În februarie 2011, a fost lansat oficial un film, regizat de Nicolae Margineanu, după un scenariu de Alin Mureşan, despre Fenomenul Pitești petrecut între anii 1949-1051, reeducarea având drept scop distrugerea morală a deținuților, dărâmarea întregului sistem de valori, neutralizarea voinței de libertate sau a oricărei trăiri spirituale și credințe în Dumnezeu. Se pregătea nașterea „omului nou”, propovăduit de ideologia comunistă.
≈
Scopul esenţial al aşa-zisei reeducări de la Piteşti a fost, după cum reiese şi din documente, şi din mărturiile victimelor, distrugerea morală a deţinuţilor, dărâmarea sistemului lor de valori. Totul pentru a face posibilă naşterea „omului nou”, propovăduit de ideologia comunistă.
Prima etapă era „împrietenirea”, a rată intervievaţii din filmul lui Mărgineanu. „După câteva luni în care te descătuşai povestind pe cine ai mai lăsat «afară», pe cine nu ai denunţat, venea demascarea”, spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinuţi.
„Asta era aşa-zisa demascare exterioară. Un băiat şi-a adus astfel şi tatăl, şi fratele în închisoare”, completează Gheorghe Stănică.
„Ajungeai să fabulezi, să spui despre părinţi că au fost…, despre prieteni, cunoştinţe că au fost…, despre fete că sunt depravate… La un moment dat nu mai ştiai care este adevărul. Ajungeai la contradicţii, pentru care Ţurcanu te bătea îngrozitor”, explică Purcărea. „Ce m-a impresionat cel mai mult a fost că unii au recunoscut, de fapt au afirmat, că au trăit cu sora sau cu mama. Erau lucruri ce scapă minţii mele”, spune Petre Cojocaru.
≈
Unul dintre cei care s-au transformat din victime în călău a fost Tudor Stănescu, astăzi călugăr. Iar una dintre victimele sale a fost Constantin (Tache) Rodas, care a avut însă puterea să-l ierte: „Cea mai grea a fost lovitura pe cap cu funia, mai ţii minte? Mă gândeam că pot să mă lovească oriunde, dar nu la cap, ca să nu înnebunesc”. Bătrânul călugăr nu-şi aminteşte, însă îşi cere iertare. Iertarea vine, neaşteptată. Pentru că torturile au fost pentru cel bătut o metodă de întărire a credinţei: „Le-am mulţumit la toţi cei care m-au bătut şi i-am întâlnit după”. Credinţa l-a ajutat şi pe Nicolae Purcărea să supravieţuiască infernului, deşi la un moment dat, zice, a înnebunit: „Atâta m-au bătut că nu mai aveau ce face cu mine. Atunci m-au băgat în hârdăul cu murdării şi m-au «botezat». Se zicea că de demascare nu puteai scăpa. Ori cedai, ori mureai. Exista însă şi a treia cale, aceea de a înnebuni. Am trăit-o eu. Câtva timp nu am mai ştiut de mine”. Într-un acces de disperare, Gelu Gheorghiu şi-a tăiat venele, ajungând astfel şi el în aşa-zisul colţ al nebunilor. „Ţin minte că a venit
Ţurcanu la mine şi mi-a zis: «Nu mori când vrei tu», spune acum Gelu Gheorghiu.
Sursele citatelor și mai multe informații, aici și aici.
Cu drezina 