Postat de: Teofil Stanciu | 06/03/2013

De ce e greu să fii „tânăr creștin”

Tocmai mă gândeam (a câta oară?) la situația complicată a „tânărului creștin”, când mi-am amintit că Dorin Mureșan a scris un „manifest al tânărului creștin” pe care nu apucasem să-l citesc (vedeți aici și aici). După ce l-am parcurs, i-am dat dreptate autorului.

Despre Dorin trebuie să știți (eu sper că știți cu toții, dar o spun just in case) că s-a convertit de curând și, cu toate că nu era străin de realitățile spirituale, nici foarte familiarizat nu era cu ele. Ceea ce îl face să fie, dintr-un punct de vedere, un outsider. Faptul în sine are o relevanță, căci explică perspectiva pe care o propune.

O să încerc, în contrapartidă, o perspectivă de insider. Liniile generale ale argumentului nu cred că vor diferi esențial, însă unghiul din care le privesc diferă.

Așadar, de ce-i greu să fii „tânăr creștin”?

Pentru că ești, întâi de toate, tânăr și într-un mod foarte confuz și creștin.
Cei mai mulți dintre tinerii așa-zis creștini nu apucă să-și trăiască virtutea și să se angajeze în mod conștient și voluntar la o existență creștină până ce sunt năpădiți de toate transformările pe care le aduce adolescența. Conglomeratul de trăiri, simțiri, întrebări, nedumeriri, revolte, spaime, speranțe și disperări e atât de mare și de complex, încât nu ne-ar ajunge postarea de față nici măcar să le facem un inventar.

Cert e însă că unui „tânăr creștin” i se cere să fie creștin adesea cu mulți ani înainte ca el să fi aderat la vreo confesiune anume sau la creștinismul ca atare. Așa că omul se vede în situația de a mima o bună bucată de vreme că ar fi ceea ce nu-i încă și nici nu e sigur că va deveni. Această simulare se poate să lase urme destul de adânci în caracterul și stilul de viață al respectivului.

Pentru că standardele sunt foarte înalte și presiunea uriașă.
Nu contest valoarea conduitei creștine, nici a înaltelor principii care o guvernează. Dar e dificil și pentru creștinii încercați să se ridice pe culmi care tinerilor li se prezintă ca fiind obligatorii.

Aici trebuie adăugat și un fapt mai puțin plăcut, dar inevitabil. Există acel mesaj foarte rar verbalizat, dar atotprezent, care vine dinspre amvoane și care spune „noi nu acceptăm nimic mai puțin decât perfecțiunea”. Plus că liderii pozează – nu cred că neapărat meschin sau voit ipocrit – în ființe pe care numai păcate minore le ating ocazional. Din această pricină, devin inabordabili, fiindcă tânărul hărțuit în toate părțile și cu inevitabile eșecuri în cazier nu are cutezanța să se prezinte în fața unui expert care duhnește a desăvârșire.

Pentru că subcultura natală este ignorantă cultural.
A existat un soi de curent subteran în bisericile evanghelice (și îl văd proliferând într-o altă formă și în cea majoritară) care preamărea virtutea „simplității”, adică a ignoranței crase. Singura carte – Biblia. Încă mai există acest curent și ia diverse chipuri.

În aceste condiții, Biblia a devenit și carte de știință, și carte de literatură, și carte de psihologie, și carte de muzică, și carte de desen. O Biblie expandată, bună la toate și normă a toate. Mesajul pe care l-au recepționat tinerii (și continuă să-l recepționeze) e acela că sunt întrebări pe care nu trebuie să le pună niciodată, pentru că ar putea cădea pe lângă Biblie.

Nu se discută despre evoluționism decât pe la garduri, dar sunt tineri care-și pierd credința din cauza asta, fiindcă ajung în contact cu știința adevărată, nu cu morrisisme ieftine, și nu știu cum să împace „credința” cu „știința”.

Pentru că subcultura natală e ignorantă religios.
Când ai norocul să trăiești prin preajma unui „atlet al lui Cristos”, îți dai seama cât de important e să fii într-o companie a sfinților, nu de unul singur, redescoperind fiecare disciplină spirituală, fiecare drum de parcurs.

Dar când te gândești că istoria Bisericii are nenumărate exemple, de o mare bogăție și varietate spirituală, însă noi nu avem cunoștință despre ele (din pricini de îngustime confesională), mai că-ți vine să-ți iei câmpii.

E practic un delict să refuzi accesul acestor oameni, aflați la vârsta marilor frământări, la niște soluții care deja există. Căci Biblia nu e un manual sistematic, ci sunt oameni, de diverse tradiții, care s-au aplecat cu mult folos asupra ei și au găsit niște mijloace de a împlini tot ceea ce scrie în Scriptură. Iar aceste căi pe care le propun ei nu e necesar să le reinventăm în fiecare generație.

Pentru că este promovat activismul în dauna formării.
Când te angajezi undeva, ți se face o instruire preliminară, faci stagii de pregătire, ucenicie etc. În zona noastră, se fac stagii de pregătire, nu-i vorbă (vezi școlile duminicale), dar nimeni nu stă să vadă cine se „califică” la final pentru ceea ce urmează. În schimb, e foarte important ca tinerii să fie mereu activi, implicați, să facă spectacol de bună calitate.

Nu zic că ar fi rea activitatea, la o vârstă când nu ai astâmpăr, dar ea ar trebui echilibrată cu formare. Nu lași omul să cânte înainte să îl pui să se întrebe dacă crede în versurile cântecului. Iar dacă nu, să-i dai voie să stea jos la o cântare. Orice tânăr mai locvace este repede recrutat de sistem și pus să iasă în față. Rar există însă cineva care să-l ajute din umbră să se formeze.

În orice caz, nu există un obicei ca activismul să fie dublat de o pregătire spirituală pe măsură, de mentorat sau ucenicizare, cum vreți să-i ziceți.

Pentru că nu ți se oferă contexte în care să fii tu însuți.
Știu și cred că „este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui… să-și umple gura cu țărână și să tacă”. Dar asta nu înseamnă că n-ar trebui să existe locuri în care tânărul să se simtă acceptat cu toate ale sale, iubit.

Biserica presează, căci imperativul exemplarității nu permite abateri, familia, presată și ea la rândul ei, nu prea reușește să se descurce onorabil, decât mai rar. Așa că tânărului îi rămâne anturajul unde își dă măsura posibilităților.

Foarte greu și foarte rar ajunge la tineri mesajul că nu vor fi judecați înainte de a fi ascultați și iubiți așa cum sunt. Mi se pare un mesaj fundamental, greu de articulat și care nu ține numai de cuvintele rostite. În lipsa lui însă, se întreține impreia că nu poți fi acceptat decât în măsura în care te conformezi unui tipar. Iar dacă nu poți, simulezi, cât poți de bine. Până ajungi să crezi că biserica te vrea numai dacă ești ipocrit!

Pentru că societatea oferă o varietate de ispite fără precedent.
Liderii religioși evanghelici par mai degrabă speriați de amploarea fenomenului. Propun soluții care nu se mai potrivesc deloc cu contextul. Când pornografia e pe telefonul mobil, e foarte dificil să explici copilului de 12 ani cum să „fugă de poftele tinereții”.

Adesea soluțiile sunt pentru oameni maturi, care vor să lupte cu ispita, nu pentru cei care nici măcar nu înțeleg foarte bine ce ar putea fi „păcătos” în distracția lor. Mi se pare evident că suntem defazați și nepregătiți. Dar n-o recunoaștem în ruptul capului.

Pentru că biserica își exhibă aroganța confesională.
Una dintre ideile extrem de nocive pe care le poți cultiva în capul unui copil este aceea că problema sufletului se rezolvă într-un singur fel. Da, suntem de acord că există „un singur mijlocitor între om și Dumnezeu”, dar cu asta sunt de acord toate cele vreo 30.000 de confesiuni și grupuscule creștine.

Această idee desparte tânărul atât de confrații creștini cu care s-ar putea ajuta și de la care ar putea învăța, cât și de oamenii din afara bisericii, cu care este frate în virtutea umanității lui. Când pregătești pentru viață un astfel de „exemplar” uman setat pe schisme și diviziuni, ce altceva ai putea obține în schimb?

Pentru că ne repugnă aproape orice necesită efort și căutare.
Ca nu cumva să las impresia că doar alții, sistemul, părinții, biserica sunt de vină, adaug și acest important punct în listă. Sunt oameni dispuși să lucreze foarte mult pentru a se realiza profesional. Dar asta e o chestiune care gâdilă orgoliul și poate fi folosită în multe feluri.

Există însă o reacție de refuz aproape instantaneu când vine vorba de rezolvarea problemelor sufletești. E drept că se și cultivă mereu ideea că în creștinism totul e simplu, totul e la vedere, că sunt puține de făcut. Cu toate acestea, cu greu se urnesc oamenii să citească pentru a căpăta un răspuns la întrebări, să se intereseze, să stăruiască.

S-a creat și se întreține iluzia că adevărul e o chestie care trebuie să-ți fie livrată direct în plisc, ca nu cumva să te spetești muncind pentru un lucru eminamente neprofitabil. Efortul aprofundării unei probleme, meditația, stăruința de a găsi un îndrumător sunt un lux pentru care n-avem chef să plătim.

E foarte simplu să te denumești tânăr creștin câtă vreme tânăr ești, iar creștinismul e o etichetă, dar știm cu toții care am trecut sau trecem (cu mai multă sau mai puțină pricepere) p-acolo că  e greu de mama focului să încerci să fii tânăr creștin. Că te simți, nu o dată, singur pe lume. De nu mai știi nici Dumnezeu pe unde se ascunde.

PS: Vreau să menționez că tot ce am scris aici are menirea să surprindă doar decorul pământesc al unei relații cu Dumnezeu. Faptul că, în ciuda neajunsurilor, unii răzbesc (poate cei mai mulți) și nu cad pe drum nu infirmă (nici nu scuză) decorul, ci confirmă puterea și îndurarea divină. La urma urmei, am spus că „e greu”, nu că e imposibil.


Responses

  1. […] https://drezina.wordpress.com/2013/03/06/de-ce-e-greu-sa-fii-tanar-crestin […]

  2. […] https://drezina.wordpress.com/2013/03/06/de-ce-e-greu-sa-fii-tanar-crestin/ […]

  3. pentru ca orice initiativa venita din partea tinerilor cade la vot din cauza legalismului batrinilor ce constituie majoritatea

    pentru ca cultura baptista s-a nascut la sate si a migrat la oras si chestiile tineresti sunt vazute ca o amenintare la o ordine prestabilita

    • O perspectivă, în două puncte, foarte redusă asupra istoriei baptiștilor români.

    • Povestea cu satul și orașul e una de sine stătoare. Dar e de luat în considerare și aici, fără-ndoială. Sunt convins că mai sunt și alte explicații posibile.

      • daca s-ar simula pe calculator conditiile poate s-ar ajunge la niste concluzii viabile. a, da duhul sfint… pai in cele enuntate prin asemenea adunari unde e duhul sfint? totpomenim de elcind ne convine, dar nu pomenim cind nu ne convine, nu?

  4. Pentru că nu ne învățăm să purtăm dialoguri. Și aici nu mă refer doar la dezbateri cu „necredincioșii”, ci simple dialoguri între noi. Nu știm să ducem un simplu schimb socratic de argumente și contraargumente ca să ne exersăm raționamentele. Și când e cazul să răspundem la niște întrebări ale unor oameni cinstit interesați, ne trezim în offside.

    Mă doare capul când mă gândesc (nu) știm câteodată duce o conversație. Nu spun că asta-i o problemă strict a noastră, sunt convins că nu e. Dar cred că e una de care ne-am putea lipsi, având în vedere celelalte enumerate deja de tine.

    • Da, subscriu. Nici în școală, nici în biserică nu învățăm să dialogăm. Iar dacă avem nenorocul să nu învățăm nici în familie, greu o mai ducem toată viața. Cu cât trece timpul, e tot mai greu să învățăm ce trebuie urmărit într-un dialog. E tot mai greu să nu punem la inimă sentimentul de frustrare, ci adevărul pe care l-am descoperit. O, ce subiect dureros și generos e ăsta.

  5. Foarte frumos. Mi-a plăcut. Cei ce nu mai suntem tineri, să luăm aminte cum ne înduhovnicim copilaşii.

    • Bine punctat. Avem cu ce să ne batem capul și cu ce să ne frâmântăm mintea. Și pentru ce să ne antrenăm sufletul.

  6. […] Stanciu titrează: De ce e greu să fii „tânăr creștin” şi Martori mincinoși ai […]

  7. […] De ce e greu să fii „tânăr creștin” […]


Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

Skepsis

AUDIATUR ET ALTERA PARS

JURNAℓ SCOȚIAN

parohie virtuală

Valeriu Nicolae

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

vatraoficial.wordpress.com/

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Horvath Liviu Blog

„DACĂ NU CITEȘTI CĂRȚI BUNE, VEI CITI CĂRȚI PROASTE.DACĂ NU CONTINUI SĂ GÂNDEȘTI RAȚIONAL, VEI GÂNDI IRAȚIONAL. DACĂ RESPINGI SATISFACȚIILE ESTETICE, VEI CĂDEA ÎN SATISFACȚII SENZUALE.” C.S.LEWIS

Prolegomene

(pre)feţe la diverse

Revista Creștină

Revistă de formare și informare - scrisă din perspectivă creștină

Daniel Bulzan

Poate nu merita sa fie citit, dar merita sa fie spus.

Gânduri despre știință și credință

Ce semnificatie are pentru mine știința secolului XXI

Pasarea Phoenix Remixed & co

© Alexandru Nădăban

Daniel Lucescu

"Nu sunt PERFECT.."

doarlitere

împrăștiind literele printre litere construim cuvinte

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Ciprian Terinte

veritas vos liberabit

The Institute of Middle East Studies

To bring about positive transformation in thinking and practice between Christians and Muslims in the Middle East and beyond

Daniel's Think Tank

Daniel Manastireanu's Blog

According to Sam

What underlines how we say things cannot itself be said

Reflecții creștine

Andrei Pătrîncă

%d blogeri au apreciat asta: