Postat de: Teofil Stanciu | 28/05/2013

Papa, ateii și raiul

O predică a Papei, în care acesta ar fi zis că și ateii care fac binele ar merge în rai, a scandalizat într-o anumită măsură spiritele mai protestante. În treacăt fie spus, mi se pare de-o incredibilă sărăcie intelectuală și culturală capacitatea jurnaliștilor (străini și români deopotrivă) de a înțelege nuanțele unui discurs destul de limpede. Ulterior, a apărut și o precizare de care creștinii mai duși pe la biserică nici măcar n-aveau nevoie (dacă, desigur, au citit exact ce a zis Papa).

Dar merită insistat puțin asupra chestiunii, căci deschide niște perspective interesante. Întâi, preocuparea pentru condițiile mântuirii altora și pentru accesul lor în rai seamănă cu atitudinea fratele fiului risipitor (a.k.a. „fiul cel mare”).

Să detaliem. Cum adică ei, ateii, care se declară fățiș fără niciun Dumnezeu, ar putea intra în Rai? Dar noi cu ce ne spetim aici, când muncim de zor și dăm la șaibă, la manivelă și la alte subansamble ale moralei și spiritualității ca să ne dovedim vrednici de „sânul lui Avraam”? Ei au vreo scurtătură? Ce dreptate mai e și asta? Și ei să se bucure de „vițelul îngrășat” după ce și-au trăit viața cum au vrut?

Cam acest soi de atitudine se poate ghici în spatele unor reacții la predica Papei. După cum, într-o interpretare pozitivă, s-ar putea ca în spatele unor (sau acelorași!) reacții să fie (și) dorința ca nu cumva ateii să se culce pe o ureche, crezând că sunt bine așa cum sunt. E posibil ca oamenii care au reacționat să fie, de fapt, îngrijorați de sufletul ateilor și să dorească să nu îi amăgescă cu promisiuni deșarte.

N-avem de unde ști ce îi mână pe oameni atunci când se raportează într-un anumit fel la o idee sau la un eveniment. De unde decurge (iar și iar!) imposibilitatea de a judeca pe cineva foarte categoric doar din ceea ce se vede și se poate cunoaște omenește.

Inima unui om – fie el chiar însuși Papa – care găsește loc și pentru atei în rai, care se vede stând alături de oameni care nu credeau în Dumnezeu mi se pare că trădează totuși o generozitate și o speranță admirabile.

Astfel, chiar dacă Papa ar fi spus că ateii morali vor ajunge în rai, această vorbă poate fi privită și într-o lumină pozitivă.

Trecând însă un pas mai departe, intransigența creștinilor care consideră că există numai un anumit fel de a ajunge în rai – de obicei, cel predicat în biserica sau confesiunea lor – se lovește de acel „când am făcut noi toate acestea”[1]? Firește că voi fi invitat să fac o exegeză „corectă”, să am o hermeneutică adecvată, dar e destul de clar că binele era săvârșit de acei oameni într-un mod reflex, că credința lor era în faptele lor și că nici nu-și puneau problema că ar săvârși acele lucruri pentru Dumnezeu.

Nu sugerez, prin urmare, că „toate religiile sunt căi spre același adevăr”. Deși pot admite că toate religiile încearcă măcar să „amușine” adevărul. Dar aici nu vorbeam despre religii sau convingeri religioase, ci despre oameni fără religie, care nu cred că ar exista un obiect al religiei.

Țin minte că am citit pe undeva (nu știu dacă nu la Steinhardt) că ateul adevărat[2], conștient de complexitatea lumii, a vieții și a omului este un fel de locțiitor al lui Dumnezeu, în sensul că el trebuie să facă tot ceea ce ar face Dumnezeu dacă ar exista.

Așadar, când vorbim despre atei, în sens tare, nu ne referim la antiteiști, nici la indiferenți, nici la demagogi, ci la oameni care își pun problema existenței lui Dumnezeu și, din diverse pricini, ajung la o concluzie negativă.

S-ar mai putea adăuga și ideea – tot creștină și ea – că credința este un dar pe care-l căpătăm de la Dumnezeu. „Mărește-ne, Doamne, credința” – se roagă protestanții, ortodocșii și catolicii. În ordinea protestantă a adevărurilor religioase, depravarea totală înseamnă inclusiv incapacitate de a crede. Iar primele „mișcări” ale sufletului către Dumnezeu au loc doar din inițiativa lui Dumnezeu.

Cum s-ar putea atunci să acuzi prea tare un ateu cinstit? Dacă la el n-a ajuns încă darul? Ai de unde ști că l-a refuzat? Iar dacă ateul, în necredința lui (sau în credința lui că Dumnezeu nu există), face binele – deși, adesea, acest bine s-ar putea să-l coste –, ce altceva i s-ar mai putea cere în situația în care se află?

N-am zis toate acestea de capul meu, ci cu gândul la un personaj al lui Bernanos (din Jurnalul unui preot de țară), medic de țară ateu, dar mai generos, mai bun și mai interesat de Dumnezeu decât toți creștinii pretins evlavioși; mai sunt cu gândul și la C.S. Lewis care admite posibilitatea ca unii să se închine lui Dumnezeu chiar fără s-o știe; mă mai gândesc la Visky, care, citând dintr-o veche mărturisire de credință reformată, susține că „Nu orice ales al lui Dumnezeu poate fi văzut la biserică”.


[1] Matei 25:31-46

[2] Când vorbesc despre atei, nu am în vedere personaje precum Richard Dawkins sau chiar și Stephen Hawking, care au devenit niște propagandiști antiteiști.


Responses

  1. Minunata abordarea si foarte afara din cutie, ia curaj si integritate.

    • Mulțumesc de aprecieri.

      • [Fapte ]
        (4:10) s’o ştiţi toţi, şi s’o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi.
        (4:11) El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`
        (4:12) În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.„
        Daca voi vedeti si o alta cale spre mantuire, n-aveti decat sa pasiti pe ea. Ce facem, incepem sa punem la indoiala cuvantul, sau nu-l mai citim deloc?

        • „Cum citeși în ea?” (Luca 10:26)

        • [Luca ]
          (16:16) Legea şi proorocii au ţinut pînă la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.
          Daca n-ar fi venit Hristos si n-ar fi murit pentru omenire, eram judecati dupa lege, desi ca noi ca neamuri nu am fi avut acea lege. In timpul cand era legea in efect oamenii primeau iertare pt pacate daca aducea jertfe.

        • Și strămoșii noștri, care lucuiau pe acest teritoriu în vremea când era doar Lege (contemporani cu vechiul popor Israel), oare cum vor fi judecați? Dar toți asiaticii și africanii care au auzit de Cristos abia în secolul XIX și XX? Dar cei care încă nici n-au auzit?

          Citatul pe care vi l-am dat nu avea de-a face cu Legea, ci cu ideea de interpretare. Degeaba îmi dați toate versetele „clare” pentru dumneavoastră, claritatea asta nu folosește la nimic în anumite situații.

  2. Excelent articolul, până la a doua notă de subsol: de ce să nu îi ai în vedere pe Dawkins și pe Hawking? Ba încă zic: de ce să nu se înceapă cu ei? Mi-e teamă că distincția asta între ateul sincer, la care n-a ajuns darul (că n-a fost dintre cei aleși), și ateul ca unealtă a celui rău, ne va conduce tot pe drumuri înfundate.
    Spuns asta deși îl înțeleg pe Steinhardt, care îl aprecia foarte mult pe Camus, ii prețuiesc pe Bunuel și pe Kazantzakis (tocmai pentru sinceritatea pe care îmi pare că o găsesc în lucrările lor) … și pe Hawkins din vremurile sale ceva mai bune, înainte de a o lua complet razna cu Grand Design. Dar … îmi recunosc subiectivitatea și nu știu – nici nu voi putea vreodată spune -ceva semnificativ și rezolut despre destinul unor ca ei. Mi-ar placea să-i întâlnesc în cer, de ce nu?
    Între timp … http://www.huffingtonpost.com/2013/05/28/vatican-atheists-cant-be-saved_n_3346201.html?1369759514&ncid=edlinkusaolp00000009

    • Mea culpa, Dyo. Ce voiam eu să zic e altceva decât pare. Voiam doar să zic că prin ateu înțeleg mai degrabă altceva decât se înțelege în prezent. Nu spun că Dawkins sau Hawking n-ar avea șansele lor, ci doar că ei sunt asociați cu o propagandă ce adesea a fost suspectată de motivații oculte: (i)morale, populiste, ideologice etc. Și voiam să ies din această zonă a controversei sterile, vizavi ce mai zice și mai face intelectualitatea anti/a-teistă. Mai adaug și faptul că nu cred că cei numiți de mine ar fi oameni răi sau că ar dori să facă răul. Ba, până la probe contrarii irecuzabile, sunt înclinat să cred că doresc să facă bine lumii căreia i se adresează de pe niște poziții de autoritate.

    • Modul în care HP, citând Zenit.org (!! asta da in-formare) îl citează pe Rosica e cel puţin derutant…
      Citat HP: „We can never say with ultimate certainty whether a non-Christian who has rejected Christianity…is still following the temporary path mapped out for his own salvation which is leading him to an encounter with God, or whether he has now entered upon the way of perdition”
      Rosica: „A non-Christian may reject a Christian’s presentation of the gospel of Christ. That however, does not necessarily mean that the person has truly rejected Christ and God. Rejection of Christianity may not mean the rejection of Christ. For if a given individual rejects the Christianity brought to him through the Church’s preaching, even then we are still never in any position to decide whether this rejection as it exists in the concrete signifies a grave fault or an act of faithfulness to one’s own conscience. We can never say with ultimate certainty whether a non-Christian who has rejected Christianity and who, in spite of a certain encounter with Christianity, does not become a Christian, is still following the temporary path mapped out for his own salvation which is leading him to an encounter with God, or whether he has now entered upon the way of perdition.”
      Sursa: http://saltandlighttv.org/blog/fr-thomas-rosica/explanatory-note-on-the-meaning-of-salvation-in-pope-francis-daily-homily-of-may-22-2013

    • Iată şi o opinie ortodoxă (prea puţin apreciativă faţă de reacţiile presei „competente”):
      http://orthodoxyandheterodoxy.org/2013/05/23/did-pope-francis-say-everyone-will-be-saved-by-doing-good/

      • Adica, pentru ortodox: no problem! Uite de aia imi place (?) ortodoxia: se gasește – dacă se vrea! – o cale drept-credincioașă de a scoate orice basma curată din cel mai urât mirositor tomberon, lucru la care evanghelicii nu s-au priceput niciodată, ba aș putea zice chiar vățăvercea …

        • Mă mai gândesc dacă să te provoc sau nu la duel… înainte sau după ce clarifici problema identificării acelui urât mirositor tomberon! Încă mai sper că nu te referi la Domus Sanctae Marthae, sau chiar mai groaznic… În caz că e mai mult de 5% groaznic, te aştept peste două săptămâni, la miezul nopţii, lângă poarta de miazănoapte a Bisericii Negre. Paintball sau Airsoft?

        • De la băieții mei am rămas cu meteahna trântei, așa că … păzea!
          Iar biserici negre avem și în Sighișoara, pe alese!
          Nu mă refer la ceva Sanctae, ci, în acest context, la hermeneuticile unor texte nesfinte, ușor de modelat după nevoile „pieței”. E ceea ce se întâmpla adesea și în spațiul politic: să vezi că Cutarescu, deși a pronunțat cuvântul CAL, se referea de fapt la MĂGAR … uite-așa ajungem nu mai știm nici măcar despre noi înșine ce am zis cu adevărat și ce nu …😦

        • Păi da, şi eu cunosc cel puţin trei oameni care, orice ar spune şi în orice context, sunt bănuiţi de majoritatea pieţei că au intenţii ascunse şi rele: Traian Băsescu, Crin Antonescu şi orice Papă.

        • Măi, nenicilor, nu vă mai amenințați la mine pe tarla, că vă pârăsc la popa vost’ și atunci să vedem pe unde scoateți cămașa neprihănirii în fața comitetului (era să zic kominternului).

  3. …„Nu orice ales al lui Dumnezeu poate fi văzut la biserică”…

    Cred ca tot ce-ai scris mai sus poate fin concentrat in fraza de final. Foarte profunda gandirea a celui care i-a dat viata!Mi-am intiparit-o si eu in inima.

    N-am ce sa comentez, ce sa adaug doar tin sa spun ca ma bucur ca te-am citit! Cat despre Papa, am mai vorbit noi, e un curent promovat in Biserica Catolica, un curent al carui puls l-a stabilit Sfintia Sa Papa Ioan-Paul al II -lea.E bine…., s-ar putea sa fi ajuns la conducere Iluminatii , cei atat de blamati si discreditati de-a lungul istoriei? Cine stie dar ….E BINE ?!

    • Ar fi culmea ca acești Iluminati să fie „băieții buni”, care au încercat să facă ce au putut pentru binele lumii. Atunci cei care-i acuză de te miri ce, din ce tabără fac parte? Hmmm….😉

      • Hai sa ne aducem aminte de Cavalerii Templuluisi modul in care au fost executati, poate vrei sa ne amintim de filmul ..Misiunea”, sau poate vrei sa vorbim de moartea in exil a Sfantului Ioan Gura de Aur, nici cu Filioque nu mi-e rusine,Cruciadele , nu mai vorbesc, Inchizitia Spaniola, cireasa de pe tort…,manipularea maselor prin religiile neoprotestante pentru a asigura un cap de pod oriunde in lume , adaptare de fapt a politicii de expansiune a Imperiului Roman dupa declararea crestinismului ca si religie oficiala! Toate acestea , asa , aruncate la gramada, fac parte din tezaurul funest a istoriei bisericii crestine.

        Bine-ar fi daca te-as pune fata-n fata cu-n fost coleg de facultate, prieten bun(locuim aproape unul de altul) , iti explica el mai bine cum sta cu manipularea prin religie,zici ca parca de-aia o si facut Facultate de Teologie, sa retina numai magariile care s-au petrecut de-a lungul istoriei? I-am si zis sa aiba grija ca e deja pe teren periculos…

        Frederic de Saxa, protectorul lui Luther, zice-se ca ar fi fost unul dintre Iluminati…Ce se spune despre ei e una, una care trebuie bagata in cap prostimii, cine sunt ei, e deja alta, alta pe care s-ar putea sa n-o stim niciodata…

        • Despre Frederic nu știam chestia asta. Da-i tare. Înseamnă că ei sunt mai presus de orice diferențe confesionale. Încep să-i admir.🙂

          Da, cred și eu că e riscant să observi doar un aspect al unui fenomen. E ca și cum ai vedea doar noaptea, dar ai refuza să vezi ziua. Sau ai privi o singură culoare, ca și când restul spectrului n-ar exista. D-asta cred eu că e periculos și jocul la celălalt capăt: încercarea de a trece sub preș toate erorile făcute în numele creștinismului, Bisericii sau chiar al lui Dumnezeu și dorința de a revendica numai părțile convenabile din istoria creștinătății.

      • Cartea pe care mi-ai facut-o tu cadou, Istoria Bizantului,ma ajuta sa inteleg unele matrapaslacuri din Biserica , ma ajuta sa-mi aliniez niste informatii, numa ca merge lectura mai incet(stii si tu , la ,,sala de lectura” nu prea pot sa stau cat vreau). Abia astept, dupa ce-o termin, sa reiau ,, Figuri Bizantine”, sigur voi vedea altcumva lucrurile!Cine zice ca poate sa inteleaga religia fara istorie, ar fi bine sa se angajeze ca si bufon la gradinita, macar acolo sa rada cineva de el din toata inima…!?

        • Subscriu la ideea ta. Grădinițele ar avea o mulțime de evanghelici angajați🙂

        • La citirea titlului ,,Istoria Bizantului” am avut o tresarire. Ai putea sa-mi spui cine-i autorul ?

          Cu multumiri.

  4. Credeti ca un ateu sincer , care face binele, se poate mantui ramanand totusi ateu pana la sfarsit? Eu asa am inteles …

    • Problema e una teoretică, așa că și răspunsul cred că e tot teoretic. Din câte înțeleg eu, unui ateu sincer nu i se poate refuza mântuirea în principiu. La fel cum nu i se poate nici garanta. Există numeroase detalii care diferă de la om la om: motivații, context, atitudini, virtuți ascunse etc. Locul sigur pentru mântuire este Biserica, dar cine face parte într-adevăr din ea… asta e o discuție complicată.

    • Eu sunt convins ca un ateu sincer e mai apropiat de Dumnezeu decat un crestin declarat. Pe ce ma bazez cand sustin aceasta? Pe faptul ca am intalnit asemenea oameni ai lui Dumnezeu, atat doar ca ei nu stiau ca sunt ai lui Dumnezeu dar ce conteaza, important e ca stia Dumnezeu si cei care aveau sinceritatea sa admire viata curata pe care o traiesc cei care spun ca nu exista Dumnezeu.

      Ar fi bine sa cititi Mizerabilii de Hugo, pe la inceputul cartii e un episod care mie mi-a marcat felul de-a gandi pe viata! Un episcop cere binecuvantarea de la un ateu muribund!

      Durerea omului ateu sunt ranile pe care i le-au facut cei care nu l-a lasat sa creada in Dumnezeu!V-o spun cu toata sinceritatea , cu niste cuvinte pe care le-am preluat de la proprietarul blogului, si el le-a preluat la randul lui, le dam mai departe ca sa nu moara: Nu pe toti oamenii lui Dumnezeu ii intalnim in Biserica!

      • De fapt sunt numiti atei si cei care nu pot crede, care se indoiesc. Dar asta nu inseamna ca ei nu ar vrea sa creada, ca pentru ei inexistenta lui Dumnezeu e o certitudine. Dupa mine ateismul ar fi o filozofie. O afirmatie. Doar a nu crede e mai mult o stare. O incertitudine. De aceea sunt de parere ca cel care spune ca nu crede nu-i neaparat ateu.

        Poate ca sunt mai putini atei decat se crede.

        Totusi, totusi, totusi …

        A te indoi de Dumnezeu este unul dintre marile pacate. Poate cel mai mare. Ai nenumarate virtuti ? In regula. Dar vezi ca indoiala ta poate sa ,,strice tot aluatul”. Hristos pe unde trecea pretindea in primul rand credinta. De aici pleaca totul.

        Si iar … totusi, totusi, totusi …

        Daca ma intrebati ce se va intampla cu un ateu drept dupa moartea sa, nu stiu sa va raspund.

        • Nici eu nu stiu ce sa raspund la fel cum nu stiu ce se va intampla cu mine dar m-as bucura ca si cel care nu crede sa fie mantuit, nu pentru gratuitatea harului lui Hristos sau pentru rugaciunile cuiva drag, ci pur si simplu pentru ca a iubit lumea in care a trait, lume plamadita prin Cuvant! Oricat de ateu declarat poti sa fii, tot crezi in ceva, daca nu intr-o armonie cosmica cel putin crezi in tine iar acest crez este un punct de plecare spre Necunoscut!
          Pana si cel care se sincucide, cel care isi ia viata cu propriile-i maini, are o sansa, cel putin eu asa cred pentru ca n-am avut puterea sa-i citesc ultimul gand al trecerii lui in nefiinta si n-am fost eu acela care sa traiasca in locul lui si sa simta greutatea apasatoare a vietii pe care a dus-o! Niciun om care este iubit nu se sinucide, cum sa pot eu sa zic ca acel om nu se mantuieste cand eu nu am primit o asemenea incercare? Ce s-ar fi intamplat daca as fiprimit-o? Nu vreau sa stiu!

        • Stii ce-i interesant ? Ca nici eu nu ma grabesc sa-i condamn pe sinucigasi. Citindu-ne unii ne-ar putea cataloga drept eretici. Dar eu asa simt, pentru ca, asa cum spui si tu, nu as putea sa anticipez ce as face in momente de grea cumpana. Momente prin care tu ai trecut dupa cum ai scris pe marginea unui articol precedent, si de care pe mine Domnul m-a ferit pana acum. Dar cred ca in astfel de momente niciunul din noi nu se mai poate baza exclusiv pe puterea proprie. Cred ca beneficiem de interventia a c(C)eva din afara noastra. Eu ti-am zis ca n-am trecut prin momente asemanatoare prin cele traversate de tine dar am fost pus de cateva ori in situatia sa simt ca o mana binefacatoare ma apuca parinteste de ceafa si ma pune pe linia de plutire acordandu-mi noi sanse.

          Deci … cat mai multa smerenie.

          Nu putem stii ce se poate intampla cu noi in momente extrem de grele. De aceea trebuie sa credem. Pentru a nu trai cu impresia ca totul incepe si se termina inauntrul nostru.

        • Stii ce ne salveaza in momentele grele: nu credinta, nici dragostea si chiar nici speranta. Doar amintirea ca a fost candva bine te mai tine pe linia de plutire, apoi, nu stiu cum, se activeaza speranta, incepi din nou sa crezi si ajungi din nou sa iubesti dar nu vei mai fi acelasi, ai vazut fata lui Dumnezeu! Ce se intampla cu cel care nu are amintiri frumoase? Intrebarea aceasta ma obsedeaza de mult timp…

          La inmormantarea unei fiinte dragi, toti asteptau predica preotului pentru ca unchiu-meu n-a fost usa de biserica dar nici rau n-a fost, eu nu pot sa iubesc oameni rai! Redau partea introductiva a predicii din care poti sa extragi intelepciunea preotului si viata pe care a trait-o unchiul meu:

          ,, Un om a plecat l-a Dumnezeu. Cand l-a vazut , Dumnezeu i-a zis:
          – Pentru tot ce ai facut pe acest pamant te voi trimite in Iad!
          – Nu poti sa ma trimiti in Iad!
          – De ce ?
          – Pentru ca toata viata mea a fost un Iad!
          – Atunci te voi pune aici in Rai!
          – Nici in Rai nu ma poti pune!
          -De ce ?
          – Pentru ca eu niciodata n-am putut sa-mi inchipui cum poate sa arate Raiul !

          Sunt atat de grele aceste Adevaruri, pe mine ma coplesesc, de-aceea nu pot sa-mi permit sa fiu categoric, pentru ca am vazut cu ochii mei si m-am privit cu propria-mi constiinta si , crede-ma, nu mi-a placut deloc ceea ce am vazut…

        • ,,am vazut cu ochii mei si m-am privit cu propria-mi constiinta si , crede-ma, nu mi-a placut deloc ceea ce am vazut…”

          Te admir pentru curaj. Nu-i la indemana oricui.

          Despre amintirile tale se spune ca-i tot ce-ti mai ramane dupa o viata traita, patrimoniul tau real, singura ta avere. Asta daca nu te paraseste memoria deloc. Altfel pleci din lumea aceasta asa cum ai intrat: ca un prunc.
          Cred ca vorbim de ,,bani albi pentru zile negre”.

          Ce va face Dumnezeu cu noi dupa trecerea marelui prag ?

          Poate ca predica preotului se refera la conditia multor oameni, poate a omului in general. Oricum, privitor la propria-mi persoana, sigur nu vreau sa ajung acolo unde cred ca merit.

        • O singura obsevatie si incheiem ca noi doi cand ne apucam la vorba…., imbatranim frumos, deci ce vreau sa se inteleaga, nu e o atitudine curajoasa in a te privi pe tine insuti, nu mi-am dorit si nici nu-mi doresc sa vina asemenea momente, pentru toti vin, eu am reusit, macar atat, sa fiu sincer cu mine insumi. Crezi ca n-am incercat sa ma eschivez si sa dau vina pe altii? Am incercat dar mi-a adus numai suferinta, proprietarul blogului m-a vazut in asemenea ipostaze, am invatat sa accept si sa ma accept si ce e dureros e faptul ca nu exista nicio reteta pentru o asemenea lupta, lupta dintre tine si tine, de fiecare data o iei de la 0, de parca n-ai invatat nimic din ceea ce ai patit. Probabil aici e vorba si de o lipsa de maturitate spirituala din partea mea dar parca , nu stiu, e atat de frumos sa fii inca un copil care dupa ce-si sterge o lacrima izbucneste in hohote de ras! Cam acesta sunt eu, cel din ultima fraza, si, vai de mine, nu demult am implinit 40 de ani …

        • Nu pot incheia fara a-ti ura totusi ,,multi inainte !”. Eu sunt pe aproape de 40. Mai am un an si ceva. Dar, sincer, nu ma prea grabesc. Dupa o anumita varsta incepi sa ai tentatia vesniciei.

      • Mântuirea prin sinceritate.🙂

  5. Deci raspunsul e DA. Un Da al posibilitatii, nu al certitudinii, e firesc.Certitudinea mantuirii nu exista nici in Biserica, decat in mediile evanghelice. Oricum, e un punct de vedere curajos, singular prin curajul modului de a pune problema, in spatiul confesional caruia-i apartineti, va felicit.

    • Am citit ceva literatura duhovniceasca ortodoxa dar la niciunul din autori n-am intalnit certitudinea mantuirii. Marii sfinti au trecut dincolo fara s-o aiba. Chiar isi cultivau ideea ca a avea o astfel de certitudine ar fi o dovada de suficienta si de mandrie. Iar mandria-i pacatul suprem in crestinism. A avea credinta in mantuire … asta-i cu totul altceva. A crede ca-i posibil e una a fi sigur e alta.

      • Multe s-ar putea spune despre aceasta siguranta a mantuirii dar tot o intrebare ar fi raspunsul, poate faptul ca sunt sigur ca tu te vei mantui chiar daca stiu ca esti pacatos, poate ma ajuta si pe mine sa cred ca nu-i atat de greu odata ce Dumnezeu a deschis Cerul cu un talhar! Aceasta ma face sa exclam cum au facut-o si altii : Ortodoxia este nebunia de la limita cunoasterii!

        • Da, intr-adevar, a deschis cerul cu un talhar, dar numai cu cel smerit. Pe celalalt l-a ,,lasat afara”. De fapt, legat de mantuirea ateului, si a noastra a tuturor, ceea ce avem ca datorie este uneori doar sa spunem ,,da” apropierii lui Dumnezeu de noi. Talharul de atata a avut nevoie. Multi s-au poticnit de asta si au absolutizat valoarea credintei mergan pe ideea ca si ei pot face doar asta pentru mantuirea lor. De aceea am intalnit oameni care erau siguri ca se vor mantui exclusiv prin marturia lor de credinta.
          Dar talharul avea doua circumstante pentru care doar marturia de credinta l-a salvat: suferinta indurata pe cruce si faptul ca lumea aceasta nu-i mai rezerva nimic decat o moarte lenta si chinuitoare. Cu noi cei sanatosi, linistiti si cu perspective de viata aici pe pamant, lucrurile s-ar putea sa stea un pic altfel.

          Posibil sa ne fi departat un pic de subiectul articolului dar dialogul e interesant.

        • Opozitia dintre talharul credincios si cel necredincios ne arata tusi importanta credintei. Caci despre dreptate ambii erau pe aceeasi treapta.

          Iar despre opozitia ateu drept vs. credincios ,,stramb”, … cred ca necredinta e la fel de vinovata ca si ipocrizia. Poate ca siceritatea primului sa-l faca pe acesta sa ne para mai acceptabil pentru ca stim cum ,,sa-l luam”. Dar sa nu uitam: talharul din stanga Mantuitorului, care a facut pe detectivul in pragul mortii, cautand dovezi ale dumnezeirii Celui rastignit din mijloc, nu era la fel de convins ca fariseii ca Acesta nu e Dumnezeu. El a vrut doar sa i se aduca dovada. Celalalt nu a tinut neaparat la asta ci doar a crezut. Si s-a mantuit.

      • Si mai este un mic secret cu acest talhar de pe cruce: Doar in Evanghelia dupa Ioan avem marturia ca a ajuns in Rai! Daca n-ar fi fost Ioan la piciorul Crucii n-am fi aflat acest adevar cutremurator, pentru ceilalti ecanghelisti a fost doar un talhar care-si ia pedeapsa cuvenita! Si ce este de-a dreptul cutremurator, un adevar pe care l-am descoperit nu demult, si cu ajutor, pe langa faptul ca in cumplita suferinta a mai avut resurse sa-i para rau de unul care era in aceeasi suferinta cu el(ciudata comuniune, extrema dar totusi comuniune), talharul din dreapta n-a cerut iertare, pentru tot ceea ce a facut stia ca-si merita pedeapsa, a cerut doar sa-si aduca Cineva aminte de el, ca e si el fiu al lui Israel, un fiu ratacit dar totusi un fiu! E cutremurator acest raspuns pentru ca luat in profunzimea lui se cam schimba optica a ceea ce inseamna mantuire, a ceea ce presupune iertarea…

  6. Geronimo, eu nu mă încumet să zic DA, însă nu pot să zic NU cu conștiința împăcată…

    • Lasa ca zicem noi Da si in locul, fie pacatul nostru ca la ortodocsi se mai obisnuieste sa mai se dea un ,,umar de ajutor” la crucea aproapelui si daca se va ivi ocazia il invitam si la o bere, sa povestim despre mantuirea sufletului! Doar la o bere poti sa discuti cu smerenie probleme teologice ca daca ,, o iei pe ulei” dai vina pe alcool, iti ceri iertare si nu se supara nimeni, continui discutia cu inca un rand de beri, pacatosul care a gresit, in semn de pocainta plateste!

      • Am o nedumerire cu privire la un caz ipotetic. Un om care nu a auzit niciodată de Isus Cristos face binele si poate fi primit in rai pe baza binelui făcut in propria lui lege. Sa zicem ca vine un misionar la el si ii vesteste evanghelia si sa zicem ca omul nostru respinge evanghelia. Deci omul care pana acum mergea in rai, acum merge in iad pentru ca l-a respins pe Isus Cristos. Deci misionarismul trimite oameni in iad?

        • Aici imi permit sa comentez eu desi poate intrebarea (foarte buna) nu-mi era adresata mie.

          Cred ca atigeti problema predestinarii. Acel om era pana atunci bun si a devenit rau in momentul respingerii ? Sau acel om era deja rau si momentul respingerii Cuvantului doar i-a confirmat in intregime rautatea ?

          E un moment in Evanghelii cand Mantuitorul spune ceva de genul ,,acum lumea nu mai are nicio scuza pentru ca a vazut Adevarul si n-a crezut”

          Cred ca binele nu e un dat nativ absolut. Poti fi bun o data si rau altadata. Si cred ca o singura fapta ,,poate strica tot aluatul”.

          Mai exista si posibilitatea ca acelui om sa-i fi fost predestinat doar momentul evanghelizarii ca pe o incercare fiind lasat apoi sa-si aleaga singur vesnicia in functie de raspunsul pe care in mod liber il va da.

          • Interesant răspunsul. Însă m-ar fi interesat si poziția inclusivistului. Cazul e doar ipotetic, la fel de bine omul tocmai pentru ca este integru revelației limitate primite, poate va Răspunde cu bucurie invitatiei lui Isus Hristos. Dar mai auzisem la un misionar ceva de genul: „m-am dus in triburile Îndepărtate sa salvez de la iad oamenii buni care nu au auzit evanghelia. Când am am ajuns acolo am descoperit ca nu exista oameni buni care nu au auzit evanghelia ci doar oameni rai care n-au auzit evanghelia”.

          • Zic ca trebuie sa existe un standard universal valabil pentru acceptarea omului de către Dumnezeu. Tocmai ca omul din poveste nu se schimba nimic. El rămâne la fel de bun fata de legea lui. Dar mi se pare confuzant sa spunem ca Dumnezeu l-ar fi primit pe baza moralității lui dar il va respinge pentru ca l-a respins pe Isus. Dar din nou, cazul e ipotetic.

          • Sa stiti ca si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare simpla: daca un ateu este drept poate el mosteni imparatia cerurilor conform uneia din Fericiri : ,,fericiti cei drepti …” ? Dar m-am gandit si la ,,stricatul aluatului” cu doar una dintre abateri.

            Sa luam cazul a doi homosexuali (pacat greu): Daca totusi cei doi, dincolo de relatia lor condamnabila, chiar se iubesc fiind dispusi sa-si dea viata unul pentru celalalt, ce se va intampla cu ei la Judecata ? Ii va primi Domnul in Imparatia Sa ?

          • Si pentru ca tot ati dat doua raspunsuri iata ca intamplarea face sa va trimit si eu doua🙂 Vin deci cu o completare:

            Profesorul care mi-a fost indrumator de doctorat mi-a marturisit odata in cel mai categoric mod ateismul sau. M-am intalnit ulterior cu un fost student de-al sau devenit intre timp calugar la Putna. Si din vorba in vorba am deschis si subiectul ateismului domnului profesor. Calugarul mi-a spus cu smerenie ca el se simte mai putin crestin decat profesorul ateu. Atunci l-am intrebat cum e posibil totusi ca un ateu convins sa fie mai crestin decat un crestin declarat. Calugarul mi-a raspuns ca fiind ateu e incercat mai putin de Cel Rau.

  7. […] Papa, ateii și raiul […]

  8. am retinut o scena dintr-un film vazut cu multi ani in urma (i-am uitat tiltul). era vorba despre indienii americani si relatiile lor cu colonistii – mai precis tratatele pe care le incheiau intre ei, insa colonistii (de fapt americanii la acest, punc, actiunea avand loc prin anii 1800) le tot incalcau. la un moment dat o capetenie indiana (cred ca era Sitting Bull) intreaba „cum sa il acceptam noi pe Dumnezeul vostru cand voi ii incalcati poruncile si sunteti necinstiti?”

    facand abstractie de „bunatatea” indienilor americani (si Domnul Isus spune ca nimeni nu este bun, doar Dumnezeu), ce marturie li s-a oferit acestor oameni pentru a-i crestina? pot fi ei condamnati ca din mesajul Evangheliei n-au inteles decat ca e folosita in mod ipocrit de catre invadatori pentru a-i abuza?

    • Si cu toate acestea observam ca misionarii crestini au avut mare succes in colonii. Daca e sa urmarim statistic proportia de liber cugetatori s-ar putea sa gasim un numar mult mai mare la rasa alba mai degraba decat la cea rosie, galbena, aramie sau neagra.

      • E insa la fel de adevarat ca foarte multi colonizati crestinati n-au parasit niciodata definitiv vechile lor practici dand nastere la melanjuri, la sincretisme.

        • Călugărul, colegul dumneavoastră a spus ca se simte, mai putin Creștin. Parca Spurgeon l-a întrebat pe un enoriaș dacă moneda din buzunar are mai putina valoare in funcție de cum se simte el. Cu alte cuvinte „mântuirea” e la fel de validă indiferent de sentimentele noastre. Dar dacă a folosit termenul „încercat” interschimbabil cu „ispitit”, atunci da, sentimentul cred ca l-am trăit si eu. Și oricât aș încerca să îmi aduc aminte exemplul lui Spurgeon, nu pot sa nu am îndoieli, dacă sînt cu adevărat creștin sau nu. Totuși cred ca teoretizăm prea mult și uităm atâtea texte din evanghelii sau din epistole în care se face diferența dintre simpla „mărturisire de credință” și credința adevărată care aduce niște roade vizibile. “Frații mei, la ce folos dacă cineva spune că are credință, dar nu are fapte? Poate o astfel de credință să-l mântuiască?”
          ‭‭Iacov‬ ‭2:14‬ ‭NTR‬‬
          http://bible.com/126/jas.2.14.ntr

          • cel mai usor mod de a scapa de indoieli asupra propriei identitati crestine este contactul cu alte credinte. o excursie prin vestul europei (cel mai la indemana) cred ca vindeca temerile si promoveaza ecumenismul interconfesional.

          • Benjamin Enache

            ,,Incercare” insemna desigur ,,ispitire”.

            Cred ca e greu sa ne masuram crestinismul. Si infiorator este in aceasta privinta faptul ca intr-un singur moment putem sa pierdem tot ce am agonisit o viata. Asta a propos de citatul de la sfarsitul comentariului dvs. care ilustreaza importanta incercarii. Si mai aduag eu un citat tot din Evanghelii ,,fierul prin foc se caleste”.

            FS

            Poate fi un sfat bun dar cred ca putem gasi multe provocari si pe taram propriu.

            Acum fac o marturisire: sunt ortodox convins. Dar constientizarea faptului ca sunt crestin, ca trebuie sa-L primesc pe Hristos in inima mea, mi-au venit de la un neoprotestant si un catolic: un personaj de roman si un regizor de film. Iar continuarea mi-au oferit-o martirii regimului comunist incepand cu cei morti in decembrie ’89 si continuand cu cei care au trait ,,crucificarea” inchisorilor staliniste. Cred ca am avut exemple suficiente.

          • eu nu vorbeam despre pocainta, eu vorbeam despre cei ce ajung sa se indoiasca de propria identitate ce crestini. nu este vorba despre „provocari” in genul „oameni interesanti” sau „dialoguri si idei”. pur si simplu contactul cu oameni care nu sunt crestini, nu au nici o legatura cu cultura crestina (si in Romania pana si ateii declarati stiu despre sarbatori si traditii) si poate mai provin si din religii complet diferite (hinduism, de exemplu). cand ai contact cu asemenea oameni, care sunt complet straini fata de crestinism in general, nu doar fata de o denominatie (ca intre ortodocsi si pocaiti, oricat ar pretinde unii contrariul, sunt foarte multe asemanari), ajungi sa-ti observi mai bine propria identitate.

            una e sa discuti despre botezul copiilor sau cesationism, si alta e sa ai in fata un om care practica hinduismul. sau chiar un musulman, pentru ca, dincolo de aparente, ei nu sunt asemanatori cu crestinii.

  9. Ciudat , dar indoiala este aceea care ne tine pe linia de plutire ! Acea teama ca nu suntem cum ar trebui sa fim , acel simtamant ca s-ar putea sa ne pierdem credinta … Mare minune si mister in acelasi timp cu indoirea lui Toma ! Certitudinea o fi ea buna ,dar ne opreste din a visa ! Ce crestinism e acela fara putinta de-a visa ? Unul fara indoieli , unul fara nicio frumusete ! Pana si Hristos Omul s-a indoit ! Asta nu inseamna ca i-a fost umbrita Dumnezeirea ! Dimpotriva , i-a fost confirmata , pentru ca desavarsirea nu e o tinta ce trebuie atinsa , sau un obiectiv ce necesita impinire , ci o stare perpetua in care experienta cizeleaza suflete facandu-le sa fie mai frumoase , si apoi si mai frumoase !

    • INTR-adevăr cred ca aici e Frumusețea. Sa trăiești intre „sint încredințat ca nimic nu ne va desparți” si ” fiecare sa se cerceteze”.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

Audiatur et altera pars

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: