două ori, la biserică au semnat doar cei care aveau buletinul în locația dată. Și te cunoștea și popa. Dacă popa nu te cunoștea nu semnai. Ceea ce face ca jumătate din biserică să nu semneze.
        – s-a strâns doar cu buletinul prezentat de persoana în cauză. Soția nu a venit 2 săptămâni la rând și ea nu a semnat.
        – apoi au mers pe la porți. Popa și 2 enoriași. Cine avea buletin pe locație și dorea să semneze a semnat. Cine nu, nu.
        – strângerea a fost decentă. Homosexualismul nu a fost dezbătut. S-a insistat strict pe dreptul la opțiune: vrei sau nu vrei să ai o părere cu privire la căsătorie.

        Personal, sunt convins că la vot trece de 65% prezența la urne. O să semene cu semnăturile pentru religie în școală. Nimeni nu crede dar evidența demonstrează altceva.

        Să nu deznădăjduim. 5 oameni credincioși într-o cetate ar fi fost suficienți pentru salvarea ei. (Cu intermedierea unui adevărat credincios, e adevărat!)

        • una e sa semnezi pentru ceva cand vine lista la tine, alta e sa te urnesti duminca si sa mergi la sectia de vot. e din ce in ce mai greu in ultimii ani, au inceput sa le puna in mijlocul campului, trebuie sa mergi acolo prin viscol si nameti… chiar daca e cald si soare afara! conspiratie a lui Soros!

          oricum se lua CNP-ul si adresa, deci cine semna de 2 ori doar isi invalida o semnatura. desigur, e o problema apoi ca se lungeste verificarea listelor, dar mi se pare aiurea sa interzici unui vizitator intr-o biserica sa semneze doar pentru ca nu-l cunosti.

          cat despre cei 5 credinciosi… aia a fost demult. intre timp s-au mai schimbat regulile: in Ezechiel 14:12-20 Domnul spune ca o minoritate de credinciosi nu va aduce mantuirea unei tari intregi.

          citat partial:
          12. ✸ Şi cuvântul Domnului a fost către mine,

          13. zicând: „Fiu al omului, când o ţară va păcătui împotriva Mea, lucrând cu necredincioşie, şi-Mi voi întinde mâna asupra ei şi-i voi sfărâma toiagul pâinii şi voi trimite asupra ei foametea şi voi nimici din ea pe om şi pe animal,

          14. chiar dacă ar fi în mijlocul ei aceşti trei bărbaţi, Noe, Daniel şi Iov, ei şi-ar scăpa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor“, zice Domnul Dumnezeu.

          • Așa Biblia. Fiecare ține minte ce îi place.😉

          • sau ce-l sperie.

  8. Bun, deci sunt semnături suficiente pentru includerea întrebării în referendum! Că unii nu știau sau știau că nu va apărea în referendum. Atunci totul depinde de câți mergem. Eu mă duc special pentru asta, nu mă interesează nici primăria, nici referendumul pentru unirea cu comuna vecină. Dar e bine că sunt toate deodată, se adună măcar șansele de prezență mai ridicată.

    Și la noi la biserică s-au făcut înscrierile doar pentru cei care aveau buletin de Oradea și ni s-au dat (că am fost în echipa de înscriere) niște modele de plastic așezate peste foaia cu date, care să limiteze la căsuța trasată spațiul semnăturii. Că ne-au tot ”speriat” că nu vor fi luate în considerare dacă se depășește chiar și milimetric.
    Dacă ar fi fost strângere de semnături pentru familie homosexuală, nu ar fi pus nicio restricție..

    • pentru familiile homosexuale in general nu se strang semnaturi. se impune de catre „elita luminata” si eventual se fac sondaje de opinie care ies ca majoritatea sunt de acord.

    • Confirm și eu treaba cu cartonașul. În plus, datele le scria tanti de la lumânări. Secondată de altă doamnă care citea literă cu literă. Pentru că dacă era ceva greșit trebuia să arunce foaia și la următoarea Liturghie să îi caute pe ceilalți încă o dată. Nu s-a întâmplat însă.

      Doream să arăt că numărul 3 milioane este redus din start. La noi la biserică au semnat sigur doar 25%.

  9. sunt curios daca si la alegerile locale vom vedea acelasi tip de sablon de plastic. daca da, e posibil ca listele sa fie scanate si intruduse intr-un program de recunoastere a caracterelor, care ar usura mult verificarea datelor duplicate. ar insemna ca, in sfarsit, mortii Romaniei vor ramane morti si nu vor mai iesi sa voteze.

    personal mie mi-a placut cu sablonul. macar fiecare semna unde trebuie, si nu se rasfira in casutele adiacente.

  10. […] Coaliția pentru familie și delictul de ipocrizie […]

  11. […] Coaliția pentru familie și delictul de ipocrizie […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: