Postat de: Teofil Stanciu | 27/05/2013

Cât încă mai avem…

Emoții. Căci la asta mă gândeam, ieri (sâmbătă), după meci. Ca să închei repede capitolul fotbalistic, dacă se întâmplă să nu fi aflat, Bayern Munchen a câștigat anul acesta Champions League, în fața echipei Borussia Dortmund.

Ce am urmărit însă, dincolo de jocul în sine, au fost manifestările fotbaliștilor, ale oficialilor și mai ales ale spectatorilor. Privind la acest spectacol sportiv, nu pot subscrie la ideea că trăim într-o lume lipsită de afecte.

Când vezi oameni care plâng de bucurie sau de supărare, care sunt în stare să cânte zeci de minute (nu contest că va fi fost și ceva alcool la mijloc, dar nu foarte mult), când vezi vreo 30 de inși alergând pe teren cu o… vază de tablă în brațe, nu poți să nu remarci încărcătura emoțională a momentului.

Înseamnă că jocurile video, filmele și internetul nu ne-au atrofiat încă de tot simțirile. Înseamnă că încă mai suntem capabili să ne manifestăm trăirile, chiar dacă nu vom fi prea rafinați în exprimarea lor. Dar, cel puțin acelea care țâșnesc din noi, fără prea mult control, tot își găsesc o formă de expresie.

Poate că lumea se tâmpește, poate că suntem mai imbecili pe zi ce trece, dar de abrutizat, nu ne abrutizăm. În orice caz, nu fără consimțământul nostru. Căci, de vreme ce suntem capabili de sentimente, fie ele chiar și mai superficiale, atunci înseamnă că momentele în care ne purtăm fără inimă ne pot fi imputate pe drept.

Nu fac studii sociologice pentru a determina cât din bucuria din tribune era egoistă și cât era dezinteresată. E cert însă că niște inși care aveau singura motivație că au plătit un bilet au fost capabili să se bucure pentru echipa lor sau, în tabăra perdanților, să sufere alături de favoriții lor.

Nu cred că toți vor fi jucat la pariuri și de aici să izvorască sentimentele pe care le manifestau. Și chiar dacă ar fi jucat, la cum arăta finala, nu cred că vor fi fost câștiguri fabuloase, căci nu s-a produs vreo surpriză colosală.

Rămân la părerea că există materie afectivă încă vie în noi, în generația noastră și că avem capacitatea să ne-o orientăm spre ceea ce dorim. Oricât de orientată pe emoții ar fi societatea noastră, știm cu toții că ne bucurăm de ceea ce ne place. Unii de manele, alții de telenovele etc. Deci emoțiile ne urmează interesele.

În concluzie, semnul bun e că (încă) suntem vii afectiv. Nu ni s-a atrofiat corazon-ul. Ce urmează… asta e altă poveste, de care se ocupă fiecare individual.

Aș mai remarca doar, în final, că vitalitatea brutală a sentimentelor violent exprimate pare mai intensă acum decât în urmă cu câțiva ani. Ai zice că suntem chiar mai emoționali, dar mai lipsiți de rafinament. Astfel că, problema nu pare a fi, în cele din urmă, sterilitatea afectivă, ci ferocitatea individualismului care ne separă de ceilalți.

Forța de separare a sentimentelor pare a fi net superioară forței de atracție. Totuși, sunt evenimente, precum meciul de la care am pornit, care catalizează emoții nobile, frumoase, exprimate în limitele unei bune conviețuiri. Dacă pe stadion se poate, atunci de ce nu s-ar putea și pe stradă, acasă, în biserici, pe internet, la locul de muncă etc.? Zic și eu…


Responses

  1. da, un meci la care am fost in incurcatura pentru ca imi plac ambele echipe. Emotiile sunt in codul nostru genetic, asa ca …🙂 „…jocurile video, filmele și internetul nu ne-au atrofiat încă de tot simțirile.”🙂

  2. Individul, prin natura sa psiho-somatica, n-are cum sa fie steril afectiv! Ceva tot trebuie sa iubeasca, cel putin pe sine insusi! Cat despre solidaritatea si ,,dragostea” fata de-o anumita echipa , fata de-o anumita grupare, parerea mea este ca nu-i decat o afectiune superficiala, o afectiune de ,,turma” , un fel de-a fi foarte bine cultivat inca din Coloseumul roman! Au cantat, au ovationat, s-au bucurat , si-atat, aparent impreuna dar in realitate fiecare singur! Nu cred ca-i cazul sa ne minunam ca inca oamenii sunt in stare sa se bucure! Se bucura si, gata, pentru ca sunt oameni dar nu-nseamna nimic, nu s-a atrofiat nimic, totul e la fel…., a fost putin altfel dar totusi la fel!

    P.S.
    Carcotesc si eu ca ,de ….

  3. Acu’ ce sa zic. Nu-i rau cum puneti problema. Dar citind si ,,carcoteala” de mai jos voi adauga si eu una. Cred ca atrofiati emotional in intregime nu vom ajunge prea curand, altfel n-am mai fii o ,,piata de desfacere” pentru ,,vanzatorii de emotii”. Dar ni se pot directiona emotiile intr-un punct sau altul. Sau ni se pot accentua anumite trairi si putem fi ,,ajutati” sa ni le atrofiem pe altele.

    Fata de fenomenul fotbalistic ma vad nevoit (aici trec peste microbistul din mine) sa-l asociez si eu cu acelasi furnizor de emotii pe care-l reprezentau luptele de gladiatori, sau chiar ,,sfasierilre” de crestini din amfiteatrele romane. Si ma gandesc si la faptul ca dupa imratisarea crestinismului la nivel oficial, astfel de jocuri au fost condamnate mai intai ideologic si apoi interzise.

    Evident, emotiile manifestate deplin sunt opusul abrutizarii. Iar abrutizarea e un rau mare. Dar si emotiile directionate gresit pot fi astfel. Nu zic ca a te bucura de victoria unei echipe de fotbal reprezinta un rau in sine. Dar, necontrolata, emotia il poate conduce pe individ in pragul idolatriei. Iar fenomenul fotbalistic e plin de astfel de exemple.

    In alta ordine de idei, un meci precum cel pe care l-ati luat ca reper pentru argumentatia dvs., nu cred ca ar fi putut lasa rece pe nimeni. Trebuie sa fii inuman de abrutizat sa te uiti la un astfel de spectacol si sa nu simti absolut nimic.

  4. Doar o adaugire la ceea ce a spus Eugen: dintotdeauna au fost jocuri care sa capteze atentia masei mari, dupa interzicerea luptelor de gladiatori, au fost intrecerile de care( fanii erau atat de bine organizati si cu atata putere de influenta incat era s-o pateasca imparatul Iustinian din cauza lor, celebra rascoala Nika din Constantinopol), apoi au urmat turnirurile, executiile Inchizitiei, executiile Revolutiei Franceze( mergeau femeile in Piata cu crosetele si cu scaunele dupa ele). Nu vezi ca si slujbele religioase s-au transformat in adevarate spectacole sociale. Socializam dar cu trairi individuale, emotia traita nu se datoreaza celui de langa noi ci tuturor ne este data de cel care se lasa sa se-nteleaga ca ar fi un mit…, un zeu, un idol, dupa cum zicea Eugen mai sus.

    Exercitiu(pe care eu il fac de ceva vreme): cand te duci la biserica urmareste-i pe cei cu fete serafimice, cu tot felul de gesturi mistice, urmareste-i si in timp…, si dupa… Stau si ma-ntreb ce inseamna religia pentru ei? Daca ar veni ,,Ingerul de lumina” nu cred ca le-ar fi greu sa-si schimbe tabara, traire sa fie, ,,cat mai autentica ” si in mod sigur va fi autentica, pentru ca va veni ca un mantuitor, sa rezolve problemele omenirii.Si…. le va rezolva!

    P.S.
    Cred ca ma fac rau de tot carcotesc atata…!?

    • Da. Corect. Incercarile de interzicere ale spectacolului au fost pana la urma sortite esecului cam oriunde si oricand. Fapt ce dovedeste ca specia asta a omului e cam greu de schimbat.

      Atata vreme cat omul e supus emotiei va fi bantuit de pericolul caderii. A musca din rodul pomului cunoasterii trebuie sa fi fost prima mare emotie incercata de om. Daca Eva si apoi Adam ar fi fost doi abrutizati ce s-ar fi intamplat ?
      Dar tot prin emotie ne putem ridica. Daca apostolii n-ar fi simtit nimic la trecerea Domnului prin lume, cum ar fi aratat istoria noastra? Ce s-ar fi ales din om ?

      O fi buna emotia asta ? O fi rea ? Cum ar fi viata in afara ei ? Dar ar fi posibila viata in afara ei ?

      Sa asociem extirparea emotiei cu moartea spiritului sau cu aceea a animalului din noi ?

  5. Dragi cârcotași, eu plecam de la observația unora că afecțiunea firească este în curs de atrofiere. În rest, sunt de acord cu voi și în ce privește alienarea individului, și în ce privește superficialitatea unor trăiri colective, și în ce privește riscurile pervertirii.

    Ce vreau însă să subliniez e că aceste afecte superficiale pot fi dezvoltate prin exersare și să devină mai profunde și să se orienteze spre „obiecte” mai demne.

    Cu siguranță însă că există mulți exploatatori ai emoțiilor și, din păcate, nu doar printre cei lipsiți de scrupule (din media sau politică), ci și printre oameni care se declară apărători ai celor sfinte.

    Când vine vorba despre dispariția emoțiilor, îmi amintesc despre Minunata lume nouă și, scrisă cam în aceeași perioadă, dar în România noastră, Lobocoagularea prefrontală, a lui Vasile Voiculescu.

    Sigur nu mor emoțiile, nu dispar, dar sigur trebuie găsită o formulă teologică care să le valorifice mai explicit și mai înalt, nu doar să le exploateze.

  6. Jocurile video nu iti atrofiaza simtirile, ci au un efect mult mai toxic de atat. Te fac sa crezi ca esti fericit, sa crezi ca te simti bine in pielea ta, te rup de realitate incet incet. Iar ce-i mai grav e ca pierzi multe oportunitati in viata din cauza lor: oportunitatea de a-ti dezvolta skill-urile, de a fi mai bun intr-o profesie, de a cunoaste oameni, de a avea si alte pasiuni si hobby-uri, de a practica un sport, de a te maturiza si a capata experienta de viata, de a-ti intalni jumatatea si lista e foarte lunga…

    Ma refer aici la anumite categorii (nu Solitaire) care iti seteaza obiective din ce in ce mai multe facandu-te astfel sa iti doresti sa realizezi virtual cat mai mult (in detrimentul timpului pe care l-ai putea petrece facand altceva cu adevarat util), jocuri de complexitate mai mare, desi si cele simple pot fi o mare pierdere de vreme uneori, insa dupa ce te saturi nu-ti mai sta gandul la Solitaire, in schimb exista chiar si un caz de neglijenta a parintilor care a dus la moartea copilului lor fiindca erau prea absorbiti de un raid in World of Warcraft (stirea e veche de cativa ani, dar totusi merita amintita).

    Pacat ca nu exista studii bine facute care sa explice fenomenul si sa vina cu niste solutii, iar comunitatea de jucatori in general spune ca acestea nu sunt mai nocive ca Facebook sau uitatul la televizor sau alte activitati din astea consumatoare de timp.

    Adevarul e ca orice lucru consumat in exces e daunator, insa in mod particular jocurile sunt o capcana foarte periculoasa. Pe deasupra mai dau si iluzia unui lucru perfect normal, pana la urma ce-i asa grav ca mai sta omu’ 1-2 ore in fata calculatorului? Nimeni insa nu aduna orele astea si sa traga linie la sfarsit de saptamana, luna, an sa vada efectul cumulativ. Si ne mai miram ca pana si la TV ni se tot repeta sa facem miscare cel putin 30 de minute in fiecare zi…

    • Interesantă observația ta, Duțu. Și destul de amplă. Pare logic și coerent argumentul. Eu suspectez că ai dreptate. Deși, recunosc, nu-mi displace deloc ideea de joc pe calculator. Atâta doar că nu-mi permite tehnologia.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: