De ce nu cred în reorganizarea teritorială

Povestea asta cu reîmpărțirea în opt județe mari și grase a fost născocită – dacă e să speculez în zona motivațiilor nobile – din dorința de a diminua cantitatea de birocrație pe cap de locuitor. În prințip, treaba sună bine: mai puține consilii locale, mai puține căpușe pe centimetru pătrat de teritoriu românesc (sau secuiesc).

Dar se ridică o seamă de probleme care, pentru România… însă mai bine să le iau pe rând.

Mă leg întâi de patriotismul local, care va fi vexat de aceste malversațiuni ce se soldează cu diminuarea reputației unor localități în plin avânt. Aradul să fie la cheremul Timișoarei? Oradea în urma Clujului? Târgu-Mureș în urma Brașovului? Etc. Această parte sentimentală este însă dintre cele mai neînsemnate ca pondere în argumentele „contra”. Totuși, pe niște frustrări de acest tip, multe broderii îmbârligate se pot croșeta și mulți sunt cei care au capacitatea și rapacitatea să le speculeze.

Apoi, e știut că în România nicio bună intenție nu rămâne nepervertită. Diminuarea aparatului administrativ nu înseamnă neapărat, cum ne-am aștepta (dacă am mai putea crede în scenarii optimiste), o birocrație mai suplă și mai funcțională. Nu.

O primă consecință va fi, dimpotrivă, că aceste noi „capitale” vor deveni centre de pelerinaj pentru problemele care se rezolvă în prezent în reședințele județene. Dacă, pentru regiunea de nord-vest, există actualmente patru reședințe în care se pot rezolva problemele birocratice din teritoriu, nici nu vreau să îmi închipui cum va fi când un singur centru va deservi toate cele patru județe.

Ca să obții o glorioasă țâdulă de la „centru”, va trebui să îți iei zi liberă, fiindcă între Oradea și Cluj nu există autostradă, ca să ajungi într-o oră și jumătate, ci e drum național, pe care, în condiții normale de aglomerație, faci 6 ore dus-întors. Plus ceasurile petrecute în fața ghișeelor fără nume și fără tupeu.

Apoi, cunoscută fiind țâfna funcționarilor din aparatul de stat, încercați să vă imaginați cam ce proporții cataclismice ar putea căpăta ea când insul ce reprezintă statul va ști că pelerini din 5-6 județe vin să facă sluj cu coatele pe pervazul lui.

Nici șpaga – doar nu crede cineva realmente că va dispărea – n-o să mai fie ce-a fost. Când stau la rând de 4 ori mai mulți cetățeni gata „să se simtă cu ceva” pentru a obține mici sau mari favoruri, e clar că nivelul minim acceptabil al mitei va crește măcar proporțional cu numărul jalbelor. În consecință, tergiversările vor fi mult mai mari, deoarece orice șpagă trebuie provocată și stimulată printr-un pretins blocaj al sistemului.

Mai e posibil să apară și un pervers efect invers celui intenționat (iar la noi, nu e doar posibil, ci chiar probabil să se întâmple astfel). Adicătelea, deși numărul instituțiilor cu atribuții județene să scadă, numărul filialelor, secțiilor, inspectoratelor să crească, fiindcă absențele din teritoriu trebuie cumva suplinite. Iar asta să echivaleze cu o îmbogățire a sistemului birocratic – în ansamblu – cu departamente cu competențe decizionale reduse. Așadar, am avea mai puțin consilieri județeni, dar mai mulți „referenți”, „inspectori”, „comisari” etc.

Dacă peste această reorganizare se mai suprapune și ideea unei descentralizări, atunci chiar că ne-am nenorocit. Pentru că nu va mai fi un singur centru la care se ajunge în ultimă instanță cu problemele cele mai semnificative, ci vom avea încă un cerc al infernului cu 8 centre care vor pune la grea încercare limitele de suportabilitate ale cetățenilor. Puțini vor fi cei care vor avea tenacitatea necesară să răzbată până la capăt și să ajungă în centrul centrelor.

Dar dacă se va diminua presiunea pe aparatul central, concluzia politicienilor va fi că operația a reușit, descentralizarea își arată binefăcătoarele roade. Când colo, cauza reală ar fi mai degrabă că cei care parazitează centrele regionale au vlăguit petiționarii. Gândiți-vă ce mană cerească pentru suflete hulpave: în locul unui singur oraș în care poți să te infiltrezi pentru a te căpătui (prin aparatul central de stat) vârtos, vor exista 9 butoaie cu miere. Ăsta da festin! Secătuiți de trecerea prin centrele regionale, oamenii nu vor mai avea resurse să meargă mai departe.

În cazul în care se va aplica aceeași politică pe care o adoptă autoritățile locale când se joacă (după cine știe ce capricii de consilieri care vor să se afle în treabă) cu numele străzilor, atunci toate documentele afectate de aceste modificări vor fi preschimbate pe spezele cetățenilor. Care, chiar dacă nu și-au dorit asta, chiar dacă nu poartă nicio răspundere, se vor trezi cu amenzi dacă nu se arată dornici să umfle puțin bugetele regionale cu taxele aferente noilor documente.

Banii! O, banii! Unde credeți că vor merge cei mai mulți bani când la gura sacului vor sta de strajă niște consilieri cazați cu toții la Cluj, Iași, Timișoara?… Ok, eliminăm primul răspuns care sunt convins că v-a venit în minte: spre firmele din anturajul consilierilor. Al doilea răspuns, mai pe ocolite, e că bani mai mulți decât în prezent vor ajunge în mâinile unui număr mai mic de „pungași” (adică administratori de pungă). Prin urmare, efectul e greu de crezut că va fi benefic pentru populația din teritoriul administrat. Deci, ce se poate spune, e mai degrabă unde nu vor ajunge banii: în locurile în care ar fi nevoie de ei.

Ar mai trebui luat în calcul și un alt aspect: circulația documentației. Probabil că se mizează pe „sistemele informatizate” care, chipurile, ar trebui să optimizeze intervalele în care se iau decizii. Dar, după cum bine știți, în prezent nimic nu se face dacă nu există o țidulă cu parafa câtorva directori și directorași. Astfel, în loc să circule între două clădiri din același oraș, proiectele locale vor trebui să ia calea centrului, zeci de kilometri, plus tot ritualul birocratic aferent. Iar odată ajunse, vor intra pe mâna unor funcționari anonimi, care vor decide dacă să dea prioritate Iașului în care locuiesc sau Pașcanilor lui Sadoveanu…

Presupunând că informatizarea nu e doar vorbă în vânt și că ar deveni funcțională, după cum prea bine știți, nu există instituție publică în care să nu pățești măcar o dată ca tocmai când te-ai înființat în fereastra ghișeului să ți se spună că „a căzut rețeaua” sau că „nu putem accesa baza de date”. Asta se datorează faptului că și rețelele sunt făcute tot „pe pile”, de către firme „agreate”.

Pot fi de acord că, la nivel de teorie, reorganizarea ar fi o idee bună, chiar salutară. Dar la nivel de „implementare”, nu mă las convins că va funcționa în beneficiul cetățenilor. La cum sunt setați funcționarii și politicienii momentului, și această inițiativă va constitui tot un prilej de căpătuială. Reorganizată teritorial.

Publicitate