Scârba față de politică

(Sursa)
(Sursa)

Confratele într-ale blăgăritului, Andrei Croitoru, se revoltă într-o manieră deja consacrată în faţa păcatului săvârşit de o biserică penticostală din Suceava, care l-a primit pe tov. Ponta şi i-a dat voie să ia cuvântul la unul dintre „programele de închinare”.

Că se revoltă împotriva pătrunderii elementului politic în sfera eclesială înţeleg într-o oarecare măsură. Dar, de la un absolvent de teologie, aştept (nu ştiu dacă-i legitim sau nu să aştept) nişte argumente mai temeinice.

În ce mă priveşte, cârdăşia cu politicul mă deranjează în măsura în care se mizează pe manipularea enoriaşilor şi nu este încurajat discernământul fiecăruia, inclusiv în chestiuni de interes obştesc.

Şi mă mai deranjează – iar aici sunt oarecum în asentimentul lui Andrei C. – acea ipocrizie destul de grosolană care clamează separarea eclesiei de sfera politicii, pe de o parte, dar, pe de alta, pare să cultive o orbire intenționată față de lideri bisericeşti care fac sluj în faţa potenţaţilor zilei, doar-doar vor cumpăra un pic de bunăvoinţă din partea lor (nu insinuez că așa ar sta lucrurile în cazul bisericii din Suceava, dar s-au văzut cazuri la case mult mai mari).

Acestea fiind zise, se ridică nişte întrebări ce nu par a avea răspunsuri prea simple şi confortabile. De pildă, în virtutea cărui principiu se cere interzicerea cuvântărilor politicienilor într-o biserică evanghelică? Noi nu avem „locaşuri de cult” sfinţite, nici altare consacrate special oficierii liturgice. Întrunirile noastre publice poartă denumiri precum program de închinare sau serviciu divin.

Dar nicăieri nu există o prevedere care să stabilească fără echivoc ce poate conţine un astfel de program sau serviciu. Nici cine poate sau nu poate lua cuvântul în clădirea în care se desfăşoară aceste întruniri.

Mai mult decât atât, cu tot elanul locativ din ultimii vreo 25 de ani, bisericile evanghelice percep construcţiile în care îşi desfăşoară activitatea ca pe un „accident” spaţio-temporal. Niciun evanghelic cât de cât familiarizat cu propria moştenire teologică şi biblică n-ar putea susţine că edificiul bisericesc ar avea alt rol decât unul strict utilitar – dovadă sunt numeroasele comunități care se adună ori s-au adunat la început în spații cu destinații absolut profane: hoteluri, săli de conferință, anexe de pe lângă case de cultură, școli etc.

Iar dacă această clădire nu e mai sacră decât altele şi dacă prezenţa divină nu se manifestă în mod fundamental diferit acolo faţă de orice alt loc unde „se adună doi sau trei” credincioşi, care este temeiul biblico-teologic ce poate fi invocat pentru a interzice un discurs politic într-un asemenea locaş?Citește mai mult »