Postat de: Teofil Stanciu | 24/09/2014

Sfaturi pentru părinți (8) – Ce le spunem copiilor despre iad

Avertizare: Acest text nu este pentru cei care cred în dubla predestinare, fiindcă la ei lucrurile trebuie că sunt foarte clare deja.

Când eram copil, auzeam adesea că iadul e un loc unde merg oamenii răi, iar „răutatea” includea adesea și năzbâtiile curente ale copiilor. Și „învățătura” asta încă mai este populară. Pe urmă, am auzit că acolo merg doar cei „nemântuiți”. Dar, în esență, prin asta se înțelegea că iadul e pentru cei care nu cred ca „noi”, căci mântuirea era limitată la un singur model posibil, definit confesional.

Recent, în toate scandalurile legate de includerea sau eliminarea orelor de religie în/din programa școlară, unul dintre argumentele pe care le invocă tabăra „secularistă” este acela că iadul ar fi o idee care îi traumatizează pe copii.

Ar fi multe de discutat, dar mă rezum la a spune că obsesia de a nu traumatiza poate deveni cea mai gravă formă de traumatizare indirectă: creează niște oameni firavi care nu se vor descurca atunci când vor primi în plin traumele inevitabile ale realității.

Am încercat să-mi amintesc însă dacă, la rândul meu, am fost și eu „traumatizat” de aceste idei religioase. Și, dacă e să fiu sincer, cred că am fost. Dar nu de ideea de iad ca atare, ci de felul în care era prezentată această idee.

Nu faptul în sine că răii și bunii (v-am spus că de aici am pornit) sunt separați cândva, într-o existență viitoare, mi se părea de speriat, ci faptul că, în străfundurile sufletului, presimțeam că nu mă calific pentru categoria celor „buni”. Cârcotașii cu o brumă de cultură psihanalitică, o să sară repede să îmi spună că relația cu tata a fost de vină.

Tocmai de aceea mă grăbesc să spun că, cu timpul, am înțeles că în iad nu se duc cei răi, nici cei „nemântuiți” (în sensul în care am discutat mai devreme). Există cel puțin un caz de individ rău la modul aproape absolut care a ajuns în rai – tâlharul de pe cruce.

Pe urmă, despre soarta celor „nemântuiți” nu suntem rânduiți noi să ne dăm cu părerea, nici măcar „biblic”. Deși știm bine că nu ne putem abține să ne revendicăm raiul pentru noi și celorlalți (acest „ceilalți” îl definim fiecare potrivit cu gașca noastră) să le arătăm iadul.

Ce cred însă că se poate spune cu mare grad de rigurozitate inclusiv biblico-teologică e că în iad merge cine vrea. Că, adică, drumul iadului ține de o alegere voluntară sau, mai exact, de un lanț de alegeri. Că nu ține de cât de bun sau rău ești. Că nu ține de paradigma în care privește mântuirea personală. Ci ține de alegerile fundamentale care, dincolo de ce se vede, te orientează către Dumnezeu sau împotriva Lui.

Așadar, nu o acțiune anume, ci tot background-ul care determină acțiunile și orientează ființa în mod esențial e răspunzător de direcția în care se îndreaptă persoana. Și chiar și cei orientați pe o direcție greșită toată viața ar putea avea, printr-un har de ultim moment, posibilitatea să-și schimbe opțiunea la final. Unii speră că se mai poate schimba ceva chiar și după moarte, dar asta nu se mai poate dovedi, așa că ce-i sigur e sigur.

Tot ceea ce spun eu nu are sens decât pentru oameni credincioși, ateii oricum nu vor considera necesară această discuție, de vreme ce raiul și iadul sunt, în viziunea lor, niște invenții religioase menite să îi sperie, respectiv să-i mângâie pe oameni.

Așadar, cred că e corect a spune unui copil că iadul este o alegere a omului. Și e mai bun ca punct de pornire decât împărțeala între „buni” și „răi” sau „mântuiți” și „nemântuiți” (unde fiecare judecă după cum îl taie capul sau cum îi dictează dogma oficială a confesiunii lui).

Asta măcar până când ne dezbărăm de obsesia de a-i împărți și distribui pe toți ceilalți în rai și iad având drept criteriu puținul pe care îl cunoaștem despre ei și multul pe care pretindem că îl știm din Biblie.

Cât despre cum arată iadul, prefer să nu mă pronunț. E o stare? E un loc? La pe alții să ne spună. Dar mi se pare suficient un exercițiu de imaginație: să ne închipuim o lume în care tot răul de care suntem capabili fiecare în parte ar deveni realitate. Și nu răul fizic, ci numai sentimentele de ură, dispreț, invidie, disperare, teamă amplificate la maximum, toate simultan, în fiecare dintre oameni.

Nu încape discuție că e important ce le spunem copiilor despre rai și iad, dar am o bănuială că tot comportamentul nostru îi va convinge dacă ceea ce facem noi vine din dragoste de Dumnezeu sau din frica iadului. Și asta vor ține minte și vor adopta ca învățătură adevărată. Și așa vor distinge între cum percepem raiul și câtă importanță acordăm iadului.


Responses

  1. Tim,

    Nu s-a scos din calcul că oamenii răi nu ajung în iad deoarece unii dintre oamenii răi chiar ajung în iad. Ideea este că nu acesta e criteriul definitiv ci alegerea de a crede sau nu în Hristos.

    Teofil

    La ce te referi când spui că iadul „nu ține de paradigma în care privește mântuirea personală”? Cum adică nu ține de asta? eu cred că ține în mod fundamental de asta. Mântuirea prin ținerea Legii este o perspectivă greșită. Ajung acești oameni în cer? Există atâtea perspective cu privire la mântuire – nu poți afirma că mântuirea nu ține de modu în care crezi că poți fi mântuit.

    Iadul „ține de alegerile fundamentale care, dincolo de ce se vede, te orientează către Dumnezeu sau împotriva Lui”. Dar oare asta nu este o formă de a spune că mântuirea ține de un conglomerat de alegeri? Și nu este acest lucru fals? Oare nu mântuirea înseamnă, de fapt, o cedare a ceea ce avem noi de dat și o acceptare a ceea ce are Hristos să ne ofere? La ce te-ai referit prin afirmația asta? Te referi la alegerile continue de a crede în Hristos și a-L urma pe El?

    • Nu am discutat strict în termenii unei confesiuni, nici strict în ceea ce privește un om care alege creștinismul. Ci m-am gândit la un om obișnuit care, prin deciziile sale, ajunge la un moment dat la o decizie radicală (aceea de a crede în Dumnezeu) și toate cele dinainte l-au adus acolo. Asta pe de o parte.

      Pe de altă parte, nu putem ignora că există și paradigme care admit o eventuală pierdere a mântuirii. Deci, ideea fundamentală e totuși cea a alegerii (fie privită ca unică, fie privită ca o suită de decizii).

      Cât privește mântuirea, cred că pentru Dumnezeu și pentru viitorul nostru, ea nu e dependentă de felul în care o privim, câtă vreme o acceptăm (în felul în care am ajuns s-o cunoaștem formulată). În Ortodoxie e privită cumva, în catolicism, altcuva, dar Dumnezeu mântuiește creștini din toate confesiunile depotrivă. În acest sens, paradigma noastră e de folos pentru noi, dar nu afectează înfăptuirea ei de către Dumnezeu prin Cristos.

      • Inteles !

        • Ar mai fi încă o chestiune. Din câte am înțeles eu, chiar și în interiorul calvinismului, decizii ulterioare care contrazic o decizie inițială ce părea a fi o convertire ar putea invalida acea convertire, dovedind-o iluzorie, falsă. Așadar, succesiunea unor decizii confirmă îndreptarea omului către Dumnezeu sau îndepărtarea lui de Dumnezeu.

          • Corect.

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2014/09/24/sfaturi-pentru-parinti-8-ce-le-spunem-copiilor-despre-iad […]

  3. în iad se merge sau se ajunge?
    am editat sau tradus mai demult o carte despre iad. autorul se plîngea de parodierea iadului de către copiii de grădi.iadul e la fel de real ca raiul. cu toate astea dacă 95% dintre americani cred că raiul există, doar 35-40% cred că iadul există. avantajos.
    copiii au ideile lor preconcepute despre iad. unele diferă de ale noastre. iadul e destinat satanei și partizanilor lui. dar și in rai ajung cei ce fac nu cei ce cred și cei ce sunt cumva. cel puțin așa spune scriptura.
    ăn rest cum zicea cineva: domnu să vă-mburde-n rai!

    • Da, bună întrebare! Și, vorba actelor legislative, completările ulterioare🙂

  4. Inca nu i-am vorbit copilului despre Iad , si rugaciunea Tatal nostru doar eu o zic cu toate ca mi-am dat seama ca a invatat-o si el . Deocamdata ii ajunge lui Ingerasul ! Nu i-am spus despre Iad pentru ca s-ar intrista … Nu cred ca a sosit vremea sa discutam despre asa ceva … O sa vedem ce invata la scoala si ne vom plia cu a intari ceea ce a invatat sau cu a demola … Toate la randul lor cand le va veni randul … Deocamdata e putin suparat de ce se duc oamenii in Cer si nu mai vin inapoi …………. , cred ca e prea mult sa-i mai si spun ca unii se duc altudeva unde vor fi chinuiti …

    Mai ales ca si eu am multe semne de intrebare , ceea ce pentru unii e clar pentru altii e piatra de poticnire …. Nu toti gandim la fel !!!!!

  5. Reblogged this on Persona and commented:
    Teo continua seria lui de mesaje despre educatia religioasa a copiilor.
    De citit, neaparat.

  6. E greu sa-i spui unui copil ca va muri candva. Dar sa-i mai spui si ca ar putea ajunge in iad dupa asta e de-a dreptul tulburator. Intotdeauna cand m-am gandit la predatul religiei in scoli mi-a venit in minte intrebarea asta: ,,Cum explici problema mortii unui copil ?”. O piatra de incercare pentru orice pedagog crestin.

    Spun asta pentru ca imi amintesc de mine copil de varsta pregimnaziala care se cutremura atunci cand isi punea intrebarea: ,,Oare eu voi muri vreodata ? Se va intampla cu mine asa ceva ?” Si gandindu-ma la ce simteam atunci parca si acum mi se face pielea precum cea de gaina. Eu am inceput sa ,,diger” ideea ca voi parasi la un moment dat aceasta lume abia de pe la 15 ani. Pe cea a ajungerii in iad mai am inca pana s-o ,,diger” … Desi cred ca mi se cuvine …

    • preferi minciuna, doar ptr ca asa te simti mai confortabil? dar nu vei fi ferit de realitate!🙂

      • Stiu ca nu voi fi ferit de realitatea aceea. Si ma bucur ca tu o privesti cu seninatate. Sau cel putin asa pari.

        Dar asta vorbind intre adulti. Cu copiii altfel sta problema. Tu ai prefera sa-i spui unui copil de opt ani spre exemplu, adevarul despre aducerea sa pe lume sau ca l-a ,,adus barza” ? Nu crezi ca in acest caz minciuna ar fi mai preferabila adevarului ?

        • Eugen, fara atac la persoana, cum spune FB, trebuie iar sa te intreb: preferi sa il mai aburesti cu barza, ca sa rada ceilalti copii de el (caci ei poate stiu mai bine – se vede de altfel ca nu mai merge faza cu barza si cu Mosul la ei!)? sau preferi sa ii spui ca „li l-a dat Doamne-Doamne cadou parintilor sai”?
          de fapt, tu alegi!🙂
          Teofil, uita-te cat vrei dupa greselile mele..ca si eu te pandesc de ceva vreme..ai si tu gafele tale..:)
          dar la cate superfcialitati se pun pe aici, nu am cum sa nu sar..
          scuze de inflacarare…:))

          • Eu nu te urmăresc deloc. Dar, dacă intri aici, respecți regulile casei. E foarte simplu!

            Dacă te deranjează superficialitățile de aici, nimic nu te oprește să ocolești acest loc. Acesta e nivelul. Îți place, bine, nu-ți place, cauți ceva mai de soi.

          • Da. Azi e o proba de ,,abureala” sau poate de … superficialitate sa mai duci un copil de nas cu ,,barza”.

            Pe de alta parte, ca sa nu ne departam de tema articolului, eu recunosc inca o data ca m-am cutremurat la gandul mortii in copilarie. Iar acum, desi accept ideea, inca ma mai cutremur. Daca asta-i o proba de superficialitate atunci mi-o asum.

            Si inca o data, te invidiez pentru seninatatea cu care privesti problema mortii. Fara ironie, fireste.

          • Eugen.. sa nu crezi ca nu am si eu momente de teama in fata mortii… ma gandesc destul de des la asta..si as vrea sa fiu pregatit…. si sa fiu in mana Celui care e Stapanul mortii… dar nici nu pot ignora o realitate! atata a mortii, cat si a locului unde voi ajunge!

      • Văd că amicul Eugen a răspuns (deși, dacă apucam, îl sfătuiam să n-o facă). Însă felul în care ai început dialogul, Tim, mă face să fiu foarte atent la continuarea lui. Regula cu argumentul se păstrează și când e vorba de comentarii adresate altora. Așa că, fă bine și formulează idei, argumente, nu acuze, caracterizări și insinuări.

        • Ba lasa ca e bine ca i-a raspuns ! Ma mancau degetele sa-i raspund eu , am dat tarcoale blogului tau azi ca ,,lupul la oi ” , m-am abtinut , am stiut ca va veni un raspuns echilibrat din partea lui Eugen si era corect sa-l las pe el sa-i raspunda !!! I-am dat si-un like comentariului sau !

          Tim , sa te porti frumos cu Eugen !!!🙂 Iti aduci aminte cand ti-a luat apararea , tot pe bloggul asta , atunci cand ne intreceam amandoi in ,,skandenberg ” …

          • Va multumesc amandurora pentru aprecieri. Asta ca sa incep diplomatic si sincer in acelasi timp.

            Oricum, Teofil, blog-ul tau e un mediu ,,salubru”. Chiar daca uneori pot fi luat peste picior mai discret sau mai evident ma incumet sa raspund. Desi poate uneori ar fi mai indicat sa ma abtin intr-adevar.

            Legat de ,,disputa” cu Tim (pe care eu necunoscandu-l, nu-mi permit sa nu-l respect), problema nu e daca un copil stie sau nu pana la o anumita varsta cum a venit pe lume ci cum ii explicam problema mortii. Adica despre cum va parasi lumea. Pentru ca iadul asta inseamna – moarte. Poate ca unii vad o rezolvare usoara acestei probleme. Altii, mai superficiali, n-o vad.

            Pe de alta parte, la intrebarea daca mai e cazul sa ,,aburim” copiii sau nu, as raspunde si eu cu o intrebare: ce facem cu Feti-Frumosii, zmeii, zanele, piticii si alte personaje care ne-au infrumusetat primii ani de viata ? Ii vom considera tot ,,abureli” ? Si daca da, n-ar fi un inceput trist de existenta ?

          • Povestile cu Feti Frumosi si cu Zane eu le vad ca pe o etapa a pregatirii omului ! Cand esti copil n-ai cum sa fii pragmatic , logic , nicidecum abstract ! In acea lume a imaginarului in care traiesti vine povestea si te invata ca intotdeauna binele invinge , sa tii cu cei buni si sa-i urasti pe cei rai !

            E o etapa a vietii care n-ai voie s-o sari , schilodesti un suflet daca o faci ! Cat despre a-i spune despre Iad , trebuie ales cu grija momentul , trebuie alese bine cuvintele , trebuie spus in tonul optimist al Evangheliei : doar cine vrea merge in Iad , sau doar cine nu iubeste …., sunt atatea modalitati pozitive de abordare , nu ma apuc sa le enumar , fiecare e in stare sa se exprime astfel incat sa tramsmita bucurie si speranta ! La fel cum e perceputa si Apocalipsa !!!? Fratilor , Apocalipsa inseamna revelatie , inseamna apropierea de sfarsit , inseamna intalnirrea cu Dumnezeu , inseamna bucurie ! Sau rationez eu gresit ? Oare nu se cuvine sa ne bucuram , oare nu trebuie sa asteptam cu nerabdare sa se implineasca ? Daca nu , inseamna ca avem o mare problema …., mare de tot !!! La fel si cu Iadul !!!

            Sa-i prezint copilului meu Iadul ca si cum Imparatia Raului ar putea birui vreodata ? Peste tot sau in sufletul lui mic ? Nu , puterea lui Dumnezeu n-o sa lase sa se intample , el doar trebuie sa ramana cuminte si raul va fi biruit , ca in povestile cu Feti Frumosi si Zane !Doar sa fie cuminte …. Mai departe vom invata impreuna cand va creste mai mare !!!

            A-l invata pe cel mic intr-o paradigma dualista , mie cel putin , mi se pare o manipulare crasa , un fel de lene in educatie , ceva de genul : ,,daca esti rau te dau la tigani !!!!” Bagi spaima-n bietul copil ca ssa-ti fie mult mai usor sa-l controlezi ! Ca si-n scoala : vine profesorul la inceputul semestrului , te umple de doi si trei nu pentru ca vrea sa te motiveze sa inveti ci pentru a detine controlul si pentru a te tine ocupat cu corectarea mediei pana la sfarsitul anului scolar ! Simplu , nu ? Dar acela nu e un dascal bun , nu e un formator de suflete ! E doar un ,,meserias” care aplica o metoda de manipulare …

            Multe ar fi de spus , ajunge atat , mai ales ca suntem destui comentatori care in felul nostru al fiecaruia am spus ceea ce era de spus ….

          • Florin,

            Da ar fi multe de spus. Ma marginesc la a spune doar ca subscriu la toate cele scrise de tine.

  7. Cei care cred in dubla predestinare? Care sutn aceeia, ce inseamna ea si cine stie care sutn cei care sunt predestinatii pentru mintuire si care sutn cei care sunt predestinati pentru pieire, presupinind ca asumtia d-vs e corecta?

    • Nu că știu CINE sunt, ci știu CUM se produce alegerea.

      • Revin cu o intrebare. Care este scopul articolului, sa discute cum se poate explica copiilor raiul si iadul sau doctrina mintuirii? Nici intr-un caz nici in celalalt nu pare sa isi fi indeplinit scopul sau nu l-am citi eu pina la capata? In cazul doctrinei mintuirii, si in paranteza dupla predestinare este mai degraba calvinista decit calvina mi se pare ca o banalizati daca nu caricaturizati.

  8. Ar fi multe de discutat, dar mă rezum la a spune că obsesia de a nu traumatiza poate deveni cea mai gravă formă de traumatizare indirectă: creează niște oameni firavi care nu se vor descurca atunci când vor primi în plin traumele inevitabile ale realității. Cred ca aici aveti O MARE DREPTATE.

    • pai eu asta zic.. a nu ii prezenta copilului realitatea, mai ales ca are parte oricum de multe informatii din surse adiacente, directe sau indirecte, e o mare greseala, care il face sa fie superficial….

      • E și asta o părere. Dar trebuie să ținem cont că există realități despre care nu-i vorbim prea devreme copilului. Crima, violul, sinuciderea, chiar relațiile intime dintre părinți. Nu orice poți spune oricui oricând. Alegi ce spui și în ce fel spui. Eu am propus o alegere. E dreptul tău (democratic) să alegi altă variantă.

        • nu trebuie neaparat sa le spui de crime si violouri, caci in iad se ajungwe si pentru minciuna si furt..:)
          copilul trebuie sa stie de rasplata si de pedeapsa, si de locurile aferente fiecareia din aceste doua, respectiv, cer si iad… daca vb de cer, trebuie sa vb si de iad… oricum afla asta la scoala sau altundeva… dar afla distorsionat… de ce sa nu il inveti tu, ca parinte corect?
          acum, cand inf. sunt fff dezvoltate, de ex. daca se uita la un desen, vede flacari si infern si acolo… diavolul nu mai e un secret nici ptr un copil..oar unii il vad pozitiv chiar..asa ca….🙂

          • Eu altceva spuneam: că există realități pe care le prezentăm gradat copilului. Nu toate se spun de la început. La vârste mici nu începem cu descrierea ororilor celor mai abominabile, ci îi explicăm ce vede și aude. Și ideea era că a nu spune tot nu înseamnă a falsifica, ci doar a doza după posibilitatea lui de a înțelege.

            Pe mine mă interesa de unde încep. De la împărțirea lumii în buni și răi sau de la ideea că alegerile noastre determină ce drum urmăm în viață?

  9. Reblogged this on B a r z i l a i – e n – D a n.

  10. Daca mantuire inseamna salvare, n-avem cum sa nu le spunem copiilor despre iad (cred eu). Salvare de la ce? Atata vreme cat copiii pot suporta ca ,,l-a mancat lupul` sau ca lupul care a mancat-o pe bunica a cazut in foc (capra cu trei iezi), nu cred ca ei nu pot suporta conceptul de pedeapsa. Pentru evrei, faptul ca exista langa Ierusalim un crematoriu cu foc continuu pentru gunoi in valea Ghehinomului a fost o ilutratie binevenita.

    • subscriu….

      • Teofil are dreptate atunci cand spune ca trebuie sa tinem cont de nivelul de intelegere a copilului si sa il informam in coformitate. Nu cred ca e cazul sa vorbim de buni si rai ci de bine si rau, de alegeri bune si rele, si asa cum afrima Teofil de consecinte sau drumul pe care il alege fiecare. Mai presus de toate este insa exemplu personal. Fara exemplul personal nu este altceva decit ipocrizie.

    • Ceea ce spun eu nu exclude ceea ce spuneți dumneavoastră. Dimpotrivă, vă ziceam că îl consider un punct de plecare. Cum spunea un alt comentator, alegerile au consecințe. Deciziile pot fi bune sau rele. Există pedeapsă pentru anumite decizii și recompensă pentru altele. Deci nu consider că aș ieși în afara sferei, ci că prefer să încep de la alegere, nu de la împărțeala arbitrară pe care, ca oameni, suntem adesea înclinați s-o facem. Există o maaaare tentație printre părinți și bunici să eticheteze ca „rele” acțiuni neutre moral ale copiilor, iar asocierea acestui tip de „rău” cu o pedeapsă eternă mi se pare dăunătoare. Așa că plec de la alegere și o raportez la dragostea de Dumnezeu, în primul rând.

      • Acest ,,dumneavoastra“ ma face iar sa ma simt batran, dar, daca asa este regula locului, ma resemnez … Am gasit o tratate interesanta al lui Erwin W. Lutzer (One minute After You Die) și cred că mă motivezi să o traduc în românește. Încolo, felicitări pentru blog, temele alese și tratarea lor.

        Cineva remarca statistic ca Domnul isus a vorbit de trei ori mai mult despre iad decat despre rai. N-am verificat, dar, oricum, El le-a vorbit oamenilor mari despre asta, nu copiilor. Iar aomenii mari disputa de doua mii de ani de ce a ajuns săracul in sânul lui Avraam, iar bogatul în iad … Fapte, credință, sărăcie și bogăție?

    • Salvarea nu este dintr-un loc, ci dintr-o stare. Am crescut cu aceasta conceptie a iadului si in afara de teroare nu am ramas cu nimic. Mai ales ca mi-a cazut in mana si o carte la vremea aceea, ”Revelatie divina despre iad” parca se numea. Naiv fiind am crezut tot ce scria acolo, descoperind tarziu ca exista o intreaga ”literatura” pe acesta tema, complet lipsita de originalitate, temele de baza regasindu-se cam in toate cartile.

      O citire care sa aiba in vedere criterii clare privind textul biblic elibereaza pe orice de acest concept a unui Auschwitz divin care oricum nu decurge de aici.

      • de ce nu incerci sa privesti „holistic”..aici se greseste mult..se ia numai o interpretare.. de ce nu iei totul in calcul..
        din Scriptura, eu vad ca iadul este si o stare, si un loc…daca nu crezi incearca sa mai citesti si prin Evanghelii, si prin epistole, si prin Apocalipsa… si , iar repet, fara nici un atac sau ironie!

  11. Eu le-am zis la copii ca cine Il iubeste si Il asculta pe Domnul Isus nu moare niciodata ci merge direct in cer. De aceea noi trebuie sa le spunem la toti de Domnul Isus ca toti sa ajunga in cer cu Domnul Isus. Mai tarziu cand au aflat de „firey place” de la copiii de afara le-am spus ca noi, copiii lui Dumnezeu, nu aveam de a face cu iadul sau cu muritul, nu mergem direct in familia lui Dumnezeu. Si ca Dumnezeu vrea ca toti sa ajungem in cer si nici unu sa nu piara, dar fiecare face ce vrea.
    Copiii mei nu mai au nici macar o umbra de frica sa neliniste.

    • Și eu de aici am pornit. De la cât de frumos și iubitor e Dumnezeu.

  12. Cred ca dupa cum omenirea a primit adevarul/revelaţia in etape (intai legea, mantuirea prin tinerea legii a regulii , apoi mantuirea prin har) asa si copilul trebuie sa primeasca aceste adevaruri etapizat. Nu stiu daca e o teorie ciudata dar cred ca Dumnezeu a ales momentul in care sa dezvaluie omenirii ideea de har si faptul ca mantuirea sa face prin har nu prin fapte. Si asta a fost in antichitate. Pana atunci spiritualitatea era construita pe reguli, pe legi, pe ,,ochi pentru ochi”. Cand Dumnezeu a considerat ca omenirea se copsese suficient cat sa primeasca si adevarul-revelatia despre hara procedat in consecinta. Nu stiu daca aceasta etapizare a fost in legatura cu dezvoltarea biologică/genetică a oamenilor cu ,,evoluţia” (Doamne iartă-mă…) lor.
    Asa cred ca si copii cat sunt mici trebuie sa inteleaga mai intai principiul de baza ca faptele rele au consecinte rele si faptele bune au consecinte bune. Asta e principiul de baza de la care incepi, asta e legea. Stiti din Les Corists: actione -reaction! Si da, ca , in principiu faptele rele sunt destinate a fi pedepsite de Dumnezeu in iad iar faptele bune raplsătite in rai. Nu poti sa vii la un copil cu adevarurile complexe despre mantuire prin har decta mai tarziu cand a inteles cum functioneaza cu Legea. Altfel cred ca construiesti intr-o ordine gresita.

    • Aș mai adăuga ceva. Din cauză că tradiția creștină este cu destul de mult mai largă decăt fiecare confesiune luată în parte, există loc (fără să părăsim dreapta credință) pentru a privi iadul și din altă perspectivă decât cea strict juridică. Există posibilitatea să îl privim ca tragedie a ființei care se îndepărtează de sursa existenței ei, de Mântuitorul ei, de izvorul dragostei. Pentru mine, această perspectivă e mai cuprinzătoare decât cea legală, și o include și pe aceea.

  13. PS. Teo, daca ai un nitel bun simt si chiar esti democratic asa cumj te lauzi, nu mai bloca comentariile mele, mai laes ca citesc alte comentarii cu prostii mai mari decat as spune eu vreodata!

    • Nu cred că ești în măsură să pretinzi bun-simț câtă vreme nu-l întrebuințezi prea frecvent. Și nu am înțeles ce înseamnă că ar trebui să fiu „democratic”.

      Explic însă cenzura pe care o aplic. Dacă poți formula un argument fără să ataci persoane, fără să răstălmăcești textul, ai liberatea deplină să comentezi. Dacă nu, nu! Istoria comentariilor pe care le-ai postat vorbește de la sine. Dar sunt oricând dispus să revin asupra deciziei de a selecta foarte drastic comentariile care să devină publice.

      Chibițărerile inutile, în care faci observații despre cine ce comentează, nu constituie comentarii și vor fi toate șterse. Sper că am fost destul de clar, ca să nu ne complicăm inutil.

  14. Faptul ca din ce in ce mai multi crestini vorbesc despre iad ca nestiind daca este o stare, un loc etc reprezinta cel putin pentru mine un semn ca aceasta doctrina a intrat pe ultima suta de metri, ca mai are putin si se duce, i-a trecut vremea. Desi conceptul de iad a aparut mai mult pe langa Biblie, textele sale au fost intoxicate sute si milenii la rand, autorii sai fiind adesea ”obligati” sa spuna ceea ce nu spun. Cum ar fi faptul ca sheol in VT sau hades in NT ar insemna loc de chin vesnic, cand de fapt au sens de mormant sau tradus mai frumos de Cornilescu ”locuinta mortilor”. Cand citesti traducerea King James si apare hell ca traducere a termenului sheol avem de a face cu o distorsionare.

    Nu mi-as invata niciodata copii despre un iad, dar nici despre un rai. Un om nu trebuie sa faca binele de teama pedepsei sau de dragul unei rasplati.

    • Întrebare: are vreun loc Dumnezeu aici, mai presus de orice răsplată sau pedeapsă?

      • Cred ca are loc, dar un Dumnezeu care nu este abstract(modelul pe care consider ca insista Biserica), ci cat se poate de concret in persoana lui Isus care la randul lui se identifica cu orice fiinta umana(Matei 25:40). Si pentru ca Isus a fost concret doar pentru cei ce l-au cunoscut, pentru noi au ramas doar semenii in care sa-l putem vedea pe El, o situatie destul de dezamagitoare pentru multi. Un Dumnezeu abstract nu iti cere nimic in afara unor formalitati ca sa il multumesti, pe cand acela din aproapele nostru ne citeste cel mai bine, daca suntem sau nu ceea ce sustinem ca suntem.

    • „Un om nu trebuie sa faca binele de teama pedepsei sau de dragul unei rasplati.”

      Asta e de Tolba cu timpenii!

      Speta: Neo-testamentarii. :))))

      • Nu subcriu, Aline. Din câte știu, se vorbește mereu (am în minte citate din ortodocși și ideea lui Kierkegaard, cel puțin) despre slujirea ca rob, ca angajat și ca fiu. Primul face binele de teamă, al doilea de dragul răsplății, iar ultimul din dragoste. Eu am înțeles doar că cel de-al treilea stadiu e cel de dorit.

        • Eu nu am în minte citate din ortodocși și ideea lui Kierkegaard, eu am în minte… Vechiul Testament! BIBLIA!

          Îți propun să lecturezi Deuteronom. De 3 ori! E mai bun decît citate din ortodoși și Kirkegaard.

          Chestiunea din formulă nu are de face cu ce e de dorit! Ci cu realitatea.

          De dorit era ca evreii să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima!

          Realitatea însă avea de a face cu binecuvîntări și blesteme, cu pedepse și compensații, Dumnezeu le cerceta inima prin belșug și prin lipsă.

          Istoria evreilor, la fel, e o lectură mult mai bună decît citate din ortodocși și Kirkegaard.

          Cu citate din ortodocși / catolici și Kirkegaard, nu e de mirare că au ajuns să fie împrăștiați pe fața pămîntului și arși în crematoriile naziștilor!

          Poporul lui Dumnezeu nu putea face binele pe… a treia cale!

          Biserica lui Dumnezeu poate?

          • De acord. Dar propun 1 Corinteni 13 sau Galateni 5.

          • A, și ar mai fi Evanghelia după Ioan, epistolele lui Ioan. Măcar să putem spera că există și altceva decât pendularea între binecuvântări și blesteme.

  15. Dacă dumneavoastră n-aveți o problemă logică cu „creștini de confesiune satanică”, atunci cred că eu nu am ce să vă explic. Nu înțeleg cum le puteți pune împreună, dar să știți că încă n-am întâlnit pe nimeni care să se declare creștin de o asemenea „confesiune”, nici vreun creștin care, atunci când vorbim despre creștini de diverse confesiuni să subînțeleagă astfel de aberații logice și teologice.

    Împărțirea între dragostea de Dumnezeu ;i frica de iad n-am făcut-o eu, ci există în teologie de cel puțin un mileniu. Că nu vă convine sau nu ați auzit de ea e doar o chestiune de documentare și de intervenție informată.

  16. @ion vizitiu

    Am decis să curm dialogul și să suprim replicile. În afară de faptul că figurați ca fiind de prin Italia, nu știu să ne fi cunoscut ca să putem discuta atât de direct. Plus că nu păreați să fi citit ce am scris eu, ci cu totul altceva. Dacă tot vreți să țineți aceste lecții, începeți prin a vă asuma identitatea.

    PS: N-am prea înțeles ce ați vrut să spuneți. De parcă alegerea de înstrăinare de Dumnezeu n-ar fi rădăcina păcatelor… Sau, invers, decizia de a răspunde iubirii divine n-ar fi sursa faptelor bune…

  17. Biblia ne vorbește despre trei motivații ale ascultării: teama de pedeapsă, dorința după răsplată și răspundere la dragostea lui Dumnezeu. Toate trei pot fi ilustrate cu texte din Biblie. Am putea încerca o gradare a lor: de la rudimentar la sublim, de la nevârstnic la matur ? Am putea spune că ele urmează ordinea cronologică a educației copiilor în familie? Întrebări, întrebări care mă frământă de multă vreme …

    • Nu știu nici eu cum se succed. Dar, în cazul copiilor, mă gândesc la următorul lucru: dacă părinții lor au ajuns să facă binele din dragoste, ei vor sesiza asta și, sperăm, se vor „contamina” cât de cât. Ce mă interesează pe mine e cum se poate face astfel încât copilul să nu-L perceapă pe Dumnezeu ca pe un fel de dictator arbitrar… și asta mai ales în situațiile de criză care vor surveni pe parcursul vieții, când omul revine adesea la imaginile fundamentale pe care și le-a format.

  18. Teofil Stanciu: A, și ar mai fi Evanghelia după Ioan, epistolele lui Ioan. Măcar să putem spera că există și altceva decât pendularea între binecuvântări și blesteme.

    Eu nu am spus ca nu putem spera ca exista si altceva decit pendularea intre binecuvintati si blesteme.

    Ceea ce am spus eu a fost ca o formulare de tipul „Un om nu trebuie sa faca binele de teama pedepsei sau de dragul unei rasplati.” e de Tolba cu timpenii.

    Trebuie sa luam in seama NATURA umana.

    Exista un ROST al pedepsei si al rasplatii. Transcendent!…

  19. Nu ştiu cum faceţi faţă la atâtea comentarii!!! Mai vă scriu şi eu.🙂. Dar umărul la sarcină nu îl pun.😦

    Există Dumnezeu şi lumea creată. Iar înaintea lumii noastre / oamenilor mai există ceva creat. Îngerii.

    Iadul este un loc creat pentru cei care aşa cum spuneţi doresc să traiască fără Dumnezeu. Deşi şi acolo Legea şi Dreptatea Lui Dumenezeu există.🙂

    Dracii ne trag spre iad. Îngerii spre rai. Şi tot dansând aşa, ne petrecem viaţa. Cu suişuri spre rai şi căderi spre iad. Cine rezistă până la capăt are parte de Mila Lui Dumnezeu.

    • poate ai uitat ca, de fapt, dracii sunt si ei ingeri, dar ingeri rai, ingeri cazuti..😀

      • Dacă insiști să tutuiești pe toată lumea, nu-ți mai aprob niciun comentariu. Iar cu asta, lecția de bune maniere s-a încheiat. Nu am timp de așa ceva. Urmează acțiunile concrete.

      • Stimate domn, a doua mea frază de încheie cu ceea ce spuneţi dvs: îngerii.

        Aceştia (şi cei buni şi cei răi prin voinţa şi faptele lor (bine şi rău raportat la Dumnezeu şi nu la om)) fiind de dinaintea lumii acesteia cum o vedem noi. De aceea ei nu sunt circumscrisi acestei lumi cu legile ei. Ei au alte forme de prezenţă.

        Îşi vădesc prezenţa în general în preajma minţii, inimii omului. De asemenea vin şi pleacă la pomenirea celor Sfinte. Cum ar fi Numele Lui Hristos. Ca să nu intrăm pe tărâmul ortodox …🙂

    • Când comentați la subiecte care țin de războiul spiritual, eu vă ascult cu atenție, fiindcă țin minte că ați spus că ați avut parte de el, încă dintr-o zonă destul de întunecată a tranșeelor.

  20. […] Sfaturi pentru părinți (8) – Ce le spunem copiilor despre iad […]

  21. […] Sfaturi pentru părinți (8) – Ce le spunem copiilor despre iad […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: