George MacDonald, unul dintre părinții genului fantasy

Pe 10 decembrie 1824, se năștea George MacDonald, scriitor, pastor, poet și critic literar scoțian. Prea puțin cunoscut și azi publicului românesc, MacDonald era celebru și admirat în vremea lui. Prieten cu Lewis Carroll sau Mark Twain (împreună cu care se pare că a și intenționat să scrie o carte), cărțile sale au fost introduse în lista de lecturi obligatorii a nepoților celebrei regine Victoria.

Lista admiratorilor săi e una foarte lungă, dar merită reținute măcar 2 nume mari. G.K. Chesterton mărturisea că era la grădiniță când i s-a citit prima oară Prințesa și goblinii, dar această lectură i-a influențat fundamental felul în care avea să înțeleagă viața. Celălalt nume este C.S. Lewis, mare iubitor de MacDonald (și de Chesterton), care spunea că imaginația i-a fost „botezată” pe când citea Phantastes (a lui MacDonald) și care i-a conferit scriitorului scoțian un rol deosebit de important în Marea despărțire – călăuză în lumea de dincolo. Grupul „Inklings”, din care făceau parte C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien îl prețuia în mod deosebit pe MacDonald.

Jerry Root, specialist cu masterat și doctorat în operele lui C.S. Lewis, povestea cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Oradea, în urmă cu câțiva ani, un episod foarte interesant. Celebra lucrare devoțională a lui Oswald Chambers, My Utmost for His Highest (publicată în vreo două ediții și în românește), este alcătuită, de fapt, din texte selectate postum de către soția autorului. Dar, cum Chambers era fervent cititor de MacDonald, printre notițele sale se găseau și niște predici, copiate de mână, ale predecesorului său scoțian. Astfel s-a ajuns ca în cartea lui Chambers să apară, de fapt, și câteva predici ale lui MacDonald.

Bunica lui George MacDonald pe linie paternă era o credincioasă pioasă, dar deosebit de austeră – este cunoscut un episod în care ea pune pe foc vioara fiului ei pentru că obiectul ar fi putut reprezenta o influență diavolească.

Dimpotrivă tatăl lui George era un om deosebit de blând și generos. La vreme respectivă, se pare însă că bunica reprezenta mai fidel spiritul Bisericii Scoției. Aceștia au fost polii simbolici între care s-a dezvoltat credința scriitorului George MacDonald: polul încruntat și de un legalism arid (de inspirație calvinistă) reprezentat de bunica sa și polul blând, iubitor, generos, jovial (de inspirație celtică) reprezentat de tatăl său. De notat că, după căsătorie, soții MacDonald au devenit membrii ai Bisericii Anglicane…

GMD fost prieten cu teologi, scriitori, reformatori sociali. A ținut cursuri de literatură, a scris critică literară. Experiența sa pastorală nu a fost neapărat dintre cele mai plăcute, fiind repudiat de către o congregație pentru vederile sale teologice, care exprimau speranța că iubirea lui Dumnezeu îi va convinge, în cele din urmă, pe toți oamenii să se întoarcă spre El.

George MacDonald cu doi dintre copiii săi, fotografiat de Lewis Carroll (sursa)

A avut 11 copii dintre care 4 au murit înaintea tatălui lor – 3 de tuberculoză. Prin providența divină și bunăvoința unor binefăcători (între care și văduva lui George Byron), a reușit să plece din Anglia în regiuni mai sudice, mai favorabile pentru sănătatea tuturor. În cele din urmă, MacDonald a achiziționat o casă (Casa Corraggio) în Italia, la Bordighera, în care se țineau reprezentații de teatru, seri de lectură, studiu biblic, predici și unde era mereu disponibilă o cameră pentru oaspeți sau pentru nevoiași. În localitate se ajunsese să se vorbească despre „sanatoriul” MacDonald.

Popularitatea lui MacDonald a traversat și oceanul, în SUA și Canada, unde a și făcut un turneu de lecturi publice. Dar celebritatea a venit la pachet și cu unele… dezavantaje: cărțile sale au început să fie piratate de către editori fără scrupule.

Viața i-a fost punctată mereu de situații dificile: probleme grave de sănătate, moartea copiilor, crize financiare, umilințe. Pe toate le privea însă ca pe niște încercări menite să-i întărească sufletul.

Satisfacția de a-l traduce pe George MacDonald are două izvoare principale: limbajul și conținutul de idei. Deși dificil și încifrat pe alocuri (în mai multe rânduri am fost nevoit să cer sfatul binevoitoarei d-ne Kirstin Jeffrey Johnson, din Canada), textul lui MacDonald este frumos, cursiv, plin de umor rafinat și inteligent, ironic, surprinzător. E realmente o delectare să-l citești și să-i cauți sensurile subtile.

Elegant îmbrăcate în cuvinte, ideile se lasă repede întrezărite, dar mai mereu ascund și profunzimi care scapă la o lectură fugară. Inclusiv scenele descriptive sunt suficient de captivante încât să nu plictisească un cititor atent. Recomand, ca exemplificare, cosmogonia cu care începe volumul Prințesa și Curdie, o fascinantă poveste a nașterii lumii, care însă ține cont și de date științifice.

Din scrierile lui George MacDonald, avem disponibile în românește: Prințesa și goblinii, Prințesa și Curdie (ambele în 2 traduceri diferite) și Cheia de aur (în traducerea doamnei prof. univ. Rodica Albu, căreia îi datorăm și un volum despre grupul „Inklings”: Inklings: litera și spiritul).

MacDonald a murit pe 18 septembrie 1905 și a lăsat în urma sa romane, proză scurtă, literatură fantasy, poezie, critică literară și scrieri cu caracter teologic.