Personalități de sărbătorit în 2014 (1)

 

Colțul poeților, Westminster Abbey (sursa)
Colțul poeților, Westminster Abbey (sursa)

Lista asta are un pronunțat caracter subiectiv. Dar reprezintă și un pretext pentru a citi câte ceva de/despre aceste personaje care au lăsat o urmă în istorie prin ceea ce au făcut (sau, uneori, au refuzat să facă). Alegerea numelor îmi aparține, iar lista finală e surprinzător de lungă.

1. Fratele Laurențiu al Învierii (1614 – 1691): 400 de ani de la naștere. A scris una dintre cele mai frumoase cărți de spiritualitate creștină. El se ocupa de bucătărie într-o mănăstire carmelită din Paris. Deși catolic credincios, nu a fost călugăr. Însă voia ca, în condițiile date, să se apropie de Dumnezeu. Rezultatul acestei dorințe este consemnat în cartea Viața cu Dumnezeu (titlul vechi: Practicarea prezenței lui Dumnezeu), ce reprezintă un manual de spiritualitate pentru oameni ocupați.

2. Antonie de Suroj (1914 – 2003): 100 de ani de la naștere. Abia când am descoperit cartea Școala rugăciunii am reușit să văd această îndeletnicire spirituală cu alți ochi decât eram obișnuit din educația aluvionară pe care o acumulasem în mediul evanghelic. A fost un gură de aer proaspăt și cu totul inedit. Merită!

3. G.K. Chesterton (1874 – 1936): 140 de ani de la naștere. Scriitor catolic și autorul câtorva cărți de referință: Ortodoxia, Everlasting Man, Heretics etc. Consider că Ortodoxia e o lectură obligatorie pentru orice creștin.

4. George MacDonald (1824 – 1905): 190 de ani de la naștere. Pastor protestant, antemergător al literaturii fantasy, precurs al lui J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. Mi-aș dori să am răgazul să citesc câte ceva din Unspoken Sermons, care au stat la baza unei antologii întocmite de C.S. Lewis. În românește i s-a tradus Prințesa și goblinii.

5. Augustin de Hippona (354 – 430): 1660 de ani de la naștere. Nu mă pot lăuda cu lecturi prea consistente din Augustin. Dar e cert că-i atât de mare încât nu se poate face teologie fără a-l pomeni. Până și Luther era, înainte să devină reformator, călugăr augustinian. Măcar Confesiunile tot ar trebui citite și de către nespecialiști.

6. Origen (184/185 – 253/254): probabil 1830 de ani de la naștere și 1760 de la moarte. A fost cel mai strălucit reprezentant al școlii catehetice de la Alexandria. Din pricina prostului renume de care s-a bucurat Origen și origenismul, cred că e foarte greu de estimat impactul pe care l-a avut asupra Tradiției Bisericii. În orice caz, am găsit de mai multe ori în scrieri recente ideea că Origen merită și trebuie reevaluat. Rețin din viața lui dorința arzătoare de a fi considerat vrednic de martiraj și durerea că nu avea parte de așa ceva. Totuși, se pare că moartea i s-a tras de la torturile suferite în timpul persecuției lui Decimus.

7. Toma din Aquino (1225 – 1274): 740 de ani de la moarte. Am citit că, cu doar vreo câteva săptămâni înainte de moarte, Toma a avut parte de o experiență mistică în urma căreia a ajuns să considere că toată opera lui teologică – fundamentală pentru Biserica Catolică – reprezintă niște „paie”. N-a mai apucat să scrie și altceva. În românește s-a tradus puțin, dar e în lucru Summa theologica.

8. Jean Calvin (1509 – 1564): 450 de la moarte. Nu-s deloc fan al calvinismului, dar, aproape de fiecare dată când am citit direct din scrierile lui Calvin, calvinismul mi s-a părut o interpretare adesea abuzivă a teologiei sale. Totuși, sunt câteva elemente care mi-l fac oricum mai antipatic decât, să zicem, Luther. Dar Calvin rămâne un reper al Reformei și orice prilej e bun pentru a-l mai răsfoi măcar o dată la câțiva ani.

9. Oswald Chambers (1874 – 1917): 140 de ani de la naștere. Chambers e unul dintre autorii care știu că sistemele raționale nu rezistă în fața realității, pentru că temelia vieții este una tragică, incoerentă, fără cursivitatea logică a discursurilor. Mi-a prins bine după cursurile de „sistematică”. Când a fost să conferețieze despre C.S. Lewis, dr. Jerry Root mi-a povestit că My Utmost For His Highest (tradusă în românește cu două titluri: Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt și Totul pentru gloria Lui) conține predici întregi din George MacDonald, pe care Chambers le copiase pentru că-i plăcuseră, iar soția lui Chambers le-a introdus în această carte de meditații zilnice, editată post-mortem, neștiind că textele nu-i aparțin, de fapt, lui Oswald.

10. Frank Laubach (1884 – 1970): 130 de ani de la naștere.

Laubach a fost un adevărat apostol al alfabetizării, inventând o metodă pentru acest scop. E un personaj intrigant, de vreme ce te obligă să alături lângă numele lui două adjective aproape incompatibile: mistic evanghelic! Da-i bine că-i așa. Mai este o speranță!

11. Larry Crabb (n. 1944): împlinește 70 de ani. Fără să se ridice la nivelul unui Paul Tournier, de pildă, Larry Crabb este unul dintre autorii și practicienii evanghelici onești și profunzi.

12. John Michael Talbot (n. 1954): împlinește 60 de ani. Călugărul cantautor mi-e simpatic. Iar partea cea mai simpatică e că a acceptat să cânte împreună cu Michael Card o piesă precum One Faith.

13. Kallistos (Timothy) Ware (n. 1934): 80 de ani de viață. Am un mare gol în lecturi când vine vorba de Kallistos Ware, dar am și scuza că Istoria Bisericii Ortodoxe (tradusă de Aldo Press în 1997) mi-a căzut relativ recent în mână, până atunci neștiind că a fost publicată și în românește. Și tot recent am aflat și despre alte titluri.

14. Corneliu Coposu (1914 – 1995): 100 de ani de la naștere. Un politician model, un caracter admirabil. Așteptăm momentul când, la centenar, se vor produce pe scenă toate fleandurile politicii românești, ca să-și exprime aprecierea și elogiile.

15. Mircea Vulcănescu (1904 – 1952): 110 ani de la naștere. Dacă, din toată viața lui Vulcănescu, n-am ști decât că a murit ca să-i salveze pe alții, iar la sfârșitul vieții a spus „Să nu ne răzbunați”, cred că ar fi suficient pentru a-l pune într-o galerie a celor mai admirabili oameni din ultimul secol.

16. Maximilian Kolbe (1894 – 1941): 120 de ani de la naștere. Iarăși un erou născut din represiunea sistemelor totalitare. La fel ca Vulcănescu, Kolbe s-a dus voluntar la moarte în locul altcuiva.

17. William Shakespeare (1564 – 1616): 450 de ani de la nașterea celui care se presupune a fi fost Shakespeare. La fel ca în cazul lui Kakfa, măcar din snobism trebuie citite câteva piese: Romeo și Julieta, Hamlet, Neguțătorul din Veneția, Othello, Macbeth etc.

18. Graham Greene (1904 – 1991): 110 ani de la naștere. Deși e cunoscut mai ales pentru romanele polițiste, Greene merită citit de către oricine vrea literatură „creștină” de calitate. Vizate sunt romanele Puterea și gloria (considerat de mulți ca fiind capodopera sa), Miezul lucrurilor, Un caz de mutilare.

19. Antoine de Saint-Exupéry (1900 – 1944): 70 de ani de la misterioasa (ori nu chiar atât de misterioasa, după alții) dispariție a pilotului deasupra Mării Mediterane. Măcar de Micul prinț și de Citadela trebuie să fi auzit toată lumea.

20. Franz Kafka (1883 – 1924): 90 de ani de la moarte. Kafka trebuie citit fie și numai din snobism. Măcar să te poți lăuda că ai habar de câteva proze scurte ale sale, dacă nu și de romane. Dă bine în conversații să arunci un adjectiv precum „kafkian”.

21. Oscar Wilde (1854 – 1900): 160 de ani de la naștere. Oscar Wilde e un caz ciudat. Recomand însă cu toată convingerea prozele scurte pentru copii (conținute în volumul Toate povestirile): Prințul fericit, Privighetoarea și trandafirul, Uriașul care se iubea doar pe sine, Copilul stelelor. Desigur că piesa de rezistență rămâne romanul Portretul lui Dorian Gray.

22. Vasile Voiculescu (1884 – 1963): 130 de ani de la naștere. Probabil că știți că moartea i s-a tras de la torturile pe care le-a suferit în anii de pușcărie (a intrat în închisoare când trecuse deja de 70 de ani). Un alt amănunt foarte interesant e acela că Voiculescu a fost coleg de școală cu George Ciprian – dramaturg mai puțin cunoscut – și mai ales cu Urmuz! Rețin de la Voiculescu mai ales Ultimele sonete…, deosebit de dense și propun celor care n-au citit să ia în calcul niște lecturi din teatrul lui Voiculescu.

23. Eugen Ionesco (1909 – 1994): 20 de ani de la moarte (și 105 de la naștere). Ori de câte ori l-am luat în mână mi-am spus că a meritat. „Fericit nu eram decât beat.” Lucid, anticomunist (într-o Franță dominată de stângiști), ironic, sarcastic până la paroxism, părinte al absurdului, întors cu fața spre catolicism către sfârșitul vieții. Un parcurs foarte interesant.

24. Miguel de Unamuno (1864 – 1936): 150 de ani de la naștere. I-am citit Jurnalul intim, în care consemnează reîntoarcerea sa la credință (la cea catolică). O lectură interesantă pentru un evanghelic deprins mai ales cu consemnări ale unor convertiri.

25. Evgheni Zamiatin (1884 – 1937): 130 de ani de la naștere. Romanul Noi este una dintre primele distopii moderne, care precede 1984 sau Minunata lume nouă ori Fahrenheit 451. Fără să fie la fel de spectaculos sau elaborat, romanul Noi intuiește câteva chestii remarcabile, ca, de pildă, atribuirea de numere oamenilor, ca semn al disoluției individului și personalității umane distincte în malaxorul unui sistem.

Anunțuri

9 gânduri despre “Personalități de sărbătorit în 2014 (1)

  1. Ma surprinde subiectivismul acestei liste, Da in cel mai bun caz impresia de a fi alcatuita in pripa. Despre Calvin credeam ca ati spus ca nu va place, ati folosit insa cuvintul antipatic si ma intreb, dat fiind ca Calvin este teologul prin exelenta al Reformei, ce va este antipatic, Reforma? Si apoi cand analizam Reforma suntem in categorii atit de subiectiva ca simpatic sau antipatic, ca imi place sau nu imi place? Sigur teologia ca si filozofia, istoria, etc sunt sciences molles, traducdere directa ar fi stintei moi, dar cea corecta stiinte inextacte,de acolo si pina a le plasa in categorii ca antipatic mi se pare o cale lunga, exagerata si regretabila.

    Sau ce nu va place, in ce il gasiti antipatic in comentariile biblice unde dovedeste o exegeze riguroasa si un respect deosebit pentru textul biblic.si o hermeneutica excelenta ca si cunoasterea limbiilor originale? Nu va plac rugaciunile lui? Da s-au scos editii doar cu rugaciunile lui, in urma cu cinci ani cand s-a sarbatorit nasterea lui. De obicei sarbatorim nasterii si nu decese.

    Calvin este incontestabil cel mai mare si respectat teolog al Reformei. Ii aud pe teologi catolic mentionindu-i numele tot mai mult si cu respect. Si cand spun teologi catolici nu ma refer la cei care se cred teologi ci la cei care sunt. Sigur au fost dupa aceea, adica mai tirziu altii care au accentuat alte nuante, Neo Protestantii cum ar fi Karl Barth, Emil Bruner si mai recent Jurgen Moltman si chair mai recenti. Nici unul insa nu se exprima in categorii de genul acesta si daca vorbesc de Calvin o fac cu respect ca cineva caruia ii datoreaza, cineva care a lasat o mostenire inestimabila, lasind mostenirea formuralii teologiei Protestante.

    Poate era de dorit de asemenea sa nu faceti amestecul pe care il faceti. Nu vad cum puteti pune laolalta numele pe care le-ati pus ca si cum am pune pe picor de egalitate nume de prin lume adunate fara nici un fel de criteru de selectie. Preferabil ar fi fost sa va ocupati de citeva, daca credeti ca o puteit face, si mai in amanunt ca sa nu se banalizeze totul sau sa nu dea aerul ca se banalizeaza. N-am sa pun pe Larry Crab pe care nu stiu citi psihologi il i-au in serios cu Calvin pe care toti teologii il i-au in serios.

    Si pentru incheiere vreau sa va informez ca cel care este socotit astazi cel mai bun teolog evanghelic, francezul Henri Blocher este „un fan” al lu Calvin ca sa folosesc un termen pe cale il folosit cu regret. Pentru ca din nou demonstreaza subiectivitate si nu criterii solide de analiza.

    Aveti un dar deosebit de a analiza subiecte de actualitate. Poate ar fi bine sa continuati sa va concentrati acolo. Nu stiu la ce folos asemenea liste cu ‘de prin lume adunate” si toate pe picior de egalitate.

    • Am anunțat de la început că e o listă subiectivă. Pentru alte liste, există, bănuiesc, surse mult mai autorizate. În ce mă privește, i-am pus pe ăștia să mi-i aduc aminte. Pot să dau și justificări de ce ăștia și nu alții.

      „Republica” lui Calvin mi-l face antipatic. Dar pot să-i găsesc circumstanțe atenuante. Totuși, nu mă dau în vânt după metodele sale coercitive. Mai are și niște legături cu pedeapsa aplicată lui Servet(us). Dar, cum spuneam, calvinismul (mai ales cel de o anumită culoare) mi-e mult mai antipatic. Iar formele lui populare/populiste arogante sunt pur și simplu insuportabile. Dar ăsta-i alt subiect.

      Indiferent de preferința mea pentru un autor sau altul, nu le diminuez nici din importanță, nici din merite. Dar, trebuie să admit, pentru mine Calvin poate fi (în ordine strict subiectivă) mult mai mic decât anonimul care a scris Pelerinul rus, de pildă. La urma urmei, toți ajungem să măsurăm valoarea unui autor și după măsura în care ne este sau nu aproape de suflet.

      Dacă e să privim rece chestiunea, nu sunt decât un bloger obscur dintr-un colț al cyber-spațiului care își exprimă gusturile și preferințele. Cu bune și cu rele.

  2. Revin si eu ca sa precizez ca in 2009 cand s-au comemorat 500 de ani de la nasterea lui toata lumea l-a celebrat pe Calvin, au fost colocvii peste tot in Franta, inclusiv la Sorbona unde el nu a avut reputatie buna punindu-se in conflict cu ei pentru ca erau papisti. S-a celebrat atit teologul de o capacitate, de o profunzime, de o claritate exceptionala si de un renouveau exceptional, dar si omul vizionar, reformator societal prin ideile pe care le propaga fiind impotriva meritocratiei aristocrate, meritocratie bazata pe privilegii de nastere si promovind egalitatea oamenilor pe baza faptului ca sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu si ca fiecare are dretul la muca, a promovat seriozitatea muincii, dezvoltarea meseriilor, aparitia noi lumi si ideile lui au fost promovate prina in America de Sud datorita, sau mai degraba din cauza prigonei pe care a exercitat-o Louis XIV prin revocarea Edictului de la Nantes. Prin traducerea Institutelor el ramine si unul dintre mariii promotori ai limbii franceze si cite alte merite.

    Cit despre episodul Michel Servet cred ca il cunosc mai bine si Calvin nu a fost de acord. Daca insa avem frinturi de informatie, ma tem ca face cirputuri si nu este spre folosul nimanui.

    Cit despre metode coercitive, va trebui sa spuneti la ce va referiti. In urma cu 5 ani am facut, impreuna cu un grup, sub egida Sorbonnne, partea religioasa, o evaluare a manualelor scolare din ciclul doi si partea mea a fost rezervata la analizarea felului in care este prezentata Reforma si reformatorii, doar acolo am citi despre metode corcitive dar totul nu era decit o caricatura.

    O intrebare, ce este calvisniumjul? Este oare intr-adevar teologia calvina si in ce masura? Daca ne luam dupa caricaturi unde ajungem?

    Asta imi aminteste articolul despre istoria chrestinisnului in care au fost afirmatii ca aceea ca Bisrica Vestica apare dupa invazia islamica in Est. Dar e suficient sa citim Faptele Apostolilor si Epistola catre Romani.

    A afirma ca Calvin merita rasfoit mi se pare a face o afirmatie ignoranta vis a vis de scrierile lui. Calvin nu se rasfoieste, nu a scris romane nici nuvele, a scris teologie si inca nu din aceea care se digera in rasfoieli ci intr-un act serios de clectura.

    Cred ca atunci cind publicam ar trebui sa fim constientii de responsabilitatea pe care o aveam inaintea cititorului. Deci nu putem face lucrurile in pripa sau fara sa fim documentati.

    Ma leg aici de Calvin pentru ca acolo sunt mai tare si pentru ca nu am citit celelalte referinta in afara de cea care se refera la Tomas de Aquino, si acolo o anecdota cu semnul intrebarii si Augustin. Cred ca e preferabil ceva mai mic dar mai documentat. Va cunoscusem ca blogeur care demostraza o anumita rigoare.

    Maria Istoc

  3. Si vreau sa mai adaug aici ca nu vad legatura intre Larry Crab si Paul Tournier.

    Oricum asta imi da ocazia sa scriu un raspuns pe care il voi intitula Nu imi plave Calvin. Par asilleurs uitasem sa mentionez traducerea Bibliei de la Geneva. Biblie care a circulat citava vreme in franceza pina au aparut traducerile de la sfirsitul secolului XIX.

    Cit despre Toma d’AchIno Suma Teologica este pentru cei avizati si nu pentru publicul larg, de fapt scrieriile lui Calvin de asemenea dar nu in aceeasi masura pentru ca in cazul lui Aquino cititorul trebuie sa cunoasca bine si filozofia.
    Maria Istoc – Parnassienne Passagere.

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s