Postat de: Teofil Stanciu | 20/02/2014

Noapte bună, copii din Belgia! Basm belgian.

Parlamentul belgian a aprobat eutanasierea „la cerere” a copiilor bolnavi incurabil.

JURNAℓ SCOȚIAN

A fost odată ca niciodată o fetiță din Belgia care avea un cățel. Într-o zi, fetița s-a îmbolnăvit foarte tare, iar părinții ei au dus-o la spital. După ce a consultat-o, doctorul a clătinat din cap.

– Îmi pare rău, le spuse el părinților, nu pot face nimic, fetița voastră are o boală incurabilă. Dar, dacă doriți, ați putea să o eutanasiați. Ne ocupăm noi, nu vă costă nimic.

Și privi spre fetița care se juca liniștită cu cățelul.

– Ce zici, puișor, ai fi de acord?

Copilul se uită bănuitor în ochii doctorului.

– Da’ nu mă doare?

– Nu, nici vorbă, spuse hotărât doctorul. O-nțepătură, uite-așa.

Și o ciupi ușor de mânuță, făcând din ochi părinților.

– Nu sunt de acord, interveni tatăl fetiței. Adică, vreau să spun, poate ar fi mai bine să-i prelevați organele sănătoase. Ar putea fi salvate alte vieți, nu-i așa, draga mea?

–…

Vezi articol original 258 de cuvinte mai mult


Responses

  1. Se cheama reducere de costuri, indiferent de argumentele umanitare aduse! Cel de-al treilea Reich a aplicat cu succes aceasta modalitate de purificare rasiala . Vor urma cei cu dizabilitati, apoi batranii pe care nu-i intretine niciun apartinator……apoi, poate, noi, cei care nu corespundem anumitor creterii genetice…. Hai ca doar nu belgienii au inventat acest concept, este practicat de cand e lumea, doar ca pe vremuri erau aruncati in prapastie .

    • Deja se practică în Olanda. Și poate că și în alte părți. Vorba părintelui Floresc: boicotăm ciocolata belgiană, măcar atâta putem face…

  2. (Iti scriu aici pentru ca nu am mai apucat sa discutam in particular)

    Mi-a placut basmul. Bine scris – dar mi se pare putin rupt de realitate. S-ar putea sa ma insel, avand in vedere ca nu cunosc personal autorul.

    Eutanasierea minorilor e adusa in discutii tocmai in cazurile in care orice joc cu cainele e imposibil. Momente in care orice dialog cu parintii si doctorii e dus printre lacrimi de durere insuportabila, suferinta fara nicio speranta decat consolarea mortii.

    In ciuda inclinatiilor mele de mizantrop, nu cred ca vreun parinte, alaturi de o echipa de medici, ar accepta sfarsirea definitiva a suferintei copilului decat in cazul lipsei de alternative.

    In plus, cred ca esti de acord ca legile unei tari nu pot fi (sau nu ar trebui sa fie) dictate de o anumita morala crestina sau religioasa in general.

    Am vrut sa nu ma bag, dar n-am vazut nicaieri un dialog serios pe tema asta. Am vazut doar oameni scandalizati, iar de astia m-am saturat.

    • Stiu ca e mostruos ceea ce scriu dar se stie , cand se legifereaza ceva se creaza un cadru legislativ care poate fi incalcat, normal, cu concursul unei armate de psihologi , psihiatri si medici specialisti . De exemplu, cum ar fi sa fie eliminat un mostenitor minor incomod ? Permite legea uciderea lui? Permite doar sa fie creat cadrul legal !

      Nu stiu ce solutii s-ar putea gasi , nu sunt specialist in Drept dar ca s-a legalizat curmarea vietii unei fiinte este fara niciun echivoc oricat de intemeiate ar fi argumentarile! Mesajul este foarte clar: Este permisa luarea vietii unui om ! Doar sa fie indeplinit cadrul legal . Legea, dupa cate stiu eu, este acea doamna legata la ochi cu o balanta-n mana! O alta lege eu nu cunosc decat legea lui Dumnezeu sau Legea Morala Naturala, amandoua zic ,,STAI LANGA EL PANA LA CAPAT !”

      • Veti zice: Dar sufera ! In mileniul trei exista tratamente si medicatie care anihileaza suferinta dar acelea costa ! Credeti-ma , stiu ce vorbesc, tatal meu a murit de cancer si ni l-au pus in brate pentru ca era un cost suplimentar ! A murit acasa, nici n-a mai vrut sa auda de spital , s-a saturat de fapt s-a impacat cu sine…

        Cum am zis si in primul comentariu, se cheama reducere de costuri . Chiar asa de umani ii credeti ? Exact pe acest argument mizeaza ei : SUNTEM UMANI ! Si pe prezumtia de vinovatie a noastra ca nu suntem de acord sa fie curmata suferinta unei fiinte nevinovate …

      • Da, investirea in cercetarea tratamentelor pe final de viata e un punct ce trebuie discutat. Insa aici vorbim de momente in care acele tratamente existente nu mai functioneaza, iar pacientul isi implora moartea intrucat nu mai poate indura durerea.

        Daca ati adus costurile in discutie, haideti sa privim atunci si cealalta parte a problemei. In locul pastrarii in viata a unor oameni rapusi de durere a caror moarte e iminenta si inevitabila (un proces extrem de costisitor) s-ar putea folosi acei bani la salvarea unor oameni care au sanse de viata.

  3. Stiti cum as traduce eu ceea ce ati spus dumneaovastra mai sus? …A zis Dumnezeu oare…? Orice poti sa spui cand iei in calcul factorul uman dar in momentul cand te raportezi la Om, nu ti-e totuna ce spui si ce faci!

    Niciun copil nu implora moartea ! Zice doar : MAMI , MA DOARE ! Bine , dragul mamii, o sa-ti dau o injectie si n-o sa te mai doara !

    E un exemplu prin care am vrut sa ma fac inteles cum e sa te raportezi la Om! Am vrut sa va intreb ce-ati face daca ati fi in situatie dar numai gandul ca as putea sa pun o asemenea intrebare ma cutremura ! Pe ei nu, doar au luat in calcul factorul uman care tine doar de rezolvarea unei probleme …umane.

    • Mi-e greu sa vad legatura intre ce-ati spus dumneavoastra si ce-am zis eu. Daca doriti, v-as ruga sa reformulati.

      Aici vorbim de legi, carora se supun si credinciosi de toate felurile si necredinciosi (care sunt, posibil, din ce in ce mai numerosi).

      Niciun copil nu implora moartea? Ma indoiesc profund. Aici vorbim de toate varstele. N-o fac nici cei de 17 ani? Nici cei de 16? Nici de 14? Cum spunea Teofil, in mediul evanghelic deciziile copiilor de a se boteza sunt incurajate chiar la varste fragede. Din perspectiva seculara, de ce n-ar fi o decizie de a-si incheia viata tratata cu la fel de mult respect, mai ales in conditiile de care vorbim?

      In plus, legea necesita o dorinta exprimata clar de minor, in cazurile in care doctorii decid ca copilul este capabil de decizie (un punct important ce trebuie discutat) si in care parintii sunt de acord cu decizia respectiva.

      • Din pacate vorbim limbi diferite de pe pozitii diferite … Poate ne ajuta Teofil cu un comentariu echilibrat, ma cunoaste destul de bine , si ce-am spus si ce-am vrut sa spun si ce se ascunde in spatele a ceea ce am vrut sa spun , cu toate ca recitindu-ma chiar nu m-am exprimat alambicat sau cel putin asa cred eu . De-aceea am si zis ca vorbim limbi diferite …

  4. Cutremuratoare poveste !

    E greu sa te gandesti permanent ca viata ta e ca un fulg. Esti ,,construit” sa te simti puternic, sa fii invingator si sa savurezi din plin roadele fiecarei victorii. Iti faci planuri de viitor, eventual pe urmatorul secol si dupa aia mai ai pretentia sa mori senin si sa ajungi in Rai.

    Dar sa vii pe lume ca orice copil si pe la zece ani sa intri pe ,,un culoar al suferintei” din care nu mai poti da inapoi ci merge vrand-nevrand doar inainte, culoarul ingustandu-se din ce in ce mai mult ….

    Iertati-mi fabulatiile, dar uneori te intrebi de ce ? Urata intrebare !

    Povestea ne arata cat de precara e conditia noastra ! E un exemplu care ne aminteste intr-un mod cumplit de blestemul acela de la inceput …

    • Mi se pare una dintre cele mai cumplite probleme ale existenței și teologiei. Nu degeaba suferința copiilor era cea care îl împiedica pe Ivan Karamzov să creadă în Dumnezeu.

  5. Paul, abia acum reușesc să scriu câte ceva. N-am citit schimbul vostru de replici, ci doar primul tău comentariu.

    În principiu, așa cum avortul este o găselniță pentru a „rezolva” o problemă deranjantă, cred că și eutanasierea copiilor face parte din aceeași categorie. Și nu doar că e o „soluție” pentru reinstaurarea confortului, ci se aseamănă și prin aceea că se conferă – fie și unui grup – omului drept de viață și de moarte asupra unui alt om și asta nu în caz de război (unde nu-i de ales), ci într-o chestiune foarte discutabilă.

    Probabil că în favoarea eutanasierii ar putea fi invocată dorința de a scuti copilul de suferință. Pot s-o înțeleg, dar nu cred că am competența morală să decid, în acest scop, curmarea unei vieți. Cred că aici ar trebui să se concentreze discuția, în jurul dreptului la viață sau la moarte și în jurul celor competenți să decidă asta. Nu avem aici o decizie tehnică, ci una morală, unde decidenții trebuie să fie oameni înțelepți, nu doar profesioniști desăvârșiți. Plus că medicina a furnizat mereu surprize în ultimul secol, venind uneori cu o soluție extrem de simplă și accesibilă la probleme medicale considerate fatale.

    De unde se naște o nouă problemă: dacă colectivul medical nu este suficient de informat cu privire la cele mai recente descoperiri într-un domeniu, atunci sunt șanse ca la câteva luni sau câțiva ani după ce ți-au ucis copilul – la cererea și cu acordul tău – să ai surpriza să constați că ai săvârșit o crimă.

    Astfel de scenarii (mai degrabă posibile decât plauzibile, recunosc) indică totuși faptul că decizia nu e una strict medicală, ci are implicații mult mai complexe.

    • In ce masura sunt medicii indeajuns de competenti si informati sa decida cand un pacient este fara speranta? In ce masura pot parintii constientiza in totalitate consecintele unei astfel de decizii? Cum poti determina daca pacientul, minor fiind, e capabil de o decizie constienta?

      Intrebari foarte bune, care merita discutate, dezbatute, dialogate, insa nu vad sa se intample asta nicaieri, cel putin in spatiul digital pe care-l traversez de obicei – motiv pentru care ti-am si scris. Poate n-am cautat indeajuns.

      As avea doua, trei intrebari pentru cand te plictisesti si n-ai altceva de facut.

      Ti se pare corect sa refuzi legalizarea unui astfel de act daca el implica imediat niste riscuri, posibile mai mult decat probabile, dupa cum sugerezi si tu? Daca da, cum faci distinctia intre cele ce trebuie legalizate si cele ce nu, avand in vedere ca orice decizie in viata in afara de cele triviale au astfel de riscuri si implicatii complexe? (Consum de alcool si tutun, divort, sex neprotejat etc.)

      Esti impotriva sinuciderii asistate in general sau doar cand vine vorba de copii? Ce parere ai despre dreptul de a deconecta de la aparate un pacient aflat in coma profunda?

      Cu riscul de a parea insensibil, readuc in discutie costurile. Spitalele au buget limitat, iar intretinerea acestor pacienti poate reprezenta o mare povara economica, iar acei bani ar putea fi folositi intru ajutorarea altora cu sanse mai mari de viata. In acest sens, optiunea eutanasierii trebuie macar inteleasa, daca nu acceptata, nicidecum tratata ca pe ceva grotesc si scandalos. Din nefericire, nu beneficiem de resurse nelimitate, iar asta e una din multele constante ale ecuatiei nenorocite ale vietii.

      • Spitalele, așa cum au fost ele concepute (și pe vremea când încă nu erau parazitate de un sistem extrem de bine pus la punct de profitori uriași, colosali) aveau menirea să ajute oamenii, nu să calculeze eficiența unei boli. Dacă tot ar fi să facem niște socoteli de costuri, poate că ar trebui luată în calcul întreaga viață a unui individ. Sau ar trebui făcută o evaluare a potențialului pe care-l are în caz că iese iarăși din spital. Dar asemenea calcule nu se fac pentru că sunt, firește, imposibile. Ce vreau însă să punctez e faptul că ideea cu costurile e extrem de reducționistă în sine. E ca și cum în familie ai decide să mai ucizi câte-un bătrân sau câte-un copil ori de câte ori respectivul împovărează peste măsură bugetul familiei.

        Da, din păcate, cum ziceam într-o postare, scandalurile și micile cutume confesionale, baticurile și cerceii, machiajul și muzica – tot felul de mărunțișuri absolut nesemnificative la scară globală și istorică – umplu internetul. A, era să uit de spaimele apocaliptice care trebuiesc periodic alimentate cu perfuzii proaspete. În rest, probleme de etică, probleme în care s-ar cere o opinie nuanțată, astea nu prea sunt discutate. Poate că dacă ne prefacem că nu le vedem sau că nu există, atunci vom și scăpa de ele, cine știe?

        Îți amintesc că eu am mai scris oleacă despre eutanasierea asistată, în textul despre filmul You Don t Know Jack. Acum mi-am revăzut ideile, că nu mai țineam minte ce am zis. Îmi dau seama că abia dacă am zgâriat suprafața chestiunii.

        Sunt de acord că majoritatea acțiunilor noastre presupun riscuri (uneori chiar letale), dar îmi pare, în principiu, că e bine să nu avem legi care să legifereze orice. Spun asta în contextul în care foarte multe dintre ideile agendelor stângiste (mai ales) sunt implementate tocmai prin astfel de legi care reglementează tusea, micțiunea și somnul.
        Strict în problema eutanasierii copiilor, cel mai mare obstacol mi se pare acela că nu se poate face absolut nicio previziune sigură privitoare la viitor. În plus, chiar subiectul acestei legi e incapabil să spună ce dorește. De unde știu eu dacă nu cumva un copil din ăsta vrea să trăiască exact așa suferind cum e? Mi se pare că aici te joci deja de-a Dumnezeu, când faci astfel de prospecțiuni în viitor. Indiferent că e un om sau o comisie, decizia medicală de a curma viața unui copil spune că: (1) viitorul nu poate să-i aducă un tratament; (2) sigur el își dorește mai mult să moară decât să trăiască; (3) nu sunt posibile minuni; (4) e mai bine pentru el să moară decât să trăiască. Ei bine, mi se par cam multe certitudini ce trebuie întrunite fără participarea viitorului mort.

        • Nu cred că e corectă comparația unui spital cu o familie – cum de altfel nu cred că e corectă compararea oricărei instituții publice cu ea. În plus, spitalul nu reprezintă o instituție de caritate, deși înțeleg că ar fi ideal să funcționeze pe principii asemănătoare.

          Sunt și eu de acord că sunt lucruri ce nu trebuie legiferate. Dar hai să facem abstracție de contextul politic și să vedem care-s alea. Găsim o regulă după care să le deosebim? Te întreb pentru că eu nu știu și-s curios ce crezi.

          Spui că cel mai mare obstacol în problema eutanasierii copiilor e incapacitatea de a te pronunța definitiv cu privire la viitorul pacientului. Să înțeleg atunci că o poți face în cazul pacienților adulți? Sau e acesta marele obstacol în ambele cazuri și, deci, eutanasierea la cerere a copiilor nu e cu nimic mai „oribilă” decât cealaltă? (Vorbim de eutanasierea copiilor de toate vârstele, inclusiv vârste la care le recunoaștem deciziile perfect conștiente de a primi botezul.)

          Văd că faci apel des la incertitudinea cu privire la viitor. Dacă un pacient mai are de trăit o zi, o săptămână, o lună, apariția unor soluții noi are probabilitate practic nulă, având în vedere că orice nou tratament (e.g. un medicament) e în stare de cercetare ani întregi, după care e testat pentru încă o perioadă la fel de lungă, ca apoi să fie aprobat uzul în spitale, asta în cazul în care se dovedește eficient. Dacă niciun astfel de medicament, la care spitalul să aibă acces, nu e la orizont nici măcar în faze de testare, astfel de speranțe sunt deșarte.

          Faptul că sunt sau nu posibile minuni e o chestie de credință personală și nu știu dacă ar trebui să cântărească în problema legiferării. Dacă eutanasierea e legală și una din părțile implicate are această credință, e liber să refuze eutanasierea, însă dacă nimeni nu crede (cum e tot mai mult cazul) și eutanasierea e ilegală, e posibil să avem de a face cu o constrângere.

          Punctele 2 și 4 mi se par valide, totuși, și aici cred că ar trebui insistat cu dialogul.

  6. Am citit si articolul parintelui si pe cel al domnului Teofil Stanciu. De asemenea am citit si comentariile aferente. In mod cert, toti comentatorii au incercat sa ofere un raspuns cat mai pertinent la extrem de spinoasa problema pusa in discutie.

    Remarc doua tipuri de abordari una exclusiv emotionala si una care incearca o privire ceva mai detasata asupra problemei. Ultima varianta face posibila o anumita ingaduinta fata de posibilitatea luarii in calcul a eutanasierii in circumstante cu totul si cu totul speciale. Si argumentele invocate merita discutate.

    In ceea ce priveste reactia pur emotionala ideea de a accepta si mai mult, de a discuta cu muribundul posibilitatea salvarii sale prin moarte mi se pare de neacceptat.

    Eu am reactionat pur emotional. Nu stiu daca asta e din principiu calea cea mai buna, dar imi este foarte greu sa accept ca vreodata as putea sa fiu nevoit sa consimt si eventual sa-i propun unei fiinte dragi moartea pentru ca acesteia sa-i fie mai bine.

    Repet, nu spun ca argumentele care sustin altceva nu pot fi luate in discutie.

    Cred ca e greu sa ajungi aici la un numitor comun. Si mai cred (cu tarie) ca aici e vorba despre genul acela de suferinta pe care nu-l poti intelege decat in cazul cand il traiesti. Ma rog Celui de Sus sa nu mai treaca nimeni prin asta ! Dar in legatura cu subiectul luat in discutie cei care ar putea emite pareri cu adevarat avizate sunt parintii care au trecut printr-o astfel de trauma. Ar fi corect ca acestia si numai acestia sa se pronunte si eventual sa fie chemati sa voteze o astfel de lege. Intre oamenii astia loviti crunt si noi ceilalti este o prapastie adanca. Oricat am incerca sa-i intelegem nu putem. Astfel, cred ca e greu sa avem abordari ,,rationale” si poate ca nici n-am avea dreptul sa pretindem asta. Reactia emotionala poate sa nu fie neaparat mai buna dar cel putin pare a fi mai ,,umana”. Asta, repet, din partea celor neincercati si carora le doresc sa ramana astfel.

    Daca un parinte care a avut un copil muribund spune altceva decat ce-mi dicteaza mie inima atunci nu-l voi contrazice.

    • Vă dau un exemplu nu chiar ipotetic. O tânără (să spunem că e minoră) se accidentează și rămână paralizată complet, dar conștientă. Disperată, cere să moară, iar familia îi îndeplinește această dorință, de vreme ce este doar o povară pentru toată lumea și chiar și pentru ea însăși. Totuși, dacă trăia, avea șansa să devină Jony Earekson Tada, fiindcă, la un moment dat, se împacă cu soarta și cu Dumnezeu și decide să trăiască. Deci, da, e foarte complicată problema și chiar și atunci când omul ar putea să-și ceară moartea ani de zile la rând, deznodământul poate fi unul cu totul surprinzător. Însă dacă eutanasierea e la îndemână, nu voi mai ști niciodată asta.

  7. Ca sa nu fiu inteles gresit, apreciez gestul dvs. de a aborda problema chiar daca, Slava Domnului ! nu ati trecut prin asa ceva. Cel putin asta vreau sa cred. Deci cand am spus ca numai perintii in cauza pot emite pareri avizate nu am avut in minte ideea ca restul ar trebui neaparat sa taca. Nicidecum. Deci nu as vrea sa priviti ideea mea ca pe o ,,sageata” subtila trimisa catre demersul dvs. In aceasta problema cred ca intamplator ne aflam pe aceeasi lungime de unda.

    Am dorit sa fac precizarea ca sa inlatur orice banuiala cu privire la … ,,sageti”.


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: