Am auzit tot mai mulți tineri întrebându-se cum e treaba cu dansul. E păcat? Nu e păcat? De ce evanghelicii nu dansează? Etc. Problema e complicată, dacă stai s-o diseci în toată puzderia de implicații și complicații. Putem începe de la: cine întreabă? și să ajungem la: cui folosește?
Deși e mai degrabă marginală, problema ar merita discutată în măsura în care suscită interes în rândul tinerilor (cu precădere). După o vreme, se rezolvă de la sine, căci ramolismentul vârstei face dansul tot mai puțin atractiv. Plus că altele devin mizele cu greutate.
Dar dansul rămâne una dintre interdicțiile evanghelice care, alături de multe altele, stârnește adesea patimi și discuții aprinse între cei care nu înțeleg „ce e rău în asta” și cei care se revoltă la ideea de a dansa.
În orice caz, părerea mea e că… ei, doar n-ați crezut că vă spun care e părerea mea. Dar, ca să nu vă las cu frustrarea de a fi mușcat dintr-o falsă momeală, vă supun atenției ce am descoperit recent. Există o companie de balet profesionist care se numește Ballet Magnificat!, întemiată de către Kathy și Keith Thibodeaux. Vorbim despre o școală de dans creștină interconfesională, să ne înțelegem.
Poate că acest corp de balet cu totul inedit (pentru mine) în peisaj poate oferi niște repere pentru o discuție închegată și aplicată. Obiectivul lor declarat este unul misionar-creștin. Dacă înțeleg eu bine, ei ar dori să recupereze dansul în închinarea creștină. E posibil? Care sunt riscurile? Carismaticii oricum dansează. Fac bine, greșesc?
Avem criterii de evaluare? Sunt necesare astfel de criterii? E totuna dacă dansezi într-un corp de balet, ca profesionist, sau doar pentru plăcerea ta? Cum facem deosebirea între cele două? Există dansuri „păgâne” și dansuri „neprihănite”? E dansul o artă prin care creștinii se pot exprima? Nu mai bine nu ne batem capul cu asta și închidem subiectul?
Cu drezina 
Am o plângere.
Spui că:
ramolismentul vârstei face dansul tot mai puțin atractiv
Protestez în numele ramolismaticilor. Vârsta înaintată (care e sinonim cu avansată) aduce un plus de atracție către dans. Dar ce știe tineretul…
Eu ziceam de mine, nu de tine :)))
Nici filmul „Parfum de femeie” cu Al Pacino nu l-a văzut, unde bătrînelul s-a pregătit cu mare plăcere, cîteva luni, pentru scena tangoului. 🙂
Ei și voi, eu încercam să liniștesc lumea, dar pot de voi? Cum să nu-l văd pe Pacino? Și cum să nu-mi placă? 😀
Așa zice și vorba aia: Cine nu are ramolismatici, să-și cumpere… 🙂
De acord. Sunt buni cel puțin să-ți ridice moralul 🙂
[…] l-am pescuit cu Drezina, și la cîte mi-a iertat Dyo (și, pare-se, că mai sînt cîțiva), mă gîndesc că va pe-trece […]
Bine ca ne-ai sedus si abandonat! 🙂
Pe scurt, foarte pe scurt, nu cred ca dansul la nunti e ok desi am vazut tentative ca mirele si mireasa sa danseze un vals pe la sfirsit. Am vazut si o tentativa reusita din partea socrului mic de a bloca dansul.
Intrebarea pe care o pun adesea, e ok sa dansezi pe o muzica care nu e inchinata lui Dumnezeu la un concert laic si apoi duminica sa dansezi pe muzica de la inchinare? Cine ti-e stapin? Cred ca Biblia ne vorbeste de multe ori de aceasta atitudine impartita si o condamna.
Ce doresti sa transmiti prin dansul tau?
In ce context (social) are loc aceasta? S-ar putea sa am incredintarea sincerca ca pt. mine e ok, dar ce se intimpla cu credinta fratilor mei care s-ar putea sa ma vada? Cum imi va afecta acest gest slujirea mea?
Imi amintesc de o discutie pe care presbiterii bisericii noastre au avut-o cu niste oameni de foarte buna credinta care au facut un dans cu copiii la una din serbari din biserica. Si le-au spus ca opinia lor e ca pentru moment nu doresc sa deschida aceasta usa, si mi s-a parut mega inteleapta. Nu ca ar fi fost ceva pacatos in sine, dar tinind cont de cum merg lucrurile s-ar putea ca pe viitor sa ai probleme mari daca deschizi usa acestui fenomen.
Subiectul e amplu si chiar sint curios sa aflu pareri.
Bun, și eu.
Am o părere totuși: e vorba despre un gest cu ancore culturale foarte puternice. Presupune o interacțiune fizică destul de intimă, așa că atrage după sine toate complicațiile ce vin cu atingerile. Dar, nu pot să nu remarc asta, o parte din „păcate” pot fi mai mult în mintea privitorului. Într-adevăr, complicată povestea.
Fiind un subiect cu multe ramificații, am preferat mai degrabă doar să ridic problema, nu mă grăbesc să formulez vreo concluzie.
E un gest si cu ancore spirituale puternice de asemenea.
am citit, mai demult, despre asta pe alt blog:
https://decluj.wordpress.com/2013/02/17/ana-nu-danseaza/
(la comentarii apare si o poezie, o pun aici)
O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra, cer,
şi cer sub mine –
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
“Sunt rob în temniţă!”
(L. Blaga)
Mulțam de semnalare.
Si totusi, David a dansat inaintea Chivotului, in Biserica Ortodoxa se Danseaza in timpul savarsirii celor trei Taine, Botez, Casatorie, si Preotie …
Eu chiar n-am treaba cu chestiile astea, in timpul Facultatii am tras niste chefuri cum numai ,,teologii” stiu s-o faca si , normal, cei ,,virtuosi” nu participau, cum sa se intineze ei? La intalnirea de 10 ani, una dintre colegele cu pricina a a zis ca singurul regret pe care-l are e ca n-a participat la petrecerile noastre, a zis-o in public, parintii profesori au zambit … Daca se pastreaza dreapta socoteala nimic nu e pacat, zic eu.
P.S.
Cand se dadea sfoara-n tara ca Teologia organizeaza chef, ne trezeam cu studenti de pe la alte facultati, pentru ei eram o garantie ca nimeni nu va depasi limita decentei, corpul profesoral avea infiltrati spioni peste tot dar nu asta era cauza ci pur si simplu sentimentul acela de sfiosenie, azi de destrabalezi si maine te duci la biserica. Asa ceva nu se poate! Si ce m-a fascinat pe mine , foarte multi dintre colegii mei s-au casatorit datorita acestor chefuri, in asemenea situatii granitele preconceptiilor erau demolate. Tin minte o faza tare haioasa, la o petrecere de-asta campeneasca , un prieten foarte drag, m-a pus la prajit de mici .M-am revoltat pentru ca si ultimele doua dati tot eu am ,,servit patria”. Raspunsul a fost fain de tot:
-Ai prietena, ai ! Treci la mici , lasa si pe altul sa-si gaseasca! Asta e, m-am supus …
Argumentul cu dansul lui David trebuie servit foarte nuantat, tinand cont de faptul ca el a trait in Vechiul Legamant; multe din lucrurile pe care si le-a permis el, astazi ar fi condamnate in corpore, de crestini si necrestini.
At putea sa ne dati mai multe detalii despre chefurile organizate la Teologie? Nu ma intereseaza detaliile negative(daca or fi fost si din alea), ci as vrea s stiu care era scopul lor, care era atractia principala pe care era construit evenimentul (mancarea, muzica, discutii … .???)
Chefurile le faceam dupa sesiune , obligatoriu dupa sesiune, ca un fel de bucurie ca am scapat, ceva in genul horelor dupa post! Era un fel de descatusare de tot stresul prin care am trecut!
Inchiriam o sala undeva sau in ultima perioada ne adunam la colegul cu ,,micii” , avea o casa mare , numai buna sa ne primeasca pe toti!
Fiecare aducea ce putea, de fiecare data ramaneau bucate si bautura iar colegii de la asistenta sociala, dimineata cu o masina,le duceau la familiile nevoiase pe care le cunosteau ei!
Era petrecere in toata regula care intodeauna se termina cu cantece de petrecere acompaniata de chitara( aveam patru colegi care le aveau cu instrumentul cu corzi, ne asiguram ca macar doi dintre ei sa fie prezenti ). Ati auzit vreodata studenti teologi cantand muzica de petrecere pe voci? Cei de la celelalte facultati ramaneau ,,muti”, spectacol pe gratis,facut ad-hoc!
Si cand te gandesti ca totul a inceput in anul doi ,intr-o camera de camin,am vrut sa-i facem surpriza unei colege, aflasem ca e ziua ei dar banuia ea ceva ca prea bine s-a pregatit! Atunci n-a fost cu dans , nici macar n-am incaput toti in camera, ne-am ,,specializat” mai tarziu si in dans! Daca n-ar fi fost acele ,,iesiri” in decor, nu stiu daca as fi ramas cu prea multe amintiri din facultate dar aceste chefuri plus unele seminarii , unde ni se ingaduia lejeritate in exprimare, ba chiar eram incurajati s-o facem, de cate ori ma gandesc la ele ma cuprinde asa o nostalgie …
P.S.
Cea mai tare faza a fost atunci cand au venit cativa colegi mai mari sa ne propuna sa ne inscriem in Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi! Noi le-am aruncat ,,manusa”: le-am zis ca ii vedem ca pe niste fanatici religiosi , sa faca un chef sa vedem daca stiu sa se distreze? Si au facut-o,am ramas fara cuvinte , de-atunci nu i-am mai vorbit de rau , de cate ori ne solicitau cu cateo problema totdeauna le saream in ajutor numai sa ne mai spalam din pacatul ca i-am judecat gresit!
Amintiri …
O faza mai putin frumoasa, a fost singura, dar care acum ma face sa zambesc:
Am organizat petrecerea in cantina Universitatii, au venit atat de multi incat ne-am trezit ca nu mai sunt scaune, am organizat o trupa de soc si ne-am dus sa facem rost de scaune de prin salile de meditatie. Intre timp ,,s-au strecurat ” la chef doi studenti libidinosi, fetele noastre , saracele , nu stiau cum sa faca fata situatiei, colegii care erau cu ele erau dintre cei cuminti, care n-ar fi facut rau unei muste. Cand i-am vazut , m-am dus intins spre ei, inainte de facultate am lucrat 7 ani pe santier, consideram ca era o problema care o sa se rezolve de la sine, intre timp unul dintre ,,juni” o ia pe o colega la dans(saraca, toata era rosie), atunci am simtit o mana pe umar, un alt coleg , care era in ,,al noualea cer” de nervi, mi-a zis sa-l las pe el! Si l-am lasat, doi pumni si cei doi ,,preteni” au luat somn! Nu se asteptau,asta e , ca niste buni crestini i-am depus pe doua banci din parc .Poate atunci si-au descoperit pasiunea de-a dormi in aer liber?
Cand eram mult mai tanar, inca in cautarea identitatii spirituale, mi-a placut grozav butada vehiculata si acum in unele medii evanghlice: muzica trebuie sa miste inima, nu piciorul!
Intre timp, am inteles ca frumusetea muzicii e data nu doar de melodie, ci un rol cel putin atat de important il joaca (sau il danseaza) ritmul. Iar cantarea nu poate ajunge direct in „inima” sau in duh, ci trece prin trup si intelect. Care, zic eu, trebuie sa intre in interactiune cu ritmul si melodia.
Deci, daca iti place muzica, musai iti place si dansul!
Pana aici am vorbit pur tehnic, lasand la o parte implicatiile etice si spirituale ale dansului in sine. Cred ca primul pas e sa nu negam ca ne place instinctiv ritmul, implicit dansul.
Cred ca multi dirijori de fanfara, orchestra si cor dau glas acestui instinct natural de a exprima cu ajutorul trupului anu,ite sentimente generate de muzica.
Nu am timp sa citesc comentariile si poate nici nu imi folosesc neaparat vreau doar sa semnalez ca noi organizam in fiecare an un program de evanghelizare la Trocadéro viz a vis de Turnul Eiffel si avem un grup de balerine care vin din Seatle, E exceptional, sigur e muzica clasica si asta atrage la Paris dar sunt si cintarile crestine vechi, ceea ce in America se numeste imnuri si multimea se aduna in mare numar ceea ce ne da ocazia sa discutam cu ei, Fetele sunt exceptionale si unele dintre ele deosebit de frumoase, aduc o suplete si o frumusete deosebita, si mai presus mi se pare ca bucuria lor crestina transpare in expresia fetelor lor; Le cunosc si sunt chiar incurajata de viata de rugaciune pe care o au unele dintre ele; Binenteles costumatia este alta decit ce vedem la balet; Imi vine sa atasez o poza dar nu stiu cum se face intrun comentariu;
Cit despre dansul de societate permis sau nepermis nu ma amestec; Cred ca sunt si dansuri decente si nu vad de ce ar fi interzise,
Sună foarte interesant. Nu știu dacă am mai zis pe undeva p-aici, îmi zicea cineva din Albania că acolo, la nunți, evanghelicii dansează întocmai ca ortodocșii. Ba chiar, la o nuntă, au fost mult mai tari evanghelicii la dans.
@maria Istoc: Văd că toată lumea când zice „dans” se gândeşte la dansuri de societate: vals, tango..
Nu e nimeni fan de dansuri latino? Un salsa, bachata, merengue, ceva?
La noi în România sunt la mare căutare. E drept că fiecare oraş e cu specificul său, de exemplu Oradea e înclinată spre dansuri de societate, dar totuşi, să nu discriminăm 🙂
[…] e tot ce ai…”Nu prea cred! (valentinfat) 90. Cîrtiţa (rasvancristian) 93. Creștinii evanghelici și dansul (drezina) 94. Lamentaţiile unui blogăr ambetat de atȃta socializare tip Facebook (dyobodiu) 97. […]
Asta’mi aduce aminte de o gluma curenta intre americani: de ce sint baptistii impotriva dansului? pentru ca duce la sex. De ce sint baptistii impotriva sexului? Pentru ca duce la dans.
Tare!
@cnille: Bună gluma. Dacă ar fi aşa în realitate atunci aş face sex de cel puţin 4 ori pe săptămână…
Poate nu mă străduiesc suficient :))
daca nu ma insel undeva in VT se mentioneaza faptul ca Israel folosea dansul ca o metoda de lauda. Exod 15:20. Desigur the ‘counterargument’ ar fi ca e VTestament. AM o sugestie: poti distinge intre *dansul ca lauda adusa lui D-zeu* si *dansul ca pofta trupeasca*. Poti dezvolta ceva pe latura asta. Poate o voi face si eu ..:)
Marius, noi n-avem deloc exercițiul dansului ca laudă… poate doar pe la carismaticii să-l găsim. Dar tema e interesantă, într-adevăr.
nici noi nu practicam asemenea obicei dar asta nu inseamna ca nu putem explora subiectul din punct de vedere teoretic..
De acord.
nici noi nu practicam asemenea obicei dar asta nu inseamna ca nu putem explora subiectul din punct de vedere teoretic..
[…] interogație cu fructe, toiag înfrunzit, punct cromat(ic) de fugă, inimă neînfricată, leagăn pe șine, așchii întrebătoare, abac cu nasturi și perle… […]
Mai vreau sa adaug un amanunt care mi-a scapat: in mediile crestine, si-n cele ortodoxe este pregnant acest fenomen, l-am intors noi pe toate partile intr-o discutie, poate iti aduci aminte, exista un fenomen in aceste medii, un fel de fraternizare derutanta intre sexe dusa pana la limita decentei, un fel de , nu ma ard dar in limita unei cuviinte mai putin bune pot si eu sa ma incalzesc putin. O fi bine, o fi rau, nu stiu , cert este faptul ca e de-a dreptul derutantant, m-am lovit de problema, te-ai lovit si tu, s-au lovit multi, iti place de cineva si nu indraznesti pentru ca esti convins ca e cu altcineva cand de fapt nu e cu nimeni sau si mai rau, faci un gest spontan , izbucnit din inima care este interpretat gresit si te trezesti cu tot felul de reprosuri indirecte.
E foarte pacatoasa aceasta atitudine, o sinceritate nesincera. Aparent nu e nimic rau, doar in aparenta …., eu vad problema ca pe-o driblare a unei responsabilitati sociale, ca pe-o neasumare a unei sexualitati sanatoase iar aceste doua exemple sunt vitale pentru dezvoltarea individului ca om !