Codul etic al dascălului

Moise cu cele zece porunci, Rembrandt (sursa)
Moise cu cele zece porunci, Rembrandt (sursa)

 

Dacă am fi într-o țară cât de cât normală, un cod etic al profesorilor și învățătorilor ar veni oarecum firesc (deși poate că nici măcar n-ar fi necesar), s-ar înscrie într-un pachet de bune practici și intenții ce reglează raporturile dintre școală și societate.

La noi însă, această propunere – în aparență onorabilă – are tot felul de fațete întunecate. Căci corupția consistentă, aia care aduce bani gârlă, nu e în straturile dascălilor simpli, a învățătoarelor devenite țațe și mahalagioace, ci mult mai sus, pe la directori, prin inspectorat, prin ministere.

Cazurile reclamate până acum mie mi se pare că nu dovedesc corupția sistemului, ci, cel mult, nesimțirea, proasta creștere, aroganța sau, de ce nu?, onestitea și acceptarea unei stări de fapt generalizate. De la fiecare ședință cu părinții se vine cu buzunarul mai ușor. Și foarte puțini sunt cei care dau „benevol”.

Oricine a avut de-a face însă cu inspectoratul pentru vreo problemă mai complicată știe că acolo lucrurile sunt așa cum le hotărăsc tartorii locali. Pentru că legea și metodologia lasă destul loc și pentru tocmeală. Ei te omoară și te înviază la loc dacă au nevoie de tine. Voi știați că un dascăl nu se poate transfera în primul an de muncă în sistem. Ei, aș! Se poate!

Și, mai presus de orice, ei sunt cei mai aproape și cei mai implicați în afacerile pe bani europeni. Dacă nu cei din minster, atunci cine (să-ți țină cursuri in/utile în după-mesele în care tu ai timp berechet de pierdut), dacă nu cei din inspectorate, atunci cine (să se dea sfară în țară și să transforme acele cursuri în cerințe și „puncte”), dacă nu prin directori, atunci cine (să forțezi profesorii să vină ca să poți justifica la urmă că banii au fost cheltuiți „cu folos”)?

Acești inși unși cu toate alifiile nu lasă, de pildă, ca legea să fie aplicată dur – să meargă banii exact acolo unde merge elevul (celebra finanțare „per capita”) – pentru că trebuie să țină în viță școlile a tot felul de piloși. Deși, judecate lucrurile în amănunt, și aici mai există nuanțe.

Sindicatele, de obicei, nu reprezintă decât o anexă profitabilă a inspectoratelor. Liderii de sindicat sunt tipi cu influență și se poate apela cu încredere la ei pentru a „rezolva” anumite probleme.

De ce sunt atât de convins că inspectoratele sunt corupte? Citește mai mult »